COLINDA VERII
În cele două dimensiuni ale oglinzii ne-mbrăţişam,
sărutul nostru făcea să plesnească secunda
în mii de bucăţi tăioase, flămânde,
la picioarele vrabiei, ca seminţe de argint...
În cele doua dimensiuni ne năşteam,
ne iubeam, chiar muream,
pregătiţi
să trecem în cea dea treia dimensiune,
cu decorațiile pe piept, aurite, lustruite...
ca zborul albastru al înţelepţilor prefăcuţi în albatroşi...
Doar muntele, da, muntele,
încărcat de zăpezi şi inimi de lupoaice,
izbucnise-n cele trei dimensiuni,
fără decret regal, fără lege de urgență, fără absenți,
ca o veche şi uitată colindă a verii...
C Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu