Nevoia
de confirmare…
Voi începe prin a mulţumi tuturor celor care au trimis un eseu pentru
această Antologie a Criticii de Întâmpinare — prima în România, din câte ştiu
eu.
De la bun început am încercat să mă înţeleg eu pe mine: de ce ideea unei
astfel de cărţi? Ce urmăreşte ea? Ar trebui să fac din ea o carte bilingvă,
adică să traduc tot în limba engleză? Este oare îngăduit să fac o ierarhizare?
Unde duce drumul acesta migălos şi confuz, pentru început?
Nu se pune problema de ierarhizare, de comparaţie, sau de traducere. Mi-am
dat seama în vreme ce citeam volumul întreg, după ce am pus textele cap la cap
şi am redactat. Înainte de toate, m-am bucurat că avem atâţia filologi
generoşi, într-o vreme când ne sufocă limbajul studiilor culturale. Mai rău de
atât nici că se putea face literaturii — să ucidem plăcerea lecturii,
înlocuind-o cu fandoseli de toate felurile, mai puţin dorinţa de a citi.
Concluzia mea a fost aceasta: vreau să pun la dispoziţia masteranzilor mei
[care se specializează în traducere literară] un model: cum să scrie despre o
carte [uneori cum să nu scrie, şi am inclus această categorie cu bună ştiinţă].
Poate mă înşel, poate nu mai sunt în pas cu tânăra generaţie, dar, pentru
mine, literatura contemporană are nevoie să fie prezentată şi lăudată. Îmi dau
seama că nu se mai citeşte la fel de mult ca în secolul XX. Am, pe de altă
parte, convingerea că BUCURIA LECTURII nu poate să moară.
Un manual care arată câtă bucurie aduce o carte criticului-cititor mi s-a
părut calea cea mai eficientă. Scriitorul lansează o carte. Dacă ea este
citită, scriitorul va continua să scrie, iar cititorii vor afla, dintr-o
cronică sau alta, despre cartea în chestiune. Cu un pic de noroc, se vor apuca
să o şi citească.
I-am spus prietenei mele de o viaţă, Monica Pillat, cu maximă onestitate,
atunci când mi-a scris că i-a plăcut cartea mea cea mai recentă:
„Ştiu că tu mă crezi dacă îţi spun că
nu am deloc încredere în ceea ce scriu eu…”
Replica ei a luminat peisajul definitiv:
„Ai, ca noi toți, nevoie de o
confirmare, pe care eu sunt fericită să ț i-o dau din toată inima.”
Exact acest lucru îmi doresc să îl fac şi eu cu toţi cei incluşi în aceste
pagini. Le dau de ştire că cineva îi vede, îi citeşte şi se apropie de sufletul
lor cu emoţie.
P.S. Avem bucuria de a publica aici şi un eseu minunat despre întâlnirea
lui Gheorghe Grigurcu cu Lucian Blaga. Nu pot să nu îi mulţumesc încă o dată.
Ce lucru extraordinar, să găseşti un critic literar atât de profund, atât de
sensibil şi atât de modest, cu toate că valoarea lui este inegalabilă.
Lidia Vianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu