O să colind spre dimineaţă fără să înţeleg de ce...
Dumnezeu ne caută sângele prin oasele din pământ,
prin ţări neştiute de noi.
A venit vremea că uriaşii nevăzuţi să colinde și ei,
cântarea va răzbate sub picioarele noastre,
vom simţi vibraţia tot mai acut...
Şi credem că-i iarba, şi credem că-i nisipul, şi credem că doar chipul...
O secundă rătăcită între cuvintele noastre,
dar a venit timpul ca fiecare să rămână în picioare,
căci oraşul se hrăneşte cu iubirile noastre.
Deodată, deasupra un alt oraş, sunetele de jos cu sunetele de sus
se amestecă, colinda din colindă...
Constantin Stancu ©
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu