Cartea lapidată și problema istoriei
Remus Valeriu Giorgioni, cu mult curaj, abordează o problemă care depășește lumea literară: scriitorul și problema evreiască. După lectura cărții descoperim că avem în față nu numai problema evreiască, avem problema destinului uman în vremurile ultime. Cititorul intră în contact cu un studiu interdisciplinar, teme din istoria literară, apologetică, din istoria creștinismului, din teologia sistematică și teologia biblică, din istoria jurnalismului etc. Se pune în discuție, franc, problema destinului scriitorului în raport cu vremea în care trăia/ trăiește, în raport cu propria conștiință și cu linia roșie din societate, cea menită să oglindească punctul de rezistență asupra tragediilor și morții. Titlul studiului este percutant Cartea lapidată (Mihail Sebastian și problema evreiască)*, textul a fost publicat la Timișoara: Editura Waldpress, 2017. Prefața este semnată de Florin Lăiu, profesor în filologie biblică și postfața de Boris Marian-Mehr, scriitor, și are drept moto mai multe texte din scrierile lui Mihail Sebastian. Cităm doar unul: „Aș vrea o carte limpede, mare, severă, o carte pe care s-o citesc cu vehemența întâii mele lecturi…”. Un adevăr spus clar, cartea poate influența sufletul omului și se cere a fi originală până la suferință. Mihail Sebastian (Iosif Hechter, pseudonim) este personajul principal al studiului, cel care se zbate în sticla ferestrei veacului al XX-lea. În prefață, Florin Lăiu privește demersul lui Giorgioni ca pe un pod peste lumi și observă actualitatea temei abordate: relația dintre creștinism și doctrina ebraică fixată în scripturi și tradiții, în lumina morții și vieții, a binecuvântării și blestemului. De la cartea lui Mihail Sebastian De două mii de ani la Scriptură, cartea a fost „omorâtă” cu pietre, a fost lapidată ca semn al împotrivirii omului față de voința divină coagulată în scrierile divine și scrierile inspirate.
Remus Valeriu Giorgioni își trăiește aventura spirituală în lumina adevărului pe care-l dorește ca stâlp al vieții și o ia metodic, aplicat, începând de la problema istoriei lumii, se desprinde problema evreiască, un popor distinct de alte popoare, cu o menire aparte. Întotdeauna a existat o tensiune între mozaism și creștinism, una reală, declanșată la Creație și exprimată acut prin venirea în lume a unui personaj istoric special: Iisus Hristos. Autorul remarcă tristețea din lume declanșată de faptele oamenilor și de această tensiune socială. Două mii de ani au fost ani de flăcări și sânge, de suferință și de o parte și de alta, de războaie, ură și împăcări sub aripa îngerului păzitor.
Cărțile lui Mihail Sebastian sunt analizate din această perspectivă, scriitorul este privit ca om și ca evreu, ca artist, jurnalist, cronicar al vremurilor pe care le-a trăit acut și cu suferință. În această paradigmă literară și umană, apare profesorul, Nae Ionescu, unul dedicat, tumultuos, pregătit să genereze direcții în societate pornind de la cultură, filozofie, teologie, literatură, istorie, promovând curente de gândire speciale, de la trăirism (lebensphilosophie) la „năism”. Profesorul va marca destinului scriitorului, paradoxal, un ortodox fervent și un evreu se întâlnesc la limita dintre veacuri. Vremea în care au trăit cei doi este una de referință: s-au declanșat atacurile împotriva evreilor cu acuitate, au apărut extremele – fascism și comunism -, s-au rezolvat tragediile printr-un război dur în care au murit oameni… Mai mult decât cronicar, Giorgioni face legătura între opera lui Sebastian și Biblie, cartea care definește cel mai bine tragedia poporului evreu în mii de ani și schimbarea vremurilor. Evreul este privit ca un personaj rătăcitor în timp și spațiu, ca un om fără casă, departe de cer, tinzând spre cer, un călător umil și bogat concomitent, sub presiunea destinului propriu. Remarcabilă paralela pe care o face autorul cu Ulise, alt personaj tragic, cu lumea grecilor, cu nașterea creștinismului ca o soluție la problemele umanității.
