Cartea își propune o analiză a situației
României pornind de la conceptul de ideal. Teza cărții este că
stagnarea, dezinteresul și silnicia atât de actuale în țara noastră se
datorează absenței unui ideal național. Convins că termeni precum
„proiect de țară”, „viziune”, „obiective naționale” nu fac decât să
escamoteze această problemă, edulcorând-o intelectual, autorul nu se
ferește să folosească un termen ce este – într-un mod cât se poate de
elocvent – ieșit din uz: idealul!
Cu ocazia acestei sondări în psihologia
abisală a poporului român ies la iveală modele, paradigme, tendințe și
structuri sufletești prezente în viața cotidiană, culturală, socială și
politică a României actuale. Deși având o serie de înaintași notabili
(dacă e să-i amintim numai pe Constantin Rădulescu Motru, Lucian Blaga,
Emil Cioran, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Dumitru Drăghicescu,
Ștefan Zeletin, Constantin Noica) – o asemenea direcție de abordare a
sufletului poporului român a fost abandonată în vremurile din urmă, în
conformitate cu noile „comandamente” ale globalizării și
dez-naționalizării. Autorul cărții de față are curajul să reia această
linie de cercetare, într-un limbaj viu, colorat afectiv și uneori
reactiv.
Problema emigrației masive a românilor
este plasată în aceeași perspectivă a absenței idealului – singurul
capabil de a ține laolaltă un popor între granițele unei țări. Lipsiți
de ideal, românii ajung să se dezintegreze și să vagabondeze în căutarea
unui loc propriu, fără să știe că locul pe care-l caută este, de fapt,
propria țară, o țară fondată pe un ideal care să rezoneze cu cele mai
adânci niveluri ale simțirii lor.
Cartea a fost distribuită cu revista „Contemporanul”
