CONSTANTIN STANCU
DELIRUL GLORIEI
(Fragment din romanul Vadul ars)
Ioan Jude se hotărî să-i trimită lui Iulian Apostol un text care îl frământase multă vreme. În acest timp redactorul primise doi ani la rând premiul filialei pentru cărţile sale, cărţi sponsorizate tot de consiliul judeţean, apoi a primit premiul pentru cele mai bune eseuri publicate în ziarele din judeţ, eseuri de ţinută, a fost invitat să ţină lansări de carte şi simpozioane la muzeu judeţean, la biblioteca judeţeană, cu ocazia zilelor oraşului. Premii tot de la consiliul judeţean...
Jude îi trimise textul cu o anumită furie, nu ştia dacă Apostol îl mai
reţinea, oricum în luna decembrie din anul care a trecut i-a trimis în contul
revistei o sponsorizare, nu a primit răspuns.
Jude părea că este abandonat, dar continua să scrie.
Textul trimis lui Iulian Apostol era scris cu caractere speciale, parcă era
un text scris cu pana de gâscă. Jude o făcea intenţionat. Se simţea frustrat la
Vadu Ars.
„Delirul gloriei
Principala operă a scriitorului de oriunde este viaţa sa, viaţa care se
desăvârşeşte treptat, iar scribul devine un altul datorită cuvintelor pe care
le scrie continuu în memoria sa, pe carnea sa, pe trup, vizibil sau
invizibil.
Pentru glorie scriitorul pare a
fi dispus să fie inventiv şi hotărât, dar nu poate fi modest, liniştit, bucuros
de viaţa sa, privind munţii sau vrabia de la fereastră, are energii intacte de
stânga, de centru, ori dreapta... Valul politicii l-a afectat pe scriitor
indiferent de vreme.
Înainte de 1989, în România, coordonatele scrisului erau clare şi nu mai
insistăm. Scriitorul putea fi un glas,
chiar împotriva cenzurii…
După anul de graţie şi graţios 1989 s-a pus problema operei de sertar, sau,
apoi, întoarcerea la temele clasice ale literaturii române, apoi la temele
creştine, apoi la jurnalul cu girofar, apoi la…
Din păcate cititori de literatură sunt tot mai puţini, lumea preferă telenovela politică sau sud-americană, turcească
sau şmecherul de Paris…
Cantitatea pare a fi elementul care stabileşte energiile gloriei în rândul
cititorului de fiecare zi din metrou sau din tren, sau din autobuzul de navetă,
îi ia faţa politrucului şi a fotbalistului, cumva, împotriva sistemului
ticăloşit…
Când priveşti la opera poetică scrisă de Lucian Blaga ea pare mai săracă,
dar în fond poeziile sale au un impact capital asupra literaturii române de
oricând…
După anul 1989 au existat diferite inginerii
ale gloriei pentru ca scriitorul să poată publica, puţini au fost cei care
au fost selectaţi de edituri pentru valoarea lor şi pentru mesajul operei, din
punctul de vedere ale necesităţii estetice, dar asta şi din cauza lipsei de
capital în domeniul cultural şi de sistem în distribuţia cărţii ca suport
pentru necesităţile spirituale ale cetăţeanului.
Iată câteva din căile pe care un scriitor ajunge să publice şi să fie cumva
cunoscut:
Scriitorul trompetă de serviciu pentru partidele aflate la putere, aşa cum
procedează Mircea D., poet important, dar care ştie întotdeauna cine a făcut
poliţie politică şi cine nu, înainte ca fenomenul să fie acceptat de societate
în mod legal, e informat, cartierul ştie de ce...
Scriitorul ministru care are acces la bani şi la fonduri şi la influenţă şi
la secretare, cazul domnului V., sau Vasile care nu era călugăr.
Scriitorul prieten cu şeful de la cultură sau la consiliu care îi pune bani
la dispoziţie pentru operele maestrului după un plan corect de publicare, cu
emblema partidului la vedere, nu-mi vin în minte astfel de scriitori în judeţ,
poate în alte judeţe…
Scriitorul reciclat care a reuşit într-un domeniu şi are asigurate sursele
de finanţare, cazul domnului A. S., curtat de mulţi, declaraţi şi nedeclaraţi.
Scriitorul care şi-a tras editură şi care publică cărţile confraţilor pe
bani acceptabili pentru a rezista, aşa cum a fost regretatul V. B.
Scriitorul care foloseşte trenul regal pentru a accesa fonduri de… sus…
oricum calea ferată are două linii, paralele… A se vedea mersul
trenurilor la USR Bucureşti, Calea Victoriei, colţ cu Guvernul…
Scriitorul care a devenit om de afaceri şi care ştie să reeşaloneze fonduri
şi facă programe şi să facă un management specific capitalistului de serviciu
şi care publică mereu opere importante sau de ocazie, cazul domului G.L.
Scriitorul care şi-a făcut un grup de lucru şi care foloseşte membrii
grupului la cronica de serviciu, la traducere, la întâlniri literare, etc., şi
pluteşte spre glorie, ca peştele în gârlă.
Scriitorul cu ziar care are un glas în cetate şi care poate şantaja, lăuda,
obţine fonduri şi poate publica… mi-e frică să zic, poate mă strigă… pe
trecerea de pietoni…
Scriitorul care aşteaptă zadarnic un plan al U.S.R. pentru a publica cărţi…
adică scriitorul nobil, dar ţara şi Comunitatea Europeană nu are nevoie de
nobili…
Scriitorul care împrumută de la C.A.R. bani pentru a-şi publica cărţile…
mi-e teamă să-l zic, află executorul judecătoresc, iar umoristul de serviciu,
ar găsit ceva în stil piţurchist să scrie despre dosarul de credit…
Scriitorul cu dosar la fosta securitate care zice în cetate să fie auzit…
aici trebuie să tac pentru că reţeaua e activă la primărie, la consiliu, la
direcţie…
Scriitorul care scrie mai mult decât citeşte… nu prea avem cazuri printre
scriitorii de serviciu, poate la asociaţia pentru lupta împotriva corupţiei şi
drepturile omului şi ale femeii…
Scriitorul care îşi publică operele pe Internet cu bani, sau gratuit… îi
puteţi vedea, sunt aproape, la un simplu „click”…
Scriitorul care nu are habar de calculator şi de internet şi care scrie pe
genunchi, uitat de lume şi de blog, pensionar simpatic care ştie să stea la
rând…
Bardul care moare dar nu se predă… cu partid şi ochelari simpatici de pilot
formula „one”.
Scriitorul care… publică în străinătate
Restul e tăcere… sau mi se pare…
Treptat, cartea s-a mutat de pe hârtie în spaţiul virtual, capodopera e la
un „click” distanţă, aproape de
cititorul de contor, aproape de contabilul de premii, mulţi nu observă asta,
papirusul mai face vâlvă în Egipt sau în Israel… E o mişcare importantă pentru
vremurile ce vin, generaţiile de cititori vor fi tot mai virtuale şi librăria de Internet va creşte pe
nesimţite, scriitori care acum cred că sunt pe val având dactilografă la
chioşcul din colţ se vor trezi cu operă cu tot pe lista celor de la obiecte
pierdute, la gară …
În această hărmălaie, o veste
sparge geamul toamnei, H. M., cetăţean german este câştigătorul premiului
pentru literatură pus la bătaie de creatorul dinamitei, parcă era din România,
dar a plecat cu trenul de noapte şi nu s-a mai întors. Gaşca nebună dă fuga la
librărie, dar nimic… Gaşca nebună aleargă la C.N.A.S.A.S., poate are dosar, e
un criteriu de critic serios… Bate vântul în Bărăgan şi mişcă ciulinii…
Din păcate suntem în epoca aceea „de
tristă amintire” cu moartea
căprioarei, de foame scriitorul român a ucis animalul pentru cina de seară, tocmai când acea
căprioară se pregătea să sară prin ceaţa unui poem genial…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu