CENACLUL ROMÂNESC „MIRCEA ELIADE” DIN DENVER, COLORADO PREZINTĂ „SUB COROLA DE LUMINI A LUMII: LUCIAN BLAGA” - 31 IULIE 2021

 

Ladislau Daradici: O SUTĂ DE CUVINTE (Ed. Biscara, 2021)... Poezia și viața între durere și fericire. Certitudini în noianul de nonsensuri!

 

„O sută de cuvinte”, este o colecție de poeme inedite, filigranate cu migală de un om al literelor dedicat, surprinzător, prozei, Ladislau Daradici, cunoscut scriitor din Deva, membru al USR. De câțiva ani a reînceput să scrie versuri, dorindu-și publicarea lor după exact două decenii de la unicul, până acum, volum de poezie, „Cocostârcii Domnului”, apărut la Timișoara, în 2001. Ladislau Daradici își configurează un canon, acela ca mesajul fiecărui poem să fie purtat de… o sută de cuvinte. De ce așa? Ne răspunde autorul: „O sută de cuvinte: tu ce ai alege dacă ți s-ar îngădui să rosteșți doar atât? Dacă de asta ar depinde viața ta ori a celorlalți… Cum să-ți exprimi iubirea, fascinația ființării, durerea, revolta, teama de neant sau renunțarea în slove puține și simple care să conteze?” - Editura Biscara

Muzeul Național al Literaturii Române a găzduit în data de 24 iunie, ora 17.00, în Grădina MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, evenimentul de lansare a cărții.

PEISAJ INDUSTRIAL CU MOTOCICLIST ȘI MACI DE ZGURĂ

 

Peisaj industrial

 

 

Un câmp copleșit de coșuri industriale, aici a fost secolul al XIX-lea, un timp de metale grele, casant.

 

 

O pasăre călătoare a căzut peste acest câmp,

s-a înfipt în pământul de timp cu al ei cioc puternic, acum putrezește încet, după tradiție,

aripile-i s-au făcut negre,

metalul a trecut în carnea zburătoare.

 

 

Vine din alt veac un motociclist călare pe motocicleta lui, cu o viteză ireal de banală, pe o șosea

născută din pielea unui mastodont,

și se izbește de fantomele celor care au murit aici, asfixiați de monoxidul de carbon și de corectitudinea politică din secolele trecute.

 

Cu siguranță, grâul va avea gust de fontă aici,

iar macii, crescuți pe asfalt, vor fi striviți de roțile motocicletelor care vin din realitatea

unui timp casant cu mare viteză.

C STANCU ©

Foto: Furnal în miniatură... (Amintire din zonele monoindustriale)

Paulina Popa, Floare de cireș - haiku -, Editura Emia, 2020

 

Maria-Daniela Pănăzan, NELINIȘTEA CUVINTELOR. Despre o carte de Lorinczi Francisc-Mihai, Năvoade, eseuri, note literare, Ed. CronoLogia, 2021

 Sursa: Rev. Banchetul de primăvară, 2021

Nicolae Crepcea, Exerciții de purificare/ Exercices de purification, Editura Pim, 2021, poeme în limba română și limba franceză. Biblioteca Universalis. Colecțiile revistei ”Orizont Literar Contemporan”

 

Aurelian Sârbu, NEGUȚĂTORUL DE LUT, poeme... Editura Hestia, 2013, cu o prefață de Livius-Petru Bercea

 

Migranți fără bagaje, o lume în mișcare... Personajele de azi și tranziția... Câteva vorbe de Radu Igna

 

                         

Radu Igna

            

 

Constantin Stancu, Migranţi fără bagaje

 

Constantin Stancu (n.1954, Haţeg), scriitor cu multe  volume, poet, prozator, critic literar, publicist, cu o impresionantă listă bibliografică şi multe  premii, excelează în scrierile sale în proză printr-o extraordinară putere de a investiga realitatea, cu precădere cea de toate zilele, cu implicaţii imprevizibile în conexiunile lor ulterioare. Romanele sale sunt adevărate filme despre lumea în care trăim. Personajul central din romanul Pe masa de operaţie (Editura Rafet, Râmnicu Sărat, premiat la festivalul internaţional „Titel Constantinescu”, ediţia a IV-a)  ne reţine prin saloanele spitalului şi urmărim cum, în final, personajul narator învinge neprevăzutul prin puterea divină. Şi în romanul Vadul Ars, nume simbolic, (Editura Rafet, 2016) lumea lui Stancu este o veşnică curgere, dar aici domină neputinţa oamenilor de a percepe, de cum a învinge neprevăzutul. Asistăm la drama unui orăşel, localitate monoindustrială, la „înmormântarea” combinatului siderurgic producător, timp de două secole, de fontă şi oţel. Cartea, structurată în 32 de capitole, surprinde artistic viata acelei  comunităţi între 1989-2013,  (ar putea fi Călanul, Hunedoara, Reşiţa etc.) într-un moment semnificativ, înfăptuirea tranziţiei „de la un mod de  organizare al societăţii la alt mod”. În preambulul cărţii,  autorul a pus o parabolă, povestea păsării Dodo, trăitoare pe insula Mauritius, cum aceasta a dispărut din lumea animală urmare a nechibzuinţei străinilor aciuiţi pe acea insulă. În roman, pasărea Dodo devine, simbolic, combinatul metalurgic de talie europeană, apreciat pentru articolele industriale produse aici, în Vadul Ars.         

      Personajele, numeroase, sunt reprezentative pentru diferitele compartimente ale lumii industriale, ingineri, economişti,  muncitori, funcţionari. Ilie Talan, economist, un cap limpede, directorul Ardelean Ion, Ana Nor, avocat, ziaristul Ion Jude, Ioan Hora,  Bianca Drăguţ, ospătar la un restaurant din localitate, oamenii poliţiei, toți ocupă locul central în derularea acţiunii.

        Printre multele încercări de a-şi afla un rost în lumea cea nouă, cu buticuri şi  mici afaceri de familie, un ins  cuprins de spirit divin, Ioan Hora, a deschis un Centru Creştin, unde sufletele îndurerate vin să-şi găsească liniştea. O experiență utopică într-o zonă marcată de drame reale. „E un mod de viaţă, conchide personajul narator. Oamenii au nevoie de Dumnezeu… Deocamdată oamenii sunt disperaţi, vor salarii, timpul îi presează, nu au răbdare”.

Prof. Dr.Adrian Botez scrie despre  această carte: „Constantin Stancu a realizat prin romanul Vadul Ars cea mai valoroasă şi cea mai convingătoare (prin profunzimea semantică şi prin  polisemantism, tinzând spre infinit, al rosturilor şi direcţiilor de interpretare ale cărţii)  structură narativă  parabolică din epoca  postdecembristă!

Constantin Stancu, cel puţin prin aceste două romane ( Pe masa de operaţie şi Vadul Ars) este, deocamdată,  câştigătorul cursei, pentru afirmarea romanului  parabolic contemporan românesc. Depăşind  cu multe „lungimi de barcă”, fireşte, toate postmodernismele valahe, încă la modă”.                                  

                                                                                                           

      În anul 2019 a apărut la Editura Limes din Florești, Cluj, volumul al doilea întitulat  Migranţi fără bagaje.

 Aflăm  cam ce anume s-a întâmplat în oraşul fost metalurgic în epoca capitalismului actual (ne gândim, judecând cele citite, la istoria combinatului siderurgic din oraşul Călan sau alte zone monoindustriale binecunoscute).

Urmare a distrugeri combinatului siderurgic, au rămas intacte doar şirurile de blocuri cu şase etaje. Complexul industrial a fost demolat, au dispărut chiar mormanele de zgură industrială, grămezile de plăci de beton. Nici urmă din fosta construcţie industrială.

Viaţa îşi urmează însă cursul dominat încă, tot mai puţin, de anii de glorie ai localităţii. „Timpurile sunt tot mai înclinate pentru unii oameni, precizează naratorul, ceva se scurge spre alte limite.”

Oamenii s-au adaptat noilor cerinţe implantate subtil de forțele sociale. Specialiştii au plecat în ţările Europei, trudind pentru a-şi asigura existenţa. Ana Nor, juristă apreciată, lucrează într-o importantă firmă din Londra, ocupând un post de mare răspundere. Soarta i-a surâs la acel moment.

Lumea inteligentă şi-a însuşit noile principi, se adaptează. Ion Ardelean, fostul director al combinatului siderurgic, acum important om de afaceri în domeniul agriculturii şi comerţului cu produse agricole, s-a lansat în politică. Ţăranii din zonă, păstrătorii vechilor tradiţii, nu dispun de mijloace mecanizate, nu ştiau despre marketing, promovare, deci apelează la serviciile lui. Vremurile pentru patron au fost bune, sunt bune, vin fonduri de susţinere, cine este deştept se aruncă în proiecte de tot felul…” (p. 7). Colaborează cu Gigi Zugravul, parlamentar în judeţ, amândoi candidau din partea partidului la alegerile ce se apropiau. Gigi avea experienţă, a fost parlamentar în toate  mandatele. Îl încurajează: „Nu te da sfios, uite sunt ceva fonduri pentru curăţirea pajiştilor, un program de serie, chiar pentru investiţii în zona rurală. Intri în sistem şi scoţi banii, nu-s probleme”

Ion Jude, jurnalist, scriitor, a ajuns un important om al locului, economist și practician în insolvență, lichidator, cu alte cuvinte,  facilitează afacerile de tot felul, fiind astfel implicat în viaţa cotidiană a oraşului, mulţumit că „Mare vad mai are şi Vadu Ars”. Se câştigă mai bine în afaceri şi politică, decât altădată în uzină. E, însă, mereu măcinat de nelinişte, mereu neprevăzutul îi apare la uşă. Faptele sale îl urmăreau. Îşi căuta liniştea în întâlnirile cu Ion Hora, în stabilimentul creştin fondat de acesta. De obicei, sta în biroul lui,  preocupat de rezolvarea problemelor curente, nu mai observa ce se întâmplă în jur.

Oamenii din „Migranţi fără bagaje” nu-şi pot uita locurile. Ana Nor a economisit bani, vine acasă cu intenţia de a construi o fabrică producătoare de piese auto, cu mai multe locuri de muncă. Afacerea, sub îndrumarea lui Ilie Jude, porneşte bine,  cumpără terenul, utilajele, dar istoria locurilor are mereu ceva de spus, parcă o avertizează: nu uitaţi de noi. Săpând fundaţia noii investiții, ies la iveală ruinele unei aşezări dacice şi investitoarea renunţă la afacere, pleacă în Germania să îngrijească bătrâni, afectată de evenimentul neprevăzut. „Dorea acum o altă soartă, mai luminoasă, mai trainică. Viaţa era  un dar, merită să lupţi pentru el, să prind ceea ce-i frumos în palme…”.

Un personaj local, profesorul pensionar, Radu Costin,  toată viaţa s-a ocupat de studierea istoriei locale, dorea să identifice străvechea cetate dacică și alte civilizații vechi. Când miraculosul loc dă la iveală străvechile ruine, începe cercetările, ţine conferinţe cu pasiune. În ultimul capitol este ucis pe ruinele descoperite, crima semnificând tăcerea, uitarea a ceea ce a fost, ieșirea de pe scena istoriei. O generație radiată de faptele noilor oameni de afaceri.

Autorităţile locale, printre multe altele, se ocupă şi de cultura locală, pentru a dovedi lumii cine suntem şi de unde venim.  Primarul, fostul şef al poliţiei locale, organizează împreună cu Centrul Creştin un simpozion dedicat istoriei scrisului, despre cărţi care au abordat memoria şi cultura din zonă, la care a invitat, prin superiori, pe un vestit profesor universitar din America. Acesta ţine o expunere despre scrierea veche, dar află uimit despre tăbliţele de la Tărtăria, despre alte istorii locale, cum că, din vremuri imemoriale, oamenii de pe aici, inventatori şi ai scrisului, au emigrat spre alte zări, cum o fac şi astăzi. Totul era/este în mişcare, oamenii căutau să trăiască, nu mai contează locul, ocupaţia. Contează să trăiești…     

            Romanul începe cu: „Ana Nor privea pe fereastră autobuzul care  străbătea Londra… Se gândea uneori la  lumea din Vadu Ars, o lume pe care  a părăsit-o de mult”; şi se încheie, evident peste ani, cu: „Ana Nor era în pauza convenită cu patronii din Germania. De data aceasta a preferat să urmărească ştirile de pe  Internet. Îi era dor de acasă, de oamenii din Vadu Ars”. Află,  astfel, speriată despre  crima din ultima duminică. În Valea Rea, din Vadu Ars, unde s-a descoperit o străveche localitate din vremea romanilor, au fost ucişi directorul casei de cultură şi profesorul Radu Costin, împuşcaţi de persoane necunoscute. Cică ar fi vorba de o revanşă politică, ba chiar economică!”

        Vom afla amănunte în volumul următor întitulat Judecătorul şi jurnalul ars, aflat în manuscris.

Prin acest roman, Migranți fără bagaje, autorul pune pe tapet tragedia la care au fost/ sunt supuși oamenii prin forțele sociale care-i obligă să migreze în alte locuri, să-și câștige existența. Pe de altă parte, acțiunea care se petrece în Vadu Ars pune în evidență cauzele care generează migrația, de la disoluția autorității la sclavagismul modern, de la lipsa de cultură la lipsa condițiilor normale de muncă pentru oamenii care rezistă în fața forțelor care mișcă istoria. Stilul scriitorului este unul realist, tablourile se succed unele după altele, având o anumită simbolistică. Frazele sunt marcate de un fior liric, cu mesaj spiritual, marcând starea personajelor și tragedia care îi macină. Scriitorul pune accentul pe rapiditatea evenimentelor, eroii de azi nu mai au timp să perceapă sensul istoriei, fiind captivi într-un sistem economic care le macină destinele: de la oamenii politici la oamenii de afaceri, de la generația trecută la generația actuală, marcată de interese de tot felul. Credința, cultura, tradițiile sunt abandonate, se formează noi forțe care țin captiv individul care este obligat să migreze sau să accepte noile reguli, doar pentru a trăi. Familia este o iluzie, credința devine un spectacol, refugiul spiritual este asigurat de asociații utopice, după modelul occidental al anilor șaizeci. 

