Concursul Naţional pentru Traducerea Poeziei Româneşti „Lidia Vianu Translates” Ediţia a patra, 27 august 2022

 

Înscriere la 

Concursul Naţional pentru Traducerea Poeziei Româneşti

„Lidia Vianu Translates”

Ediţia a patra, 27 august 2022 

Acest concurs este deschis tuturor poeţilor care doresc să fie traduşi în limba engleză de Lidia Vianu. Poeţii câştigători vor fi traduşi şi publicaţi într--o antologie. Ne dorim poeţi buni, şi o antologie reprezentativă, cu care să putem bate la uşa unei edituri din Anglia.

Invităm pe toţi cei CARE  SE  SIMT  POEŢI. Vrem să ajutăm poeţii neobservaţi să fie cunoscuţi. Ei pot avea orice vârstă: 80 de ani, 30 de ani, chiar şi vârsta adolescenţei. Singura condiţie este ca traducătorul să rezoneze cu ce scriu ei. Prin urmare: NU EMITEM  JUDECĂŢI  DE  VALOARE. Traducătorul face o antologie din poeme pe care lui însuşi i--ar plăcea sa le fi scris.

Concurenţii vor trimite la adresa

lidia.vianu@g.unibuc.ro 

până la data de 27 august 2022,  un singur document, care va conţine următoarele:

1.   Numele poetului  

2.   Adresa de email

3.   Telefonul

4.   3 poeme [Este o opţiune personală a traducătorului să evite pe cât se poate poemele cu rimă.]

5. Un scurt Bio [anul naşterii, profesia, publicaţii]

Rezultatele vor fi anunţate la 23 ianuarie 2023, pe pagina de Facebook a Concursului, https://www.facebook.com/lidia.vianu.5/

Poemele câştigătoare vor fi traduse şi publicate în seria Lidia Vianu Tanslates, la Contemporary Literature Press [Editura online pentru literatură a Universităţii din Bucureşti]. Traducătoarea va încearca să publice volumul şi pe hârtie în România, şi apoi în Anglia [nu promitem nimic în acest sens, nu depinde de noi]. Prin înscriere, concurenţii confirmă implicit că dau dreptul Concursului să publice poemele trimise, bilingv, pe hârtie şi online.

Vă rugăm, trimiteţi informaţiile într--un singur document, salvat cu numele dvs, punând numele de familie mai întâi. Nu trimiteţi mai multe documente.

Organizatori: Lidia Vianu, Cristian Vîjea

Parteneri: Universitatea din Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Uniunea Scriitorilor din România, Institutul Cultural Român, British Council, Editura MNLR, Editura Contemporary Literature Press, Headsome Communication, Societatea Muzicală.

Parteneri Media: Radio România Muzical, Agenţia de Carte, Amos News, Alternanţe, EgoPhobia, Cafeneaua Literară, Societatea Culturală Apollon-România, Actualitatea Literară, Constelaţii Diamantine.

 

Contemporary Literature Press

str. Pitar Moș nr. 7-13, Bucharest Romania

Literatura după dosar: GALA PREMIULUI NAȚIONAL PENTRU POEZIE „LUCIAN BLAGA” - 2022. Lureat: Gabriel Chifu... Prezentarea: domnul Nicolae Manolescu

 

Sursa: Revista „Discobolul”, nr. 4-5-6 (apr.-mai-iun.)/2022

Foto: Gabriel Chifu, Lancrăm, 2022.

MARIAN-CĂTĂLIN CIOBANU - ET ÎN ARCADIA EGO... Din Școala de Literatură de la Timișoara... Eugen Dorcescu și suferința în literatură

 

 

DESPRE SUFERINȚĂ ÎN LITERATURĂ. PUTEREA EXEMPLULUI – EUGEN DORCESCU

 

Marian-Cătălin Ciobanu (n. 21 septembrie 1996, Timișoara - absolvent al Facultății de Litere, Istorie și Teologie, Secția Filologie Clasică, din Universitatea de Vest) a fost în tărâmul fascinat, așa cum afirmă în cartea sa Et in Arcadia ego (Timișoara: Editura Eurostampa, 2022), o carte de eseuri literare, unde abordează critica asupra cărților care i-au punctat existența. Legătura cu partea spirituală a vieții este esențială și criticul își asumă riscurile pentru a pătrunde într-o lume a valorilor profunde, năzuind spre absolut, demers mai puțin abordat de tinerii iubitori de literatură. La Timișoara s-a coagulat o școală serioasă de hermeneutică, la Facultatea de Filologie. Mirela-Ioana Dorcescu a stimulat acest grup (Școala de literatură Eugen Dorcescu - 80), transmițându-i valorile solide care generează plusvaloare literară. Poetul Eugen Dorcescu a participat/ participă activ în cadrul grupului, opera sa și viața sa punând în mișcare foamea după frumusețe, absolut, cultură. Autorul, însă, abordează într-o notă critică serioasă cărțile poetului Eugen Dorcescu, este interesat de fenomenul POET, alături de cărțile scrise de Anișoara-Violeta Cîra, Mirela-Ioana Dorcescu, Mariana Pâșlea, sau Silvia-Gabriela Almăjan.   

În cartea de față, Marian-Cătălin Ciobanu abordează fenomenul literar dintr-o poziție mai complexă, extinzând studiile sale și asupra altor iubitori de literatură care s-au exprimat în legătură cu opera poetului Eugen Dorcescu. Se simte din lectura textului seriozitatea în munca depusă, maturitatea în analiza textelor, responsabilitatea față de temele cărților analizate. Este un exercițiu existențial, tânărul critic asumându-și, astfel, o viziune asupra vieții, acceptă experiența de față ca un dat necesar. Cărțile analizate sunt profunde, vizează viața și moartea, abisul cunoașterii, relația omului cu Dumnezeu, relațiile dintre oameni, dinamismul societății, cântecul poetului între strigăt și rugăciune.

Eseurile ne prezintă Poetul ca risc asumat în fața eternității: poezia și jurnalele lui Eugen Dorcescu. Intrăm în lumea suferinței și a fericirii, în spațiile luminoase ale artei, în efortul artiștilor de a moderniza permanent formele și de a accede la esențe. De remarcat că, în analiza sa, eseistul pătrunde în lumea literară îmbinând temele din poezie cu linia empirică a jurnalului, liricul fragil și viața ca realitate atroce. Sunt analizate jurnalele lui Eugen Dorcescu, respectiv Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998)”, Adam – Pagini de jurnal (2000-2010), editate în anul 2020, prin munca asiduă a soției, care a recuperat, alături de autor, mesajul scriitorului despre vremurile în care a trăit. Sunt analizate și Biblicele (2021), o stihuire a textelor din Biblie, o capodoperă poetică necesară care echilibrează peisajul literar de la noi, afectat de nebunia digitală actuală și de relativismul esteticii.

Relația dintre om și Dumnezeu este abordată în eseurile dedicate volumului lui Eugen Dorcescu Moartea tatălui, în paralel cu volumul Tatăl/ Padre de Coriolano González Montañez, poet spaniol, prieten al primului. În paralel, avem și analiza despre Celesta (O poveste de dragoste), romanul semnat de Mirela-Ioana Dorcescu, necesară din perspectivă biobibliografică, a relației dintre EL și EA în lumea atinsă de miracol, prin cuvintele dantelate ale iubirii mature, esențiale, cu sens profund.   

Criticul remarcă de la început rădăcinile operei lui Eugen Dorcescu: Biblia, un mesaj despre adevărul profund, cultura care unește mințile oamenilor, credința care-i leagă de divin, iubirea care îi apropie, valorile înalte care constituie contextul în care se poate trăi la nivel superior. Avem o punte între generații, Marian-Cătălin Ciobanu dovedind că acestea se pot lega prin aceste valori, că ruptura poate fi evitată, pierderea tradițiilor înalte și a rădăcinilor, pentru cine acceptă, poate fi abandonată din perspectivă existențială. Aici se relevă cheia acestei cărți, continuitatea prin dedicare și inițiere, lumea poate fi recuperară și la nivel livresc, și la nivel de viață. La Eugen Dorcescu limitele dintre literatură și viață se întrepătrund, viața se clădește nu numai pe suferință, ci și pe frumos. De fapt, măreția presupune, de-a lungul timpului, și suferință, nedreptate, durere. Frumusețea face lumea mai suportabilă.   

Cartea este și o mărturie despre inițierea într-o lume aparte, atinsă de har. Începe simplu, cald, profund. Întâlnirea cu Poetul este semnificativă: „Era tăcut, atent la tot ce-l înconjura, dar absorbit de propriul abis” (p.16). Impactul schimbă tablourile existențiale. Continuă: „Simțeam că venea din alt timp. Nu aparținea timpului meu, deși îl împărtășea cu mine, cu noi toți” (p. 16).  Eseistul este atent și la contextul social în care se petrec lucrurile: „Cu toate realizările ei tehnologice, societatea apuseană modernă nu posedă o reală înțelegere a morții, sau a ceea ce se întâmplă în momentul morții, sau după moarte. Am aflat că astăzi oamenii sunt învățați să nege moartea, spunându-li-se că ea nu este decât anihilare și pierdere. Înseamnă că majoritatea lumii trăiește fie în negarea morții, fie în teroarea ei” (text preluat de Marian-Cătălin Ciobanu din Cartea tibetană a vieții și a morții, după Sogyal Rinpoche).  La fel și Eugen Dorcescu pune în lumină eterna luptă dintre carne și duh…

Scriind despre Jurnalul (de fapt, jurnalele) Poetului, eseistul remarcă nota referitoare la artiștii de astăzi - „rătăcind într-o lume de umbre carnivore”… Omul fără Dumnezeu nu înseamnă nimic, doar pulbere, cenușă, „astral gunoi”…, iar scrisul este expresia unei profunde suferințe… Sunt multe note evidențiate de tânărul critic, unele profunde, altele esențiale, dovadă că pasta textului l-a prins în vârtejul ei dens. Apoi susține: „Originală, prin conținut și formă, Adam îmbină specia jurnalieră cu cea a romanului, propune o formulă dramatică impresionantă, modernă și rămâne o operă de necuprins, scrisă la un nivel foarte înalt de înțelegere a lumii, a sinelui și a relației dintre sine și Divinitate” (p.39).

Se remarcă înstrăinarea omului Dorcescu de cele lumești, inclusiv de problemele familiale, timpul măcinând ființa, iar schimbările dramatice din societate și din oameni, marchează individul, o forță centrifugă pulverizează familia… Iată drama umană, omul însingurat până la absolut, el și Dumnezeu singuri în Univers.

Ruptura dintre generații este accentuată, notele sunt adânci, falii în societate: „În acest context demonic, generațiile tinere îi alungă pe scriitorii bătrâni și erudiți, pe dascălii bătrâni și erudiți, din cărți, biblioteci, școli, universități, ascunzându-și malițiozitatea și infatuarea sub concepte-paravan, precum democrația și libertatea” (p.63).

Eul poetic este afectat de nihilism, dar poetul este salvat, dacă acceptă tot ce curge de la El Shaddai (Dumnezeu)…

Concluziile eseistului sunt clare, ideile s-au decantat, cel inițiat acceptă realitatea din realitate: „Îngerul Adâncului și Adam nu sunt lecturi facile – numai nu lector avizat și familiarizat cu universul dorcesian poate descoperi, cu adevărat, mărgăritarele din substanța lor. Ele compun o carte monumentală, scrisă pentru a demasca și a cutremura, pentru a-l determina pe cititor să își pună întrebări serioase și să privească cu alți ochi spre sine și spre lume” (p.70).   

Când abordează poezia lui Eugen Dorcescu din Biblice, eseistul constată că există o legătură profundă între textul scris și textul sacru. Baza se află în studierea Bibliei și trăirea cu acuitate a adevărului provenit din cuvintele dantelate, inspirate. Reține că: „Experiența stihuirii nu este doar poetică, devine o experiență existențială” (p.77). Subliniază că Poetul se declară doar scrib, adevăratul autor este Dumnezeu prin inspirație divină. Astfel, scribul trăiește intens dorul după YHWH, și află sensul vieții după aplecarea sa asupra versetelor puse în versuri cu pasiune și dedicare. Se subliniază importanța suferinței, o temă care se repetă în volum. Literatura de înțelepciune, așa cum a fost stihuită are o menire clară: „să-l trezească pe om din delirul ambițiilor sale deșarte” (p. 80). Concluzia se impune de la sine, merită reținută: „Versificarea textelor biblice de către Poetul Eugen Dorcescu reprezintă un act superior de consacrare perenă a autorului în conștiința literară și în istoria literaturii române. Geniul liric, inovația artistică, spiritul înalt, nobil, autoritatea și credința de nestrămutat ale Poetului în Cel ce este ridică BIBLICELE la nivel de capodoperă” (p.87).        

Analizând relația dintre Eugen Dorcescu și Mirela-Ioana Dorcescu (Borchin) în cartea Celesta, criticul afirmă: „protagoniștii suferă separat, dar durerea, ca și pustietatea sufletească îi apropie…” (p. 149). Din povestea de iubire nobilă, a rezultat un efect puternic, vizibil în operele celor doi. De fapt, lucrurile s-au limpezit, El și Ea s-au redescoperit la un alt prag spiritual, cu impact și asupra literaturii.

Concluzia se impune cu acuitate existențială, curajul eseistului este evident, el intră în camera secretă a celor doi: „Mai întâi, așadar, ea probează distincția animus- anima. Astfel, animus, Teodoru, caută anima, pe Arina, contaminat fiind de inocența, candoarea, sensibilitatea și natura feminină, maternă a animei. (…) În schimb, Arina, anima, caută și găsește la Teodoru acel pater virilis, însemnând refugiu, siguranță, stabilitate” (p.154). Se subliniază un aspect profund, operele lor deschid o poartă largă spre intimitatea unui cuplu de intelectuali, ceea ce arată că literatura română are tărâmuri exploatate mai puțin, dar care sunt aduse în prim plan prin această carte de eseuri. 

Analiza cărții de față poate continua, suficient de subliniat că Marian-Cătălin Ciobanu s-a aplecat asupra operelor cu interes, a analizat și aspectele legate de stilul și forma poeziei sau a prozei scrise de Poet, remarcând „secțiunea de aur” a textului, ritmul, armonia cu restul Creației, universalitatea și abisul din opera acestuia, inclusiv rimele folosite, inedite, ca efort de cunoaștere prin literatură și cu impact spiritual. 

La început, editorul Livius Petru Bercea, sublinia, chiar din prefață, originalitatea hermeneuticii tinere, atrăgând atenția asupra unei eveniment editorial: „Et in Arcadia ego este nu numai o carte de debut, ci și o carte de vizită a unui critic în formare, cu multiple posibilități de afirmare într-un domeniu care trebuie să rămână sensibil la receptarea reală a valorilor” (p.10).

O carte care punctează în literatură personalitatea, viața, disponibilitatea, exemplul unui „scriitor de primă linie”, Eugen Dorcescu, exigent cu sine și cu valorile pe care ar trebui oamenii să se bazeze dacă doresc să acceadă în acel tărâm fascinant și faptul că linia aceasta se poate continua prin cei care se leagă de realitatea abisului, acceptând suferința ca indicator spre alt spațio-timp...

 

 

Constantin Stancu

 

*Marian-Cătălin Ciobanu, Et in Arcadia ego, eseuri de critică literară, 181 de pagini, Timișoara: Editura Eurostampa, 2022. Prefața Livius Petru Bercea. Cartea este dedicată memoriei tatălui autorului. Coperta I: Jurnalul lui Eugen Dorcescu. Manuscrisul. După o fotografie de Mirela-Ioana Dorcescu. Coperta a IV-a: Marian-Cătălin Ciobanu. Fotografie de Tatiana Simina Mesaroș.

*Cărți analizate de autor: Eugen Dorcescu, Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998), Editura Mirton, 2020; Eugen Dorcescu, Adam – Pagini de jurnal (2000-2010), Editura Mirton, 2020; Eugen Dorcescu, Biblice, Editura Eurostampa, 2021; Literatură comparată: Coriolano González Montañez, Tatăl/ Padre, traducerea Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Eurostampa, 2021 și Eugen Dorcescu, Moartea tatălui, Editura Marineasa, 2005; Emil Grama, Synaisthesis. Eseu plastic la poezia lui Eugen Dorcescu, Editura Eurostampa, 2021; Anișoara-Violeta Cîra, Realismul simbolic: eseistica și proza Mirelei-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, 2018; Mirela-Ioana Dorcescu, Celesta (O poveste de dragoste), Editura Mirton, 2018; Mirela-Ioana Dorcescu, Hermeneia, Editura Mirton, 2019 etc.  

Text apărut în revista „Boema”, iunie, nr. 161/2022

ION PACHIA - TATOMIRESCU, AFORISMELE CELOR CINCI ELEMENTE DE FUNDAMENT COSMIC... Timișoara: Editura Waldpress, 2022... Din „aforism-brazdă” în oglinda „farmaciei-poem”... Un anotimp în Cogaion

 

Miron Țic, EFIGIE ÎN ALB... București: Editura Amurg sentimental, 2022. Semnal, semne în timp, lumile de lângă noi

 

Dumitru Hurubă, Să ne mai (re)amintim de…, Târgu Mureș: Editura Vatra veche, 2022. Argument: Doina Bălțat. Coperta Nicolae Băciuț (Internet)... Istorii pierdute și regăsite: George Gordon Byron, Otilia Cazimir, Barbu Delavrancea, Serghei Esenin, Erich Fromm, Ernest Hemingway, Ovidiu Publius Naso, Alexandru Vlahuță, Amadeus Mozart, Camil Petrescu, Valentin Silvestru

 

CU TRENUL REGAL PRIN VIAȚA ARTIȘTILOR

 

Dumitru Hurubă ne propune o carte cu un titlu aparent didactic: Să ne mai (re)amintim de…*, lansată de Editura Vatra Veche din Târgu Mureș, în anul 2022. Sunt câteva personalități știute în mediul cultural, dar prea puțin cunoscute în profunzimea existenței. Din titlul cărții înțelegem că unii abia acum iau contact cu acestea, iar alții au ocazia să-și reamintească de vremurile bune în care cultura avea liniile ei de forță în societate. În fapt, autorul a adunat date despre aceste personalități și ne propune o reflecție asupra condiției creatorului în societatea de astăzi. Este o carte la limita dintre eseu, istoria culturii, dicționar general… Este și povestea sa, el s-a regăsit în multe din evenimentele pe care le analizează și care sunt descrise cu pasiune. Este povestea artistului în lume, în timp, în mințile oamenilor, în abisul istoriei. Ruptura dintre generații a produs un hiatus în acest lanț spiritual, creatorul și-a pierdut reperele sociale (dar și personale) din mai multe motive. Scriind despre aceste personalități, Dumitru Hurubă a punctat unele dintre cauzele care afectează memoria lungă în societate: interesul unor generații de a bloca valorile pentru a prezenta propriile valori; evoluția sau involuția modelelor și modelor culturale; interesele materiale ale editurilor sau instituțiilor de cultură; ideologia abordată de societate la un moment dat; paradigma politică din vremuri știute pentru a justifica deciziile luate de puterea aflată la butoane; renunțarea la cultura solidă și înlocuirea ei cu industria spectacolului și divertismentului; indiferența oamenilor; regulile religioase care se consideră a domina gândirea oamenilor etc.  Mai pot fi arătate și alte motive.

În minibiografiile prezentate, cititorul poate lua contact cu viața artiștilor în vremuri concrete, poate înțelege de ce între operele realizate și viața lor sunt legături profunde, unele tinzând spre o religie a culturii. Viața creatorului de artă este oglindită în operele acestuia cu stranie acuitate.

La început, Doina Bălțat ne prezintă un Argument privitor la carte: „Cartea impresionează prin conștiinciozitatea și responsabilitatea investite în tratarea temei alese. Este cartea unui autor ale cărei meticulozitate și efort documentaristic nu pot fi trecute cu vederea, introducându-l pe cititor în lumea mai puțin știută și cunoscută a creatorului de artă” (p. 5).

Personalitățile prezentare sunt: George Gordon Byron, Otilia Cazimir, Barbu Delavrancea, Serghei Esenin, Erich Fromm, Ernest Hemingway, Ovidiu Publius Naso, Alexandru Vlahuță, Amadeus Mozart, Camil Petrescu, Valentin Silvestru. Numele devoalează tragediile, iubirile, temele abrupte, ieșirea pe culoarele istoriei. Cititorul poate afla numeroase date legate de viața și opera acestora, dar va înțelege că lumea este mult mai complexă și că destinul face parte din această afacere crudă: viața…

Subliniem câteva aspecte… Abia după 145 de ani de la moartea lui Byron, în mai 1969, un memorial al cunoscutului scriitor a fost amplasat în Colțul poeților din Catedrala Westminister. Au mai exista și alte tentative în trecut, dar istoria a refuzat (re)amintirea…

Otilia Cazimir a colaborat la Editura „Cartea Rusă”, traducând numeroase cărți din literatura rusă și… sovietică, motive de a fi acuzată de colaboraționism…  Traducerile rămân ca o dovadă a forței literaturii în societate. George Călinescu remarca, referitor la opera acesteia: „Simboliste sunt gările în <<care nimeni nu coboară>>”…(p.39).

Barbu Delavrancea a fost și un importat om politic, chiar a avut reușite în această sferă controversată, a schimbat partidele (cu succes), s-a realizat ca deputat, ministru, primar al Capitalei. A cunoscut oamenii și a reflectat aceste experiențe în opera sa: Paraziții, Hagi Tudose, Răzmeriță etc. El a fost avocatul lui Caragiale în procesul de calomnie împotriva lui Caion, proces celebru și pentru istoria literară dar și pentru telenovela socială de atunci și acum…

Cât despre celebrul poet Esenin, mort de tânăr, autorul scrie că a avut cinci soții, unele au încercat să-l ajute, dar a suferit o criză mentală abisală, cu două zile înainte de Crăciun (1925) și-a tăiat venele de la mână, a scris un poem cu sângele său, un adio patetic, disperat, apoi s-a spânzurat de țevile de încălzire ale unei camere de hotel… (p. 59).

Erich Fromm a fost o eminentă personalitate a secolului al XX-lea, a punctat filozofia și psihologia cu o carte semn: Fuga de libertate…, o analiză a fenomenului totalitar în societate. Viziunea i-a fost modelată de importanta cultură europeană, de misticismul iudaic, de filozofia materialistă  a lui Marx, dar și de experiențele din Primul Război Mondial, cu impact asupra personalității sale și asupra societății afectată de crize de tot felul…

Ernest Hemingway a scris multe cărți într-un timp scurt, a ars ca scriitor deplin. A fost atras de viață, de moarte, de lupta omului pentru existență, de război, de pacea, de iubire…Titlurile cărților sale sunt reprezentative, de la Bătrânul și marea (1952) la Pentru cine bat clopotele (1940). Activitatea este încununată cu Premiul Nobel pentru Literatură (1954), plus alte premii ale vremii sale. Arderea l-a dus la capătul drumului, a căzut în cenușa proprie, afectat de o tulburare bipolară, boală specifică celor care activează intens în labirintul istoriei moderne.

