Haţeg, un turn de veghe pentru o mie de naraţiuni
(Iancu
Badiu, Haţegul, din cele mai vechi
timpuri până în anul 1700, Deva: Editura Karina, 2015)
Badiu Iancu este
un ambiţios. În cartea sa Haţegul, din
cele mai vechi timpuri până la anul 1700, apărută în anul 2015, face un
efort considerabil să prindă în scurte naraţiuni istoria unui ţinut exemplar.
Joaca de-a aventura, specifică omului modern, se dovedeşte a fi un stil de
viaţă de-a lungul veacurilor. Pe aceste locuri, timpul nu a mai avut răbdare,
cum scria Marin Preda, marele prozator. Acest lucru este valabil şi pentru Ţara
Haţegului.
Anexele cărţii
sunt relevante, interesante şi provocatoare. Bibliografia este bogată, autorul
citează mereu din texte cunoscute, texte uitate, texte marginalizate, texte
necesare. Sunt istorici şi publicişti români, maghiari, germani, francezi,
latini. Ţara Haţegului a fost mereu în „gura timpului”, a stârnit interes,
mirare, aventură, opoziţie, istorii cu tâlc, miraj. Planurile se schimbă, timp
cu aur şi piper într-o „legendă” adevărată. Haţegul a preocupat pe Hadrian
Daicoviciu, Ştefan Pascu, Constantin Giurăscu, Liviu Maior, A.A. Rusu, Ioan
Aurel Pop, Radu Popa, Radu Iacob, B.P. Haşdeu etc.
Temele abordate
de aceste personalităţi sunt impresionante: O lume pierdută (dinozaurii),
Familia Nopcea şi Ţara Haţegului, trecutul de luptă al ţărănimii hunedorene,
Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica, monumentele din această zonă, ctitori şi
biserici, numele de localităţi, nume de bărbaţi, istoria vicariatului
greco-catolic, istoria Mănăstirii Prislop, prezenţa calviniştilor insistenţi,
limba vorbită de oameni pe aceste meleaguri, posibile dicţionare de arhaisme,
limba traco-dacilor, istoria românilor. Simplu...
În paginile
82-92 ale monografiei, Badiu Iancu analizează denumirea Haţegului. Sursele sunt
complexe, controversate, vin din tradiţia dacilor, romanilor, cumanilor,
sârbilor, maghiarilor, germanilor, românilor. Haţegul a fost mereu în limita
imperiilor, aici s-au ciocnit imperii, aici s-au luptat imperii, aici au decis
împăraţi, conducători, oameni simpli. Prima atestare documentară: Diploma Cavalerilor Ioaniţi din 1247!
Tradiţiile orale, legendele, scrierile vechi au trecut de precizia unui
document scris.
„Terra Harszoc”
avea un statut special, făcea parte din voievodatul lui Litovoi. Era locuită de
„olahi”. Cu perseverenţă, Iancu Badiu analizează fenomenul de-a lungul
timpului. Povestea este atractivă: era un castelan de Haţeg, era o cetate, un
district, a fost un sat, a devenit oraş, târg însemnat, a fost un „fluvium
Haczak”. Sursele sunt profunde, denumirea trimitea la un „haţeg”, pădure
măruntă, hăţiş, dar şi denumire coruptă de funcţionarii din cancelariile vechi,
interesaţi să facă stăpânilor pe plac.
Poate o familie
de frunte a dat denumirea localităţii – Haczoku - apoi a pierit în negura
vremurilor. Unii au considerat că Haţegul a fost „colţul din spate”, un umăr de
deal - o localitate la margine de lume! Denumirea putea proveni de la un loc de
judecată, „şase scaune de judecată”. Capitala Daciei romane se numea „Sarmazege”,
o denumire mai puţin remarcată de istorici, dar posibilă sursă pentru numele
actualei localităţi. Cumanii puteau să-şi fi lăsat urmele pe aici „hârs”,
însemna urs. În Europa Evului Mediu exista un titlu nobiliar: „herzog”, „herstsog”,
„herceg”, „herţeg”. Istoria ne provoacă, ne atrage prin mişcarea puterilor
vremii în geografia posibilă politică... Primii domnitori din familia Basarab
purtau denumirea de „herţeg” şi stăpâneau Amlaşul şi Făgăraşul. Pentru unii,
numele actual ar proveni dintr-o activitate nobiliară specială: „ţara
vânătorilor cu gonaci” – Hatzeger Land (sursă germană). Povestea continuă,
monografia ne trimite în zone speciale din timpul şi anotimpul românilor...
Cartea porneşte
pe urmele dinozaurilor din „insula” Haţeg, la Sânpetru, General Berthelot,
Haţeg, animale impresionate, stăpânii mezozoicului, pentru a se stabiliza în
final în Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului”.
Urme pe aceste
meleaguri au fost permanent: în neolitic, epoca bronzului, a fierului, apoi în
vremea dacilor, a romanilor, în perioada feudală. Autorul analizează „piatra de
sacrificiu din dealul Orlea, cetatea dacică din dealul Pietriş pe vremea
dacilor, ipoteza colonelului Zagoriţ prin anii 1930, opidum Haţeg, Cetatea Regală a Haţegului, Turnul din Dealul
Orlea, Mănăstirea Prislop, Mănăstirea Franciscană, alte obiective într-o zonă
denumită „ţară”.
Badiu este
preocupat de primele tipărituri în limba română la Haţeg, şcoala bisericească
de la Mănăstirea Prislop, şcoala reformată din zonă, de scrierile călătorilor
sau personalităţilor vremii, care au menţionat impresii spectaculoase despre
ţinut. Au lăsat semne: Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, Mihai de Peşteana,
Filip More din Ciula, Domniţa Zamfira, statutul meşteşugarilor – „Ţehul
tălparilor şi cizmarilor”, episcopi, mitropoliţi. De menţionat activitatea
bisericilor catolice, reformate, calvine, ortodoxe din ţinutul Haţegului,
preocupate, într-un fel sau altul, să menţină echilibrul între viaţa de zi cu
zi, dorinţele stăpânilor, necesităţile proprii, necazurile oamenilor simpli. O
lume în lume, cu manuscrise, obiceiuri, diplome de autoritate, sigilii vechi şi
speciale care marcau reguli stabile în zonă, apoi activitatea de judecată în
Ţara Haţegului, ca semn că oamenii doreau să dea rigoare vieţii lor zbuciumate.
La margine de imperiu istoria este specială.
În anul 1759,
din ordinul generalului Bucow, Mănăstirea Prislop este incendiată, călugării
alungaţi, este compus un poem referitor la plângerea locaşului sfânt.
„Fragmentul
Teodorescu” ne prezintă zece cântări religioase în limba română, traduse din
limba maghiară (Cartea de cântece) – pe la 1570-1573, ca atestare a folosirii
limbii române în zonă, datorită bibliofilului Teodorescu. Ideile religioase ale
vremii apar în zonă după anul 1544, Scriptura este tradusă în limba română de
luterani şi calvinişti pentru uzul poporului, dar având scopuri politice
precise. Umanismul a fost prezent în Ţara Haţegului, Badiu notează: „Astfel
este consemnat un grup de studenţi din Ciula la Universitatea din Cracovia,
Ştefan şi Mihai din Sălaş devin notari la curtea regelui Matia Corvin, iar la
curtea episcopală exista un grup anonim din Ţara Haţegului” (Umanismul în Ţara Haţegului).
Despre numele de
Basarab în zonă, putem reţine: „Indiferent de originea numelui sau chiar
originea cumană a familiei sale, Basarab I s-a comportat ca un român, fiind
descris în cronicile maghiare ca un <<valah
schismatic>>. Numele putea fi dat unui conducător român de către cumanii
stăpânitori, când au intrat în legătură cu el, ajungând apoi o poreclă.
Ulterior, această poreclă a ajuns denumirea familiei” (Numele de Basarab în Ţara Haţegului).
O atenţie
importantă asupra istoriei locului este acordată ipotezei colonelului Zagoriţ
referitoare la capitala administrativă a Daciei în timpul războaielor cu romanii.
Probabil că la Haţeg să fi fost o capitală administrativă a dacilor, ipoteza
este analizată din diferite puncte de vedere. „Bătălia” istoricilor este
interesantă, sunt aduse argumente militare, geografice, istorice, sociale,
arheologice, lingvistice, multă pasiune... Oricum, Haţegul a avut un rol
important pe vremea războaielor dacilor viteji cu romanii riguros organizaţi
pentru cuceriri şi extinderea civilizaţiei în zonele cunoscute ale Europei din
acele vremuri.
Interesante sunt
paginile dedicate prezenţei dinozaurilor în Ţara Haţegului, cercetărilor
profesorului Dan Alexandru Grigorescu sau ale pasionatului paleontolog (dar şi
controversat personaj al vremii) Francisc Nopcsa. În vremurile vechi peisajul
era altul: „Acum 70 de milioane de ani, Aspectul Terrei era mult diferit faţă
de cel actual. Antarctica nu era acoperită de gheţuri. America de Sud era
lipită de Africa, India era separată de Asia. Pe teritoriul actual al Europei
se întindea Oceanul Thetys, în care
se afla insula Haţeg, cuprinzând judeţul
Hunedoara şi sudul judeţului Alba, având o suprafaţă de 85000 kilometri
pătraţi”.
În acest areal
cutreierau dinozauri, străbătând junglele din insula Haţegului... O poveste
veche, cu miracole... Sub ierburi mari se ascundeau secrete!
Badiu Iancu notează
la începutul monografiei: „Călătorului neavizat care ajunge prima dată în
Haţeg, orăşelul îi apare un loc „obscur”, lipsit de importanţă. Un studiu
aprofundat va dovedi că Haţegul, ca şi întreaga Ţară a Haţegului, are o istorie
deosebit de bogată. Aici a fost centrul regatului dacic condus de Decebal şi
tot în aceste locuri, împăratul Traian, după ce a înfrânt pe daci, sesizând
importanţa strategică a ţinutului, a ridicat capitala Daciei Romane, Ulpia
Traiana Sarmizegetusa...”.
Prin anul 1600,
în luna noiembrie, Mihai Viteazul trece prin Haţeg, este însoţit de vreo sută
de oşteni, mergeau la Praga, pentru a solicita ajutor împăratului Rudolf
împotriva adversarilor săi. Nobilii maghiar s-au opus trecerii lui prin
Transilvania, au tras cu tunurile asupra suitei sale undeva în zona Devei. Mai
mulţi soldaţi au căzut pe un pământ miraculos. Ioan de Silvaş, din Ţara
Haţegului, l-a însoţit pe domnitorul român, a fost ecumen al Mănăstirii
Prislop, a devenit episcop al Ardealului, a fost prezent la Alba Iulia în 21
octombrie 1599, când voievodul a intrat în cetate ca învingător...
Diploma breslei
cizmarilor, care era activă pe la anul 1667, s-a păstrat la punctul muzeistic
al oraşului Haţeg (prin anul 1976) şi era un document important care atesta
activitatea destul de bine organizată în zonă. „Documentul era pe un pergament
cu partea de jos îndoită, spre a se păstra mai bine semnătura principelui şi a
rezista la greutatea peceţii ce atârna de un şnur de mătase. Pergamentul avea
dimensiunile de 73/65 cm cu îndoitura de 16 cm, cu pecetea într-o cutie de
lemn, lată şi rotundă de 9 cm diametru, lucrată la strung şi prevăzută cu un
capac apărător al peceţii” (Ţehul
tălparilor şi cizmarilor).
O monografie
interesantă, Haţegul este prezentat cu pasiune. Badiu Iancu, nu are pretenţia
unui scriitor consacrat sau istoric calificat, însă a strâns materialele cu
atenţie, a scris cu pasiune, exact, preferând o descriere a timpului pe care
l-am putea denumi „istoria de Haţeg” în mai multe tablouri şi acte, cu
dinozauri, soldaţi, împăraţi, ţărani, meşteşugari..., rezultat al unui proiect
mai amplu despre oameni şi fapte pe acest teritoriu admirabil.
Constantin Stancu
