Traficantul de cărți în câteva note literare
*„Veritabil <<traficant de cărți>>, de veghe în lanul în care
acestea rodesc, Constantin Stancu s-a impus prin distincție și eleganță, în
ipostaza de critic literar, prin delicatețe poetică, atunci când s-a refugiat
în lumea versurilor, fiind și un împătimit povestitor, nu doar prin formație
profesională, <<facând dreptate>> în nevoia noastră de a ne
cunoaște adâncimi sufletești, rămânând și „avocatul diavolului” atunci când
diavolul mai pune puțină ordine și teamă în pierderea respectului față de
frumos și valoare, căci, până la urmă, într-o reverberație dostoievskiană,
sperăm că tot frumusețea va salva lumea, atunci când ea înseamnă și morală și
estetică și sens”.
Nicolae
Băciuț, scriitor, editor, jurnalist
*„Distinsul Receptor (siglă, infra, D. R.): Şi acestui nou op al lui
Constantin Stancu i s-a ales un inspirat-metaforic titlu bine dozat ironic,
«Traficantul de cărţi», devreme ce nu există vreo astfel de persoană în
întregul spaţiu spiritual valahofon ‒ cum nici reţele de indivizi organizate
naţional / internaţional ‒ făcătoare de „comerţ ilicit cu produse-cărţi“ ca şi
când ar fi drept <<arme, droguri, organe umane pentru transplant: ficat,
inimă, pancreas, plămân, rinichi etc>>., ceea ce nu înseamnă că autorul
iese de data asta din perimetrul estetic al realismului întâlnit în „ciclul“
format deja din romanele-i apărute anterior, între anii 2016 ‒ 2021 ‒ «Vadul ars», «Migranţi fără bagaje»,
«Judecătorul şi jurnalul ars» etc. ‒, realism ce surprinde cu impresionantă
obiectivitate, cu supramăsură chiar, catastrofala, păguboasa tranziţie a
societăţii din România aflată dincoace de Revoluţia Valahă Anticomunistă din
Decembrie 1989”.
Ion Pachia-Tatomirescu,
scriitor, profesor, istoric literar
*„Firul narativ al romanului, într-o prezentare
succintă, ar fi acesta: fostul contabil Pavel Bucur, retras la pensie, este
solicitat de afaceriștii locali să își aducă o modestă contribuție la
implementarea unui proiect de interes pentru urbe, rolul său fiind de a
organiza o expoziție de carte despre Valea Albă. Acesta este un pasionat de
literatură, de viața cărților și a revistelor, chiar dacă profilul meseriei
sale era unul pragmatic. Pavel Bucur încearcă să se salveze în perioada
pandemiei prin literatură, prin puterea ei taumaturgică, de asemenea
socializând, cât era permis, cu prieteni și cunoscuți, care îl vizitau uneori
sau el însuși era invitat personal la anumite evenimente restrânse. Pe această
urzeală narativă se țese o poveste de dragoste dintre Pavel și Laura, o vecină
de bloc, cu soțul plecat demult în străinătate, cu care își împarte micile
bucurii ale vieții, șarmul femeii cucerindu-l: trupul, se pare, e un bun
conducător de eternitate”.
Lőrinczi
Francisc-Mihai, scriitor, cronicar literar,editor, profesor
*„O lume românească în schimbare, în tranziție
către capitalismul vestic, unde dorința de câștig imediat și carieră încalcă
principii etice și denaturează caractere deconspiră autorul prin personajele
sale, plasate într-un topos simbolic, Valea Albă, o zona industrială monolit,
în ruină, înlocuită cu mediul de afaceri privat. Schimbarea se observă la nivel de
mentalitate, economie, mod de viață, cultură, politică. Dacă în romanele anterioare
accentul era pus mai ales pe economia de piață ce înlocuiește una centralizată,
pe bătălia acerbă pentru supraviețuire și adaptare, acasă sau migrând în țări
occidentale, în Traficantul de cărți,
privirea critică vizează cultura marginalizată, dezinteresul față de cartea
tipărită, care își pierde rolul în societatea actuală, riscând să fie înghițită
de varianta sa virtuală, accesibilă în orice colț de lume prin conectare la
internet. Modificările planetare se resimt drastic în zona editării și promovării
cărților, autorilor, revistelor, în pierderea reperelor valorice, asaltul
mediocrității sub presiunea interesului economic individual”.
