Raiul cu arțari... Poezia lui Victor Albu, în căutarea Raiului pierdut...

 

 

Vis cu arțarul în brațe

 Omul are tendința de a se armoniza cu mediul în care s-a ivit ca ființă capabilă să înțeleagă infinitul, eternitatea, frumosul. Poetul Victor Albu caută liniștea ființei în patria naturii, aproape de iarbă, copaci, anotimpuri, răsărit sau apus de zi, aproape de creația care mai păstrează ceva din frumusețea începutului. Cu volumul de versuri Raiul cu arțari/ Himmel mit ahorn, ediție bilingvă româno-germană, apărută la editura CronoLogia în anul 2022, scriitorul ne propune o imagine a omului încrustat în natura generoasă și luminoasă. Este o căutare a Raiului pierdut, o regăsire a frumuseții rest, ceea ce ne-a mai rămas.

Poemul care dă titlul volumului este reprezentativ, în el se reține esența acestor stări aparte, cumva departe de lume: „ce liniștit te scalzi/ într-un rai cu arțari/ prin maci aburind/ lumina te duce/ la vale cu șopot/ dârele toamnei/ dau în clocot/ Șteaza se-ngână/ cu arome de crâng/ stelele picotesc în/ aripi ce se frâng…” (raiul cu arțari, p. 124). Mesajul este deschis, raiul aduce liniștea dorită, lumina dinamizează peisajul și ființa, stele marchează acest teritoriul infinit, în plină mișcare. Cuvinte simple, versuri aproape formule lirice, o literatură a rigorii, zgura este eliminată, rămâne locul aparte, Raiul.

Poetul nu este zgârcit, el reduce linia zicerii la șoaptă, la esență. Arțarul este simbolul purității, albul lui atinge tabloul naturii, modest, acceptă o zonă săracă, dar crește mult pe verticală. Face diferența dintre zona poluată și zona protejată, limitată de perdeaua luminii. Iată, prezența care asigură posibilitatea raiului acum. Există multă rigoare în versuri, poezia se clădește pe o lume a ordinii.

Poetul așteaptă o zonă a purității, timpul curge exact, ireversibil, anotimpul perfect este toamna cu aurul din frunzele arborilor, totul se reduce la om, el este măsura lucrurilor: dește de ploaie, lacrimi de grâu, limba luminii, prunc de cicoare, trup de înger…

Natura este prezentă cu diversitatea formelor și a culorilor, a tainelor și aromelor: lunca, dealul, pomul vieții, grădina, norii, seara care dă culoare zilei…Lumina dinamizează peisajul, ființa, poemul: „aștept lunca ce naște/ molcom o spuză/ prin care lumina mă/ va duce-n spinare/ ca o mânză cu/ sudoare de mierlă…” (Aștept o luncă, p. 20).

Umbrele trădează lumea de deasupra, lumea subtilă, cea care dă valoare vieții: „uneori o umbră/ de copil aleargă/ într-o/ umbră de livadă/ și spaimele lor/ miros a măr/ ghemuită în/ iarbă/ o umbră de vulpe/ latră la timpul/ se vrea să se-nfrupte” (umbre, p.36). Un poem echilibrat, cu metafore și simboluri, cu livada generoasă, cu timpul care s-a oprit în peisaj și animale flămânde de spațiu și anotimp secret.

Un poem al legăturilor profunde, unul marcat de Ardealul ca zonă a Raiului, un areal în care dulceața existenței se simte în fiecare celulă: „căzut adânc cu/ capul pe genunchi/ ascult/ Ardealul apunând/ lumini de seară/ mușinând/ foșnet de nor/ și stropi de miere/ în pleoapa grea/ a mamei mele…” (Ardeal apunând, p.110). Poetul reține lumea într-o mișcare riguroasă, în fond Pământul – aici, Ardealul – apune, nu soarele, așa cum s-a cimentat în limbajul comun. Legătura din planetă și Ardeal este profundă, totul face parte dintr-o patrie a inimii.

Victor Albu reușește să rețină în puține cuvinte frumusețea lumii, a naturii: macii jupuiți de smalț (p. 44); privesc din altă lume/ la sfinții care curg (p. 52); nu mă pot/ bucura îndeajuns/ de întrupările tale (p. 70); spuzele ard/ în dealul cu flori/ tu încă aștepți/ păcatul din zori (p.88); felii de lumină/ în ploi se desfac (p.118) etc. El se joacă de-a timpul, iubirea, plonjează în pliurile anotimpurilor, simte mișcarea din natură, respirația miracolului pândind din iarbă, caută frumusețea, armonia. Poezia locurilor este marcată de trimiterile la poezia poeților: Gellu Naum, Nichita Stănescu, Lucian Blaga. Este o legătură a cuvintelor de clorofilă, așa cum s-au stratificat în literatura de la noi. Exemplele pot continua.

Volumul se structurează pe mai multe paliere: DEALUL MUT, ARDE O PASĂRE, TRUP DE ÎNGER, toate se legă, formând povestea lirică a regăsirii ființei.   

Maria-Daniela Pănăzan, în prefața cărții, remarca: „Poet al rafinamentului stilistic, ce impresionează prin locuirea în cuvânt, autorul ne învață să fim trăitori ai „raiului cu arțari” și să ne împlinim în „trup de înger” (Poezie a raiului regăsit, p. 9).  Christian W. Schenk a realizat o transpunere în limba germană reușită, sensibilă, prinzând esențele acestui gen de poezie, de altfel traducătorul, poet și el, a reușit de-a lungul timpului să fie mesagerul, veridic și puternic, pentru poezia românească în spațiul germanic. Și nu-i puțin lucru într-o lume globalizată, din contră, reprezintă ieșirea literaturii de la noi spre alte zone ale artei de azi.

Poetul a reținut imaginea raiului de azi, fixându-l în lumina eternă, icoană blândă: „stăruie icoană în/ praf de sulfină/ văd lumina duioasă/ ca o grădină” (grădina duioasă, p. 96).

 

 

Constantin Stancu

 

*Victor Albu, Raiul cu arțari/ Himmel mit ahorn, poezie, 147 pagini, Editura CronoLogia, 2022. Prefața Maria-Daniela Pănăzan; traducerea: Christian W. Schenk; ediție bilingvă româno-germană.

**Victor Albu, poet român, de profesie inginer, în prezent pensionar, autor al volumelor: Perpetuum mobile (Editura Albatros, 1999); Dincolo de rai (Editura Eminescu, 2008); Cascadele dulci (Editura Eminescu, 2009); Ultima luncă (Editura Tracus Arte, 2013); Dorm într-o coajă (Editura Tehno Media Sibiu, 2021).

*Text publicat în revista Boema, nr. 181/2024