LUCIAN BLAGA – PROFESOR
ȘI MENTOR
Sunt cărți reper în cunoaștere, ele se lipesc de marile personalități, cele care influențează o epocă, dau direcții, aduc noutate în paradigma vremii. Doamna Anca Sîrghie propune cititorului cartea Lucian Blaga - profesor și mentor, apărută la Editura Junimea din Iași, în anul 2024, în colecția Efigii. Este o monografie profundă despre omul, filozoful, poetul, despre lumea culturală de la noi, despre formarea matricei istorice la români. Studiu de istoria culturii în ansamblu armonizat cu activitatea de profesor a marelui om, dar și cea de mentor, capabil să formeze alte personalități ale culturii, cu impact în epocă și în viitor. Partea de noutate constă în faptul că avem anexe din care rezultă modalitatea în care profesorul reda studenților, elevilor săi modul său de gândire în domenii de înaltă ținută: filozofia, cultura, arta, literatura. Totul bazat pe argumente, pe un sistem coerent, solid, ideile dinamizate pe cuvântul adevărat fiind bine consolidate. Nu a fost ușor, autoarea studiului s-a documentat solid, bibliografia fiind relevantă și constituie o antologie de cultură românească. Lucian Blaga a fost prototipul profesorului, era pregătit profund în domeniul său, capabil să transmită studenților mesajul rotund, pertinent. Era nevoie să ajungă în postura de universitar, să acceadă în poziția de unde putea ca ideile sale să radieze spre alte persoane capabile să preia mesajul, să-l îmbogățească, să-l transmită spre alte generații.
Blaga
s-a bucurat de susținerea lui Sextil Pușcariu, având poziția de rector la Universitatea Dacia Superioară din
Cluj, cu puteri de organizare și funcționare. Deși era student încă, Blaga
spera să ajungă profesor universitar la catedra de estetică a universității.
După obținerea doctoratului și realizarea căsătoriei cu ființa iubită,
Cornelia, accede la universitate. Din păcate, acolo au fost, asta la nivel
universitar, persoane invidioase pe succesul său - Gh. Bogdan-Duică, Florian
Ștefănescu-Goangă. Reținute în ce privește modul cum aborda domeniul,
candidatul este amânat, îndrumat să refacă întreaga lucrare, să o modeleze după
gustul altora. Un gest greu de acceptat, de mirare pentru vremurile de acum și
de atunci, ostil evident. La îndemnul soției, candidatul părăsește Clujul, iese
din mediul stresant și rigid, se retrage la Lugoj și își scrie lucrările pe
care le avea în minte. Iată exilul interior, specific mediului cultural
românesc. Retragerea din centrul atenției, dedicare cu toate forțele
proiectelor pe care le dorea realizate. Lucian Blaga nu cedează, publică
lucrarea sa de licență, este sprijinit de Nichifor Crainic și Tudor Vianu,
astfel sunt cunoscute publicului larg ideile sale profunde și noi. Cartea se
bucură de aprecieri, se pune în lumină un aspect determinat: filozofia culturii.
Destinul îi îndreaptă pașii spre un
alt domeniu… În toamna anului 1926, Blaga va activa în diplomație. O perioadă
de treisprezece ani, până în primăvara anului 1939, poetul va lucra intens ca atașat și secretar de presă, sau
„ministru extraordinar și plenipotențiar”, în zone din Europa, la Legațiile
României de la Varșovia, Praga, Berna - în două rânduri, Viena și Lisabona.
Ideea de a deveni profesor nu-l
părăsește. În anul 1937 își constituie dosarul după regulile consacrate, chiar
adaugă și cărțile sale. Este amânat, elementele de birocrație administrativă
fură din timp, ele trebuie reglate după normele bugetare și instituționale. Așa
apare catedra de filozofia culturii, alături de catedra de estetică pentru Liviu
Rusu. Abia în data de 1 octombrie 1938 Lucian Blaga devine profesorul
universitar, procedurile administrative fiind epuizate cu dificultatea
specifică vremurilor, inclusiv modificări legislative, după tipicul
administrativ românesc.
Epopeea se desfășoară, marcată de
schimbările în structura statului român, în mentalitatea vremii. Lucian Blaga
va activa ca profesor de filosofia culturii, până la reforma învățământului din
1948, apoi, după desființarea catedrei (toamna anului 1948), fiind plasat pe
post de cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie al Academiei Române
din Cluj (1949-1951), ulterior bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct
(1954–1959) la filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei, de unde va veni
ieșirea la pensie. La Cluj a sperat că va forma un colectiv puternic pentru a
pune în lumină spiritul românesc, forța acestuia. I-a avut ca parteneri pe
Vasile Băncilă și Bazil Munteanu, personalități de seamă în cultura românească,
cu impact internațional. Lucian Blaga a visat la realizarea unui sistem de
gândire bazat pe Bine, Frumos, Adevăr
menit să pună în valoare atribuitele intelectual umane ale omului, cele
modelate de energiile divine subtile.
Anca Sîrghie, dedicată proiectului
Lucian Blaga, pune accentul pe viața universitară, pe discursurile
profesorului, pe publicistica sa, pe faptul că a format mai mulți urmași demni
de înalte performanțe, un bun îndrumător care a transferat din experiența sa
viață spre alte persoane capabile să ducă fluxul ideatic mai departe, cu
amprentă românească și impact universal.
De importanță sunt capitolele
dedicate mutării universității de la Cluj la Sibiu. O analiză amplă explică
motivele, care țin de esența organizării culturii în spațiul românesc. Sibiul a
avut o veche tradiție culturală, un spirit inovativ cert, aflat la intersecția
drumurilor spirituale românești, în coliziune cu drumurile europene. Aici au
existat de timpuriu activități de tipografie în limba română. Au activat
personalități de primă mărime ale culturii, a funcționat prim școală ortodoxă
română, cu impact față de învățământul în limba română. A existat Muzeul
Brukenthal, iar Sibiul s-a format ca un centru de renaștere a culturii române,
cu asociații, reviste, cărți. De asemenea, în domeniul social, Sibiul a fost
activ, având spitale, afaceri, activități de inginerie publică, a avut o
grădină zoologică, cinematograf, biblioteci, universități, teatru etc.
Schimbările politice au amplificat dorința românilor de a avea o capitală
culturală la Sibiu. „În cei 5 ani, cât a adăpostit Universitatea clujeană,
Sibiul a devenit capitala Transilvaniei, dar nicidecum una politică, ci de data
asta este vorba de o capitală culturală, datorită celor câteva sute de
profesori și a celor două-trei mii de studenți, care au reîntremat atmosfera
urbei. Între profesorii clujeni sosiți la Sibiu, unii aveau renume
internațional, ca Lucian Blaga, Ioan Lupaș, Emil Racoviță, Sextil Pușcariu,
Emil Hațieganu, Victor Papilian, Camil Negrea, Silviu Dragomir, Constantin
Daicoviciu, Alexe Popovici etc. Conferințele unor asemenea specialiști au entuziasmat
nu numai pe studenți, ci și pe intelectualii sibieni, însetați de elevație
spirituală și culturală” (p. 135).
Nu sunt uitați asistenții
profesorului. Lucian Blaga a fost mentor și acestora, autoarea face trimitere
la oamenii de cultură Radu Stanca, Zevedei Barbu, Ovidiu Drimba, între
„discipolii” apropiați fiind și I. D. Sîrbu etc. Un capitol tensionat, de
referință, este Lucian Blaga față în față cu ideologia marxistă, schimbarea
paradigmei istorice este relevantă la nivelul percepției unei asemenea
personalități. Catedra de filozofia culturii se schimbă în Catedra de Teoria și
istoria civilizației. Așa a fost eliminat Lucian Blaga din postura de profesor.
Unii studenți sau doctoranzi, cum este Pavel Apostol, după ce au primit titlul
de doctor cu Lucian Blaga profesorul coordonator, îl atacă și îi minimalizează
importanța în lumina noilor realități, deși, indirect, recunoaște rolul
filozofului. În final, Blaga este interzis atât ca filozof cât și ca scriitor.
„În Bibliotecă, el este pus în situația dramatică de a scoate din rafturi
propriile volume spre a le preda spre topire. Tot ce clădise filozoful prin
munca sa de profesor, timp de peste un deceniu, acum era gata să se năruie,
întrucât gânditorul intrase pe lista creatorilor interziși, iar tinerele
generații nu mai aveau șansa de a-l citi și de a-l cunoaște”. (p. 195).
Interesant pentru ansamblu cărții este
„caietul de notițe de la cursul de Filosofie”, aparținând Feliciei Ionașiu
(1906-1988). Ea a fost studentă la Sibiu, în acea perioadă avea 37 de ani,
apropiată a familiei, care a reținut în scris cursul respectiv cu începere din
data de 5 noiembrie 1943. Studenții au
avut în față un profesor cu adevărat european, un creator original, el dominând
spațiul spiritual românesc la acea vreme.
„Prin trilogiile sale, Blaga a realizat cel dintâi sistem filosofic
coerent și amplu, unul de o valoare universală. El merita să fie tradus în
limbile de circulație spre a fi cunoscut și peste hotarele României”, se reține
în cartea de față, pe drept cuvânt.
Monografia ne oferă numeroase
tablouri sociale cu impact pentru cititorul lucid.
Ca diplomat, Lucian Blaga avea la
dispoziție o sumă de bani considerabilă pentru propaganda statului român. Din
acest fond au beneficiat Tudor Arghezi și Zaharia Stancu. Ulterior, cei doi îl
vor denunța la Securitate pe filozof (p. 90). Istorii literare interesante,
dovadă că lumea este mereu în mișcare.
Ca profesor, Lucian Blaga și-a
prezentat cursurile cu bucurie, ia parte la viața cultural-științifică alături
de studenții săi. S-au inițiat cenacluri literare, spectacole de teatru, scriau
pentru publicațiile vremii. El le-a fost reper cultural, interesat ca generația
care urma să-i preia sistemul de gândire. Evocările studenților sunt relevante
și entuziaste (p. 126).
Autoarea prezintă realitatea crudă,
au fost momente în care în librării au fost exemplare nevândute din cărțile
sale, iar unele teatre au refuzat să-i joace piesele. Chiar teologi ortodocși
îi acuzat că este un mistic, depărtându-se de doctrina teologică religioasă,
unii considerându-l chiar ateu. El însă va preciza poziția sa, aceea de om de cultură și filozof (p.
142).
Profesorul își prezenta cursurile în
mod cumpătat, fără să pună în lumină spectacolul atractiv al discursului
epatant. Glasul monoton contrasta cu profunzimea ideilor, dar Blaga avea darul
de a fi exact și își citea cursurile pentru a nu „spune prostii”. Prefera ca
studenții să se concentreze pe ideile redate, pe concepte și sistem de gândire
și nu pe formele exterioare ale unui spectacol didactic gratuit. Cu atât mai
mult cu cât la cursurile sale participau și alte persoane interesate de
profunzimea lecțiilor predate (198).
Cartea are un moto din Constantin
Noica: „Ardealul a reprezentat starea noastră de veghe (…) pe planul
spiritualității românești. Centrul nostru național este Transilvania, în acea
<<învățată Transilvanie – spune cândva Bălcescu -, azil vecinic al
naționalității române>>”. Aceste idei străbat cartea de față și atrag
cititorul în vâltoarea evenimentelor spirituale din viața marelui om.
Prefața, cu un titlul reprezentativ,
Câteva tușe și caligrafieri despre
profesorul Lucian Blaga, este semnată de Eugeniu Nistor, bun cunoscător al
fenomenului. După ce prezintă câteva aspecte din viața filozofului, se
concluzionează: „Înainte cu doar cinci ani de trecerea la cele veșnice, Lucian
Blaga era, în mod oficial: filozof interzis, scriitor cu interdicție de
semnătură, academician scos din Academie, profesor pus pe tușă, cercetător în
filozofie repudiat și, pe deasupra, un om aflat în cea mai cruntă prigoană – cu
un dosar de urmărire deschis pe numele său de Direcția regională Cluj a Securității Statului!
Să ne reamintim mereu, cu tristețe
amară, că Lucian Blaga a murit în țara lui ca și cărturar român interzis” (p.
24).
Pentru a echilibra situația, în 17
noiembrie 1938, la discursul inaugural profesorul sublinia: „Vom vorbi despre
momentele fericite ale istoriei, despre momentele de supremă plenitudine și
înflorire învoltă, destinate să atragă iarăși și iară aminte posterității. <<Momentul fericit>> ne va
preocupa astăzi nu atât din punct de vedere cronicăresc, cât ca o problemă de
filozofie a istoriei” (p. 112).
O carte de studiat pentru a înțelege
vremurile, inclusiv anexele legate de cursurile predate, o altă temă majoră
pentru cititorul însetat de frumos, bine, adevăr, pentru a ne înțelege pe noi,
pentru a vedea, dincolo de tragediile inerente, momentele de frumusețe ale
culturii…
Constantin Stancu
*Text publicat în revista „Răsunetul cultural”, nr. 3/2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu