Avem un pământ ca o pită caldă
(Gligor Hașa, Vecinii pe care nu i-am ales,
Deva: Editura Gligor Hașa, 2015)
Gligor Hașa este pasionat de istorie, de epopeea românilor în lume. Scriitor cunoscut, prozator serios, autor de poezii și eseuri despre opera lui Mihai Eminescu sau despre miracolele din Ținutul Hunedoarei, el ne propune o carte densă, tensionată, intitulată Vecinii pe care nu i-am ales. Destinul unui popor în tumultul vremurilor. Atent la cărțile publicate de alți istorici, la revistele de specialitate, călător neobosit prin miracolul numit România, el adună în această carte câteva texte de referință despre o temă controversată. Vecinii, hotarele țării, oamenii care s-au dedicat apărării integrității naționale, erorii anonimi și eroii cunoscuți care au marcat paginile de istorie cu sângele lor, acestea sunt pasiunile scriitorului.
Tinerii cititori vor putea lua contact cu o realitatea dură, pentru mulți necunoscută, pentru unii omisă datorită fenomenului de globalizare care marchează zone întregi de continente. Gligor Hașa pune multă pasiune în ceea ce face, este documentat și îl interesează identitatea națională. Cartea sa poate intra în categoria celor dedicate istoriei naționale semnate de Ioan Aurel Pop sau Nicolae Breban.
Autorul ține să avertizeze cititorul, să-l pună în temă. De profesie dascăl, el știe că tinerii nu sunt familiarizați cu temele fundamentale ale istoriei noastre, că au ocolit bibliotecile serioase, că oficialitățile sunt preocupate mai mult de spectacole formale dedicate unor evenimente istorice, aducând ca argumente manelele, falsa muzică populară, manifestările cu mâncare stropită cu bere și țuică din belșug. Partea spirituală fiind abandonată cu neglijență gravă, am putea afirma. Gligor Hașa observă că școala este privată de profesori specializați, de manuale actualizate, serioase, cu aplicații practice. Din memoria colectivă par a dispare personalitățile care au făcut istoria.
„În școală, elevul ardelean și bănățean învață o istorie trunchiată, răstălmăcită, cuminte atât încât să nu supărăm dușmanii, o istorie tezistă și bramburită, așa cum au învățat-o și istoricii” (p. 3).
Sunt mai multe fascicole în carte:
- Românii – Poporul ales;
- Mari principi ardeleni;
- Vecinii pe care nu i-am ales;
- Holocaustul împotriva românilor și deznaționalizarea;
- Anexele: Cronica momentelor însemnate din istoria Ardealului; Răscruci și făclii din istoria Ardealului; Mențiuni despre români în cronicele bătrâne; Date statistice privitoare la România – 1942.
Gligor Hașa abordează frontal starea istoriei noastre, pleacă de la modelul izraelian al patriei, pune în joc acea legătură spirituală necesară între români. El consideră limba română ca făcând parte din tezaurul lumii, o limbă specială în care sufletul se poate exprima. O limbă în care ideile importante se pot materializa și mesajul important se poate transmite.
„Astăzi, în Europa, jumătate din populație vorbește latina, cealaltă jumătate vorbește germano-slava. Româna le îmbină pe amândouă. La urma urmei românii sunt trăitori din bazinul hidrografic al Dunării de Jos, care vorbesc o limbă unicat – româna” (p.14).
Continuând călătoria sa prin istorie, autorul constată că vlahul este cea mai veche și mai răspândită seminției și pune problema istoriei în termeni clar juridici, restitutium in integrum, notând oameni și fapte pilduitoare din lupta pentru afirmarea ființei naționale.
Abordează, apoi, un scenariu posibil, despre Ranistorum, actuala Orăștie. Numele localității este unul compus, subliniază autorul: Ra-zeitate și Storum-sufix pentru cetate. Numele cetății este legat de drama lui Decebal, este castrul unde decurionul Tberius Maximus a pus la picioarele lui Traian capul sângerând a lui Decebal. Iată că istoria ne prezintă repere tragice din viața poporului.
Depășind faptele vlahilor, el se apleacă asupra lumii spirituale a oamenilor, consideră Munții Orăștie ca fiind Tibetul dacilor, un loc sacru, special pentru relația dintre individ și divinitate.
Călătorind pe hărțile de istorie, scriitorul pasionat până la limită, abordează Valea Mureșului, un loc cu multe semne. Consideră culoarul Orăștie-Sibiu ca o imensă vatră de civilizație pelasgo-celtică, o civilizație solidă, cu dovezi semnificative în ce privește activitatea umană în vremuri străvechi. O temă apropiată autorului sunt minunile și enigmele din Ținutul Hunedoarei. Atacă evenimente trecute precum acea călătorie documentară făcută de Nicolae Iorga în Ținutul Hunedoarei sau tracoromânii în publicistica eminesciană. Abordează o frescă veche: Ion Inochentie Micu, asupra acestuia au făcut aprecieri Mircea Eliade, Lucian Blaga, David Prodan etc.
Gligor Hașa pune problema Ardealului prin ochii lui Romului Vulcănescu, sub umbrela mitologiei românești.
Sunt analizate problemele latinității limbii și cea originii poporului român în raport cu tezele revizioniste și teoriile istorice mai noi, modelate de actualele principii ale globalizării. Abordarea este curajoasă, documentată și pe larg argumentată din punctul de vedere al unui ardelean pasionat de vatra sa.
Un text important este dedicat lui Onisifor Ghibu, un român apropiat de vremurile de astăzi prin gândire și fapte. Acesta nota: „De la 1922 încoace (noi am zice din 1989 încoace) suntem într-o tensiune înfiorătoare. Ucideri monstruoase, cruzimi de care aproape că n-a pomenit istoria noastră. Ne-am compromis în fața străinătății și am ajuns să ne disprețuim pe noi înșine, nemaiavând încredere în noi…” (p. 98). Onisifor Ghibu a fost sărbătorit de UNESCO în anul 1983, cu ocazia reamintirii nașterii. Aceste cuvinte ar putea fi transmise și actualei clase politice, ține să precizeze Gligor Hașa.
Autorul readuce în memoria cititorului portretele lui Litivoi, a fratelui său Bărbat, a lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvin, Gabriel Bethlen, apoi evidențiază participarea ardelenilor la războaiele lui Napoleon etc. Analizează trădările lui Horea, Cloșca și Crișan și, de semnalat cu durere, cele doisprezece trădări ortodoxe din istoria românilor.
Gligor Hașa analizează și vecinii noștri: rușii, bulgarii, ungurii, abordând probleme istorice complexe și interesante.
Cu patos, el pune în paradigma istoriei Golgota românilor din Ardeal pe bază de date și evenimente certe, documentate, inclusiv fenomenul maghiarizării zonei. La acestea el răspunde cu studii pertinente privind continuitatea românilor pe aceste meleaguri, cum ar fi lucrarea Continuitatea românilor din Dacia – Dovezi noi, semnată de G. Popa Liseanu cu o prefață de I. Oprișan, apărută la editura Saeculum, un răspuns pentru Dictatul de la Viena.
În cartea de față este inserat și un interviu cu Gligor Hașa, concluzia sa fiind una tranșantă: „În întregime istoria Ardealului ar trebui să fie rescrisă, iar adevărul trebuie spus răspicat!” (p. 197), idee consemnată de Nicolae Cătăniciu.
Cartea este tranșantă, autorul pune patos în ceea ce analizează, stilul său este frust, pătruns de realism. Fiecare frază are în spate argumente, ideile șerpuiesc în timp și spațiu, pătrund adânc în meandrele istoriei. El își asumă riscuri evidente. Pe alocuri cuvintele o iau înaintea ideilor, poetul are patos, istoricul acceptă, prozatorul admite.
Luminile și umbrele se întretaie, patriotismul este o realitate a vremurilor actuale și dintotdeauna. Curajos cum îi stă în fire, autorul, atacând problema cetăților dacice din Munții Orăștiei, ca fiind Tibetul dacilor, face legături importante și subliniază: „Conchidem, repetând că în Dacia, de la Burebista la Decebal, avem de a face cu două tipuri de capitale: una politico-administrativă – Subcetate-Hațeg - și alta religioasă – Sarmisegetusa-Grădiște” (p.37). O idee îndrăzneață și susținută de multe dovezi.
Prin textele scrise, Gligor Hașa ne readuce în memorie momentele astrale din istoria românilor. El scrie: „Că avem un pământ ca o pită caldă, că avem munte și mare, dealuri și câmpii, că doar Raiul mai are atâtea bogății ale solului și subsolului… Le avem din prisos pe toate cele ce le-a dat Dumnezeu omului, în așa măsură încât nu ne vine să credem” (p. 11).
Constantin Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu