Decembrie, actor sub zăpezi
În cuibul păsării, o monedă de argint,
în ochii cerului stă un tânăr cu umeri de sânge.
Toate ne cheamă la dans peste ierburi umede, arse de frig,
a venit vremea ca piroanele să-nflorească
în iarba înaltă de sub zăpezi și
lupii să se năpârlească de umbra carnivoră.
O, decembrie, un actor trist care râde la vrăbii,
spulberă rugina întunericului și ura celor
care strigă la călători.
Lumea continuă prin cei care vin, nu știm de unde,
nu știm de ce,
ni s-au mai spus toate acestea,
în grădină sunt multe istorii,
mirosul fructelor putrede le acoperă.
Luna este și ea un cuib din care au zburat
sărbătorile anului sub coloanele tainei.
Constantin Stancu ©
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu