Eternitatea clipei prezente
După o carte dedicată vechiului Egipt, cu istoria sa fascinantă (Egiptul, o poartă spre infinit*, Editura David Press Print din Timișoara, în anul 2022), rod al unei călătorii cu dimensiuni spirituale, Luminița Huniade ne propune un volum de versuri cu un titlu liniștit ȚINUTUL NEMURIRII, carte apărută la Editura CronoLogia din Sibiu în anul 2023, director Maria-Daniela Pănăzan. Autoarea abordează lumea spirituală, locul de refugiu pentru suflet. Există multă sensibilitate, simplitate, căutarea sensurilor în lumea reală. Pendulează între spiritualitate, religiozitate, apelând la simbolurile clasice din religie pentru a semnala simplele minuni de fiecare zi. Dincolo de sfera spirituală, se simte o retragere din realitatea imediată, un refuz a artei urâtului atât de practicată în ultimii ani. Este o construcție bazată pe limbaj simplu, cu idei și teme dragi unei părți a lumii de azi, în căutare de siguranță sufletească. Temele grave și paradoxale ale religiilor sunt ocolite, rămâne un tărâm mirific unde sufletul se poate odihni după regulile autoimpuse. Într-un poem se reține: „Crânguri și linii/ se împletesc într-o liniște simplă./ Același peisaj poate fi benefic sau/ neinteresant în funcție de viziune” (Tărâmul contrastelor, p. 30). Reperul este fixat în mod subiectiv în mintea celui care observă lumea, de aici se pot construi tărâmuri inedite, ele pot oferi o siguranță presupusă, bazată pe subiectivism și spiritualitate.
De altfel, suferința, ca treaptă a cunoașterii, lipsește din temele
poemelor, se preferă o spiritualitate autoimpusă, liberatorie, cu riscurile
iluziei bine temperate.
Ținutul Nemuririi, adică posibilitatea saltului în eternitate, este marcat
de liniște, lumină din abundență, Calea Adevărului, bucuria pătrunzătoare, un
dans al spiritelor, ritmuri cosmice etc. Reținem: O floare cu petale aurii, din
„ea se preling/ în picături plasmatice/ informații subtile și nelimitate/
suntem absorbiți de bucurie/ AICI unde visele devin pe loc realitate” (Ținutul Nemuririi, p. 39).
Temele, ideile care sunt preferate, denotă această înclinație pentru
construcții spirituale accesibile: puls vital, meditația, liniștea care poate
fi ascultată, sărutul particulelor de lumină, lumi paralele, perspective noi,
muntele de cristal sau copiii de cristal, punctul de echilibru, Muntele Sacru
etc.
Unele poeme devin rugăciuni spirituale. Ea mulțumește Creatorului pentru
libertate, pace, iubire, lucruri simple care pot aduce echilibru în ființă,
apoi afirmă: „Lumina Ta ne hrănește/ și ne dă viață” (Serenitate, p. 53). Este o călătorie care se deschide spre infinit,
alături de vise și speranțe…
Speranțele se materializează tot în Ținutul Nemuriri: „Dacă mi-aș putea
alege visele,/ aș rămâne constat/ în Ținutul cristalin al Nemuririi/ acolo unde
basmul și realitatea se/ intersectează dincolo de spațiu și timp/ în
eternitatea fascinantă a Clipei Prezente” (Tot
despre Ținutul Nemuriri, p. 87).
Autoarea acceptă rădăcinile care s-au consolidat de-a lungul atâtor generații,
ele sunt fundamentate de înțelepții cu inimi curate, cei care susțin Credința
în Dumnezeu (Darul Străbunilor, p.
103). Se pare că bucuriile creației vin din ritualuri și norme, din oameni
aleși, practicându-și crezurile, în locuri alese, cu un context ales. De fapt,
tema cristalului revine mereu în
poeme, ca un liant între spiritualitate și religie. Este un simbol al
durabilității, al unității, a permeabilității luminii… Cele două au o anumită
doză de poezie, una necesară împlinirii demersului.
Apropierea de natură, fiorul care străbate peisajele, toate dau un sens
pentru sufletul atașat de frumusețe. Muntele are măreția lui, este un cântec al
celor care urcă spre înălțimi: „Expresivitatea temerarilor, biruința și
sclipirea din ochii/ celor care și-au depășit limitele,/ au urcat prin nămeți/
ca să întâlnească măreția muntelui” (Cântecul
muntelui, p. 100).
Luminița Huniade se concentrează pe mesajul versurilor, tehnica literară
este sumară, sunt enumerări sau unele cuvinte scrise cu majuscule pentru a
sublinia o idee, o temă. Albul este prezent ca un semn al purității, la fel
neaua sau simetria formelor din natură. În poezia de azi, mult mai relaxată,
bazată pe experiențe personale, stări subiective, uneori tehnica urâtului sau a
unei relativități mundane, poezia spirituală are un loc aparte, cu impact și generozitate.
Repetarea unor cuvinte, saltul lor din poem în poem, au darul de a refuza o
realitate care a devenit complexă, greu de acceptat, plonjonul în sfera
spirituală aduce puțină liniște sufletească și bucuria sonorității cuvintelor.
Volumul are două părți: ACORDAJE ȘI
ȚINUTUL NEMURIRII, două fețe ale discursului spiritual.
Maria-Daniela Pănăzan reținea în prefață: „<<Ținutul Nemurii>>
este o chemare despre descoperirea lăuntrică, spre o căutare a sinelui menit să
transfigureze atât viziunea artistului, cât și viața interioară a omului.
Trăind în sfera rugăciunii, devii părtaș al propriei deveniri” (p.5). Volumul
are ilustrații menite să sublinieze mesajul versurilor și generozitatea
autoarei.
Concluzionând: „Trecând dincolo,/ în câmpul diafan al inimii,/ explorăm și
învățăm/ cu blândețe să trăim/ în Aici și Acum” (Revitalizare, p. 118).
Constantin Stancu
*Luminița Huniade, ȚINUTUL NEMURIRII, versuri, 127 pagini, Sibiu: Editura CronoloLogia, 2024. Cuvânt înaninte: Maria-Daniela Pănăzan; coperta și ilustrații: Sergiu Huniade.
Text publicat în rev. „Sintagme literare”, nr. 1/2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu