Silviu Guga - Constantin Stancu și destinul cărții în vremurile înclinate

Silviu Guga

 

 

Constantin Stancu -

Un roman despre destinul cărții

 

 

Demn de luat în seamă este demersul lui Constantin Stancu care prin romanul „Traficantul de cărți” reflectă în oglinda literaturii și nu, cum s-a mai făcut, printr-o oglindire teoretică, soarta vitregă a cărții tipărite. Așadar acest scriitor, din ținut hunedorean, face ca destinul cărții să devină o incitantă temă literară. Scriitor „încercat”, consacrat mai întâi ca poet, apoi ca eseist și critic literar și, din 2011, ca romancier, cu un palmares literar impresionant, Constantin Stancu are capabilitatea de a aborda această temă. 

El însuși, cu detașarea și competența criticului literar, își prezintă scrierea în numărul precedent al revistei noastre: „Romanul Traficantul de cărți reprezintă un mesaj legat de lumea în care trăim și-n care oamenii au început să-și schimbe modul de a privi literatura, cultura, abandonând cartea pe suport de hârtie, cultura migrând spre o lume virtuală... traficantul de cărți este martorul trecerii de la o epocă la alta, de la un fel de a face cultură și a păstra mesajul dintre generații, la o altă cultură modelată de megatendințele care ne afectează, care nu țin cont de dorințele și iluziile noastre”. Nu putem decât să subscriem acestor pertinente și obiective aprecieri.

Romanul „Traficantul de cărți” a suscitat interesul criticilor, dovadă e o multitudine de referiri în mai multe publicații. Acțiunea romanului se desfășoară într-un orășel pe care autorul se dovedește a-l cunoaște foarte bine, Valea Albă, asemănător cu Vadul Ars din romanul omonim, dar care poate fi orice orășel din țară. Realitatea care e surprinsă în roman poate fi oriunde localizată. 

Scriitor versat, Constantin Stancu știe să abordeze, literaturizând, aspectele sociale, economice și, de la sine înțeles, culturale ale unei urbii, toate de actualitate. Personajul narator, Pavel Bucur, un economist a cărei muncă era apreciată de patronii unor firme „pentru micile șmecherii contabile... Numai ca să nu plătească „taxe și impozite”, a ajuns să se bucure la primirea primului cupon de pensie. A scăpat de stresul profesiei, dar nu și de singurătate. Singurul remediu era lectura, „am găsit multe povestiri care m-am făcut fericit”. A fost atât de pasionat de cărți încât a ajuns să aibă o bibliotecă respectabilă, impresionantă pentru un contabil, chiar dacă acestuia îi plăcea „să urmărească viața literară, viața scriitorilor”. Constatând lipsa de interes pentru citit („Cine mai cumpără cărți?...Cui îi mai pasă de cărți?”), își dă seama că biblioteca ar putea-o s-o ofere celor interesați și să devină „traficant de cărți”. Întâmplarea, norocoasă, face să găsească o cititoare, Laura Vrabie, „vecina de pe scara următoare”. Această femeie, părăsită de soțul plecat în străinătate, ca și nouă îndeletnicire de care se apucase, să scrie recenzii, l-au făcu să scape de monotonia în care intrase.

Romanul, fără să-și piardă filonul principal, cel al prezentării destinului cărții și implicit al bibliotecii, devine și un roman de dragoste, romanul unei iubiri târzii care poate să împrospăteze viața. Simbioza între planurile romanului se face firesc. Naturalețea „alipirii” este o altă dovadă de măiestrie scriitoricească pe care o are, aș spune aproape nativ, Constantin Stancu.

Toate realizările literare din romanul „Traficantul de cărți” ne face să credem că e cel mai reușit roman al acestui scriitor.

 

 

În Revista „Algoritm literar”, nr. 1-2/2026