miercuri, 20 septembrie 2017

Dumitru Hurubă: Canapeaua cu scârț. Umor la SC Anonimul SA




Canapeaua pentru liniştea domnului Matracuciu



„În zilele noastre, când sinuciderile au devenit aproape o modă pentru reducerea perioadei de austeritate, a-ţi pune capăt  zilelor, înseamnă a lăsa în urmă exclamaţii de genul:
-      Ai aflat că tâmpitul de Matracuciu s-a spânzurat?”
Acesta este un fragment de la începutul romanului Aranka-néni sau Canapeaua cu scârţ[1], pe care Dumitru Hurubă, important romancier, îl lansează spre cititor. Se pare că autorul a sesizat că sinuciderea este astăzi un gest patriotic, omul care pleacă lasă în loc un post bun pentru un potenţial salariat.
Umorist de forţă şi culoare, savuros şi cu o fantezie bine temperată, Dumitru Hurubă pătrunde în mintea cititorului cu o fină ironie despre vremea pe care o trăim, despre personajele care ne asezonează viaţa, despre soarta individului mediu într-o lume în mişcare, atinsă de umbra rezervaţiei de zăpăciţi, tema de bază a scriitorului, temă de forţă şi luciditate.
Personajul principal Matracuciu Emilian (Miluţ), umil angajat la o întreprindere importantă, locuind în Bucureşti, trebuie să fie detaşat în Munţii Apuseni, la compania cu renume Anonimul SA, o catastrofă pentru un bucureştean legat de mediul său. Aventura se declanşează cu intensitatea interesul democratic şi privat, la această mişcare în peisajul patriei participă şi colegii, mai ales colegul matrice pentru aceste vremuri, Figheşanu.
Miluţ Matracuciu locuieşte, culmea, în capitala ţării, Bucureşti, la Aranka-néni, o femeie tipic ardeleancă de naţionalitate maghiară, cu ticuri, vorbe şi privire de husar, aparent rece şi corectă, o antiteză satirică demnă de news alert...
Cuplul acesta, dinamizat de prezenţa lui Figheşanu, dau culoare povestirii, personajele participă voioase la viaţa lor de zi cu zi, abordând tragediile minore în gamă majoră, prilej pentru scriitor să pună în lumină „cultura” la zi a celui rătăcit în tranziţie. Sunt împinse spre  mişcare evenimente umoristice, tipicuri, vorbe, motive, argumente, tragedii şi comedii specifice epocii de tranziţie de la comunism la capitalism. Diletantismul, cultura de mahala şi balcon, şmecheria de piaţa de legume şi nealimentare, cuvintele spuse fără control, automatismele acide, ratarea pe post de victorie, toate sunt bine redate de Dumitru Hurubă.
Remarcabilă creionarea femeii, Aranka-néni, unguroaică cu dichis, formată parcă în spiritul catolic rigid, grijulie şi atentă la detaliu şi soluţie salvatoare, vorbind într-o limbă specială, specifică zonei Ardealului, cu expresii maghiare şi valori româneşti, toate bine închegate în dialog, povestire, poantă.
Canapeaua cu scârţ, e mobilierul de serviciu, martoră la cele mai profunde reflecţii intelectual-fracturiste ale cetăţeanului Matracuciu. Întotdeauna scârţ-ul canapelei a fost motiv de profundă filozofie asupra vieţii, argumentul suprem, motivul pentru care personajul intră în transa necesară existenţei suprarealiste din provizorat.

„Stând întins pe Canapea, între două scârţâituri, reflectez… Ei,da, îmi face Canapeaua asta scârţăitoare şi afurisită: mă obligă să reflectez, să despic firul, să acuz oamenii nevinovaţi, cum ar fi, culmea!, şeful instituţiei, ministrul, şeful statului, pentru necazurile mele, respectiv azvârlirea într-un post în cine ştie ce sătuc uitat de societate, de Guvern şi de autorii actuali de ghiduri economico-practice şi turistice, pe lângă care romanele science fiction sunt nişte texte fără cap şi coadă, chiar anodine”.  


Aranka-néni, e proprietăreasa lui Matracuciu, participă activ la viaţa acestuia, ca  orice proprietăreasă, are soluţii pentru un burlac stând cu stabilă chirie, e grijulie ca o femeie matură, căsătorită şi botezată în biserică.  
„Cred că se observă bine: eu mă înţeleg cu Aranka-néni într-un dialect româno-maghiar perfect. Ca să nu spun cât de armonios comunicăm când ajungem la capitolul literatură, domeniu în care proprietăreasa mea este profund şi iremediabil îndrăgostită”.
Savuroasă scena în care femeia recită „Luceafărul”, poemul poetului Mihai Eminescu, dialectul este perfect, de fapt autorul punând în centrul povestirii superficialitatea unor persoane pentru care cultura a devenit o limbă străină şi în  fapt şi în ipoteză sociologică.
Dumitru Hurubă surprinde foarte bine atmosfera dintr-o întreprindere de stat, unde cutuma socială lucrează până la paroxism în ce priveşte incultura. Iată un anunţ de societate: „Cine mai aruncă în veceu ceva, chiar şi hârtie igienică folosită, va fi aspru pedepsit! Conducerea.”  
Relaţiile interumane sunt văzute cu luciditate şi rigoare, cu o umbră de umor: „…am bârfit cu grijă să nu ne scape nimeni, începând de la directorul-manager, care îşi înşeală nevasta cu secretara, conform tradiţiei româneşti, şi terminând cu portarul care fură conştiincios hârtie pentru imprimantă crezând că e hârtie igienică…”
Lui Hurubă nu-i scapă nici superficialitatea religioasă a individului în căutarea eternităţii, preotul neserios şi în căutare de „miracole” financiare este bine creionat, pendulând între incultură şi şmecherie, cu scene de un umor greu de egalat în literatura română actuală…

„Calendarul ortodox? Îmi convine! Mi l-am şi imaginat o clipă: plin de sărbători, cu cruce roşie, cu cruce neagră… Cred că, din punct de vedere al Calendarului, suntem cel mai creştin şi mai religios popor de pe glob. Ideal ar fi, ca la fiecare două zile, să fie câte o sâmbătă urmată de duminică, astfel ca românii, demonstrând lumii că sunt un popor vesel căruia nu-i pasă de sutele de taxe, tarife şi preţuri aruncate pe capul contribuabililor”.

Figheşanu e un personaj-coleg special, aflat în relaţii speciale cu şefa lui, pregătit să participe la momente romantice şi intime cu orice colegă, având soluţii perfecte pentru alţii, e prezent în viaţa lui Matracuciu ca un catalizator ce pune în mişcare reacţiile sociale, prin aluzii, incultură şi superficialitate. El ştie ceea ce alţii nu pot să ajungă şi să prindă…
Numele personajelor sunt atent alese de Dumitru Hurubă, o tehnică specifică în scrierile umoristice, menite să atragă atenţia supra dimensiunii sociale a catastrofei culturale şi să aducă un zâmbet pe buzele cititorului atras de povestirea hazlie, de fraza cu tâlc şi trimitere specifică, de cuvintele spuse inconştient de personaje, convinse că au ceva important de zis! Chiar şi numele companiei naţionale este unul bine pus în operă, Anonimul SA, o ironie potrivită pentru că orice întreprindere pe acţiuni e definită ca anonimă, dar tautologia e bine poziţionată în roman pentru că, se ştie, orice afacere este controlată de cineva care bine cunoscut, deşi el se vrea anonimul om de afaceri cu integritate şi generozitate politică, iată doi termeni bine garnisiţi pentru epoca pe care o trăim…
Umoristul lasă înadins ca eroii romanului să amestece fără logică lucruri de nimic cu teme importante ale civilizaţiei, într-un ghiveci ultra-progresist şi sumar… Cuvinte ca matrice, dex, Afrodita, Pytia, Badea Cârţan, google, anticariat, spici, stenbai, sandvici, okei, Socrate, se alătură altei grupe de cuvinte, uşor elastice în minte personajelor: bojoci, euroi, boşorog, hârtie igienică, siviul, ciocoflender, ţuică de Turţ, organ de ordine, iţari, hingher cu licenţă, rahitici, naşpa…
Scriitorul are simţul umorului şi firul povestirii trimite spre lumea de dincolo de poveste, de societatea în dizolvare spirituală, incapabilă să asimileze noul val de valori, valori care copleşeşte generaţii de români în căutarea fericirii de fiecare zi.
Romanul are un final surpriză, pus în scenă de Dumitru Hurubă cu arta „umorului serios”, sănătos, care trezeşte mintea de pe urmă a cititorului în căutarea personajelor ideale care întârzie în provincia de serviciu…
Aranka-néni poate fi proprietăreasă, femeie în casă, soră, mamă, este o enciclopedie volantă, personificarea soţiei puse la dispoziţie de UE, uniune menită să ofere în mod democratic şi fără deosebire de naţionalitate, neveste românilor aflaţi în tranziţie şi în căutare de fericire pierdută în economia de piaţă…
Iar Canapeaua se erijează în personaj principal, pe post de psiholog, preot, confident, terapeut… Scârţâitul este noul limbaj, dacă lucrurile nu merg, scârţâie…
Cum vede lumea pe Miluţ Matracuciu?
Băiatul lui Matracuciu, cel care a terminat facultatea pe bază de viţel, curcan, porc, un prăpădit, cu mintea focalizată pe prostii, înjură, te temi să stai lângă el din cauza Prealuminatului… o înjurătură ţinea nouă-zece minute… dar nu în Bucureşti, încă!  
În vremuri curajoase, Dumitru Hurubă ne oferă un roman în care umorul este de bun simţ, mijloc prin care el aduce cititorului argumente pentru o viaţă liniştită, până la urmă în Munţii Apuseni nu-i aşa de rău, păcat că nimeni nu ştie numărul la telefonul lui Avram Iancu (ca să cităm în stil hurubian, despre asta este chestia zilei)…


Constantin Stancu
Martie, 2013.


[1] Dumitru Hurubă, Aranka-néni sau Canapeaua cu scârţ, roman, Editura Limes, Floreşti-Cluj, 2012.