Analiza se extinde, ajunge la problema statului Israel, sub simboluri, sub măslin, sub vie, sub smochinul neroditor. Este atacată problema evreiască din perspectiva unei anumite soluții finale, absurde. Aici Giorgioni se vede obligat să privească umanitatea în paradigma prezentului tensionat și el, să capteze spiritul vremii, transferul de putere în lume, acumularea de istorie pe buzele istoriei. Lucrurile se liniștesc în prezenta lui Iisus ca Salvator (Mântuitor), constată că toate liniile timpului se focalizează la Calvar, sperând ca lumea să se regăsească în societatea atinsă de pace și creativitate (Împărăția lui Dumnezeu – locul unde el stăpânește prin Evanghelie). Sunt lansate și concluziile posibile – pacea dintre oameni. Este o înțelepciune care poate fi pătrunsă de mintea omului cu greutate ( „Sub viță și sub smochin” – definită simbolic chiar de Scriptură).
Această carte este una importantă pentru Remus Valeriu Giorgioni pentru că reprezintă crezul său de scriitor, de om în bătaia vremurilor, de călător în lumile cunoscute și tânjind după lumile superioare. Când analizează personajele lui Mihai Sebastian din cărțile acestuia, analizează personajele lumii în care trăiește, se analizează pe sine.
Florin Lăiu notează în prefața studiului: „Din perspectiva unui român de confesiune evanghelică, Remus Giorgioni are motive să se simtă în pielea lui Hechter, în ciuda condițiilor politice actuale, complet diferite; deoarece diferențele religioase vizibile sunt privite cu suspiciune, dacă nu cu ostilitate, într-un popor care a fost educat de veacuri să confunde românitatea cu ortodoxia – versiunea românească a veșniciei – singura care contează în spațiul mioritic” (p. 8).
Boris Marian-Mehr notează în postfață: „Ceea ce întrevede Remus Giorgioni ca pe o reală soluție <<finală>> ar fi refacerea unei frății umane, mondiale între creștinism și iudaism (eventual și cu islamul moderat). Autorul este un optimist și nu este rău să sperăm la o asemenea <<frățietate>>. Tendințe de acest gen se regăsesc în SUA, Europa, dar realitatea este în acești ani mai crudă ca niciodată” (p. 318).
După lectura cărții, putem reține următoarele:
- Scriitorul este legat de vremurile în care trăiește mai mult decât crede el și de cât apreciază contemporanii.
- Dramele vremurilor la care asistă un creator autentic sunt dramele sale și modalitatea prin care este inițiat de Dumnezeu în tainele istoriei, pentru a înțelege.
- Fiecare carte este amenințată de uitare, dar lumea se întoarce la originile sale – Cuvântul.
- Nu poți fi scriitor dacă nu ai o viziune despre lume și Dumnezeu, ți-o asumi și în momentele când nu-ți convine.
- La timpul potrivit în viața fiecărui scriitor apare un personaj important care-l inițiază în tainele scrisului profund, îi deschide ochii spirituali.
- Există linii de forță care modelează societatea și ele nu pot ocolite, ne străbat cu frenezie.
- Credința într-un ideal este esențială, dă motorul de mișcare în timp și spațiu.
- Omul este un călător pe acest pământ, el călătorește spre o patrie mai înaltă, spre un cer năzuit.
- Fiecare carte se află în pericolul de a fi lapidată, dar adevărul din ea nu moare.
- În Iisus Hristos lumea se regăsește ca într-un pom al veșniciei, poate în pomul cunoașterii binelui și răului, cel din Raiul pierdut.
- Indiferent de epocă, va exista o problemă importantă care să macine societatea, problema evreiască revine periodic în istorie și modelează istoria și oamenii.
Desigur că mai pot fi reținute și alte aspecte ale temelor abordate de cronicar în această supra-monografie, cititorul atent va descoperi taina cărților oferite lumii de oameni marcați de mesajul primit prin talentul suferinței.
De remarcat la Giorgioni deschiderea în abordarea subiectelor născute din căutările și regăsirile sale: literatura universală prin Ulise și marile mituri ale lumii, atacarea destinului uman din perspectiva unor mari scriitori precum Al. Soljenițîn, sau curajul cunoașterii profunde la Isaac Newton. Sunt prinse în text faptele unor personaje celebre ale istoriei de la Avraam la Hitler sau Nabucodonosor, analizează textele scriitoarei ruse Ludmila Ulițkaia referitoare la problema evreiască, trece pe la scrierile lui Sartre etc. Creștinismul, iată, are legături esențiale cu toată cultura lumii.
Despre cărți cronicarul notează câteva aspecte reale și ciudate, lumea refuză cultura și informații de bază, se refugiază în facil: „Dar dacă mai nou cartea provoacă inhibiții și sastiseli – cunoaștem deja o mulțime de <<intelectuali>> care fac alergie la lecturile clasice, iar pentru contemporani, colegi de-ai lor nu au timp! -, doar cei care citeau din obișnuință pe <<colac>> rămân consecvenți obiceiurile lecturii; și genurile lor preferate: policier soft și horror hard” (pp. 203-204).
Referindu-se la statul Israel, Giorgioni scrie apăsat: „Dacă în Israelul istoric, pe timpul Domnului, existau câteva partide religioase distincte: farisei, saduchei, zeloți, esenieni și terapeuți, în prezent harta religioasă este infinit diversificată. (La mormântul lui Avraam, peștera Macpela – unde sunt înmormântați toți patriarhii – se întâlnesc toți reprezentanții celor trei mari religii monoteiste: evrei, creștini, musulmani. Dar apoi se despart și își vede fiecare de drumul lui…)” (p. 275).
Observând fotografia lui Mihail Sebastian, cronicarul descrie personajul: „Privirea atentă, fixă, mimica sugestivă, sugerează o mare, încordată așteptare (de parcă cel fotografiat ar vedea chiar și în fotograf un potențial inamic). Se remarcă tristețea din ochi, privirea suspicioasă, omul din fotografie surâde ușor, timid-ironic. Poza pe care o așteaptă este o pândă atentă, subtilă, la reacția celui din față, dublată parcă și de acea așteptare încordată, continuă” (p. 82).
Analizând parabola „evreului rătăcitor”, Giorgioni reține un lucru esențial despre acesta, unul care ne poate caracteriza pe fiecare: „Dar blestemul nemurii se poate echivala și cu o miraculoasă supraviețuire în timp a comunităților evreiești. Mergând din loc în loc și din timp în timp, ei nu s-au lăsat asimilați, și-au păstrat tradițiile religioase și identitatea națională” (p 162-163).
Pe de altă parte, autorul textului nu atacă problemele mai atent din perspectiva legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu evreii și creștinii (și cu alte personaje biblice sau cu alte colectivități), un contract profund inițiat de Creator ca răspuns la problemele omului, încadrarea paradigmei între beneficii și sancțiuni (binecuvântare – blestem). Încălcarea legământului aduce umbre peste destinul uman, fie evreu, fie creștin, fie păgân (chiar dacă acesta din urmă nu-l cunoaște, cazul Ulise este relevant).
Cartea de față este o carte a cărților care l-au modelat pe scriitor, o bibliotecă ce amenință să se prăbușească în hăul virtual în care rătăcește personajul modern agățat de dispozitive moderne electronice. Poate fi o monografie a cărților care intră într-o posibilă carte scrisă după două mii de ani. Fiecare poartă în sine manuscrisul, scriitorul îl poate traduce. Este și o carte incomodă pentru că se bazează pe valorile solide ale creștinismului în tangență cu valorile clasice ale culturii lumii. Este un răspuns la diversele abordări din istoria literară, la diversele stiluri care plutesc în oceanul literar, de la absurd la nihilism, de la clasic la romantic, de la realism la suprarealism, de la postmodernism la post-umanism etc. Slăbiciunile cărții sunt cele ale autorului, fiecare este limitat de viziunea proprie și universal prin viziunea sa. Stilul său este destul de liber, frazele se încheagă cu ușurință, iar, uneori, sunt marcate de meandre culturale necesare, fără ca scriitorul să facă paradă de asta. Fraza este marcată de expresii uzuale, de comentarii pline de căldură. Pe unele locuri autorul este subiectiv în analiza sa, își asumă viziunea ca un dat al vieții pe care o trăiește, înconjurat de cărți și frumos. Citatele din cărțile vremii abundă, ofrandă a unei trăiri acute, a bucuriei care vine din cuvintele altora, de parcă ar fi fost cuvintele lui Remus Valeriu Giorgioni. El pune o pasiune prea mare raportat la fenomenul literar analizat, așa trăiește fiecare roman citit sau scris, fiecare poezie. Tensiunea spirituală îi face bine și îl stimulează. Pildele literare se detensionează prin scrierea cărții ca un act de închinare prin scris. Lucru mai rar la scriitorii actuali…
Constantin Stancu
*Remus Valeriu Giorgioni, Cartea lapidată (Mihail Sebastian și problema evreiască), 322 pagini, prefața Florin Lăiu, postfața Boris Marian-Mehr, Timișoara: Editura Valdpress, 2017.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu