Depozitul cuvintelor
Pe marile bulevarde ale lumii
(epistolă)
„Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare”. (Biblia – Iov)…
Aş fi dorit să
scriu un astfel de verset, dar el a fost scris
cu mai multe mii
de ani înainte şi a fost trăit şi mai de demult.
Apare redat în
Scriptură în cartea IOV, ducând cu el
multă eternitate,
prin suferință și
limitare. Prin durere…
În aparenţă,
scriem pentru a transmite ceva, dar în mod real,
trebuie să ne
lăsăm scrişi; apoi unor lucruri le dăm drumul în lume
ca unor porumbei
voiajori.
Deoarece suntem
scrişi, chiar în fiinţele noastre trecătoare,
avem harul de a
stăpâni scrisul acesta şi de a-l păzi,
cu puţina viaţă pe
care am primit-o, fără merit, fără glas.
Mulţi scriu pentru
a se apăra de moarte, sau de a nu rata şansa.
Unii scriu pentru
că au făcut din asta o religie;
sau pentru alţii
scrisul este un fel de rugăciune.
Dar și
publicitatea este o soluție. Sau revoluția în pulover de lână și ață subțire.
Timpul scurs din
momentul în care eşti scris şi până
în momentul în
care pui pe hârtie, prin orice metode,
fizice sau
virtuale, în cuvinte smerite, româneşti,
mesajul, creează o
anumită tensiune.
Ea poate fi
benefică, stimulatoare, sau poate duce la nebunie,
graniţa dintre
cele două este mică, aproape invizibilă, fragilă.
Se poate măsura.
39 de ani…
În general,
poetul, artistul, este tot mai singur, dar asta îl face să se regăsească în
har.
Cuvintele trec
prin tine şi treptat devin logos, apoi tăcerea....
Poate ar trebui să
luăm modelul prim, glasul să nu se audă,
dar ecoul lui să
străbată lumile văzute sau nevăzute până la margini de vreme.
Acest contrast
marchează momentul lui a fi, adică a avea viaţă.
Câteva cărţi,
poate trei, câteva poeme pe care să fi răstignit; şi este de ajuns...
Întotdeauna am
uitat ceea ce am scris, am o memorie fulgerătoare şi transparentă,
apoi vine poemul
următor în care aș putea să locuiesc fericit, ca un boier de viță veche.
Hristos spune
simplu, ceea ce ne murdăreşte sunt cuvintele noastre
care ne vin din
inimă pe buze şi apoi pe hârtie sau într-o lume virtuală.
Tot el ne atrage
atenţia: din cuvintele noastre vom fi judecaţi,
din fiecare cuvânt
rostit. Trăim pe o lamă de cuţit cu două tăişuri.
Unul te apără,
altul îţi curăţă inima. Este dureros, dar preferi să te salvezi prin scris.
Tot cu mii de ani
în urmă, psalmistul a scris că prin LUMINA LUI vedem LUMINA.
De aceea
originalitatea îi aparţine LUI, noi suntem martori ai propriului scris;
fiind limitați, am
ratat şansa de a fi originali în felul nostru discret şi tandru sau obraznic.
Să mori, să învii,
să te înalţi pe aripile cuvântului,
iată sensul pentru
poet sau pentru artist la intersecţia
marilor bulevarde
ale lumii cu metroul mereu neterminat.
Mi-a plăcut felul
în care scriau cei din vechime, scribii de profesie, cei calificaţi.
Se spălau, îşi
puneau haine curate, apoi luau instrumentul de scris
şi numai aşa,
curaţi, puteau scrie. Și chiar dacă trecea împăratul pe acolo,
aveau dreptul să-l
ignore, scrisul fiind mult mai înalt și mai puternic.
Este momentul să
ne îmbrăcăm cu altceva, cu o altă fiinţă,
după ce ne-am
dezbrăcat de eu-ul nostru cel de toate zilele,
şi să scriem
textul următor, de parcă am murit şi am înviat.
În rest, locuim în
ceva cu mult mai măreţ pe care nu-L putem vedea,
dar care ESTE…
Constantin Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu