Date despre scriitor:
http://www.uniuneascriitorilorarad.ro/usr/34_Gh_Mocuta.htm
Să ne reamintim...
Lecturi libere, criticul prizonier în
textele sale
Un titlu
inspirat: Lecturi libere într-o ţară
ocupată!* Gheorghe Mocuţa abordează perimetru literaturii române dintr-o
perspectivă realistă, există o literatură bună într-o ţară ocupată cu viaţa
proprie, cu destinul care o macină, cu forţele şi tendinţele globalizării, cu
monştrii spirituali care bântuie prin inimile oamenilor.
Două planuri:
libertatea care modelează literatura până la libertinaj şi disoluţie; viaţa de
zi cu zi care ocultează partea spirituală a omului, cel în căutarea sinelui
prin formulele unei societăţi marcată de tsunami-ul
economic şi de spectrele războiului. Puse faţă în faţă, cele două planuri ne
prezintă tragedia comică a marilor arte în faţa marilor inginerii financiare.
De remarcat
la această carte de analiză, istorie literară, eseu necesar, note literare
despre scriitori, câteva aspecte:
-
Scriitorii sunt trataţi cu multă căldură şi destul de
obiectiv, Gheorghe Mocuţa observă valoarea din operele literare, mai ales cele
din Banat, Ardeal, fără a omite marile cărţi ale românilor.
-
Cartea este o literatură a literaturii, deşi antologia
cuprinde texte de întâmpinare, limitele sunt mult depăşite şi intrăm în
atmosfera operei şi în viaţa scriitorului cu multă abnegaţie.
-
Gheorghe Mocuţa nu se sperie de criticii importanţi ai
literaturii: Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, Cornel Ungureanu, Al.
Cistelecan... Ei fac parte din poveste, sunt acolo şi dinamizează paradoxul
literaturii.
-
Temele, ideile, paradigmele, istoriile şi
anti-istoriile sunt diverse, profunde, curajoase, criticul merge pe jos prin
câmpia literaturii române: frica, memoria, disperarea, bolile spirituale ale
scriitorului şi ale cititorului, în oglindă. Putem reţine: războiul cu lumea,
povestea care picură adrenalină în sufletul cititorului, călătoria scriitorului
prin vieţile sale, prin vieţile altora, de la poem la roman, saltul mortal în
viaţă, dragostea, sexul şi feminitatea ca idolatrie mulată pe estetic, imaginea
îngerului căzut peste imaginea care fumegă din cărţile acestor scribi. Mai
putem reţine spasmele literaturii: dicteul ca sport extrem, criza mistică, lumi
exotice, stranii şi în mişcare browniană, jurnalele de ieri şi de azi, ultimul
cuvânt al unui poet, mitologiile personale, cu alte cuvinte o literatură ocupată
cu viaţa oamenilor până la saturaţie şi potenţialul cititor nu observă, este
ocupat...
-
Gheorghe Mocuţa păstrează un echilibru fin între viaţa
scriitorului şi opera sa, nu exagerează, istoriile personale sunt acolo, în
textele scrise cu sânge, uneori. În această zonă putem afirma că excelează,
acest echilibru dă farmec notelor literare şi dinamizează scriptul despre
aventura scriitorilor în timpul vieţii lor.
-
Criticul are grijă să nu omită valorile care ţin o
carte în zona operei de artă aşa cum ne aşteptăm să fie... Are curajul de a
sublinia liniile de forţă ale romanelor, materia fină din poeme, energia care
debordează când scriitorul este apăsat de vremuri.
-
Putem concluziona: Gheorghe Mocuţa ne oferă un film
destul de profund despre literatura de astăzi, ne familiarizează cu scriitorii,
cu operele lor, cu slăbiciunile lor, până la urmă scrisul este un tratament
care vindecă rănile lumii.
-
Cu multă pasiune, el ne prezintă texte interesante din
operele scriitorilor, citatele sunt energice, pun în lumină talentul,
personalitatea artistului, originalitatea care face diferenţele între scribi.
-
Sunt abordaţi scriitori, critici de primă linie a
revistelor literare, sunt prinşi în texte scriitori aparent neştiuţi de
cititori, chiar de alţi scriitori sau critici, originalitatea tuturor este bine
redată şi reală, convingătoare. Cu alte cuvinte, Mocuţa nu discriminează
poeţii, romancierii, îi priveşte cu detaşare şi pune accentele acolo unde alţii
uită să zică ceva...
Despre Herta
Müller afirmă clar că există o anestezie a fricii - scrisul, adică un scriitor
în plină acţiune, cu obsesiile sale, cu viziunea proprie, cu vindecările
spirituale miraculoase... „Cu logica ei nemţească, Herta Müller descoperă drama
limbii, a neputinţei înţelegerii şi comunicării, împingând lucrurile dincolo de
orice limită, transformându-şi copilăria nefericită într-o copilărie
<<universală>>...” (p.11).
Despre
Nicolae Manolescu reţinem: „Dar cum ar putea un istoric literar să mulţumească
pe toată lumea? Aici criticul devine tranşant şi îşi asumă selecţia şi judecăţile de valoare. Pentru că, spune
el, <<literatura se rescrie la fiecare nouă lectură>>” (p. 91).
La George
Vulturescu înţelegem dinamică interioară a poemelor: „În cărţile publicate până
acum, poetul are două preocupări fundamentale: de a cerceta aventura
identităţii şi de a-i urmări profunzimile. Şi, pe de altă parte, de a-şi
reînnoi în permanenţă scriitura”(p.151).
Despre poezia
lui Vasile Dan şi despre artist scrie: „Poetul mărturiseşte prin fiinţa sa de
aici şi de dincolo, cea născută şi cea latentă, nenăscută încă, o voce a
departelui său, îşi mărturiseşte condiţia” (p.13).
Exemplele pot
continua, Gheorghe Mocuţa evidenţiază titlurile cărţilor, pune în lumină
fulgerul care marchează opera, am spune eticheta specialistului în plină transă
artistică. Acest lucru este meritoriu, cititorul poate înţelege dramele
multiple din norul de volume publicate. Cităm câteva titluri cu impact: Cei O Sută – Axa Lumii (Gheorghe
Schwartz); Simfonia lupului (Marius
Daniel Popescu); Laptele negru al mamei (Cosmin
Leucuţa); Eroica şi Erotica. Eseu despre
imaginile feminităţii în eposul eroic (Florica Bodiştean); Regele dimineţii (Alexandru Muşina), etc.
Cartea,
lansată de Editura Emia (director Paulina Popa), are o ţinută exemplară,
coperta expresivă, cu imaginea scribului copleşit de cărţi, agresiv şi generos
în aceeaşi culoare de iluminism şi reformă (Le
colporteur. École française, XVII e siècle. Huille sur toile)...
Gheorghe
Mocuţa mărturiseşte la începutul cărţii sale: „...situaţia criticului de
întâmpinare e ingrată; el e copleşit de lecturi din cauza presiunii pe care o
fac autorii, în primul rând şi în al doilea, de politica redacţională a revistelor.
În mintea şi sufletul său se dă lupta dintre pasiunea devoratoare pentru
lectură şi simţul datoriei împlinite”(p.6).
Alex
Ştefănescu, criticul activ, afirma, lucru reţinut de Mocuţa: „Uite! Un metru
cub de cultură!” (p. 42).
Putem preciza
că lecturile libere pot pune probleme
care marchează cititorul multă vreme, un scriitor este personaj al propriului
destin scris în cer...
Poetul
Alexandru Muşina nota cândva: „Cu noi ce se întâmplă? Cine va ţine/ Minte
numele noastre? Şi ajunşi/ Dincolo, milioane de ani, ce vom povesti?” (p.115).
Constantin
Stancu
Octombrie,
2015
* Gheorghe
Mocuţa, Lecturi libere într-o ţară
ocupată, Deva: Editura Emia, 2015