Sonia
Elvireanu, scriitor, traducător, critic literar
*„Traficantul
de cărți este o carte inspirată din realitatea contemporană, Valea Albă fiind
toposul simbol al oricărei localități românești. Ideea care-i asigură unitate
este aceea a cărții, văzută ca sursă de informație, bază a culturii, suport al
relațiilor interumane și antidot împotriva singurătății. Folosind perspectiva
narativă homodiegetică, Constantin Stancu transmite din cunoștințele sale
impresionante prin deschiderea spre domenii atît de variate, de la istorie la
religie, de la educație la cultură, de la viața literară la cea școlară etc.
Fluența stilului e asigurată și de absența ostentației, autorul prezintă și
invită cititorul să descopere un univers, fără obligația de a-i accepta
părerile. Un alt element, marcă a stilului său, este arta portretului. Printre
altele, se rețin Mimi, fata bătrînă care știa
tot ce mișcă în Valea Albă, pastorul tînăr,
cu pulover bleumarin și blugi, cu o privire ageră..., preotul ortodox cu costum obișnuit, gri, cămașă albă...,
ochii săi erau expresivi... și
primarul, Aristotel Albu, cu mustăcioară...,
costum impecabil, ținută de diplomat...,
cravată colorată, mov...”.
Mihai
Petre, scriitor, critic literar, profesor
*„La finalul lecturii acestei cărți, lăsăm să ne
cadă și nouă o lacrimă între filele sale atunci când, deodată cu autorul ei,
rostim întrebarea: <<Ce vor însemna cărțile? Dar cultura binecunoscută?>>.
Ce vom mai însemna noi, cei care scriem, dacă în viitor vor fi (deja sunt)
scriitori ipotetici care „figurează în fișierele virtuale” și cărți scrise de
inteligența artificială? <<Spaima va veni când acestui scriitor virtual
va trebui să i se atribuie premiul literar pentru „realitatea” din narațiunea
bine construită, după canoane acceptate>>, observă cu umor Constantin
Stancu.
În fața anticipării unor cataclisme ideologice,
sociale și culturale perfect posibile, ne rămâne ecoul întrebării lui
Constantin Stancu: <<Cine rezistă?>> Tot anticipativ, îmi vine în
minte și răspunsul: cei care merg înainte pe calea visului lor, cei care
continuă să citească și să scrie!”
Simona
Mihuțiu, scriitor, medic
*„Pe marginea periplului proaspătului economist
pensionar din Valea Albă, se țese o poveste cu implicații sociale impresionante
până la emotiv devastatoare. În economia combinatului căzut în dizgrație,
proaspătul ieșit la iarbă verde, iată de pildă cum vede drama principală:
<<Mi-am amintit ziua în care uzina a lichidat biblioteca strânsă în
cincizeci de ani. Compania a intrat în faliment, pe nimeni nu mai interesa
biblioteca, bibliotecarele au fost concediate primele. Prin curtea combinatului
a fost un covor de cărți de toate felurile. Muncitorii care făceau
„lichidarea”, adică strângeau fierul vechi, cuprul, toate cele bune, călcau pe
un covor de cărți. M-a durut inima când am văzut măcelul. Oamenii se grăbeau.
Nu aveau timp de cărți. Unele erau murdare de noroi, altele de ciment, altele
de praf. Timpul adunase tot praful din lume și îl așezase peste ele. Au venit
unii din zona uzinei și au mai strâns niște cărți. Era o hârtie bună pentru
aprins focul în sobe. Lichidatorul nu a putut vinde cărțile pentru preț de
deșeuri recuperabile, costul cu transportul lor la firma de recuperare ar fi
costat mult mai mult decât <<valoarea>> lor. S-a făcut un proces
verbal de distrugere, și asta a fost totul. Casarea...>>”.
Daniel
Marian, scriitor, cronicar literar, jurnalist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu