Încă o zi pierdută pe ulița Facebook,
mi-am cheltuit gândurile zadarnic:
Cineva a tras glonțul din America și vine spre mine,
va ajunge după o vreme aici și
atunci vom afla cu toții ce-nseamnă familia
care doarme cu grenada sub perne,
grenada aceea care poate înmuguri.
Psihologul le înțelege pe tandrele fecioare,
dar nu-i de acord să-și crească moștenitorii
la aceeași grădiniță cu fiii nedefiniți ai celor două.
Vrea o grădiniță serioasă pentru copii,
unde să vină ministrul în vizită
când ștrengarii stau pe oliță cu tablete HP în mâini și
gândesc până ce urina le miroase a benzină din Statul Islamic,
pusă în bidoane de plastic pe care scrie coca-cola și
rugăciunea eremitului.
Încă o zi pierdută, suntem liberi, ce ne pasă!
Mâine vor mai fi două explozii solare și
cursul de schimb leu/bitcoin va marca o ușoară creștere,
lucru pe care grecii l-au prevestit de mult!
Constantin Stancu Hațeg ©