Migranți fără bagaje este un roman al actualității, un script al vremurilor pe care le-am trăit/ le trăim cu speranțe înnoite, repetând istoria cu voioșie.

Aceasta este platforma spirituală pe care se bazează romanul, marcând vremurile.

R  Prof. Radu Igna

DEGETE ÎNTRE SOLSTIȚII... (Jurnalul unui tăietor de lemne)

 

2 Iunie 2021

DEGETE ÎNTRE SOLSTIȚII

 

pentru oricine zici că ESTE

vom face -  -ndată – o POVESTE :

Poveste Scrisă și în Stele

dusă de Vânturi Bune-Rele

 

Poveștile ne vin din SOARE

unde oricare RAZĂ - doare :

POVEȘTILE-NFLORESC – SE COC !

…și vin în FIRE – la MIJLOC !

Adrian Botez

SCRISUL Poveștii cere DEGET

SA ADANCEASCA SLOVA-PREGET ! 

fiece SLOVĂ e un ZEU

ce strigă LUMI – din BURȚI DE LEU :

 

Această VOCE de POVESTE

E PRIMA – -N  COSMOS : PRIMA VESTE !

…astfel – la ”PRIME AUDIȚII”

amestec DEGETE - -N SOLSTIȚII !

***

Prof. dr. Adrian Botez

Virgil Diaconu și CLIPA MIRIFICĂ... „Cei mai mulți dintre noi trăiesc în afara clipei ce li s-a dat”

 

VIRGIL DIACONU

 

                                Pentru Denisa

 

Clipa mirifică

 

I.                 

Sunt un băiat. Merg pe Strada Mare,

pe unde lumea se plimbă în voie.

Ninge. Forfota străzii, casele, copacii ninși.

Aerul rece. Lumina.

Cele două fete care au trecut pe lângă mine

tocmai m-au atins cu râsetele lor.

 

Și deodată înțeleg că această zi este unică.

O clipă unică. Este o clipă mirifică,

ce nu va mai fi niciodată.

 

Eu nu alerg spre altceva

și nu mă gândesc la nimic altceva.

Eu sunt aici, în această clipă unică,

pentru că eu văd minunea acestei clipe;

pentru că o ating, o aud, o gust, o miros.

Pentru că o respir…

 

Forfota străzii, casele, copacii ninși.

Vorbele și râsetele... Lumina.

Această clipă nu va mai fi niciodată…

 

Ființa mea și ființa ta se adună din clipe și lumi,

care nu vor mai fi niciodată ca acum.

Întocmai ca acum.

 

Cei mai mulți dintre noi trăiesc în afara clipei ce li s-a dat.  

Ei merg prin lumină și nu văd lumina,

ating întunericul și nu se întunecă.  

Ei stau cu prințesa în brațe și nu văd prințesa…

 

În acest fel, ei își amână clipa și tot farmecul ei.

Ei sunt în trecere.

 

II.

Sunt un băiat. E primăvară.

Copacii sunt verzi-verzi și plini de vrăbii.

În centrul orașului, lângă biblioteca de marmură,

este un cais înflorit. El are flori multe-multe.

Știi tu ce este un cais înflorit?

Te-ai cufundat tu în florile și lumina lui?

Aceasta este clipa unică a florii de cais.

Clipa florii de cais cu un singur spectator.

Care a dat în floare…

 

Și tocmai acum,

de pe scările bibliotecii de marmură

coboară prințesa.

Ea are părul tăciune și degetele lungi.

Ea se ascunde în spatele unor rochii,

pe care le schimbă în fiecare zi,

de teamă că ar putea să fie recunoscută.

 

III.

Sunt un băiat. Merg pe strada bisericilor.

Între Biserica Mavrodolu și Biserica Sfântul Ilie

este casa mea. Copilăria mea este între două biserici,

între două clopote, care mă strigă, duminica, la slujbă.

Cum să mă împart?

 

Rândunicile taie cerul în zig-zag, ca niște săbii.

Ele țipă toată ziua unele la altele,

se ceartă pentru un loc în cer.

Deși tot cerul este numai al lor.

Și aceasta este o altă clipă unică.

Eu sunt făcut dintr-o mulțime de clipe unice,

care nu mai sunt.

(fragment)

Virgil Diaconu