marți, 12 decembrie 2017

Dumitru Hurubă: Mircea Petean, un poet al valorii (fragment, continuarea pe acest blog). „Şi, ca să lămurim pe deplin lucrurile, Mircea Petean, prin valoarea creaţiei sale, cu cele trei aspecte esenţiale: reflexiv, melancolic şi realist, trebuie să admitem că este unul dintre pilonii determinanţi ai perioadei istorico-literare, poetice în special”


Lărgind puţin orizontul, Eugen Simion, nu doar completează ideea, ci o încorsetează într-o conjunctură perfect circumscrisă: „…versurile seamănă, dar mai mult nu seamănă, cu acelea ale echinoxiştilor. Poemul său oscilează între solemnităţile limbajului blagian şi digresiunea livrescă, ludicul din poezia postmodernistă cultivată de ramura muntenească a generaţiei ’80.” (Eugen Simion, în revista „Literatorul” nr. 50/1992). În acest fel, dacă mai existau dubii, chestiunea a luat-o binişor spre o aşezare a sa în matca în care Mircea Petean, direct sau cu subtilitate absolut fermecător-agreabilă, îşi vede de treabă, treaba unui poet deplin format ca voce distinsă şi distinctă în poezia contemporană. Spun distinctă, fiindcă puţini, foarte puţini chiar poeţi din generaţia sa reuşesc performanţa unui lirism în care se întretaie, se suprapun, se completează şi se reconstruiesc reminiscenţele unor lumi diferite, este adevărat, dar perfect complementare, molcome şi nostalgice, realiste, dar şi pragmatice.  De fapt, riscând, dar nu foarte mult, să spunem lucrurilor pe nume: poetul Mircea Petean se află de mai multă vreme la apogeul creaţiei sale de unde îşi permite, şi o face – trebuie să recunoaştem – cu pricepere, să modeleze realităţile-materii prime după cum îi convine sau, luând exemplul… biblic, să reconstruiască lumea după cum îi convine. Şi o face inteligent!  Pe aceeaşi lungime de undă, criticul Gheorghe Grigurcu, unul dintre cei mai avizaţi comentatori de poezie contemporani, face o comparaţie simpatic-interesantă referindu-se la poetul clujean: „Aidoma unui fachir, poetul păşeşte pe cuie şi nu pregetă a-şi străpunge carnea, păstrând un aer impasibil.” (Gh. Grigurcu, în România literară, nr. 8/2005).


Fără vreo nuanţă de subestimare a modernismului suind înfloritor spre anii ’80-’90, personal consider că este firească aşezarea lui Mircea Petean în prima parte a unui clasament cuprinzând principalele valori ale echinox-optzecismului încăpăţânat să detroneze respectivul modernism în vederea instalării   postmodernismului. Din păcate(?), până la urmă s-a dovedit, prin fapte, iar argumentele continuă cu succes, postmodernismul nu a fost şi nu este în stare să preia din mers şi să continue respectivul proces tehnologic, drept care, atât  echinoxismul, cât şi optzecismulul, s-au scuturat de asemenea camaraderie rămânând ca puncte zdravene de reper în istoria literaturii române. Şi, ca să lămurim pe deplin lucrurile, Mircea Petean, prin valoarea creaţiei sale, cu cele trei aspecte esenţiale: reflexiv, melancolic şi realist, trebuie să admitem că este unul dintre pilonii determinanţi ai perioadei istorico-literare, poetice în special. De-aceea, amintindu-ne de comentariul lui Cornel Regman, perfect pliat pe situaţia optzecismului după ieşirea lui în lume, că adică lui „Mircea Petean i-a fost impus în anii care au urmat, ca atâtor altora din generaţia sa, regimul postului negru, ceea ce pentru poeţi mai ales a însemnat lipsirea de şansa editării manuscriselor.” (citat mai sus, d.h.). Este unul dintre motivele pentru care noului curent, cu „noutăţile” lui i-au fost blocate ieşirile în lume cu discreţie, dar şi cu fermitate, atitudine definitorie cenzurii din vechiul sistem, tocmai pentru că optzecismul apăruse ca un ceva nou, ceva căruia i s-a aplicat pe loc celebra etichetă-stampilă: să mai vedem!... Astfel, a fost… normală distanţa dintre apariţia volumului de debut al lui Mircea Petean – Un munte, o zi (1981) şi Cartea de la Jucu Nobil I (1990), pauză de aproape un deceniu.

Deci, bine-a zis Cornel Regman! 

Şi nu pot încheia acest comentariu fără a înşirui, ca argument imbatabil, cărţile publicate de Mircea Petean, echinoxist-optzecistul, ca valori indubitabile în literatura contemporană:   Cartea de la Jucu Nobil I (Ed. Dacia, 1990); S-au produs modificări (Ed. Dacia, 1991); Călător de profesie (Ed. Albatros, 1992); Zi după zi (Ed. Euphorion, 1993); Lasă-mi, Doamne, zăbava! (Ed. Echinox, 1995); Dincolo de marginea marginii (antologie de autor, Ed. Didactica si Pedagogica, 1996); Ocolul lumii in 50 de jocuri creative (eseu, în colaborare cu Ana Petean, Ed. Dacia, 1996), ediţia a II-a, 2004 şi ediţia a III-a, 2010; Ploi. Zăpezi. Felurite (volum de haiku, trilingv – română, franceză, engleză, Ed. Euro Tami Press, 1998); Cartea întâlnirilor (în colaborare cu Andreas Wellmann, roman epistolar, Ed. Limes, 1999); Cartea de la Jucu Nobil II (Ed. Paralela 45, 2000); Cartea de la Jucu Nobil I-II-III (Ed. Limes, 2003); Lovituri de nisip (Ed. Limes, 2004); Drumul spre Nghe An. Patru scriitori români descoperă Vietnamul (jurnal de călătorie, în colab. Cu Mircea Ghiţulescu, Horia Gârbea şi Valeriu Butulescu (Ed. Muzeului Literaturii Române, Buc. 2004); Poemele Anei (Ed. Limes, 2007); Câmp minat (Ed. Limes, 2009); Linişte redusă la tăcere/Calme reduit au silence/Quientess silenced (poeme în stil haiku precedate de eseul Însemnări despre haiku; versiunea franceză: Yvonne şi Mircea Goga, Letiţia Ilea; versiunea engleză: Cristina Tătaru) (Ed. Limes, 2012); Catedrala din auz (Ed. Limes, 2012), ediţia a II-a, adăugită, 2014; Munţi şi zile, antologie de autor (Ed. Limes, 2012); Nicanor, ultimul om, proză scurtă (Ed. Limes, 2014); La drum!, jurnale de călătorie (Ed. Limes, 2014)…

Cu una sau două excepţii nu am inclus în lista cu volumele publicate cărţi traduse, sau apărute în colaborare considerând că, în contextul comentariului de faţă, nu era necesar şi semnificativ să o fac. Am procedat astfel, deşi cu părere de rău, însă am avut în vedere că majoritatea traducerilor s-a realizat după volume deja editate în limba română.

Au scris despre Mircea Petean şi opera sa, între alţii: Gh. Grigurcu, Mircea Zaciu, Petru Poantă, Cornel Regman, Traian T. Coşovei, Ion Pop, Irina Petraş, Gheorghe Perian, Constantin Cubleşan, Cornel Nistea, Constanţa Buzea, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Ruxandra Cesereanu, Simona Sora, Gheorghe Mocuţa, Dan C. Mihăilescu, Al. Cistelecan, Nicolae Manolescu, Adrian Dinu Rachieru, Simona Graţia-Dima, Ovidiu Pecican, Constantin Ciopraga, Iulian Boldea, Horia Gârbea, Radu Ţuculescu, Ştefan Borbely etc., etc., etc.

Şi, de reţinut că Mircea Petean este prezent în antologii precum: O mie şi una de poezii româneşti (Ed. DU Style, 1997), şi Antologia poeziei române de la origini până azi (Ed. Paralela 45, 1998), şi cu poeme traduse în antologiile Young Poets of a New Romania (Forest Books, London & Boston, 1991), Streiflicht. Eine Auswahl zeitgenossischer Rumanischer Lyrik (Dyonisos Verlag, Kas-tellaun. Germania, 1994); traduceri de Christian W. Schenk şi Simone Reichert Schenk), Gefahrliche Serpentinen, Rumanische Lyrik der Gegenwart (Druckhaus, Germania, 1997); traducere în limba germană de Dieter Schlesak), Transylvanian Voices (The Center for Romanian Studies, lasi, 1997).

Apoi: Mircea Petean colaboreaza cu poezie, proza si articole de opinie la revistele: „Echinox”, „Tribuna”, „Steaua”, „Apostrof”,  „Familia”, „România literara”, „Viaţa Românească”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Euphorion” ş.a.

După acest periplu, ne vine lesne să vorbim despre echinox-optzecistul Mircea Petean ca despre o personalitate distinctă în peisajul literar contemporan. Creaţia sa, de fapt, întreaga sa operă – fără să conteze genul literar abordat – nu doar ne permite afirmaţia că avem de-a face cu unul dintre autorii cei mai reprezentativi ai generaţiei sale, ai optzecismului şi postdecembrismului în sensul bun şi pozitiv al ideii şi ai lirismului contemporan, în special, ci ne şi obligă.   

Dumitru Hurubă