Lőrinczi Francisc-Mihai, un cronicar harnic. Cuvinte pe nicovală...

 

 

Un cronicar pe acoperișul zilei:

Lőrinczi Francisc-Mihai

 

 

Lectura unei cărți este un eveniment special. Cititorul plonjează într-o lume impusă de scriitor, este o probă de exerciții impuse. Lőrinczi Francisc-Mihai este un poet remarcabil, un iubitor al cărților, cronicar ar vremii sale așa cum o vede el prin ochii altora.

El iubește cartea în sine, ca un obiect viu. Prețuiește pe cel care a scris-o de parcă ar fi aproapele său de departe. Se regăsește și se pierde cu fiecare text citit. Iese la loc larg cu fiecare recenzie, cu fiecare cronică. Se simte bine în pielea celui care iubește povestea dintr-un roman, narațiunea lirică din poeme, acceptă eseurile spuse de alții ca pe scrisori venite de la prieteni.

În cartea Cuvinte pe nicovală* apărută la Sibiu: Editura CronoLogia, în anul 2019, cuvintele sale sunt fierbinți. Analizează cărțile unor prozatori, a unor poeți, se lansează într-o luptă cu sine și cu limitele culturale de azi. El simte autorul, vede dincolo de text, pune urechea pe inima din frazele scrise atent. Sunt treisprezece scriitori puși pe nicovala literară. Sunt din cei care au vocația mesajului scris. Din cei care fac din scris o misiune și care au ceva de spus lumii. Cronicarul nu ține cont de marketingul literar, pe el îl interesează opera ieșită la lumină. Scrie despre acești oameni cu dragostea dintâi, proaspătă, sinceră.

Citind textele lui Lőrinczi Francisc-Mihai afli că poezia este un strugure adus din Rai, că există o nuntă specială între poezie și natură. Pentru cronicar poezia este un cântec alb de mireasă sau o probă de rezistență în labirintul imaginarului. Există o duminică a metaforei și o tăcere care acoperă zgomotul de fond al lumii. Romancierul are ceva special, solid. El construiește universul între real și imaginar, el provoacă lumea la schimbări, el ne oferă o felie de pepene roșu într-un timp elastic sau poate, o doză de spirit pur, de 90 grade.

În cărți descoperi un dor de absolut, o limită a existenței și o forfecare a mesajului din cuvinte.

Cronicarul a citit cu atenție cărțile despre care a scris. Lectura a fost un ritual bine stăpânit. Temele abordate sunt dragostea ca valoare supremă, aflată în grădinile imperiale. Apoi dreptatea omului sub vremuri, jertfa lirică a poetului, jurnalul de idei trăite, frământările dintr-o Europă atinsă de schimbări bruște. Eseurile sale despre cărți pun în paradigmă suferința, durerea care a dinamizat istoria. El este atent la dialoguri sau la parabole, la memoriile anonimului aflat pe holul istoriei.

Alte valori care au stat la baza cronicilor sale au fost/ sunt nebunia, sclavia modernă și întâlnirile cu oameni necunoscuți, plus fericirea acestora sub clar de lună.  

Lőrinczi Francisc-Mihai depune efortul de a prinde miezul lucrurilor, este atent la istoria literaturii române așa cum s-a fixat ea la un moment dat, înțelege aventura formelor oprindu-se, însă, la forma care exprimă frumosul în cât mai multe dimensiuni. Concluzionează trist despre omul presupus sau despre nostalgiile poetului, apelând la mesajul simbolurilor serioase.

Despre poezia lui Dumitru Ichim notează: „Dacă în volumele anterioare de poezii scriitorul oferea o hartă explicită, toponimele erau din cele mai diverse spații, de la cel oriental-mediteranean, eurasiatic ori american în ale căror maluri își săpa cuvântul, în prezentul volum de sonete (n.n. Dumitru Ichim, Tu știi că te iubesc, 150 de sonete, Editura Charisma, București, 2016) localizarea este una de sorginte spirituală, un spațiu nelimitat” (La nunta în livada lirei, p.p. 18-19).

Despre romanele lui Nicolae Suciu reținem: „Prozatorul desfășoară un cerc amplu, de largă panoramă, cu dârlogii epicului bine ținuți în frâu și struniți, până ce drumul duce acasă, sub streașină…(Nicole Suciu - Câteva considerații asupra romanelor, p. 37).

Despre romancierul Ioan Popa cronicarul reține: „Proza lui Ioan Popa condensează o țesătură vie de locuri, oameni, evenimente și limbaje într-un flux narativ covârșitor, o lume amplă într-o derulare cinematografică în care satul natal din reminiscențele amintirii și sub imperiul afectelor ajunge la dimensiuni nebănuite, devenind un spațiu fabulos sub pana magică a plăsmuirii” (Proza lui Ioan Popa. Scrieri, p. 83).

Referindu-se la antologia de poezii semnată de Nicolae Crepcia, Lőrinczi precizează: „Nicolae Crepcia realizează prin această Antologie o nuntire spirituală în cuvânt, locuire în poezie ca într-un bungalow divin, o experiență de cunoaștere plotiniană care conduce la intense prefaceri interioare: fulgerul care conturează/ țipătul bufniței/ întunericul care mă înghesuie în spaimă (Pașii vântului pe acoperiș)” - (Nicolae Crepcia, p. 129).

Exemplele pot continua, cititorul va putea descoperi lumea literară de azi sub un halo spiritual dens. Mai subliniem că analiza făcută în această carte la diferite romane sau volume de poeme are la bază lecturi importante din oameni ai cărții, idei și teme solide și pertinente din Rabindranath Tagore, Olimpiu Nușfelean, pr. Constantin Necula, Maria-Daniela Pănăzan, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Charles Morgan, Ioan Pintea, Ștefan Zeletin, Nicolae Băciuț, Ion Vlad, Ernest Bernea etc.

Lőrinczi Francisc-Mihai este o voce importantă în ce privește istoria literară și tinde să devină un cărturar în adevăratul sens al cuvântului. El nu are un stil scolastic, bazat pe analiza unui sistem impus/ autoimpus, el are pasiunea pentru literatura sinceră, bazată pe valori asimilate profund, pe sufletul scriitorului presat de evenimente personale și sociale. Fraza curge limpede, trimiterile sale au sevă, nu ezită să-și exprime admirația sau preferințele. Nota personală de analiză și sinceritatea dau culoare textelor sale și pun în lumină valoarea literaturii ca valoare socială importantă, menită să marcheze vremurile pe care le trăim. Eșafodajul sistemului său este unul creștin, cu mesaj și efecte spirituale evidente. El știe să dea titlul eseurilor sale, legătura dintre acesta și text este proaspătă și accentuează fiorul autentic al mesajului. Câteva exemple dezvăluie un poet în căutarea sensului subtil al frazelor: Felia de pepene roșu și timpul elastic (Nicolae Suciu); O duminică a metaforei (Nicolae Crepcia); Loja sinapselor (Virgil Todeasă); Rochia de mătase a lirismului (Daniela Șontică) etc.

Sensibil la vibrația din poeme, eseistul prinde versuri care au ceva special, care condensează miturile și realitatea din lumea poetului captat de opera sa până la disoluție: „purta cu el scule/ și era așteptat peste tot -/ el era mecanicul cerului” (Virgil Todeasă, p. 95); „dacă o singură dată/ nu ai fost copac/ cum ai putea să vorbești de iubire? Lăsați-i copacului/ dreptul de mire” (Dumitru Ichim, p. 25); „Tânăr fiind,/ privești Muntele Iluziei/ astăzi pe acel loc se multă un cimitir” (Octavian Doclin, p. 147) etc.

La finalul cărții avem referințe critice despre autorul eseurilor. Ele ne relevă un împătimit al lecturilor, un iubitor de oameni, un om modest care are ceva de spus despre semenii săi.

Monica Grosul scrie despre cronicar: „Poet și prozator, Lőrinczi Francisc-Mihai face parte dintre cei care se apropie de literatură cu respectul omului crescut la țară, în cultul tradiției și al bunei măsuri. Scrisul său poartă sâmburele credinței, al temeliilor solide și al spiritualității ca resurse ale ființării în lume…” (Monica Grosu, Prefață la cartea Brazda de acasă, 2017, Sibiu: Ed. CronoLogia, 2017, p. 152).

Scriind despre cărțile altora el rescrie un text pe o temă dată, redescoperindu-se în narațiunile vremii, în tablourile care ne atrag sau ne resping într-un teatru plasat în piața centrală.

Iată cum descrie lecturile sale: „La început am deschis cartea, grea în mâini, cu ținută și eleganță, cu greutate și profunzime, un suflet de cuvinte ca un ciorchine de strugure nobil mustind. Apoi citind, cartea a devenit ca aripa de înger, albă și ușoară și plină de iubire simțind-o cum se mută în sufletul meu” (Când Dumnezeu în colibă de om s-a ascuns, p. 12 – cronica la cartea Dumitru Ichim, Psaltirea apocrifă a dreptului Iov, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015).

 

 

Constantin Stancu

 

 

* Lőrinczi Francisc-Mihai, Cuvinte pe nicovală, eseuri, 201 pagini, cu referințe critice, Sibiu: Editura CronoLogia, 2019.

(Scriitorii analizați: Dumitru Ichim, Anca Tănase, Nicolae Suciu, Ioan Popa, Virgil Todeasă, Irina Petraș, Daniela Șotincă, Theodor Damian, Maria-Daniela Pănăzan și Monica Grosu, Nicolae Crepcia, Maria Mărginean, Octavian Doclin).

(Referințe critice de Ion Brad, Ioan Popa, Monica Grosu, Constantin Stancu, Dinu Virgil, Pr. Iosif Zoica, Nicolae Suciu, Valentin Marica, Ovidiu Vasilescu, Maria-Daniela Pănăzan).