Sâmbătă, 19 august 2017
Iată, în sfârșit, că sunt gata de
plecare în Maroc. Din luna noiembrie,
anul trecut, am fost înștiințat
de colegul Viorel Marin, profesor de geografie din
Ploiești, de organizarea unei
astfel de călătorii în țara din nordul Africii. Am
acceptat cu entuziasm, deoarece
nu mai fusesem pe acest continent și am auzit
multe lucruri frumoase despre el
de la cei care îl vizitaseră. Cu bucurie, am aflat
că la expediție mai participa o
veche cunoștință, Trombitas Jenö din Beclean pe
Someș, cu care mai fusesem în
multe călătorii organizate cu profesorii geografi
din județul Hunedoara și din
întreaga țară, de către domnul Dumitru Rus,
profesor de geografie din Deva.
Aproape un an am conversat cu
Viorel Marin despre călătoria care a
ajuns să mă fascineze, după ce am
primit și programul ei, care era deosebit de
bogat. La început, a fost
stabilită durata expediției la 9 zile, apoi a fost extinsă
la 10 zile.
Despre Maroc nu știam prea multe
lucruri. O familie pe care o
cunoșteam și lucrase în Algeria pe
vremea „împușcatului” nu era prea încântată
de viața din această țară. Ei
afirmau că lucrurile stăteau cu totul altfel în țara
învecinată, Maroc, deoarece era
regat. Pe atunci în Algeria se aplica legea
islamică, „șaria”. Un hoț era
condamnat să primească în piața publică, de
exempul 30 de lovituri cu vâna de
bou. La execuție era de față și un doctor, care
dacă observa că după 10 lovituri
condamnatul nu mai rezista, dispunea
încetarea aplicării pedepsei.
Infractorul era lăsat liber, până când i se vindecau
rănile și apoi i se administrau
restul de lovituri.
Toată vara am discutat cu Jenö la
telefon. El a făcut o vizită în Moldova
română, Republica Moldova și
Ucraina împreună cu un grup de profesori de la
Universitatea din Pecs, din
Ungaria. Eu am participat la „Aplicația profesorilor
de geografie și simpatizanților”,
organizată sub egida Societății de Geografie
din România, Filiala Hunedoara de
către dl Dumitru Rus, în țări din fosta
Jugoslavie: Croația, Bosnia,
Macedonia, Serbia, Muntenegru precum și
Albania.
Cu câteva zile înainte îmi
rezervasem un loc în autobuzul firmei
„Normadia” către București,
astfel ca să fiu cu o zi înainte de plecarea de la
aeroportul „Henri Coandă” către
destinație. Datorită bunăvoinței lui Jenö, a
rezervat două locuri la hotelul,
care s-a dovedit a fi pensiune, „FDRR Airport”
din Otopeni, la un preț rezonabil
de 130 de lei.
Cu vreo câteva zile înainte, m-am
pregătit intens de călătorie. Am
început împachetarea: haine
pentru clima călduroasă a Marocului, dar și
pantaloni lungi și o cămașă cu mâneci
lungi pentru plimbarea pe cămile.
Auzisem de la alți călători că
aceste cămile ar fi mirosit foarte urât și că a
trebuit să-și ardă pantalonii după
plimbare, din cauza mirosului. După alte
zvonuri, în jurul cămilelor ar fi
zburat un nor de muște însetate de sânge, care ar
fi intrat sub haine.
Mi-am cumpărat și o mică umbrelă,
deoarece știam din călătoria
precedentă din Italia ce mult înseamnă
umbra, atunci când ești nevoit să stai
într-un soare torid. Amintindu-mi
de călătoria în Turcia, unde am suferit de
sete, mi-am cumpărat și un pachet
de plicuri de ceai „Fructe de pădure” și un
pahar mare din material plastic,
un fierbător electric și zaharină. Nu mi-am luat
geamantanul pe roți, deoarece
eram îngrijorat că avea o masă prea mare, ci o
geantă mare se voiaj care era
mult mai ușoară. La început a fost ușor să o duc,
dar mai apoi pe măsură ce cumpăram
lucruri noi, devenea din ce în ce mai greu
de transportat. Pentru o zi de
drum mi-am pregătit niște chiftele, roșii și piersici,
astfel ca să nu fiu nevoit să
cumpăr pe drum, deoarece prin autogări mâncarea este
scumpă și de proastă calitate.
Badiu Iancu
Fragment din carte
