O tavă de argint

 

Ultima tavă de argint

 

 

Mai este o tavă şi pentru căpăţâna mea?

 

Întrebarea îmi intră sub piele, e prea mult sânge într-un simplu dans…

 

Şi flacăra unde este?

 

Prima zi de şcoală, ultima zi din viaţă, mai este o tavă, mai este?

 

Judecătorul se condamnă cu fiecare cuvânt rostit,

pictorul se salvează într-o culoare nedefinită,

scribul se refugiază în adevăruri umile şi

vechi fotografii cu dansatoarea din barbare edicte.

 

Ea continuă să calce-n picioare hărţile prinţului,

 

o face tandru, cu eşarfe din care picură roua dimineţii.

 

Deasupra căpăţânii mele ea dansează pe insomnii de carne,

 

în ochii prinţului ea este doar vrabia cu ochi de sticlă…

Constantin Stancu ©

Aniversare Radu Igna - 90

Radu Igna și vâltoarea vieții de zi cu zi

 

În anul 2024, scriitorul Radu Igna împlinește nouăzeci de ani, o vârstă cu impact pentru sine, pentru familie, pentru comunitate. După ce a ieşit la pensie şi-a publicat scrierile, romane sau schiţe, când a dezvăluit în cărţile sale o lume interesantă, profundă, dar dureros de reală.  Ele au stat în manuscris cu mult înainte, de fapt scriitorul a pus pe hârtie, metodic, cu program, multe din textele sale. A avut un calendar literar propriu, l-a urmat, indiferent de conjuncturi.

Radu Igna

Înţeleg că trebuie să te baţi pentru condiţia umană, așa cum ți s-a dat.

A abordat viața dascălilor. S-a străduit să prezinte miracolul cultural din țara Hațegului. A recuperat numeroase valori locale. A prezentat viața în mișcare, călătoriile prin lume: Suedia, Turcia, Anglia. A scris despre prietenii cărților și despre scriitori cu personalitate.

Câteva date despre scriitor:

Numele folosit în activitatea literară : Radu Igna (în acte Rudi Igna). Data şi locul naşterii: 6 noiembrie 1934, Glodghileşti, Hunedoara. Părinţii: Pavel, Lucreţia, ţărani. Studii: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filologie. Profesor de limba română în judeţul Hunedoara, Zam, Haţeg, Sântămaria-Orlea. În prezent pensionar.

Anul primirii in Uniunea Scriitorilor din România: 2003, Filiala Sibiu. Cetăţean de onoare al oraşului Haţeg din anul 2004. Călătorii în străinătate: Anglia, Suedia, Turcia.

Debut: în revista “Orizont”, Timişoara, cu proză scurtă, 1986,  prezentare de Ion Arieşanu.

Premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, 2004. Premiul Omnia al U.S.R., Filiala Alba-Hunedoara, 2009. Diploma de onoare a Consiliului Județean Hunedoara, 2011. Trăiește în Hațeg și este mândrul de familia sa, de nepoți, mai ales.

Cărţile: Armonia snack-bar,  proză scurtă, (prezentare pe coperta a IV-a de Ion Arieşanu), Editura Corvin, 2000, Deva; Vâltoarea, roman, (prezentare pe coperta a IV-a de D. Hurubă), Editura Corvin, 2001, Deva;          Cultură si civilizaţie suedeză, note de călătorie, postfaţă de Eugen Evu, Editura Signata, Timişoara, 2002; Nimic deosebit in timpul serviciului meu, miniroman, (prezentare pe coperta a IV-a de Ada Cruceanu), Editura Modus P.H., Reşiţa, 2003; Valea proscrişilor, roman, (prezentare pe coperta a IV-a de Valeriu Bârgău), Editura Călăuza v.b., Deva 2004, premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, anul 2004;  Lazăr nu mai vine, proză scurtă, (prefaţă de Adrian Dinu Rachieru), Editura Călăuza v.b., Deva, 2005; Condamnat, roman, Editura de vest, Timişoara, 2007 (prefaţa Gligor  Haşa); Vocaţia culturală a Haţegului, Editura Gligor Haşa,  Deva 2009; Istanbul, un oraş de două continente. Note de călătorie, Editura David Press-Print, Timişoara, 2011 (Premiul USR Filiala Alba-Hunedoara, 2012); Gligor Haşa. Omul şi opera, Editura Gligor Haşa, Deva, 2012; Haţeg. Vremuri şi oameni, fapte şi mărturii, Editura CronoLogia, Sibiu, 2014 (prefaţa Gligor Haşa, postfaţa Maria-Daniela Pănăzan) etc.

Și-a reeditat unele cărți, mai ales romanele și proza scurtă, cu variante și-n limba engleză.  Ține un jurnal despre viața de scriitor, probabil îl va lăsa ca moștenire tinerilor scriitori, cei care vor descoperi mirajul literaturii.

Radu Igna a publicat la Editura Tipo Moldova, Iaşi-2013, o antologie cuprinzând trei romane pe care le consideră reprezentative pentru opera sa: Vâltoarea, Valea proscrişilor, Nimic deosebit în timpul serviciului meu… O antologie care reflectă omul, scriitorul, dascălul…

Este printre puţinii scriitori din România care a avut curajul să abordeze viaţa dascălilor în secolul al-XX-lea, în suprafaţa dură a epocilor contradictorii. Romanele lui despre profesori sunt romane ale conştiinţei care pătrunde dincolo de aparenţe, sparge barierele dintre a şti şi a nu şti. Poate acesta este dilema la care scriitorul s-a străduit să dea răspuns: poţi să cunoști, poţi să nu ai habar. Dar vei plăti preţul dacă nu ştii… 

A avut dragostea pentru oameni şi locuri, a fost mereu atent cu cei din jur şi le-a dat un sfat, o idee, un gând bun. Uneori i-a oprit pe stradă și i-a salutat, le-a spus o vorbă bună.

Romanul său Vâltoarea  e poate unul dintre cele mai interesante din literatura română contemporană. Un roman dens, pânza lui de cuvinte se întinde pe mai mulţi ani. Memoria este provocată la un exerciţiu de rezistenţă prin tema romanului, prin subiect, prin idei.

Discret, a adunat povestiri despre oameni din Ţara Haţegului şi a scris o carte mărturie despre poezia pământului. Erau ani în care culegea în tăcere, discret, mărturii despre miracolul din acest loc de lume. Părea că nu se întâmplă nimic deosebit în timpul vieţii sale, dar erau zile pline în care scria, lăsa ideile să devină romane, cronici, jurnale de călătorie.

A avut și momente mai grele, dar a lăsat un mesaj pentru cei din jur: există soluţii până la urmă. În camera sa de scriitor din Haţeg a pus la cale apariția la o parte din romanele sale, cu mult înainte ca acestea să vadă lumina tiparului. Avea şi are un sentiment al sfinţeniei scrisului. Credea/ crede în puterea culturii de a schimba oamenii, alături de credințele lor. Dorea să prindă esenţa, viaţa la modul sublim. A reuşit.

Cartea sa despre lumea din ţinutul acesta, Vocaţia culturală a Haţegului  e un document important despre oamenii locului şi despre amprenta spirituală a locului în geografia complicată a Europei. Deşi adoră clasicismul e mereu interesat de mişcarea modernă a omului în epocă. Are un simţ deosebit al valorii, vede eroii, oamenii care au de spus ceva lumii, chiar dacă aceştia rămân în umbra anonimatului. Rudi îi vede şi scrie despre ei. Îi vede aşa cum sunt. Creionează personaje, le dă viaţă prin cuvinte pline de viaţă. Are prețuire pentru valorilor creştine, vede sensul într-o lume care părea că nu mai există valori, o lume a tranziţiei în anii nouăzeci, apoi în anii două mii. A ştiut să mobilizeze viziunea cititorilor și iubitorilor de literatură.

A scris câteva cărţi despre călătoriile pe care le-a făcut, a lăsat un mesaj românilor: dacă acolo se poate, se poate şi în România. Călătorii în Anglia, Suedia, Turcia, călătorii de inițiat.

Rudi, cum îi spun prietenii, s-a impus în mod discret dar consistent în peisajul literar al Ardealului. Peste vremuri, haţeganii vor redescoperi Ţara Haţegului şi datorită lui Radu Igna, scriitor şi cronicar, iar cultura europeană va accepta că există o literatură de nişă care aduce echilibru în mintea oamenilor, o literatură reprezentată demn de Radu Igna.

A scris cu multă căldură despre romancieri, despre Cornel Nistea, opera căruia a urmărit-o cu interes, apoi despre Dumitru Hurubă, pe care l-a apreciat ca un bun umorist, penetrant şi creator al rezervaţiei cu zăpăciţi, una de tranziţie... eternă... A avut cuvinte de laudă despre proza scurtă (Oraşul scufundat) scrisă de Ioan Barb, i-a dat câteva sfaturi, l-a lăudat, apoi a scris cu aplomb despre romanul meu Pe masa de operaţie, sau romanul Vadul ars, am schimbat mereu păreri despre literatură, despre viaţă, despre scriitori. Mi-a mărturisit că Eugen Evu a depus un efort considerabil la Hunedoara pentru a scoate literatura zonei în paginile revistelor de cultură, deşi nu l-a înţeles întotdeauna, dar rămâne o personalitate puternică, în viziunea sa...

Autorul are  un fel de epistolă pentru cititor şi pentru locuitorul Haţegului, în cartea sa despre Țara Hațegului, în care pune degetul pe rana istoriei şi spune lucrurilor pe nume: „Eu cred că viaţa noastră are sens atunci când luptăm împotriva uitării”, apelând la un citat din Emilian Ezechil. Dar cuvintele autorului spun cumva mai mult: „Uitarea, ceaţa ce se lasă cu fiecare zi peste ziua ce a trecut”. 

Radu Igna ne prezintă o ţară frumoasă şi spiritul locului ce vine de undeva de departe, străjuită de râuri de munte, de păduri care te învăluie, de muntele care te înalţă doar privind la el. Haţegul are un fel de vocaţie, de cetate de ţară.

Scriitorul a căutat să fie obiectiv, a strâns cât mai multe însemnări, cât mai multe cărţi despre acest loc şi a descoperit că multe personalităţi au pus ceva din viaţa lor, ceva din timpul şi necuvintele lor în cărţi care au reflectat spiritul Ţării Haţegului. Oamenii au fost credincioşi şi, până la urmă, acea zvârcolire de credinţă a făcut să convieţuiască la un loc ortodocşi, catolici, greco-catolici sau reformaţi şi să lase semne că se poate şi altfel, un fel de zonă liberă a credinţei, poate unică pe harta creştină a lumii.

Cartea începe cu acele cărţi care au strâns în cuvinte taina ţinutului, apoi sunt note despre cărţile unor importante personalităţi care au descoperit zona cu interes şi bucurie: Condica Haţegului, după Nicolae Iorga, Haţegul aşa cum apare în Cronica Banatului scrisă de Nicolae Stoica de Haţeg, continuă cu plângerea călugărului Efrem pentru mânăstirea Prislop.

Preocuparea lui Radu Igna pentru zonă a mers mult mai adânc, a prezentat obsesia colonelului Constantin Zagoriţ pentru Ţara Haţegului, locul unde a fost Sarmizegetusa lui Decebal, sau pe strădaniile unui arheolog, aproape necunoscut, care a trăit în vatra Haţegului, Hristache Tatu. El a căutat mărturii despre istoria dacilor aici, la intersecţia marilor bulevarde ale istoriei, sugerând: Hațegului, adevărata Sarmizegetusa. Ideea a fost preluată, ulterior, Gligor Hașa și dezvoltată în cartea cu același titlu.

Eroismul românilor a fost reflectat în istoria unui batalion de vânători de munte, o istorie a militarului român care biruie timpul, vremurile, tradiţia şi moartea într-un mod special.

Epoca din anii 1950 – 1960 este pusă în evidenţă şi în contrast cu marile perioade ale istoriei prin registrele simple ale unui inspector şcolar, spiritul contorsionat al vremurilor apare din procesele verbale ale unor funcţionari care erau presaţi politic să genereze lucruri contrare istoriei. E un mod de abordare simplu şi relevant, viaţa a lăsat urme în marea arhivă a lumii.

Această panoramă a zonei a fost atent studiată de Radu Igna şi ne prezintă esenţa, uneori descoperă lucruri contradictorii şi refuzate de vremuri, prin cărţi aruncate la deşeuri, la topit, le recuperează cu dragoste pentru că era ceva mirific, fascinant: pântecul istoriei unde s-a format poporul român. A prins portretul unui anonim ca Mihai Baiu, ce a lăsat manuscrise în urma sa, mult mai interesante decât scrierile de rutină de astăzi.

      Autorul pune în evidenţă şi operele unor importanţi scriitori care au scris despre zona aceasta, de la Jokai Mor cu povestea mitul lui Faţă Neagră, sau Gligor Haşa care a scris despre tainele istoriei poporului dac, punând, apoi, în evidenţă amintirile silvăşene ale Ceciliei Terezia Bolchiş - Tătaru, ori prezentând mişcarea literară a poeţilor de Haţeg ca Romulus Constantinescu, Ionel Amăriuţei sau Ionel Drăgănescu, Constantin Stancu.

Nu sunt uitate ziarele care au apărut la Haţeg, ca „Arena”, „Columna” sau „Cuvântul adevărului”. Vremuri de profundă căutare a istoriei pierdute.   

Chiar şi fotografii sunt amintiţi, cei care au prins clipa de aur a ţării în fotografii memorabile: Aurel Anca sau Horvath Josef, ori pictorii care au adus un strop de viaţă în culoarea anotimpului de Haţeg precum Gulie Gheorghe sau Vasiloni Drăgălin.

