Cartea veche în Țara Hațegului... Evanghelia, prețul unei cărți, daruri de suflet, însemnări și semne

 

 

CARTEA VECHE ÎN ȚARA HAȚEGULUI

(scurte note)

 

În Evul Mediu cărțile care dominau viața comunității au fost mai ales cele religioase, bazate pe valorile creștine, conform standardului acceptat la acea vreme. În ținutul Hunedoarei, acestea au avut un impact pozitiv, iar astăzi ne dau o imagine asupra culturii și vieții spirituale a oamenilor, a locuitorilor, a stării lor materiale, pe de altă parte. Preoții au fost implicați activ în acest fenomen cultural. Bisericile și mănăstirile au avut un rol central, au fost focare de educație, credință, deschidere spre marile temele ale umanității.

Țara Hațegului a fost un loc unde s-au manifestat valorile Evangheliei, mai ales Evanghelia după Ioan, copiști și meseriași s-au implicat pentru ca aceste texte sacre să ajungă la oameni. Nu a fost ușor, tehnica editării cărților în Evul Mediu era grea, scumpă, presupunea oameni calificați, educați, greu de găsit. La Râul de Mori, Lațcu Cânde a pus în operă o Evanghelie pentru Mănăstirea Neamț (1448). Contribuția financiară a celui de mai sus a fost importantă, cartea avea ferăcături de argint elegant lucrate și semnificative. În mănăstiri au trăit călugări, copiști, legători, gravori, dascăli, iubitori de carte, oameni care au știut valoarea unei cărți în timp și-n domeniul spiritual.

În zona Hunedoarei, inclusiv în Țara Hațegului, au existat mănăstiri care au pus în valoare aceste aspecte: Prislop, Răchitova, Râul de Mori – Suseni, Sibișel, Vaidei, în secolele XIV-XV. La Prislop au venit tineri pentru a învăța carte, a deprinde o meserie specifică: zugrăveli, pictura icoanelor, desene, copierea cărților, ilustrarea lor, o activitate migăloasă și care impunea dedicare, disciplină, credință, rânduieli specifice. Călugărul Nicodim de la Mănăstirea Prislopului a scris, între anii 1400-1405, Tetraevanghelul slavon, carte edificată pe pergament şi înfrumuseţată cu frontispicii, având o valoare aparte, exemplu pentru tineri și lumea bisericească.

Cărțile erau achiziționate din diverse motive, specifice vremurilor vechi. De obicei, preotul sau slujbașul bisericesc achiziționa o carte. De multe ori, o comunitate se implica, era necesar efortul material colectiv. Era, poate, singura din acea zonă. Unii o dăruiau, moment de mare smerenie și slujire duhovnicească, puțin știau să citească și să prețuiască o carte. O carte dăruită constituia motiv de protecție divină. Erai ferit de evenimente nedorite, cataclisme, căderi. Uneori, acest gest însemna un eveniment aparte al familiei donatorului, sau o iertare de mari păcate. Alții erau dornici de publicitate, de aprecierea comunității, de mândrie personală sau un gest care marca starea lui socială.

O carte avea un preț însemnat, raportat la starea economică a vremii. Însemna valoarea unui Mercedes bun din ziua de astăzi. Tirajele erau reduse, meseriași tipografi puțini, distanța de la locul realizării ei era mare, negociatori pricepuți puțini, costuri mari de procurare. Sunt multe analize, ele arată cât de greu se procura o carte. În anul 1699 în casa preotului Avram din Hațeg, de față cu alți martori, fețe bisericești din Hunedoara, Tuștea, Fărcădin și Silvaș, s-a tranzacționat o Evanghelie menită să învețe poporul.   Despre achiziția de cărți destinate slujirii în biserici, sunt multe date legate de Țara Hațegului, în localități ca Sălașul de Sus, Bucium. Cărțile erau realizate, însă, la Alba Iulia, Blaj, Bucureşti, Iași, Mănăstirea Dealu, Târgovişte. Monedele în care se făceau plățile erau: florinul, pitacul, grosul, zlotul, crăițaru, groșița, mărieșul etc. Toate reflectau pozițiile imperiilor, voința conducătorilor aflați pe tronuri, evenimentele grave, crize, războaie, mutări de populație, migrații…

Cărțile erau pentru diferite stări sociale, pentru comunități sau pentru cei cu stare materială. Erau cărți cu ferecătură de argint și cu pietre prețioase, ele însemnau și o investiție sigură pentru unii cu stare socială.

Cărțile oferă informații legate de societatea din vremea aceea. Istoria uneia ne arată cum a ajuns în mâinile posesorului și prin ce aventuri a trecut. Posesorul scria pe aceasta despre el, indicând starea cărții și traseul parcurs. Astfel, Biblia de la București, 1688, cea susținută de Șerban, s-a aflat la Deva. În Țara Hațegului a existat un cărturar eminent, Ștefan Moldovan, el a elaborat o listă cuprinzând situația cărților din zonă în anul 1857, aflate în 78 de biserici, în număr de 475. O bibliotecă parohială s-a aflat la Prislop. Titlurile cărților sunt semnificative, ele trimițând spre Evanghelie, Liturghii, Penticostare, Cazanii, Psaltiri etc. Erau și cărți de cultură și istorie, legate de neamul românesc și de alte neamuri creștine.

Pe filele cărților s-au găsit însemnări legate de evenimente și de viața socială a comunității, situații aparte, fenomene meteorologice aparte, care au afectat locurile și oamenii. Aceste însemnări constituie un fel de jurnal ad-hoc în care au fost marcate zile cu importanță personală, colectivă, stări ale comunității.  

Majoritatea notelor proveneau de la preoți, ei fiind și primii cititori ai cărților. Ele vizau fenomenele meteorologice, calamității, probleme medicale. Astfel preotul Vichente din Densuș consemnează un cutremur în anul 1802, de Vinerea Mare. Tot la Densuș s-a consemnat că-n anul 1813 a fost o foamete mare în Ardeal, anul fiind ploios. În 27 aprilie 1814 a nins abundent. Toate reflectă preocuparea oamenilor din acea vreme de a transmite mesajul despre suferințele lor, inclusiv despre boli care nu aveau tratament la acea vreme, plus că medicii erau foarte puțini și scumpi. Pe o Biblie (Blaj, 1795) s-a consemnat la Densuș că a fost ciumă în  anul 1733, holeră în anul 1832, iar în anul 1836 a fost al doilea val de holeră, Ardealul având de suferit. 

Pe de altă parte, posesorii cărților au consemnat evenimente istorice importante pe filele acestora, scrisul lor captând frământările sociale și punctând tragediile. Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan s-a notat pe cărțile sacre, la Arhivele Statului din Deva există o Cazanie din anul 1643, făcută la Iași, unde apare acest eveniment. La Densuș există consemnări privitoare la istoria Ardealului făcute de preotul Vizante: 1784 – Răscoala lui Horea; 1788 - năvălirea turcilor în Țara Hațegului până la Sântămăria Orlea; 1848 – ciocniri între români și maghiar cu ocazia „stingerii” iobăgiei etc.

Sunt note minime, în limbajul epocii, fără multe detalii, făcute de oameni modești, care cunoșteau scrisul și cititul, dar marcați de cele întâmplate, dorind să lase urmașilor semne despre evenimentele la care au luat parte și care i-a marcat. Ele au ajutat la consolidarea limbii române în perioade grele.

Din aceste texte minime luăm cunoștință de personalitățile vremii: vicarăș Chiril Țopa la biserica din Hațeg (Penticostar, tipărit la Blaj, 1808); preotul Nicolae de la Subcetate a primit în anul 1797, în biserica din Baru, de la Ioan Bob o Teologie moralicească tipărită la Blaj (1766), cu ocazia vizitei făcute de Împăratul Franz Iosef în Țara Hațegului.

De asemenea, este menționat și Simion Zugravul din Țara Hațegului, el zugrăvind biserici, pictând icoane la mai multe biserici: Hațeg, Nucșoara, Baru Mic, Densuș, Prislop etc.

Sunt pomeniți preoți, dascăli, slujitori bisericești care au absolvit școala la Blaj, locul preferat al românilor ardeleni, ei constituind elita vremii, oameni cu știință de carte și dedicați cauzei românilor, punctând istoria cu aceste note minime, scrise cu mâna lor, ca o pecete a trecerii lor pe aici.

Cartea poate fi considerată ca o sursă de învățătură, problemele teologice s-au împletit cu cele social-economice și cu istoria de ieri, exemplu pentru iubitorii de carte de azi. 

Aceste date și multe altele, sunt consemnat de tratate și cărți bine construite de personalități* preocupate de istoria noastră și de importanța cărții pe suport de hârtie sau alte materiale specifice vremii. De asemenea, la Arhivele Statului, Filiala Deva se află numeroase documente legate de aspectele punctate pe scurt mai sus.

Sunt semne în timpuri vechi și noi.

Cartea, cel mai bun prieten (E. Hemingway, scriitor american, laureat al Premiului Nobel)…

 

 

A consemnat Constantin Stancu

*Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, fondul de carte veche. Vezi: Slujebnicul sau Liturghierul, publicată la Veneția, în 1554, este o carte religioasă, cea mai solicitată carte de cult, care cuprinde cântările și rânduiala liturghiei, principala slujbă în biserica creștină. Exemplarul este scris în limba slavonă. Este o carte rară, una dintre cele patru care mai există în bibliotecile din România.

D. Lupan, L. Hațegan, Cărți românești vechi în biblioteca Muzeului de Istorie Alba Iulia, în „Apulum” XIII, 1975.

Fl. Dudaș, Memoria cărților vechi românești, Oradea, 1990.

M. Tomescu, Istoria cărții românești, București, 1968.

C. Papacostea-Danielopol, L Demeny, Carte și tipăritură în societatea românească și sud-estul european (sec. XVII-XIX), București, 1983.

A. Vereș, Orânduieli românești vechi tipărite în Ardeal (1744-1848), București, 1926.

S. Nemecsek, Carte, literatură și presă la Orăștie, vol. I, 2010 etc.

Fondul de carte veche al Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva.

 

 

 

 

 

 

Nicolae Băciuț, ALFABETUL UNUI ALFABET, versuri, Editura Vatra veche, 2023. Câteva note, semnal, poezia în lumea bună a copiilor...

 

Literatura după dosar: GALA POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE... Versuri înclinate la „Principia”...

 Sursa rev. „Discobolul” nr. 3/2024

Dumitru Hurubă- 80, aniversare... Skepsis, nu? „L-am cunoscut într-un timp pe care nu-l pot aşeza în spaţiul spiritual al inimii. De fapt, mi se pare că îl cunosc de când este lumea. A existat o clipă în care ne-am văzut şi apoi totul a curs normal, ca între un umorist şi un poet. Adică, doi scribi la Curtea Cuvântului”

 

Dumitru Hurubă - 80 de ani? Skepsis, nu?

 

 

          Dumitru Hurubă își face bilanțul în anul 2024, sunt peste 80 de ani de viață, mulți scăldați în apa literaturii.

Mitică, aşa cum îi spun prietenii, e un prieten adevărat, iar dacă te deplasezi într-un sens contrar, eşti pe contrasens, îţi sugerează că ai intrat în tagma zăpăciţilor de tranziţie, ceea ce este adevărat, dintr-un anumit punct de vedere.

Era o perioadă când el lucra la „Camera de Comerţ şi Industrie”, funcţionar cu umor la butonieră şi de câte ori ajungeam în Deva, ne întâlneam şi discutam despre literatură, despre introducerea falimentului în afacerile celor privaţi, dar mai ales, falimentul la stat, despre întâmplări cu scriitori, despre crime şi flori, ne încărcam spiritual şi el inventa noi definiţii despre lumea în care trăiam.

Acum este pensionar şi încearcă să se pună bine cu Dumnezeu, scriind despre tehnica de a colora mintea cea de pe urmă a românului…

Am înţeles de la Mitică un lucru simplu, dacă priveşti la televizor ai acces la marile idei literare şi intri la idei în ceea ce priveşte lumea. Avea câte un catren pentru fiecare, iar personajele sale aveau idei trăsnite, erau originale pentru că abia au intrat în democraţie şi se bucurau de libertatea de a ieşi pe balcon și la plajă. El a ştiut să dea nume personajelor sale, era un fel de preot mai democrat şi apoi îşi cerea scuze că s-au cunoscut.

Cărțile sale, destul de numeroase, cuprind romane cu tentă umoristică și morală, texte despre marile personalități ale culturii și literaturii, note de lectură asupra numeroase cărți pe care le-a citit, iubit, urât, reluat. A dat un tablou destul de bogat despre literatura din județul Hunedoara, despre cărțile publicate în ultimii patruzeci-cincizeci de ani. Știe multe, ascunde multe după câte o glumă.

Fiecare scriitor abordat are o cheie a destinului, ne putem aminti de opera lui, de viața lui, ne putem reaminti de paradigma vremurilor pe care le-a trăit, amprentele tragediilor și succeselor personale marcând memoria oamenilor.

Despre pictorul Vincent van Gogh, Dumitru Hurubă reține: „Picturile compuse din pete de culori vii păreau să prindă viață pe pânză, se impregnau de un dinamism aparte, ceea ce lipsea din operele contemporanilor. Van Gogh s-a dus și mai departe. În locul copierii formelor exacte, se străduia să exprime senzații și sentimente” (p. 240, în Personalități – cu de-ale lor… - 2023).

 A scris poezie în stil clasic, temele sale fiind actuale, acide, cu iz romantic. Un stil consacrat, dar actual prin mesaj. Eseurile sale vizează complexitatea lumii pe care o trăim, conțin avertismente despre un posibil viitor de unică folosință, un viitor scos la promoție. Mitică a scris literatură, domeniul nu conta, conta lumina vieții în orice text.

L-am admirat pentru pasiunea sa constantă pentru Apostolul Pavel. A dorit să scrie o carte despre faptele acestuia, despre lucrarea acestuia şi aduna mereu material în acest sens. Învăţa şi se dezvăţa de contemporanii săi de la televizor, scriind despre marele om. Sunt sigur că are un manuscris secret despre minunile acestuia, chiar dacă i-a făcut portretul în una dintre cărțile sale…

Scris despre Veronica Micle și Mihai Eminescu, a făcut-o altfel, cu o privire realistă, Mai altfel despre Veronica Micle - 2019.

Cronicarul ne prezintă câteva fragmente din scrisorile adresate de Veronica Micle lui Mihai Eminescu, unele patetice, atins de o iubire intensă, cităm un fragment: „Te vei convinge că din mii de ființe, abia una te poate iubi cum te iubesc eu pe tine; și dacă m-ai ucide, te-aș iubi și în minutele agoniei” (p. 99).

Eminescu i-a dedicat mai multe poezii: Povestea codrului, Povestea teiului, Departe sunt de tine etc., toate legate de prezența femeii iubite. El a scris: „Este Ea. Deșartă casa/ Dintr-odată-mi pare plină,/ În privazul negru-al vieții/ E-o icoană de lumină” (p.48).

Femeia i-a răspuns: „Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta/ Încetul la o parte șuvițele le-aș da/ Senină să rămâie, curată ca un crin,/ Icoană de iubire la care mă-nchin” (p. 106). 

          În spatele umorului său, însă, a existat multă seriozitate şi tragism. Simţea tragedia umană mai bine ca oricine, dar ştia că peste mizeriile vieţii se trece cu un zâmbet şi că un pisoi poate fi un personaj principal în drama politicii româneşti şi pentru spectacolul mediatic.

A scris și publicat destul de mult pentru revista „România Literară”, revista scriitorilor din Bucureşti şi din ţară, acolo unde doreau bucureştenii, a scris acele cronici despre spectacolul de la televizor. În momentul în care interesele oamenilor de la revistă nu au mai coincis cu satira din cronicile de tranziţie, când oamenii de la revistă au fost  atenţionaţi că există un scriitor a cărui umor atinge „interesul naţional și siguranța națională”, Mitică a fost cenzurat. Puţini ştiu lucru acesta, în plină democraţie cenzura funcţiona de minune. Era cenzura financiară. E cenzura financiară. În spatele scenei financiare sunt cei care manipulează pentru a rămâne la butoanele de fiecare zi.

Iată ce scria Gabriel Dimisianu despre cronicile de tranziţie:

„De mai mulţi ani, cititorii revistei „România Litrerară” pot întâlni, în pagina penultimă a revistei, rubrica de comentarii TV a prozatorului Dumitru Hurubă: spirituală, acidă, mereu incitantă. Este o fereastră deschisă către spectacolul actualităţii această rubrică, aşa cum ni-l prezintă televiziunile şi cum îl percep personajele mucalite ale lui D. Hurubă: el însuşi, prietenul Haralampy, soţia sa Coryntina s.c.l. Nu este doar o „cronică TV” ce scrie săptămânal în „România Literară” D. Hurubă, ci şi o cronică a vieţii noastre de fiecare zi, prea adesea covârşită de absurd şi de comic involuntar”.

Dar Mitică şi-a pregătit cu nonşalanţă şi tristeţe dosarul său de cadre, o autobiografie de umorist.

Iată ce scrie Mitică despre sine:

„În continuare, precum orice bun şi brav român, am început să scriu versuri. Constatând, însă, în scurtă vreme, că numărul poeţilor depăşea cu mult populaţia ţării, m-am transferat la Departamentul Proză satirico-umoristică unde mai erau câteva locuri libere la Compartimentul „Umor Negru”. La concursul organizat am participat singur clasându-mă al doilea cu coroniţă de scai. Pentru primul loc se punea coroniţa de spini …”.

Dumitru Hurubă are şi avea, culmea, prieteni printre umorişti. Lucru mai rar întâlnit în breasla meşterilor de umor… Mi l-a prezentat pe Cornel Udrea, la Deva, probabil, am primit o carte din care mi-a fost interzis să citez, pentru că eram pasibil să fiu arestat pentru încălcarea drepturilor de autor. Am scris şi despre Cornel Udrea cu sentimentul că Mitică îmi va un martor favorabil. Adevărul este că e o întâlnire cu oamenii de umor e una interesantă, de expediţie în savana literară…

Dumitru Hurubă a lăsat un mesaj interesant în romanul Cobaii, un semn că suntem la mâna istoriei, că ieşirea se face prin dragoste și afecțiune.

El a scris despre scriitorii din judeţul Hunedoara şi nu numai, s-a aplecat cu interes asupra operelor care s-au ivit aici, i-a păsat cumva de fiecare scriitor şi a avut puterea de a se detaşa de cultura de gaşcă, cu sentimentul că are ceva mai important de făcut…

Autorul a avut curajul de a fi unul dintre personajele scrierilor sale, nu a evadat din context s-a simţit solidar cu epoca, cu sine, cu tristeţea …Poate doar la Caravaggio, marele pictor, am găsit acelaşi curaj de a-şi pune capul pe tava condamnatului, pentru ca oamenii din vremea sa să-l poată vedea părtaş suferinţei generale, că este inserat în tabloul vremii de Creator… 

Într-o vreme interesantă, Dumitru Hurubă a dus importante puncte de vedere despre Ţiganiada, atrăgându-ne atenţia că actualitatea lui Ion-Budai  Deleanu este presantă…

A criticat și a fost ironic cu fenomenul Facebook, un loc ideal pentru rătăciții în tranziție. A pus în lumină incultura, oportunismul, obrăznicia, falsul talent.

Despre atmosfera din biroul funcționarului mărunt, cu leafă de la stat sau de la privat, după caz,  umoristul reține:

 

Buni-răi cum suntem, intelectualii biroului nostru formăm un colectiv de oameni ai muncii strâns unit în jurul șefului de birou. Așa se vede dinspre celelalte birouri; în realitate, dacă ar începe un nou război mondial, sau parțial și s-ar distribui arme… Doamne-ferește! (Intelectualii biroului nostru, p. 175, în Scuzați că ne-am cunoscut - 2017).  

 

Oricum, Hurubă ne conduce cu măiestrie prin ţinutul zăpăciţilor de tranziţie…pentru a vedea dacă putem fi și fericiţi…, citându-l cu bucurie… 

 

L-am cunoscut într-un timp pe care nu-l pot aşeza în spaţiul spiritual al inimii. De fapt, mi se pare că îl cunosc de când este lumea. A existat o clipă în care ne-am văzut şi apoi totul a curs normal, ca între un umorist şi un poet. Adică, doi scribi la Curtea Cuvântului.

Dumitru Hurubă explică clar situația scriitorului de astăzi, pendulează între realitate și satiră:

 

…E simplu-simpluț: I-auzi, numai: alo, Editura Smak-Smak? Da? Mersi, dragă, ok… Știți? Am scris și eu un roman și aș vrea să-l tipăresc la dumneavoastră… Sunteți cea mai prestigioasă editură din punctul meu de vedere… Bani, bani ai, domnu romancier? Am. În regulă – trimite textul… Iar în două-trei săptămâni ai romanul tipărit, aranjat frumos… Corectura o faci dumneata, că noi nu avem prevăzut în organigramă post de corector… Ai văzut, vecine? Devin rapid romancier respectabil și respectat… (Roman-frescă, p. 120, în Scuzați că ne-am cunoscut - 2017).

Are și o rugăciune pentru noi:

Tatăl nostru care ești în ceruri

Mai vezi și de-ale noastre adevăruri?

Mai aruncă-ți ochii, Doamne, către noi

Și vezi-ne-adâncirea în nevoi…

…

Părinte bun, de-atâta libertate,

Hoția se numește azi dreptate;

Iar de la Răsărit pân-la Apus

Se vede, peste tot, că josu-i sus; (Marea rugăciune, p. 257, în Skepsis - 2017).

 

Despre politicienii, o profesie la modă, fără a fi inclusă în clasificarea oficială la Ministerul Muncii:

Latră ziua, latră seara,

Poate latră și în vis…

Nemaisuportând povara,

Dumnezeu s-a… sinucis (Politicienii, p. 204, în Skepsis - 2017).

 

 

Din când în când ne mai trimiteam câte un email, ca semn că existăm, schimbam cărţi şi scriem despre cărţi. Dacă aveai o problemă serioasă, avea şi soluţia pregătită.

Glumim, nu?

 

 

Constantin Stancu

*Text publicat în rev. „Actualitatea literară”, august 2024

Salonul Hunedorean al Cărţii, Ediţia a XXIII-a, Deva - 2024

 

Salonul Hunedorean al Cărţii,  Ediţia a XXIII-a, s-a desfășurat în perioada 15 octombrie 2024 – 18 octombrie 2024, patru zile de sărbătoare spirituală. Fiecare zi a fost o zi plină, o zi încărcată de semnificații, semne, sentimente, schimb de idei. Perioadă în care iubitorii de literatură, cunoaștere, frumos au putut să fie mai aproape de cărţi, de scriitori, de edituri şi de bibliotecari. Să se regăsească în paginile atâtor cărți. Tuturor autorilor care au fost prezenţi la salon organizatorii le-au urat multă inspiraţie, succes, lecturi din partea cititorilor în continuare. Editurilor și-n anul acesta au reușit să fructifice manuscrise interesante pe care le-au promovat cu multă căldură, organizatorii au pus la punct un sistem de sonorizare bun, cu impact la publicul prezent, prezentarea evenimentului fiind făcută de domnul Tiberiu Vințan, documentată, alertă, cu disponibilitate pentru colaborare cu participanții. De remarcat numărul mare de cărți dedicate formării personale, documentare, studii, cărți care au tratat/ tratează viața unor personalități, evenimente importante în istoria țării și a lumii. Au fost multe cărți dedicate copiilor, bine realizate, cu desene frumoase, educative.

În data de 15 octombrie 2023, ora 10, la deschiderea evenimentului, a fost entuziasm şi multă lume, mulți tineri, reprezentanți ai organizatorilor, apoi au fost lansări de carte ale unor dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori hunedoreni. Programul zilnic a fost între orele 10-20, unele ore au fost mai bine fructificate de iubitorii de carte, în funcție de programul de muncă sau de la școală.

De fapt, în fiecare an, la începutul lunii octombrie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează cea mai amplă manifestare culturală anuală: Salonul Hunedorean al Cărții. Salonul a fost o manifestare culturală de înaltă ținută, un îndemn la lecturi datorită editorilor, bibliotecarilor, librarilor și scriitorilor care au fost prezenți prin discursurile lor, prin sesiunea de autografe, prin dialogul viu, uneori punctat cu muzică bună... Au participat peste 90 de edituri, peste 50 de scriitori, cu multe cărți în ofertă și promoții pe măsură, o sărbătoare liberă a cărții pentru oameni ocupați.

Dintre oficialități au fost prezenți domnul Costel Avram, administratorul public al județului, din partea Consiliului Județean Hunedoara, Domnul Constantin Fulga, subprefect, din partea instituției prefectului, domnul Ioan Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva.

Dintre personalitățile prezente la salon putem remarca pe Domnul Vasile Pușcaș, Horațiu Mălăiele, părintele Constantin Necula, scriitorul Aurelian Sârbu, Ionel Bota etc.

Scriitorii hunedoreni au fost prezenți și ei: Paulina Popa, Radu Igna, Camelia Ardelean, Daniel Marian, Elisabeta Bogățan, Nicolae Crepcia, Dumitru Dumitrescu, Doina Bălțat, David Valentin, Constantin Stancu etc. Ei s-au implicat în prezentarea de cărți, în comentarii pe marginea evenimentului, schimb de impresii și autografe, alături de revistele literare.

Din Deva au fost prezente editurile: Accent Media, Călăuza v.b., Cetate Deva, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Emia, Karina, Paula, SETRAS, Vultur ZM.

La deschiderea festivă a fost prezent domnul Costel Avram, administratorul public al Consiliului Judeţean, care a avut cuvinte de bucurie la adresa manifestării, asigurându-i pe cei prezenți de sprijinul consiliului județean în realizarea evenimentelor culturale de amploare pe care biblioteca le va organiza, cu impact la public și care să țină cont de interesele iubitorilor de frumos. De asemenea, a avut un cuvânt de salut și încurajare domnul subprefect Constantin Fulga din partea Instituţiei Prefectului, remarcând numărul mare de participanți și edituri prezente.

Un moment aparte a fost susținut de Editura Vatra Veche din Târgu Mureș, prin directorul Nicolae Băciuț, care a prezentat cărțile publicate de editură și cele ale scriitorului hunedorean Dumitru Hurubă, omagiat la împlinirea vârstei de 80 de ani, un portret de scriitor așa cum apare în volumele publicate cu generozitate și în cartea eveniment Dumitru Hurubă – Omagiu 80.

De asemenea, Editura Emia a prezentat cartea scriitorului Aurelian Sârbu „Niciodată Ithaca”, alături de alte publicații de valoare ale scriitorilor din județ

Un moment de mare emoție, în cadrul întâlnirilor cu personalități invitate la actuala ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, a fost oferit de omul de teatru, scriitorul și artistul grafic Horațiu Mălăele. Publicul prezent la Salon în seara zilei de 16 octombrie a avut prilejul să-l cunoască în situația de scriitor  și ilustrator talentat. Horaţiu Mălăele, îndrăgit actor, regizor, scriitor şi caricaturist a susținut patru dintre cărţile sale: „O poveste cam ciudată și alte două povestiri” „Poezii și vorbe-n vânt”, ,,Tehomir” şi „Tristețea ploilor”, lansate și la Deva. Cei prezenţi s-au bucurat ascultând povestirile despre viața de actor, despre cărţile sale şi recitând din scrierile sale cu mult aplomb, talent, expresivitate.

În prima zi, începând cu ora 18 a fost prezent domnul prof. univ. dr. Vasile Puşcaş, un reputat istoric, cercetător, membru corespondent al Academiei Române, expert în relaţii internaționale, diplomat. Au fost prezentate cele trei cărţi semnate de domnul Vasile Pușcaș: „Istoria din cotidian” , „Românii în Uniunea Europeană” și „România și lumea în schimbare”, lucrări apărute la prestigioasa Editură Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca.

S-au dat mai multe răspunsuri la întrebări pe care ni le punem despre soarta noastră în vremurile complicate și complexe al lumii de azi, despre momentele definitorii din istoria contemporană, cărţile prezentate tratează teme, idei, paradigme de mare actualitate.

Remarcăm şi lansarea cărţilor a două personalităţi ale credinței creștine, teologi și slujitori ai Evangheliei: părintele Constantin Necula şi preotul romano-catolic Francisc Doboş. Lume multă, interes, încărcătură spirituală a doua zi, începând cu a ora 18:00, când s-a lansat volumul comun al celor doi invitaţi „Împăcarea cu tine însuți” , iar apoi şi cartea părintelui Constantin Necula: „În ziua aceea. Predici și meditații la Duminicile din Evangheliar”. S-a dovedit că denominațiunile creștine pot construit punți viabile între oameni, între oameni și Dumnezeu.

În ziua a patra, a fost prezent medicul toxicolog, șeful Secției de Toxicologie de la Spitalul Clinic de Urgență București, domnul Radu Ţincu, pentru lansarea cărţii „Învinge dependenţa“ care tratează o temă de mare interes, o carte utilă pentru multă lume, cu idei pertinente pentru toți cei care au suferit sau suferă de dependența de droguri. Temă de actualitate care afectează o parte a societății, cei dependenți putând afla multe din soluțiile viabile pentru a se elibera de presiunea aceasta, care le afectează viața.

Sâmbăta s-a organizat o excursie cu reprezentanții editurilor participante la Salon, cu acest prilej dânșii au putut cunoaşte câteva dintre obiectivele istorice, turistice şi culturale din patrimoniul naţional aflate pe teritoriul judeţului Hunedoara. S-au vizitat Muzeul Aurului de la Brad, Panteonul Moţilor din Ţebea, Casa-Muzeu „Avram Iancu” din Baia de Criş, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Ribiţa, Casa memorială „Crişan”, Mănăstirea Crişan şi Cetatea Deva. Peisajele minunate și buna dispoziție au punctat cele patru zile de evenimente culturale și au lansat promisiunea unei reveniri în zona culturală a județului și de alte dăți.

Au fost prezenți și jurnaliștii, ei au realizat reportaje, fotografii, scurte filme documentare. Fotografiile și filmele sunt prezentate pe contul de Facebook al bibliotecii și pe contul de Youtube, de asemenea.

Zilele cărții libere într-o țară cu oameni ocupați…

A consemnat Constantin Stancu Hațeg ©

Revista „Discobolul”, nr. 319-320-321 (iul.-aug.-sept.)/ 2024. Semnal, sumar, redacția, date de contact... Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România

 

DUMITRU HURUBĂ - CĂRTURAR ȘI OM DE SPIRIT, SIMERIA, 24 OCTOMBRIE 2024... Semnal, eveniment cultural... Scriitorul și prietenii săi

 

... poetul și poemul său la știrile de la ora 17...

 

POETUL ŞI POEMUL SĂU

 

 

Poetul tânăr crede că poetul ar trebui

să aibă mai multă fantezie

pentru a putea scrie întâmplări nemaivăzute,

nemaiauzite, niciodată scrise, niciodată citite...

 

după ce îmbătrâneşte, poetul constată că poetul

ar trebui să aibă fantezia de a se abţine în

a scrie tot ceea ce nu-i trăit, ori real, sau din patria visului...

 

O pasăre călătoare în drumul ei spre ţara neştiută,

trece prin trupul poetului,

în căutarea cuibului vechi în care 

şi-a ouat cuvintele...

Constantin Stancu Hațeg ©

SALONUL HUNEDOREAN AL CĂRȚII - DEVA, 2024. Editura Vatra veche. Poezie, proză, eseu, umor, literatura pentru copii, revista... Nicolae Băciuț și cărțile

 

Simona Mihuțiu, DINCOLO DE LIKE, eseu, Editura Vatra veche, 2024. Semnal, câteva note

 

Salonul Hunedorean al Cărții, Deva - 2024. Editura Humanitas

 

Ion Dulugeac, VÂNĂTOAREA DE HIMERE, Editura Romhelion - Mogoșoaia, 2023. Semnal, câteva note

 

Nicolae Băciuț, ANTOLOGIE CRITICĂ NICHITA STĂNESCU - ÎNTOARCEREA LUI ENGHIDU, Editura Vatra veche, 2024. Semnal, câteva note

 

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ - 2024

 

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ - 2024

 

Academia Regală Suedeză de Științe joi după-amiaza, 10 octombrie 2024, a anunțat că  Premiul Nobel pentru Literatură din 2024 este acordat autoarei sud-coreene Han Kang motivat de ideea: „pentru proza sa poetică intensă care confruntă traume istorice și expune fragilitatea vieții umane”. Laureata provine dintr-o familie literară, tatăl său fiind un romancier renumit. Pe lângă literatură, s-a dedicat artei și muzicii.

Premianta  s-a născut în 1970 în orașul Gwangju din Coreea de Sud, apoi s-a mutat cu familia la Seul, pe la vârsta de nouă ani.

Han Kang a debutat în anul 1993, odată cu publicarea mai multor poezii în revista „Literatură și Societate”. Apoi a abordat proza în anul 1995, publicând colecția de povestiri „Dragostea din Yeosu”, ulterior a publicat alte lucrări, romane și povestiri.

După cum scrie presa, în romanul „Acte umane” Han Kang își bazează opera pe un eveniment istoric care a avut loc în orașul Gwangju, unde ea însăși a crescut și unde sute de studenți și civili neînarmați au fost uciși în timpul unui masacru desfășurat de armata sud-coreeană în 1980.

În încercarea de a da voce victimelor istoriei, cartea radiază acest episod cu o brutalitate actualizată și, în acest mod, se apropie de genul literaturii realismului social. Se simte textul de vizionar, concis, abrupt, cu nuanțe care pot fi abordate în diferite note literare, unele discutabile, dar bazate pe o fantezie crudă, adică permite sufletelor celor morți să se separe de corpurile lor, oferindu-le astfel posibilitatea de a asista la propria lor anihilare. O tehnică literară menită să pună în evidență eternitatea și dramatismul ființei umane, cu nuanțe ale tragediei antice.

Opera este susținută spiritual de acest tablou al suferinței, punând în evidență chinul mental și cel fizic, lupta trupului cu mintea.

În povestirea scurtă „Europa” a lui Kang, naratorul masculin, deghizat el însuși ca femeie, este atras de o femeie enigmatică care a rupt legăturile cu o căsătorie imposibilă. Se pune în evidență responsabilitatea în fața valorilor absolute ale vieții.

Han Kang este prima persoană născută în Coreea de Sud care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură și doar a doua din istoria acestei țări care a fost premiată cu Premiul Nobel. Fostul președinte sud-coreean Kim Dae-jung a câștigat în anul 2020 Premiul Nobel pentru Pace, pentru eforturile sale de reconciliere cu Coreea de Nord și Japonia, dar și promovarea democrației și drepturilor omului.

 

În anul 2023, Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de scriitorul norvegian Jon Fosse pentru „piesele şi proza sa inovatoare care dau glas celor nespuse”.

 

A consemnat C. Stancu

Sursa: Organizatorii, presa

 

Dumitru Hurubă - 80... Vremuri de tranziție și vremuri eterne... „Și da, am verificat prin vechi documente, descoperind astfel că Dumitru Hurubă a fost primul care a scris despre scriitorii județului Hunedoara…” (Doina Bălțat, p. 550, vol. II). - Creația scriitorului umorist este prezentată selectiv, reprezentativ: eseuri, cronici literare, microbiografii diverse, biblice, muzică, portrete de scriitori, poezii… O operă complexă, reflectând epoca, valorile care contează, arta care dă culoare epocilor, ideile care modelează lumea, evenimentele de zi cu zi, cele care ies din șirul lung al experiențelor umane. De la „balada unui boschetar” la destin, de la robotizare la „noaptea minții”… -

 

Dumitru Hurubă – 80, epistole de la prieteni

Pentru Dumitru Hurubă literatura a însemnat o călătorie prin cuvinte ciudate aduse de la ultimul etaj al existenței. A privit viața cu umor, detașare, a găsit drumuri și pe contrasens, dar a rămas credincios mărturiei despre sine și ceilalți, pe care a considerat-o o misiune. A privit la marile personalități, a fost curios să vadă cum iese Apostolul Pavel din încurcătura cu frații săi evrei, a fost romantic, caustic, spontan și pus glume, scriind despre crime și strălucire.

La vârsta de 80 de ani, Centrul European de Studii Covasna – Harghita, în ciclul profesioniștii noștri și Editura Eurocarpactica Sfântu Gheorghe au punctat momentul cu o monografie complexă dedicată scriitorului umorist, Dumitru Hurubă la 80 de ani, două volume masive, respectiv primul volum are 572 pagini, iar cel de al doilea are 624 pagini. Sunt incluse o parte din operele sale, cronici, note literare și alte texte dedicate cărților sale, o imagine de ansamblu a întregii activități în domeniul literar. Omagiul se adaugă altor antologii dedicate unor personalități din zona Covasna - Harghita: Valer Dorneanu, Valentin Marica, Ioan Lăcătușu, Ioan Vlad, Ioan Scurtu etc., sărbătoriți în plină maturitate creatoare în domenii diverse, precum drept, jurnalism, arhivism, cultură, istorie, diplomație etc.

O astfel de monografie s-a realizat prin efortul, pasiunea, înțelegerea a mai multor persoane, astfel Doina Bălțat, profesor, specialist în domeniul literar, a pus în operă textele avute la dispoziție. Coordonator general a fost Ioan Lăcătușu, coordonatorul ediției fiind scriitorul, editorul, omul de cultură Nicolae Băciuț, iar ilustrațiile și caricaturile Costel Pătrășcan.

Dr. Ioan Lăcătușu are o prefață la început, remarcând: Dumitru Hurubă, un renumit umorist născut în Arcul Intracarpactic și opera sa… Dânsul reține: „Scriitorul umorist Dumitru Hurubă este unul din cei mai prolifici autori din literatura română, fiind autorul a 80 de volume de literatură umoristică și contributor la opt volume colective, precum și la numeroase antologii de umor românesc și de proză, teatru şi versuri publicate pe plan județean” (p. 9, Vol. I).

Pe de altă parte, Nicolae Băciuț notează un aspect aparte despre scriitorul în cauză - este autor, este și personaj, un om implicat în fenomenul prezentat: „Dumnezeu a fost bun, până la urmă, cu Dumitru Hurubă. I-a dat tinerețe fără bătrânețe și operă fără de moarte.

Mintea nu i s-a șubrezit nicio clipă, ba chiar și-a ascuțit tăișul creației, acumulările de viață și de scris spunându-și decisiv cuvântul” (p. 14, Vol. I).

Creația scriitorului umorist este prezentată selectiv, reprezentativ: eseuri, cronici literare, microbiografii diverse, biblice, muzică, portrete de scriitori, poezii… O operă complexă, reflectând epoca, valorile care contează, arta care dă culoare epocilor, ideile care modelează lumea, evenimentele de zi cu zi, cele care ies din șirul lung al experiențelor umane. De la „balada unui boschetar” la destin, de la robotizare la „noaptea minții”…

Viziunea sa se reflectă în eseurile publicate prin care a dat glas valorilor care pun lumea în mișcare, de la coborârea din copac la marea deconectare, de la paradox la avantajul de a fi… comic…

El puncta: „Erich Fromm? Probabil că, lăsându-i la o parte pe specialişti şi pe admiratorii săi, nu foarte multă lume a auzit măcar de acest nume şi de specialistul în psihosociologie, respectiv cel care a trăit între anii 1900-1980 şi a rămas ca un reprezentant important al domeniului în care a excelat ca psiholog social. German de origine, psihanalist, sociolog, filosof umanist şi socialist democrat, el a fost asociat cu Şcoala de teorie critică din Frankfurt… În orice caz, întinderea şi profunzimea gândirii sale psihosociologice având origini puternice şi aplicaţii născute pe filieră freudiană, au dus la construcţia unui sistem psihosocial considerat până la urmă ca fiind unul dintre cele mai importante” (p. 58, vol. I).

Majoritatea eseurilor au în prim plan problema literaturii de azi, Dumitru Hurubă fiind un adept al cărților cu mesaj, clasice, solide, moralizatoare, atente cu omul, deși umorul său introduce elemente actuale și surprinzătoare, la fel ca în modernism.

Volumul al doilea ne prezintă referințele critice privitoare la cărțile sale. Au scris numeroși iubitori de literatură, istorici literari, scriitori cu operă consistentă, dovadă că umorul său, prezentarea personalităților literare, culturale, religioase, artistice au stat în atenția cititorilor și a mediului literar.

Reputatul istoric literar, analist de prestigiu, domnul Zenovie Cârlugea nota:

„Citind volumul de poezii al dlui Dumitru Hurubă („un clasic al umorului și al moralei” – C. Stancu), am retrăit, alături de poet, multe din imaginile satului de altădată, trecut prin toate anotimpurile anului, îndeosebi poezia obiceiurilor de iarnă, bine reliefate artistic și de-a dreptul emoționante. Poetul are o memorabilă dexteritate în mânuirea versurilor cu varii ritmuri, dovedindu-se nu numai inspirat în planul <<viziunilor>> artistice, dar chiar inventiv, limbajul având darul de a evita locurile comune și a se dovedi mereu proaspăt, sclipitor, stârnitor de zâmbete, de bună dispoziție, în general de bună impresie estetică. Lectura cărții, plăcută și revigorantă, este cum o baie într-o poezie <<de modă veche>>, care se dovedește, iată, foarte actuală, incitantă, provocatoare, orchestrată artistic într-un mod inspirat, convingător, reușit sub multe aspecte” (p. 356, vol. II).

Doamna Doina Bălțat, profesor, specialist în literatură, atentă la opera lui Dumitru Hurubă, a reținut, scriind despre cartea Personalități - cu de-ale lor… (2023): „Avem de parcurs paginile unei cărţi despre oameni-genii, despre munca şi dăruirea lor în folosul umanităţii, despre oameni cu sacrificii în dese cazuri incredibile care, inspiraţi au folosit puterea minţii lor pentru a schimba lumea, pentru a o face mai bună, mai frumoasă, dar şi despre demnitate, temeritate… Este o carte care prezintă victoriile, înfrângerile, deciziile, eşecurile, erorile sau sclipirile lor de geniu, având deseori consecinţe asupra destinului societăţilor şi naţiunilor”.

Şi din aceste motive cartea poate fi socotită şi o minienciclopedie de referinţă cumva, care prezintă, în ordine alfabetică, câteva dintre aceste personalităţi, aşa cum ni le-au lăsat mărturie documentele vremii sau martorii oculari, care au avut norocul să se afle în preajma acestora într-un moment sau altul al vieţii lor, al istoriei... (p. 283, vol. II).

Primul volum cuprinde date bibliografice despre Dumitru Hurubă, ele prind esența, viața cu rădăcinile ei întinse în numeroase cărți scrise, la data apariției prezentului omagiu, 80, colaborări la peste cincizeci de reviste literare, premii. Este o perioadă aprigă, el a ars cu pasiune etape, tristeți, tăceri, trădări, bucurii. A fost perioada „zăpăciților în tranziție”, cum o numește, deși au fost ani când a venit și „ora indexării”, uneori pe „contrasens”, dar și bucuria recunoașterii activității sale ca personalitate a literaturii, cu bune și rele, cu „scorpionismele” de serviciu… A participat și la câteva volume colective, dovedind că este un prieten al scriitorilor și deschis spre cititor cu teme generoase despre umor, istorie literară, obiceiuri mundane, antologii diverse. S-a născut la 26 octombrie 1944, data reală, iar cea oficială, 22 noiembrie… tot 1944. Locuiește în Simeria, deși locul nașterii sale este satul Călnaci, com. Subcetate-Mureș, jud. Harghita.

Doina Bălțat scrie, referindu-se la omul Dumitru Hurubă: „Dincolo de eleganța discursului, mi-l amintesc ca exemplu de omenie, de bun-simț, de aplecare către ceilalți. Amabil cu toată lumea, își găsea mereu timp să participe la lansările de carte ale confraților, iar la rugămintea acestora accepta cu ușurință să le și prezinte volumele, fie verbal – la întâlnirile cu cititorii, fie în diverse publicații. Și da, am verificat prin vechi documente, descoperind astfel că Dumitru Hurubă a fost primul care a scris despre scriitorii județului Hunedoara…” (p. 550, vol. II).

Trecând de pragul umorului, el este un tip delicat, generos și, pentru a-l cita: Scuzați că ne-am cunoscut… (Editura Signata, Timișoara, 2001, schițe și povestiri satirico-umoristice).

Mitică avea o vorbă: Și viața merge înainte/ Cu toată lumea în convoi,/ Și nimeni nu mai ia aminte/ Că-nainte e-napoi…” (Lumea în mers, p.481, vol. I).

Repet o idee, prietenia lui Dumitru Hurubă înseamnă mai mult decât un premiu literar…

 

Constantin Stancu

Text publicat în revista „Vatra veche”, nr. 9/2024

  

 

 

  

 

 

 

 

 

 

Constantin Marafet, MOARTEA NU AJUNGE NICIODATĂ LA INIMĂ, proză, Editura Rafet, 2024. Semnal, câteva note despre un roman profund

 

Constantin Marafet rămâne fidel viziunii sale despre literatură: lumea ar putea fi mult mai bună, realismul social are greutatea lui în destinul oamenilor. Cu acest roman autorul a mai dat un semn despre capcanele vremurilor, despre posibila cădere a celui care se iluzionează că este liber. Pentru Marafet iubirea ar putea fi oferi soluții, dincolo de aparențe există un dosar al fiecăruia unde sunt puse filele bune și filele rele. Probabil că există un dosar în lumea de sus (după cum sugerează scriitorul), atinsă de cei care mai au ochii limpezi și cred că ieșirea din istorie se face prin adevăr și dreptate. (C. Stancu)  

EMINESCU LA PUTEREA A TREIA... Ion Pachia-Tatomirescu și fenomenul literar generat de marele poet

 

EMINESCOLOGIE LA TRECUT, PREZENT, VIITOR, SUB MAȘINĂRIA LUMII…

 

Despre Eminescu s-a scris mult, complex, fundamental. Personalitatea marelui poet a dinamizat literatura română și a modelat modul cum percepem cultura ca forță socială. Ion Pachia-Tatomirescu revine cu o carte profundă, EMINESCOLOGIE LA PUTEREA A TREIA, apărută la Editura Waldpress din Timișoara, în anul 2024. O carte la care a lucrat mai mulți ani (55 de ani, din 1968 până în 2023) după cum afirmă în moto-ul de la început. Există deci o știință aparte: Eminescologia. Puterea ei se extinde la trecut, prezent și viitor, ca o paradigmă cultural-socială importantă, pe același palier cu religia, chiar.

Cartea începe cu povestea prezenței lui Eminescu pe tărâmul Olteniei, „Câmpul Cerbului”, aproape de Filiaș, județul Dolj, la invitația unui prieten. Locul mirific, natura generoasă, stimulează viziunea lui Eminescu asupra vieții, timpului, istoriei ca forță socială. Episodul este semnificativ, a generat numeroase momente de inspirație literară și este motiv pentru dezvoltarea științei despre Eminescu.

Trecerea timpului este o temă fundamentală abordată de poet, ciclul uman, de la copilărie la maturitate este unul care ține de existența omului ca specie în Univers. Imaginea trecerii anilor, ca „nouri lungi pe șesuri”, este una profundă, legată de creație, de modul în care totul devine dinamic și supus purificării. Posibilitatea unei noi lumii se întrezărește în textele poetului.

Timpul se concretizează în prezența tablourilor istorice, de la Sarmisegetusa la Roma împăratului Traian, planurile istoriei sunt decodate de marele poet, ajungând la „sâmburele” lumilor, depășind idealul, plonjând în realul dureros. Există „raza de gândire”, informația încrustată în materie și ea poate fi decodată, sub coajă fiind adevărul… Toate sub arcadele Carpaților, ca o civilizație pelasgo-valahă bine coagulată.

Etapele „terraformării” lumilor pe această planetă sunt bine prezentate în opera lui Eminescu, de la civilizația Asiro-Babiloniană, în jurul marilor fluvii Tigru și Eufrat, la civilizația Egipteană, cu tiparul ei special, de-a lungul Nilului. Apare în istorie civilizația Semitică/ Ebraică, în jurul râului Iordan și a Mării Moarte, cu istoria ei agitată și legendară. În lume se intersectează toate cu civilizația Heladică/ Elenă, de la Marea Egee. Comerțul, dezvoltarea artelor și a meseriilor vechi, aduc noi paradigme în dinamica socială. Eminescu le vede cu ochii minții, dincolo de presiunea existenței mundane. Orfeu are harfa sfărâmată, istoria curge spre taina Imperiului Roman, apoi căderea imperiului, ca orice imperiu bazat pe slăbiciunile și limitele umane. Migrația popoarelor modelează istoria spre un final real, lumea se reface din cenușă și sânge. Sub roțile carului de aur a unui împărat, vremurile și oamenii sunt striviți, dar timpul are capcanele sale, dar și soluțiile vindecării rănilor sociale.

Civilizația Pelasgo – Valahică, în „Raiul Daciei”, ca civilizație distinctă în istorie, cu amprenta specifică are dinamica ei, poetul prinde în opera sa mișcarea, valul și arată luminile de la Dunăre. Mitul are locul lui, este un mod de a codifica tainele istoriei, prin etapele esențiale de pe acest areal. Ajuns în acest punct, Ion Pachia-Tatomirescu reia istoria lumii, la fel precum Harari, ulterior, pasionatul istoric al civilizațiilor, iar umbrele vremurilor s-au mișcat în opera poetului, printre râuri argintoase, codrii grei de argint, munți seculari, dumbrăvi de aur, păduri de flori, sub zborul fluturilor cu aripi de curcubeu, „A lor murmur împle lumea de-un cutremur voluptuos” (p. 33). Imagini dintr-un tablou  modern, care descriu locul Edenului Pelasgo-Valah. Sunt punctate miturile, legendele, prezența zânelor, a Stejarului Sfânt, muntele ca un portal între lumea de aici și infinit, sub ochiul lui Samoș/ Dumnezeu Daciei. Toate duc la o împărăție fără bătrânețe și a vieții eterne, bază pentru basmele românilor și miturile formate în timp. Folclorul ieșind la iveală, cu forțele lui modelatoare și generatoare de creații diverse.

Podul peste Dunăre pricinuește căderea civilizației din Dacia, capitala Sarmisegetusa, cu simbolurile ei și stilul de viață format sub știința dacilor de a se face nemuritori. Simboluri, legende, tipologii care se mișcă în istorie ca fermenți ai comunităților umane. Imperiile, sub roțile istoriei, se ridică, apoi cad, Imperiul Roman învinge, își impune regulile, civilizația, religiile, Bătrânul Rege-Nord este înfrânt de valul noilor puteri din lume.

Se poate observa profunzimea operei lui Eminescu, firul roșu al istoriei fiind bine prezentat, accesul la informație și viziunea asupra lumii i-au permis poetului să ofere tablouri asemănătoare cărților sacre din religiile istorice ale civilizațiilor punctate. Unele aspecte se cunosc, altele sunt cimentate în scrierile academice, altele sunt scoase cu generozitate de Ion Pachia-Tatomirescu în evidență.

Vraja vremurilor se sparge prin revoluție, cu efemera Columnă din Paris, Eminescu, racordat la spiritul vremurilor sale, descrie momentul, imperiile cad, secolele de întuneric se țin cu lanțuri de umilirea popoarelor, sufletele care se zbuciumă în firea comunităților (p. 52). „Omul mare” revine pe scena lumii, arată secretele zeilor sau moare pentru libertate și pace, pentru Patrie. Ion Pachia-Tatomirescu punctează și legătura poetului cu spiritul Zalmoxianismului, cu deschiderea spre raportul dintre parte și întreg, infinitul ținând de eternitatea lui Dumnezeu: „A pus gânduri uriașe într-o țeastă de furnică/ O voință-atât de mare-ntr-o putere-atât de mică/ Grămădind nemărginirea în sclipitu-unui atom” (p. 54). Justiția divină acționează, sunt prinse cele șapte etape de la dispariția unei lumi la panorama deșertăciunilor, trecând prin moartea timpului.

Amprenta universală, marcată de romantism, se vede în ființă și dimensiunile lirosofic în Glossă, cu respectarea rigorii literare și nuanța muzicală a ideilor.  Balanța bine-rău, lumea ca teatru, întrebările asupra a ceea ce a fost, cu accent pe condiția umană. Ion Pachia-Tatomirescu reține afirmațiile lui George Călinescu referitoare la textul magnific: „capodopera liricii ideologice, satirică fără obiect (…), ce printr-o prestidigitație sublimă de idei voiește a învedera proasta mașinărie a lumii” (p. 62).

Darul lui Dumnezeu este o oră de iubire, exercițiul de învățare a tehnicii de a muri, voluptatea se intersectează cu durerea, plus vulnerabilitatea în fața jumătății de aur. Omul devine propriul rug prin arderea spirituală, ajungând la ascetismul care țâșnește deasupra realului: „Nu credeam a muri vreodată/ pururi tânăr înfășurat în manta-mi,/ Ochii mei nălțam visători la steaua/ Singurătății” (p. 66).

Istoria străbate ființa cu dorul Nemuritorului Dac, aflat sub pecetea nunții cosmice, totul bazat pe muzicalitate, ideea cosmică, testamentul celui aflat pe-o Gură de Rai, filozofia care se coagulează în forțe subtile, protagonistul reintegrându-se în ordinea cosmică…(p. 74).

Există o decadă a miturilor esențiale în opera marelui poet, Ion Pachia-Tatomirescu arată mitul etnogenezei Poporului Pelasg-Valah, mitul nemuririi cu integrarea părții în întregul cosmic, cel al tinereții fără bătrânețe, motivul teiului, al bradului sau stejarului, al arborelui divin. Apoi al perechii ideale, a nunții cosmice, al Zburătorului, al trecerii din Țara-cu-Dor în Țara-fără-Dor, al „boabei spumei”, el „ens-ului” de geniu, al comprimării timpului etc. Avem o analiză complexă provenind din marile paradigme ale existenței, sub amprenta Pelasgo-Valahă.

O analiză complexă este dedicată poemului Luceafărul, cu alegoria nemurii și simbolului înfiorării cosmice dintr-un timp melodios, văzute printr-o viziune estetic-romantic-paradoxistă a autorului cărții, cu tablouri bine articulate și cimentate în literatură.

Intrând în gândirea poetului, cronicarul prezintă starea universului în poezia sau proza lui Eminescu, cu arhitectura Cosmosului și timpul reversibil, o viziune de ansamblu care se bazează pe lecturi din marile cărți ale lumii, având o privirea universală, chiar dacă pe baze romantice. Trecutul oferă tipare pentru un viitor previzibil, dureros de real, prezent în mintea omului.

Iubirea stă la baza  recâștigării Raiului, omul putând intra în eternitate, îndrăgostiții fiind atinși de „aurul florilor de tei”.

Cititorul va avea în față o carte complexă, cu o „bibliografie sigilată” masivă pentru fiecare capitol, trimiteri la texte critice consolidate și citate din opera lui Eminescu pertinente, veridice, corecte. Pe alocuri se fac trimiteri la cultura veche a românilor, pelasgo-valahă, cu legendele și miturile agreate, arătându-se rădăcinile existențiale ale unui creator de marcă, cu deschidere spre marea literatură a lumii, cu idei din sociologie, istorie, fizică, matematică, astronomie, teologie, cu păstrarea regulilor genurilor literare. Autorul pune accent pe rădăcina pelasgo-valahă din opera lui Eminescu, deși arată că civilizația Sudului/ Romei a învins cultura material-spirituală a Nordului, aspecte care dau o notă aparte analizei. Este bine că sunt enumerate valorile vechi, care vin dintr-o civilizație dizolvată în apa imperiilor, dovadă că învingătorii își impun regulile. Pe de altă parte, este o lecție actuală, România, așa cum o știm se află/ s-a aflat la intersecția marilor imperii - și de aici o serie de lecții care vin natural spre cititorul de astăzi, viețuitor într-o lume mult mai complexă, dar care, pe unele locuri, repetă experiențele trecutului.

Cu alte cuvinte, avem tabloul complet și complex al poetului bazat chiar pe viziunea personală, modelată de studiile cercetate de Ion Pachia-Tatomirescu de-a lungul timpului, cu pasiune, acribie, deschidere.

Da, cultura poate fi puterea care ne duce spre lumină…

 

Constantin Stancu

*Text publicat în revista „Vatra veche”, 2024