Ovidiu Publius Naso a fost dus în exil pentru că a scris despre iubire, a cântat iubirea până la ultima silabă. Corina, femeia aprigă, model în textele sale, avea un tipar real, pe Julia, nepoata trufașă a împăratului. Lucrurile se schimbă, cei mari nu acceptă dezvăluirea tainelor din viața privată. Din acest motiv, exilul este o soluție de viață și de moarte, de existență și poezie, literatura având de câștigat prin textele scrise de acesta…

Exemplele pot continua, Dumitru Hurubă nu are pretenția a fi un original în ceea ce descrie și prezintă, dar are meritul de a ne ține în priză în legătură cu valorile eterne ale culturii. El notează: „Trebuie să fiu corect și să spun că nu e în regulă ceva cu noi, că am abandonat drumul larg și frumos care ne ajută la păstrarea identității naționale, consolidării și menținerii noastre în rând cu lumea bună și am cotit-o pe ulicioară la capătul căreia a început să funcționeze cu succes… autodistrugerea ca țară și națiune, cu valorile lor cu tot” (p.163).

Ca umorist, autorul abordează și miniportretul lui Valentin Silvestru, un scriitor care a ținut la umorul cel de toate zilele, la teatru, la viața socială într-o vreme a doctrinelor impuse de regimul totalitar. El s-a bazat pe un stil aparte, scrie Hurubă, cârcotășesc, termen care se impune și care rămâne, indiferent de organizare socială. Opera sa, destul de bogată, pleacă de la Trenul regal (1949) și continuă, nu-i așa?, cu Glastra cu sfecle (1965), Tufă de Veneția (1971), De ce râdeau gepizii (1973), Un bou pe calea ferată (1992) etc. Titlurile rămân, autorul cărților s-a topit în paginile istoriei literare, zgârcită cu umoriștii și cei lucizi. Sfârșitul lui a venit bizar (1996), a fost accidentat mortal de un taximetrist în timp ce venea de la un spectacol pe care l-a vizionat, pe un traseu inedit, pe care nu-l folosea uzual, când se deplasa cu autoturismul personal…

Fiecare autor are o cheie a destinului, ne putem aminti de opera lui, de viața lui, ne putem reaminti de paradigma vremurilor pe care le-a trăit, amprentele tragediilor și succeselor personale marcând memoria oamenilor.

Dumitru Hurubă este un cunoscut scriitor de umor, moralist de esență tare, dramaturg, critic și istoric literar, poet îndrăgostit de lumea care renaște primăvara sau care se bucură de aurul toamnei, comentator aprig al epocii văzută prin ferestrele altor epoci. L-au preocupat marile personalități, totodată, de la Apostolul Pavel la Veronica Micle, femeia care a punctat viața lui Mihai Eminescu prin clipe unice și poezie cu farmec și muzicalitate eternă.

Cartea de față are la final câteva date biografice, dar și referințe critice legate de cărțile autorului. Imaginea despre condiția artistului se întregește prin toate acestea, inclusiv comentariile lui Hurubă despre artiștii pe care i-a prezentat cu atenție și sfială… Magda Ursache notează: „Am întrebat un umorist redutabil, Dumitru Hurubă: <<Mit, ce părere ai de toate acestea?>> <<Ce ușor te poți acoperi de ridicol ca umorist>>, mi-a răspuns Hurubă, un cascador al râsului. <<Nu-i de glumit cu umorul, Magda. Umorul acesta e un lucru foarte serios>>. Am fost de acord cu uimitorul domn Hurubă…” (p.176).

 

Constantin Stancu

 

*Dumitru Hurubă, Să ne mai (re)amintim de…, 177 pagini, Târgu Mureș: Editura Vatra veche, 2022. Argument: Doina Bălțat. Coperta Nicolae Băciuț (Internet).

Text publicat în Revista „Vatra veche”, nr. 6-7/2022

Revista „Boema”, nr. 161 (7)/2022. Semnal, sumar, redacția, date de contact... Lecturi de vară...

 

BIROUL OBIECTELOR PIERDUTE... Poeme din actualitatea de azi, de ieri, de mâine

 Biroul obiectelor pierdute

...Acolo, în biroul obiectelor pierdute

poţi găsi orice,

mâna de plastic a judecătorului

care ti-a scris pentru ultima data numele,

ochiul de sticlă al reginei,

perfect realizat încât se mai reflecta în el

clovnul care nu a violat-o.

Se mai găsesc fluturii care au ieşit

în plina noapte înaintea locomotivei,

dar, mai ales, se găseşte

registrul obiectelor pierdute,

în care-s trecute toate cele ce s-au pierdut

inclusiv cele ce se vor pierde cândva

şi de care suntem siguri ca se vor pierde.

Dar nu ne pasă, avem biroul obiectelor pierdute

şi pierdutul nostru instinct in faţa nefiinţei

și birocrația absențelor...

C Stancu©

Foto: Cetatea Devei

Dorin Socaci: ȚARA HAȚEGULUI CAPTIVĂ ÎNTR-O CULOARE

 

Cu Dorin Socaci în patria unei culori…

 

 

Dorin Socaci este un artist din Țara Hațegului. Trăiește la Peșteana, este generos, matur și adolescent, totodată. Tablourile sale sunt încărcate de un optimism aparte, de bucuria vieții. Locul unde trăiește îi definește opera, culorile exprimă o tensiune aparte. Istoria se întrevede în aceste frânturi de viață, muntele reflectă dorul după o lume înaltă. Pădurea cu arbori albi prefigurează o lume mai bună. Florile au o personalitate aparte, exprimă sinceritatea a tot ce-i viu în fața Creatorului. O rugăciune dinamică se întrevede în tablouri, culorile au o personalitate aparte. Biserica din Densuș apare mereu, este o prezență care marchează alte prezențe. Diferite ipostaze ale bisericii redau stările omului în fața lui Dumnezeu. Analogia este subânțeleasă.

Muntele Retezat domină întinderea, tinde spre eternitate. Culorile se amestecă într-o culoare unică: un anotimp în Retezat, un munte cucerit. Macii izbucnesc în planurile imaginii, sunt uneori trei, sugerează picăturile de sânge de la Cruce, o suferință transfigurată. Au aceeași direcție, curg spre cer, pogoară spre țărână. O legătură dintre lumea de Sus și lumea de Jos.

Ochiul de apă, lacul Bucura din Retezat este Ochiul. El privește spre Univers, este deschis, un albastru rece și cald, totodată, caută sensul vieții. Omul nu apare în tablouri, omul absent este prezent prin privirea presupusă. O călătorie a privirii de la o margine de curcubeu la alta.

Floarea soarelui indică spre un destin ales demult, o călătorie în galben la margine de lume. Influența lui Vincent van Gogh este evidentă, asumată, transfigurată. Fiorul este purtat mai departe. Lanurile arse de soare sunt înlocuite de infinitul pădurilor de la munte, de fiorul care străbate planurile. Ramele albe sau maro, simple, delimitează spațiul, culoarea are patria ei în tablourile lui Dorin Socaci. 

 

Florile sunt galaxii de culoare, ele absorb privirea, un hău colorat captează clipa în care privești lumea aceasta construită simplu, din elemente cunoscute: apă, lemn, piatră, aer cu nestemate, focul pasiunii care le unește. Florile au un mesaj: lumea poate fi mai frumoasă! Este o simplitate a culorii pure, posibilitatea învierii în planuri lichide, eliberatorii.

Fluturii exprimă transformările pe care le suportă tot ce-i viu, bucuria mișcării se simte cu fiecare aripă fragilă și transparentă, cu orice joc. Fântâna cu dreaptă cumpănă ține în echilibru perspectiva. Când renunță la culori, pictorul se întoarce la culoarea unică: alb, albastru, verde și galben, mov, roșu. Culorile din curcubeu au evadat și își caută stăpânul.

Despre tablourile lui Dorin Socaci, putem afla mai multe la: https://www.facebook.com/dorin.socaci.1/photos_by...

 

O călătorie fără întoarcere, o călătorie în care singurătatea este frântă de atâtea prezențe; de o lume pură, abia ieșită de sub degetele pictorului flămând de timp și perspective subtile.   

 

Constantin Stancu

 

Text din rev. „Vatra veche”, nr. 6-7/2022 

FOTO: Tablouri de Dorin Socaci - Muntele Retezat, flori din Țara Hațegului