Ca un mit al omului de Haţeg, se evidenţiază Ioan Munteanu, memorandist din zonă,  judecat de puterile vremii pentru că a difuzat Memorandumul Românilor în zonă, într-o vreme grea pentru români, în anii 1892, sub guvernare străină. Eroul, aproape anonim, are doar o cruce în cimitirul din Haţeg, semn că a trăit aici şi a murit demn, că a rezistat procesului politic de la Cluj din anul 1894.Meritoriu pentru Radu Igna sunt acele pasaje extrase din procesul care a avut loc la Cluj, un moment de demnitate şi iluminare a intelectualului român la vreme de cumpănă pentru istoria neamului. Autorul a stăruit mult până să poată ajunge la acele dosare de la Cluj, descoperind, în stilul justiţiei vremurilor, viaţa oamenilor, a memorandiştilor.

Autorul cărţii scrie: „Până când a trăit Ioan Munteanu? Am apelat la arhivele oraşului. Nu există date din acea vreme. A trăit oare pe vremea Marii Uniri din 1918? Posibil. Ar fi împlinit 73 de ani, judecând că s-a născut în 1845. Şi ce s-a întâmplat în viaţa lui de la întoarcerea de la Cluj? Cu siguranţă, nu a fost primit cu urale…”.

Dar cartea aceasta, de aducere aminte şi învăţătură a profesorului pentru elevul necunoscut din România, începe cu un pasaj scris de Ovid Densuşianu: „Drumul ce duce de pe valea Streiului spre Haţeg <<pă su vini>> cum se zice în graiul locului, ori de pe coastele ce ascund Silvaşul se vede desfăşurându-se una din cele mai frumoase privelişti de poezie a pământului românesc”.

Proza scurtă are în scriitor un bun reprezentant. Scriitorul Radu Igna, de exemplu, în volumul de schiţe şi nuvele Armonia Snack-Bar  (Editura Agerpress- 2008, într-o nouă ediţie), ne redă viaţa de veşnică tranziţie de la superficialitatea de fiecare zi la viaţa fără orizont, a individului clasic, aflat pe holul istoriei. Atmosfera din spatele scrierilor este cea a României de astăzi în căutarea unei identităţi pierdute, a oamenilor în cătarea timpului pierdut şi a viitorului mișcat. Cartea este una de umor în felul de a scrie a autorului, dar apare și o undă de tristeţe, ea lasă loc optimismului, adică astăzi e bine, mâine va fi altfel…

Cartea reia scrierile mai vechi ale prozatorului pe care le prelucrează prin filtrul lucidităţii şi a necesităţilor structurale ale unei opere bine scrise, o reevaluare a temelor, ideilor, a personajelor care îşi caută locul într-o lume tot mai abruptă . De fapt volumul are trei părţi: I. Paznic la nuntă ; II. Armonia Snack Bar; III. Lazăr nu mai vine. Aceste părţi pun în lumină universul scriitorului, temele sale principale, curgerea cuvintele din frază în dialog, apoi în luciditatea celui care stă în spatele personajelor şi care ştie că viaţa lor nu are ieşire la mare…

Opera scriitorului merită citită pentru că poezia locului, umorul, memoria ca moștenire, ne fac mai buni, iar un răsărit de soare în aerul rece de munte din Ţara Haţegului developează o lumină ireală peste cei ca au fost, ce sunt, ce vor fi… Un text scurt, percutant, ne aduce în realitatea necesară eroului de tranziție.

Aceasta a fost/ este pasiunea scriitorului pentru Țara Hațegului, pentru oameni, cultură, istoria ca forță a vieții, literatura ca un mare context care ajută la descoperirea oportunităților.

 

Constantin Stancu

 

 

Sonete de Gabriela Botici... Pe strada gândurilor și mai departe

 

 

EMINESCU pe strada poeziei

 

 Poezia rămâne ca un punct de echilibru pentru suflet în lumea de astăzi. Gabriela Botici, prin volumul Pe strada gândurilor, apărut la Editura Fast Editing din București în anul 2024, ne propune câteva sonete care au greutate pentru viața sa. Poezia pulsează în versurile sale, dar există și o matematică a gândurilor prin care își construiește poezia. Totul devine complex, elaborat, lăsând gândurile să intre în matca unor formule proprii. Influența poeziei clasice, plecând de la Eminescu, trecând prin opera atâtor poeți care au prins mirajul muzicalității în forme bine structurate, este evidentă.

Formată ca profesionist în domeniul managementului și gestiunii economice, are experiența rigorii. Ca echilibrul între realitate și suflet, sonetele aduc fiorul existențial al experiențelor spirituale. Este o abordare curajoasă, în lumea de astăzi marcată de beția individualității și a prezentismului acut, întoarcerea cu fața la arta clasică este un semn că lucrurile nu pot fi împinse până la ultima consecință a relativismului subiectiv. Sub presiunea normelor literare, versurile se coagulează în mesaje pertinente pentru cititor.

Titlul ne îndeamnă la o călătorie pe strada gândurilor, este una riscantă și melodioasă. Rețeta literară aduce plusul, iar poeziile sunt împinse „într-un neant cu praf de stele”, spre un tărâm visat, construit spiritual, deschis spre o eternitate elaborată.

Poeta ne transmite mesajul: „Ești glas etern, reîntregindu-mi versul,/ Setea de zbor acum mi-ai potolit/ Și zâmbetul acela dezgolit/ Adesea recompune Universul” (Sonet VI – Ești, p. 10).

Preluând modul de scriere în limba latină, cititorul este invitat la o călătorie elegantă, canonică, bazată pe construcția care poate recompune lumea într-un sonet. Este modul în care se distanțează de experiențele din lumea literară, grăbită și bazată pe expresii la limită.

Temele sunt cele ale omului care își caută reazem într-o lume complicată: iubirea, timpurile care macină destinele, întrebări despre locul în univers, anotimpuri reale și anotimpuri personale, căutări, dorințe grave, viață și moarte, tăceri care spun mai mult decât cuvintele, simbolul zborului, florile ca semn al trecerii și semn al dorului, anotimpul vieții, primul sărut, somnul cu vise mai reale decât realitatea… Un cuvânt care apare cu insistență este dorul, semn că ființa omului este marcată de mirajul unui dincolo, unul mai abisal.

Plecând de la Eminescu, Gabriela Botici preia tema universală și națională din opera acestuia, în fiecare român există ceva din poezia acestuia, suntem responsabili de greutatea versurilor ce ni s-au dat. Unele sonete au chiar ritmul impus de poezia clasică lansată de marele poet, există o rezonanță asumată asupra acestei teme clasice în cultura română. Asumarea este directă: „Flori de tei cad rânduri, rânduri, Eminescu e-n români!/ Printre valurile vremii el prin versuri ne învață,/ Ramuri bat din nou în geamuri să ne limpezească-n ceață./ Când izvoarele suspină versul lui cu dor îngâni” (Sonet LXVI – Eminescu, p. 70).

Întrebările fundamentale vin din călătoria pe strada gândurilor, poeta se simte „proprietară” de stradă: „Viață împletită din mistere/ Clipa mea stingheră pe Pământ – Și întreb: ce fel de jurământ/ Am făcut când nu aveam repere?/ Cu iubirea fac un legământ,/ Dorul cade iar în grațiere,/ Nu mai am răspunsuri în tăcere,/ Voi zbura când am să fiu cuvânt?” (Sonet XI – Voi zbura?), p. 15.

Ca femeie deschisă iubiri își pune întrebarea: „Ce ar fi lumea fără flori?” (Sonet XVII, p. 21). Este întrebare comună, dar deschisă pentru orice femeie, avem generozitatea ființei în fața realității de zi cu zi.

Existența se desfășoară în planuri complexe, destinația pare înscrisă în noi, o deslușim dificil, viața este un pasaj peste două lumi: „Și sfârșitul nu-i plecare, este-n noi pe mai departe/ Îl purtăm, dar nu știm unde, îl avem în fiecare,/ Îl simțim, dar nu ne strigă și nu știe să separe/ Dragostea de frica noastră ce se-ascunde și desparte” (Sonet XIX, Trece viața, p. 23).

Mirajul iubirii atinge ființa, iubirea are nevoie de spațiu, de timp, de aripi, de tăcerea roditoare, mister:

Iubește-mă și spune că-mi ștergi lacrimi amare,

Că vom sorbi din stele ce plâng aripi înfrânte,

Că mă-nvelești cu tine, în caldele cuvinte,

Iar luna ne va prinde iubindu-ne în mare.

 

În palmele tăcerii, plăcerea vrea să-ți cânte

O nesfârșită vrere ce râde, dă culoare

Căldurii pentru rime, îți scrie versul care

Adoră și te cheamă cu vraja să descânte. (Sonet XXVI, Iubește-mă, p. 30).

Problema culturii, a limbii române ca factor de unire a oamenilor sub același nor și același soare este o temă pe care poeta o adoptă cu seriozitate, poezia nu este un joc de artificii, face parte din marea carte a lumii, este factorul care dinamizează istoria noastră. Luând exemplu pe Eminescu, un sonet pune în lumină detenta limbii române, ea coagulând marile drame și marile bucurii ale omului. Iată mesajul:

„Ce-ar scrie Eminescu în versurile sale

De ar trăi acuma în clipele barbare?

Ce nu „make sense” la limba ce este în schimbare

Ce pun câte-un „item” prin multe manuale?

 

Ce-ar spune de-un „key-speaker” când cere abrogare

Ca aste anglicisme să fie cauzale.

Ce poate-ar da un „voucher” la clauze morale

Să facă iarăși „rating” la rime-n transformare.

 

Poetul limbii noastre, sigur, moarte ar cere

Că nu păstrăm prin limbă a noastră unitate

Căci spiritul și limba n-o vom mai scrie-n ere.

 

Iar toți ce au trădat-o, scăldați în falsitate,

Vor fi-nrobiți pe viață în chinuri și himere,

Plângându-și suferința în palmele pătate” (SONET XLIX, Ce-ar scrie Eminescu, p. 53)

Și alte teme sunt abordate în cheia unor forțe spirituale care pun în mișcare frumusețea vieții, anotimpurile au locul lor în calendarul ființei, vara este prezentă cu miracolele ei: umple poienele de flori și vis, lumina face greierii să cânte pe dealuri, omul renaște și vibrează cu natura.

Dincolo de anotimp, timp, clipă, există un timp abisal, unul ale cunoașterii prin inițiere, în singurătate și contemplare: „Acum, încă o sferă plutește și îmi pare/ Că vidul ei se sparge de țărmurile sale,/ Credința e sculptată în timpuri abisale -/ Mă-nghite și mă toarnă în clipe solitare” (Sonet LXXII, Timpuri abisale, p. 76).

Adeptă a formelor clasice, construindu-și cu abnegație poezia, volumul este expresia unor trăiri sincere, a unor gânduri care poată cititorul pe tărâmuri spirituale, atrăgându-i atenția că sfârșitul artei nu-i aici, totdeauna se vor găsi forme care să îmbrace viața și speranțele noastre. Poeta ia în serios menirea sa și caută să transmită mesaje pertinente despre partea spirituală a lumii, una pe care o pierdem în graba noastră spre un viitor carnivor.

 

 

Constantin Stancu

*Text publicat în Rev. „Algoritm literar”, nr. 3/2024

 

 

 

Revista „Algoritm literar”, nr. 3 (47)/2024. Semnal, sumar, revistă de literatură și artă... Literatura ca mod de cunoaștere reciprocă

 

Cartea veche în Țara Hațegului... Evanghelia, prețul unei cărți, daruri de suflet, însemnări și semne

 

 

CARTEA VECHE ÎN ȚARA HAȚEGULUI

(scurte note)

 

În Evul Mediu cărțile care dominau viața comunității au fost mai ales cele religioase, bazate pe valorile creștine, conform standardului acceptat la acea vreme. În ținutul Hunedoarei, acestea au avut un impact pozitiv, iar astăzi ne dau o imagine asupra culturii și vieții spirituale a oamenilor, a locuitorilor, a stării lor materiale, pe de altă parte. Preoții au fost implicați activ în acest fenomen cultural. Bisericile și mănăstirile au avut un rol central, au fost focare de educație, credință, deschidere spre marile temele ale umanității.

Țara Hațegului a fost un loc unde s-au manifestat valorile Evangheliei, mai ales Evanghelia după Ioan, copiști și meseriași s-au implicat pentru ca aceste texte sacre să ajungă la oameni. Nu a fost ușor, tehnica editării cărților în Evul Mediu era grea, scumpă, presupunea oameni calificați, educați, greu de găsit. La Râul de Mori, Lațcu Cânde a pus în operă o Evanghelie pentru Mănăstirea Neamț (1448). Contribuția financiară a celui de mai sus a fost importantă, cartea avea ferăcături de argint elegant lucrate și semnificative. În mănăstiri au trăit călugări, copiști, legători, gravori, dascăli, iubitori de carte, oameni care au știut valoarea unei cărți în timp și-n domeniul spiritual.

În zona Hunedoarei, inclusiv în Țara Hațegului, au existat mănăstiri care au pus în valoare aceste aspecte: Prislop, Răchitova, Râul de Mori – Suseni, Sibișel, Vaidei, în secolele XIV-XV. La Prislop au venit tineri pentru a învăța carte, a deprinde o meserie specifică: zugrăveli, pictura icoanelor, desene, copierea cărților, ilustrarea lor, o activitate migăloasă și care impunea dedicare, disciplină, credință, rânduieli specifice. Călugărul Nicodim de la Mănăstirea Prislopului a scris, între anii 1400-1405, Tetraevanghelul slavon, carte edificată pe pergament şi înfrumuseţată cu frontispicii, având o valoare aparte, exemplu pentru tineri și lumea bisericească.

Cărțile erau achiziționate din diverse motive, specifice vremurilor vechi. De obicei, preotul sau slujbașul bisericesc achiziționa o carte. De multe ori, o comunitate se implica, era necesar efortul material colectiv. Era, poate, singura din acea zonă. Unii o dăruiau, moment de mare smerenie și slujire duhovnicească, puțin știau să citească și să prețuiască o carte. O carte dăruită constituia motiv de protecție divină. Erai ferit de evenimente nedorite, cataclisme, căderi. Uneori, acest gest însemna un eveniment aparte al familiei donatorului, sau o iertare de mari păcate. Alții erau dornici de publicitate, de aprecierea comunității, de mândrie personală sau un gest care marca starea lui socială.

O carte avea un preț însemnat, raportat la starea economică a vremii. Însemna valoarea unui Mercedes bun din ziua de astăzi. Tirajele erau reduse, meseriași tipografi puțini, distanța de la locul realizării ei era mare, negociatori pricepuți puțini, costuri mari de procurare. Sunt multe analize, ele arată cât de greu se procura o carte. În anul 1699 în casa preotului Avram din Hațeg, de față cu alți martori, fețe bisericești din Hunedoara, Tuștea, Fărcădin și Silvaș, s-a tranzacționat o Evanghelie menită să învețe poporul.   Despre achiziția de cărți destinate slujirii în biserici, sunt multe date legate de Țara Hațegului, în localități ca Sălașul de Sus, Bucium. Cărțile erau realizate, însă, la Alba Iulia, Blaj, Bucureşti, Iași, Mănăstirea Dealu, Târgovişte. Monedele în care se făceau plățile erau: florinul, pitacul, grosul, zlotul, crăițaru, groșița, mărieșul etc. Toate reflectau pozițiile imperiilor, voința conducătorilor aflați pe tronuri, evenimentele grave, crize, războaie, mutări de populație, migrații…

Cărțile erau pentru diferite stări sociale, pentru comunități sau pentru cei cu stare materială. Erau cărți cu ferecătură de argint și cu pietre prețioase, ele însemnau și o investiție sigură pentru unii cu stare socială.

Cărțile oferă informații legate de societatea din vremea aceea. Istoria uneia ne arată cum a ajuns în mâinile posesorului și prin ce aventuri a trecut. Posesorul scria pe aceasta despre el, indicând starea cărții și traseul parcurs. Astfel, Biblia de la București, 1688, cea susținută de Șerban, s-a aflat la Deva. În Țara Hațegului a existat un cărturar eminent, Ștefan Moldovan, el a elaborat o listă cuprinzând situația cărților din zonă în anul 1857, aflate în 78 de biserici, în număr de 475. O bibliotecă parohială s-a aflat la Prislop. Titlurile cărților sunt semnificative, ele trimițând spre Evanghelie, Liturghii, Penticostare, Cazanii, Psaltiri etc. Erau și cărți de cultură și istorie, legate de neamul românesc și de alte neamuri creștine.

Pe filele cărților s-au găsit însemnări legate de evenimente și de viața socială a comunității, situații aparte, fenomene meteorologice aparte, care au afectat locurile și oamenii. Aceste însemnări constituie un fel de jurnal ad-hoc în care au fost marcate zile cu importanță personală, colectivă, stări ale comunității.  

Majoritatea notelor proveneau de la preoți, ei fiind și primii cititori ai cărților. Ele vizau fenomenele meteorologice, calamității, probleme medicale. Astfel preotul Vichente din Densuș consemnează un cutremur în anul 1802, de Vinerea Mare. Tot la Densuș s-a consemnat că-n anul 1813 a fost o foamete mare în Ardeal, anul fiind ploios. În 27 aprilie 1814 a nins abundent. Toate reflectă preocuparea oamenilor din acea vreme de a transmite mesajul despre suferințele lor, inclusiv despre boli care nu aveau tratament la acea vreme, plus că medicii erau foarte puțini și scumpi. Pe o Biblie (Blaj, 1795) s-a consemnat la Densuș că a fost ciumă în  anul 1733, holeră în anul 1832, iar în anul 1836 a fost al doilea val de holeră, Ardealul având de suferit. 

Pe de altă parte, posesorii cărților au consemnat evenimente istorice importante pe filele acestora, scrisul lor captând frământările sociale și punctând tragediile. Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan s-a notat pe cărțile sacre, la Arhivele Statului din Deva există o Cazanie din anul 1643, făcută la Iași, unde apare acest eveniment. La Densuș există consemnări privitoare la istoria Ardealului făcute de preotul Vizante: 1784 – Răscoala lui Horea; 1788 - năvălirea turcilor în Țara Hațegului până la Sântămăria Orlea; 1848 – ciocniri între români și maghiar cu ocazia „stingerii” iobăgiei etc.

Sunt note minime, în limbajul epocii, fără multe detalii, făcute de oameni modești, care cunoșteau scrisul și cititul, dar marcați de cele întâmplate, dorind să lase urmașilor semne despre evenimentele la care au luat parte și care i-a marcat. Ele au ajutat la consolidarea limbii române în perioade grele.

Din aceste texte minime luăm cunoștință de personalitățile vremii: vicarăș Chiril Țopa la biserica din Hațeg (Penticostar, tipărit la Blaj, 1808); preotul Nicolae de la Subcetate a primit în anul 1797, în biserica din Baru, de la Ioan Bob o Teologie moralicească tipărită la Blaj (1766), cu ocazia vizitei făcute de Împăratul Franz Iosef în Țara Hațegului.

De asemenea, este menționat și Simion Zugravul din Țara Hațegului, el zugrăvind biserici, pictând icoane la mai multe biserici: Hațeg, Nucșoara, Baru Mic, Densuș, Prislop etc.

Sunt pomeniți preoți, dascăli, slujitori bisericești care au absolvit școala la Blaj, locul preferat al românilor ardeleni, ei constituind elita vremii, oameni cu știință de carte și dedicați cauzei românilor, punctând istoria cu aceste note minime, scrise cu mâna lor, ca o pecete a trecerii lor pe aici.

Cartea poate fi considerată ca o sursă de învățătură, problemele teologice s-au împletit cu cele social-economice și cu istoria de ieri, exemplu pentru iubitorii de carte de azi. 

Aceste date și multe altele, sunt consemnat de tratate și cărți bine construite de personalități* preocupate de istoria noastră și de importanța cărții pe suport de hârtie sau alte materiale specifice vremii. De asemenea, la Arhivele Statului, Filiala Deva se află numeroase documente legate de aspectele punctate pe scurt mai sus.

Sunt semne în timpuri vechi și noi.

Cartea, cel mai bun prieten (E. Hemingway, scriitor american, laureat al Premiului Nobel)…

 

 

A consemnat Constantin Stancu

*Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, fondul de carte veche. Vezi: Slujebnicul sau Liturghierul, publicată la Veneția, în 1554, este o carte religioasă, cea mai solicitată carte de cult, care cuprinde cântările și rânduiala liturghiei, principala slujbă în biserica creștină. Exemplarul este scris în limba slavonă. Este o carte rară, una dintre cele patru care mai există în bibliotecile din România.

D. Lupan, L. Hațegan, Cărți românești vechi în biblioteca Muzeului de Istorie Alba Iulia, în „Apulum” XIII, 1975.

Fl. Dudaș, Memoria cărților vechi românești, Oradea, 1990.

M. Tomescu, Istoria cărții românești, București, 1968.

C. Papacostea-Danielopol, L Demeny, Carte și tipăritură în societatea românească și sud-estul european (sec. XVII-XIX), București, 1983.

A. Vereș, Orânduieli românești vechi tipărite în Ardeal (1744-1848), București, 1926.

S. Nemecsek, Carte, literatură și presă la Orăștie, vol. I, 2010 etc.

Fondul de carte veche al Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva.

 

 

 

 

 

 

Nicolae Băciuț, ALFABETUL UNUI ALFABET, versuri, Editura Vatra veche, 2023. Câteva note, semnal, poezia în lumea bună a copiilor...

 

Literatura după dosar: GALA POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE... Versuri înclinate la „Principia”...

 Sursa rev. „Discobolul” nr. 3/2024

Dumitru Hurubă- 80, aniversare... Skepsis, nu? „L-am cunoscut într-un timp pe care nu-l pot aşeza în spaţiul spiritual al inimii. De fapt, mi se pare că îl cunosc de când este lumea. A existat o clipă în care ne-am văzut şi apoi totul a curs normal, ca între un umorist şi un poet. Adică, doi scribi la Curtea Cuvântului”

 

Dumitru Hurubă - 80 de ani? Skepsis, nu?

 

 

          Dumitru Hurubă își face bilanțul în anul 2024, sunt peste 80 de ani de viață, mulți scăldați în apa literaturii.

Mitică, aşa cum îi spun prietenii, e un prieten adevărat, iar dacă te deplasezi într-un sens contrar, eşti pe contrasens, îţi sugerează că ai intrat în tagma zăpăciţilor de tranziţie, ceea ce este adevărat, dintr-un anumit punct de vedere.

Era o perioadă când el lucra la „Camera de Comerţ şi Industrie”, funcţionar cu umor la butonieră şi de câte ori ajungeam în Deva, ne întâlneam şi discutam despre literatură, despre introducerea falimentului în afacerile celor privaţi, dar mai ales, falimentul la stat, despre întâmplări cu scriitori, despre crime şi flori, ne încărcam spiritual şi el inventa noi definiţii despre lumea în care trăiam.

Acum este pensionar şi încearcă să se pună bine cu Dumnezeu, scriind despre tehnica de a colora mintea cea de pe urmă a românului…

Am înţeles de la Mitică un lucru simplu, dacă priveşti la televizor ai acces la marile idei literare şi intri la idei în ceea ce priveşte lumea. Avea câte un catren pentru fiecare, iar personajele sale aveau idei trăsnite, erau originale pentru că abia au intrat în democraţie şi se bucurau de libertatea de a ieşi pe balcon și la plajă. El a ştiut să dea nume personajelor sale, era un fel de preot mai democrat şi apoi îşi cerea scuze că s-au cunoscut.

Cărțile sale, destul de numeroase, cuprind romane cu tentă umoristică și morală, texte despre marile personalități ale culturii și literaturii, note de lectură asupra numeroase cărți pe care le-a citit, iubit, urât, reluat. A dat un tablou destul de bogat despre literatura din județul Hunedoara, despre cărțile publicate în ultimii patruzeci-cincizeci de ani. Știe multe, ascunde multe după câte o glumă.

Fiecare scriitor abordat are o cheie a destinului, ne putem aminti de opera lui, de viața lui, ne putem reaminti de paradigma vremurilor pe care le-a trăit, amprentele tragediilor și succeselor personale marcând memoria oamenilor.

Despre pictorul Vincent van Gogh, Dumitru Hurubă reține: „Picturile compuse din pete de culori vii păreau să prindă viață pe pânză, se impregnau de un dinamism aparte, ceea ce lipsea din operele contemporanilor. Van Gogh s-a dus și mai departe. În locul copierii formelor exacte, se străduia să exprime senzații și sentimente” (p. 240, în Personalități – cu de-ale lor… - 2023).

 A scris poezie în stil clasic, temele sale fiind actuale, acide, cu iz romantic. Un stil consacrat, dar actual prin mesaj. Eseurile sale vizează complexitatea lumii pe care o trăim, conțin avertismente despre un posibil viitor de unică folosință, un viitor scos la promoție. Mitică a scris literatură, domeniul nu conta, conta lumina vieții în orice text.

L-am admirat pentru pasiunea sa constantă pentru Apostolul Pavel. A dorit să scrie o carte despre faptele acestuia, despre lucrarea acestuia şi aduna mereu material în acest sens. Învăţa şi se dezvăţa de contemporanii săi de la televizor, scriind despre marele om. Sunt sigur că are un manuscris secret despre minunile acestuia, chiar dacă i-a făcut portretul în una dintre cărțile sale…

Scris despre Veronica Micle și Mihai Eminescu, a făcut-o altfel, cu o privire realistă, Mai altfel despre Veronica Micle - 2019.

Cronicarul ne prezintă câteva fragmente din scrisorile adresate de Veronica Micle lui Mihai Eminescu, unele patetice, atins de o iubire intensă, cităm un fragment: „Te vei convinge că din mii de ființe, abia una te poate iubi cum te iubesc eu pe tine; și dacă m-ai ucide, te-aș iubi și în minutele agoniei” (p. 99).

Eminescu i-a dedicat mai multe poezii: Povestea codrului, Povestea teiului, Departe sunt de tine etc., toate legate de prezența femeii iubite. El a scris: „Este Ea. Deșartă casa/ Dintr-odată-mi pare plină,/ În privazul negru-al vieții/ E-o icoană de lumină” (p.48).

Femeia i-a răspuns: „Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta/ Încetul la o parte șuvițele le-aș da/ Senină să rămâie, curată ca un crin,/ Icoană de iubire la care mă-nchin” (p. 106). 

          În spatele umorului său, însă, a existat multă seriozitate şi tragism. Simţea tragedia umană mai bine ca oricine, dar ştia că peste mizeriile vieţii se trece cu un zâmbet şi că un pisoi poate fi un personaj principal în drama politicii româneşti şi pentru spectacolul mediatic.

A scris și publicat destul de mult pentru revista „România Literară”, revista scriitorilor din Bucureşti şi din ţară, acolo unde doreau bucureştenii, a scris acele cronici despre spectacolul de la televizor. În momentul în care interesele oamenilor de la revistă nu au mai coincis cu satira din cronicile de tranziţie, când oamenii de la revistă au fost  atenţionaţi că există un scriitor a cărui umor atinge „interesul naţional și siguranța națională”, Mitică a fost cenzurat. Puţini ştiu lucru acesta, în plină democraţie cenzura funcţiona de minune. Era cenzura financiară. E cenzura financiară. În spatele scenei financiare sunt cei care manipulează pentru a rămâne la butoanele de fiecare zi.

Iată ce scria Gabriel Dimisianu despre cronicile de tranziţie:

„De mai mulţi ani, cititorii revistei „România Litrerară” pot întâlni, în pagina penultimă a revistei, rubrica de comentarii TV a prozatorului Dumitru Hurubă: spirituală, acidă, mereu incitantă. Este o fereastră deschisă către spectacolul actualităţii această rubrică, aşa cum ni-l prezintă televiziunile şi cum îl percep personajele mucalite ale lui D. Hurubă: el însuşi, prietenul Haralampy, soţia sa Coryntina s.c.l. Nu este doar o „cronică TV” ce scrie săptămânal în „România Literară” D. Hurubă, ci şi o cronică a vieţii noastre de fiecare zi, prea adesea covârşită de absurd şi de comic involuntar”.

Dar Mitică şi-a pregătit cu nonşalanţă şi tristeţe dosarul său de cadre, o autobiografie de umorist.

Iată ce scrie Mitică despre sine:

„În continuare, precum orice bun şi brav român, am început să scriu versuri. Constatând, însă, în scurtă vreme, că numărul poeţilor depăşea cu mult populaţia ţării, m-am transferat la Departamentul Proză satirico-umoristică unde mai erau câteva locuri libere la Compartimentul „Umor Negru”. La concursul organizat am participat singur clasându-mă al doilea cu coroniţă de scai. Pentru primul loc se punea coroniţa de spini …”.

Dumitru Hurubă are şi avea, culmea, prieteni printre umorişti. Lucru mai rar întâlnit în breasla meşterilor de umor… Mi l-a prezentat pe Cornel Udrea, la Deva, probabil, am primit o carte din care mi-a fost interzis să citez, pentru că eram pasibil să fiu arestat pentru încălcarea drepturilor de autor. Am scris şi despre Cornel Udrea cu sentimentul că Mitică îmi va un martor favorabil. Adevărul este că e o întâlnire cu oamenii de umor e una interesantă, de expediţie în savana literară…

Dumitru Hurubă a lăsat un mesaj interesant în romanul Cobaii, un semn că suntem la mâna istoriei, că ieşirea se face prin dragoste și afecțiune.

El a scris despre scriitorii din judeţul Hunedoara şi nu numai, s-a aplecat cu interes asupra operelor care s-au ivit aici, i-a păsat cumva de fiecare scriitor şi a avut puterea de a se detaşa de cultura de gaşcă, cu sentimentul că are ceva mai important de făcut…

Autorul a avut curajul de a fi unul dintre personajele scrierilor sale, nu a evadat din context s-a simţit solidar cu epoca, cu sine, cu tristeţea …Poate doar la Caravaggio, marele pictor, am găsit acelaşi curaj de a-şi pune capul pe tava condamnatului, pentru ca oamenii din vremea sa să-l poată vedea părtaş suferinţei generale, că este inserat în tabloul vremii de Creator… 

Într-o vreme interesantă, Dumitru Hurubă a dus importante puncte de vedere despre Ţiganiada, atrăgându-ne atenţia că actualitatea lui Ion-Budai  Deleanu este presantă…

A criticat și a fost ironic cu fenomenul Facebook, un loc ideal pentru rătăciții în tranziție. A pus în lumină incultura, oportunismul, obrăznicia, falsul talent.

Despre atmosfera din biroul funcționarului mărunt, cu leafă de la stat sau de la privat, după caz,  umoristul reține:

 

Buni-răi cum suntem, intelectualii biroului nostru formăm un colectiv de oameni ai muncii strâns unit în jurul șefului de birou. Așa se vede dinspre celelalte birouri; în realitate, dacă ar începe un nou război mondial, sau parțial și s-ar distribui arme… Doamne-ferește! (Intelectualii biroului nostru, p. 175, în Scuzați că ne-am cunoscut - 2017).  

 

Oricum, Hurubă ne conduce cu măiestrie prin ţinutul zăpăciţilor de tranziţie…pentru a vedea dacă putem fi și fericiţi…, citându-l cu bucurie… 

 

L-am cunoscut într-un timp pe care nu-l pot aşeza în spaţiul spiritual al inimii. De fapt, mi se pare că îl cunosc de când este lumea. A existat o clipă în care ne-am văzut şi apoi totul a curs normal, ca între un umorist şi un poet. Adică, doi scribi la Curtea Cuvântului.

Dumitru Hurubă explică clar situația scriitorului de astăzi, pendulează între realitate și satiră:

 

…E simplu-simpluț: I-auzi, numai: alo, Editura Smak-Smak? Da? Mersi, dragă, ok… Știți? Am scris și eu un roman și aș vrea să-l tipăresc la dumneavoastră… Sunteți cea mai prestigioasă editură din punctul meu de vedere… Bani, bani ai, domnu romancier? Am. În regulă – trimite textul… Iar în două-trei săptămâni ai romanul tipărit, aranjat frumos… Corectura o faci dumneata, că noi nu avem prevăzut în organigramă post de corector… Ai văzut, vecine? Devin rapid romancier respectabil și respectat… (Roman-frescă, p. 120, în Scuzați că ne-am cunoscut - 2017).

Are și o rugăciune pentru noi:

Tatăl nostru care ești în ceruri

Mai vezi și de-ale noastre adevăruri?

Mai aruncă-ți ochii, Doamne, către noi

Și vezi-ne-adâncirea în nevoi…

…

Părinte bun, de-atâta libertate,

Hoția se numește azi dreptate;

Iar de la Răsărit pân-la Apus

Se vede, peste tot, că josu-i sus; (Marea rugăciune, p. 257, în Skepsis - 2017).

 

Despre politicienii, o profesie la modă, fără a fi inclusă în clasificarea oficială la Ministerul Muncii:

Latră ziua, latră seara,

Poate latră și în vis…

Nemaisuportând povara,

Dumnezeu s-a… sinucis (Politicienii, p. 204, în Skepsis - 2017).

 

 

Din când în când ne mai trimiteam câte un email, ca semn că existăm, schimbam cărţi şi scriem despre cărţi. Dacă aveai o problemă serioasă, avea şi soluţia pregătită.

Glumim, nu?

 

 

Constantin Stancu

*Text publicat în rev. „Actualitatea literară”, august 2024

Salonul Hunedorean al Cărţii, Ediţia a XXIII-a, Deva - 2024

 

Salonul Hunedorean al Cărţii,  Ediţia a XXIII-a, s-a desfășurat în perioada 15 octombrie 2024 – 18 octombrie 2024, patru zile de sărbătoare spirituală. Fiecare zi a fost o zi plină, o zi încărcată de semnificații, semne, sentimente, schimb de idei. Perioadă în care iubitorii de literatură, cunoaștere, frumos au putut să fie mai aproape de cărţi, de scriitori, de edituri şi de bibliotecari. Să se regăsească în paginile atâtor cărți. Tuturor autorilor care au fost prezenţi la salon organizatorii le-au urat multă inspiraţie, succes, lecturi din partea cititorilor în continuare. Editurilor și-n anul acesta au reușit să fructifice manuscrise interesante pe care le-au promovat cu multă căldură, organizatorii au pus la punct un sistem de sonorizare bun, cu impact la publicul prezent, prezentarea evenimentului fiind făcută de domnul Tiberiu Vințan, documentată, alertă, cu disponibilitate pentru colaborare cu participanții. De remarcat numărul mare de cărți dedicate formării personale, documentare, studii, cărți care au tratat/ tratează viața unor personalități, evenimente importante în istoria țării și a lumii. Au fost multe cărți dedicate copiilor, bine realizate, cu desene frumoase, educative.

În data de 15 octombrie 2023, ora 10, la deschiderea evenimentului, a fost entuziasm şi multă lume, mulți tineri, reprezentanți ai organizatorilor, apoi au fost lansări de carte ale unor dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori hunedoreni. Programul zilnic a fost între orele 10-20, unele ore au fost mai bine fructificate de iubitorii de carte, în funcție de programul de muncă sau de la școală.

De fapt, în fiecare an, la începutul lunii octombrie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează cea mai amplă manifestare culturală anuală: Salonul Hunedorean al Cărții. Salonul a fost o manifestare culturală de înaltă ținută, un îndemn la lecturi datorită editorilor, bibliotecarilor, librarilor și scriitorilor care au fost prezenți prin discursurile lor, prin sesiunea de autografe, prin dialogul viu, uneori punctat cu muzică bună... Au participat peste 90 de edituri, peste 50 de scriitori, cu multe cărți în ofertă și promoții pe măsură, o sărbătoare liberă a cărții pentru oameni ocupați.

Dintre oficialități au fost prezenți domnul Costel Avram, administratorul public al județului, din partea Consiliului Județean Hunedoara, Domnul Constantin Fulga, subprefect, din partea instituției prefectului, domnul Ioan Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva.

Dintre personalitățile prezente la salon putem remarca pe Domnul Vasile Pușcaș, Horațiu Mălăiele, părintele Constantin Necula, scriitorul Aurelian Sârbu, Ionel Bota etc.

Scriitorii hunedoreni au fost prezenți și ei: Paulina Popa, Radu Igna, Camelia Ardelean, Daniel Marian, Elisabeta Bogățan, Nicolae Crepcia, Dumitru Dumitrescu, Doina Bălțat, David Valentin, Constantin Stancu etc. Ei s-au implicat în prezentarea de cărți, în comentarii pe marginea evenimentului, schimb de impresii și autografe, alături de revistele literare.

Din Deva au fost prezente editurile: Accent Media, Călăuza v.b., Cetate Deva, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Emia, Karina, Paula, SETRAS, Vultur ZM.

La deschiderea festivă a fost prezent domnul Costel Avram, administratorul public al Consiliului Judeţean, care a avut cuvinte de bucurie la adresa manifestării, asigurându-i pe cei prezenți de sprijinul consiliului județean în realizarea evenimentelor culturale de amploare pe care biblioteca le va organiza, cu impact la public și care să țină cont de interesele iubitorilor de frumos. De asemenea, a avut un cuvânt de salut și încurajare domnul subprefect Constantin Fulga din partea Instituţiei Prefectului, remarcând numărul mare de participanți și edituri prezente.

Un moment aparte a fost susținut de Editura Vatra Veche din Târgu Mureș, prin directorul Nicolae Băciuț, care a prezentat cărțile publicate de editură și cele ale scriitorului hunedorean Dumitru Hurubă, omagiat la împlinirea vârstei de 80 de ani, un portret de scriitor așa cum apare în volumele publicate cu generozitate și în cartea eveniment Dumitru Hurubă – Omagiu 80.

De asemenea, Editura Emia a prezentat cartea scriitorului Aurelian Sârbu „Niciodată Ithaca”, alături de alte publicații de valoare ale scriitorilor din județ

Un moment de mare emoție, în cadrul întâlnirilor cu personalități invitate la actuala ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, a fost oferit de omul de teatru, scriitorul și artistul grafic Horațiu Mălăele. Publicul prezent la Salon în seara zilei de 16 octombrie a avut prilejul să-l cunoască în situația de scriitor  și ilustrator talentat. Horaţiu Mălăele, îndrăgit actor, regizor, scriitor şi caricaturist a susținut patru dintre cărţile sale: „O poveste cam ciudată și alte două povestiri” „Poezii și vorbe-n vânt”, ,,Tehomir” şi „Tristețea ploilor”, lansate și la Deva. Cei prezenţi s-au bucurat ascultând povestirile despre viața de actor, despre cărţile sale şi recitând din scrierile sale cu mult aplomb, talent, expresivitate.

În prima zi, începând cu ora 18 a fost prezent domnul prof. univ. dr. Vasile Puşcaş, un reputat istoric, cercetător, membru corespondent al Academiei Române, expert în relaţii internaționale, diplomat. Au fost prezentate cele trei cărţi semnate de domnul Vasile Pușcaș: „Istoria din cotidian” , „Românii în Uniunea Europeană” și „România și lumea în schimbare”, lucrări apărute la prestigioasa Editură Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca.

S-au dat mai multe răspunsuri la întrebări pe care ni le punem despre soarta noastră în vremurile complicate și complexe al lumii de azi, despre momentele definitorii din istoria contemporană, cărţile prezentate tratează teme, idei, paradigme de mare actualitate.

Remarcăm şi lansarea cărţilor a două personalităţi ale credinței creștine, teologi și slujitori ai Evangheliei: părintele Constantin Necula şi preotul romano-catolic Francisc Doboş. Lume multă, interes, încărcătură spirituală a doua zi, începând cu a ora 18:00, când s-a lansat volumul comun al celor doi invitaţi „Împăcarea cu tine însuți” , iar apoi şi cartea părintelui Constantin Necula: „În ziua aceea. Predici și meditații la Duminicile din Evangheliar”. S-a dovedit că denominațiunile creștine pot construit punți viabile între oameni, între oameni și Dumnezeu.

În ziua a patra, a fost prezent medicul toxicolog, șeful Secției de Toxicologie de la Spitalul Clinic de Urgență București, domnul Radu Ţincu, pentru lansarea cărţii „Învinge dependenţa“ care tratează o temă de mare interes, o carte utilă pentru multă lume, cu idei pertinente pentru toți cei care au suferit sau suferă de dependența de droguri. Temă de actualitate care afectează o parte a societății, cei dependenți putând afla multe din soluțiile viabile pentru a se elibera de presiunea aceasta, care le afectează viața.

Sâmbăta s-a organizat o excursie cu reprezentanții editurilor participante la Salon, cu acest prilej dânșii au putut cunoaşte câteva dintre obiectivele istorice, turistice şi culturale din patrimoniul naţional aflate pe teritoriul judeţului Hunedoara. S-au vizitat Muzeul Aurului de la Brad, Panteonul Moţilor din Ţebea, Casa-Muzeu „Avram Iancu” din Baia de Criş, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Ribiţa, Casa memorială „Crişan”, Mănăstirea Crişan şi Cetatea Deva. Peisajele minunate și buna dispoziție au punctat cele patru zile de evenimente culturale și au lansat promisiunea unei reveniri în zona culturală a județului și de alte dăți.

Au fost prezenți și jurnaliștii, ei au realizat reportaje, fotografii, scurte filme documentare. Fotografiile și filmele sunt prezentate pe contul de Facebook al bibliotecii și pe contul de Youtube, de asemenea.

Zilele cărții libere într-o țară cu oameni ocupați…

A consemnat Constantin Stancu Hațeg ©