Revista „Actualitatea literară”, nr. 119/2022. Semnal, sumar, literatura în lunile iulie - august 2022. Sub semnul lecturii cu Nicolae Silade

 

O scară de lumină pe Pământ...

 

O scară pe Pământ

 

 

Iar într-o clipă de pelin

Iisuse drag, spre Tine vin;

Şi într-o sfântă clipă din zi

În cerul Tău, vom fi, voi fi...

 

Lumină va fi acolo, pe munţi,

Cu prieteni tot mai cărunţi,

Fi-va sfânt tot ceea ce-i sfânt,

O scară de lumină pe Pământ...

 

Ne întoarcem la rădăcini,

Ne facem zilele grădini,

Locuind uşor în ființă -

Şi-n psalm viu, de biruinţă...

 

Iar când vremea s-o-mplini,

Al Lui să fiu, să fii...

Iubirea va ninge de sus,

Prin aurit har a lui Iisus...

C Stancu ©

GEORGE REMETE - IISUS HRISTOS, IUBIREA TRĂDATĂ. București: Editura Paideia, 2019-2020, 3 volume. DUMNEZEU TRĂDAT; SIGURUL DUMNEZEU; SINGURUL PRIETEN... Semnal, semn, iubirea...

 

Revista „Vatra veche”, nr. 8/2022. Sumar, semnal, redacția, semne în timp, literatura și frumosul...

 

Revista Vatra veche 8/2022

Număr ilustrat cu lucrări de Sorin Bârgăoan

În sumar:

Vatra veche dialog cu Christian W. Schenk, de Cristian Ovidiu Dincă/3

Semn. Recurs la Eminescu: rușii, de Aurel Buzincu/6

Spațiul mistic al mării eminesciene, de Valeria Bilț/7

Dicționar esențial (Zenovie Cârlugea), de Florian Copcea/9

Mihai Cimpoi – 80. Mihai Cimpoi și sinteza eminescologiei, de Theodor Codreanu/11

N. Steinhardt – 110 ani de la naștere, de Veronica Pavel Lerner/14

N. Steinhardt – de la „Monologul polifonic” la dialogul polifonic, de Nicolae Băciuț/15

Ecouri. Între lumi – Convorbiri cu Nicolae Steinhardt (Nicolae Băciuț), de Valeriu Tănasă/17

Aniversări. Centenar Marin Preda, de Dumitru Hurubă/18

Corespondenţa lui Dimitrie Stelaru, de Gheorghe Sarău/19

Vatra veche dialog cu Zeno Fodor, de Tamara Constantinescu/20

Miezul unui ev aprins. Bălcescu, de Aurel Buzincu/22

Diacul, poem de Eugen Dorcescu/23

Componenta artistică a personalității lui Garabet Ibrăileanu, de George Petrovai/24

Eugène Ionesco – Teatrul ocultat, de Darie Ducan/27

Cartea zilelor noastre. Un tandem malefic (Amy Knight), de Adrian Simeanu/29

Conflicte morale în literautura română, de Carmen-Gabriela Pană/30

Memorialistică. „Caietul albastru” al lui Nicolae Balotă, de Dorin Nădrău/32

Cronica literară. Poemele apocalipsei (Răzvan Ducan), de Nicolae Suciu/33

,,Trimbulind cu Nichita” (Răzvan Ducan), de Melania Cuc/35

Suburbiile fricii (Gheorghe Vidican), de Mihai Posada/36

Foșnetul paradiziac al arțarului (Victor Albu), de Horia Ion Groza/37

Avatarurile vieții la întâmplare (Sorin Grecu), de Nicolae Suciu/39

Mitologia incantatorie a sentimentelor (Maria Mona Vâlceanu), de Aureliu Goci/42

Planeta de acasă (Victoria Milescu), de Elisa Roha/42

Despre dramă și izbăvire (Marilena Apostu), de Mihai Posada/44

Aripi frânte, de Mircea Daroși/44

Ghemul ischemic (Ioan Cioba), de Melania Cuc/46

Calea norilor albi (Elena-Maria Cernăianu), de A.I.Brumaru/47

Universul durerii și lumile accesibile (Remus Valeriu Giorgioni), de Constantin Stancu/48

Confesiuni despre… ieri! (Ilie Șandru), de Doina Bălțat/49

Ostatic în propria țară (Ion Iovcev), de Nicholas Dima/52

Calvarul cultului greco-latin (Ioan Ploscaru), de Geo Constantinescu/54

Dincolo de aparențe (Cristina-Rodica Mazâlu), de Ioan Marcoș/55

Poeme de Ion Horia Groza/57

Un roman despre viaţă şi moarte (Tatiana Țibuleac), de Mircea M. Pop/58

In memoriam Vasile Tărâțeanu, de Livia Ciuoercă/59

Drag frate Vasile, de Nicolae Băciuț/59

Poeme de Ștefania Oproescu și Valeria Bilț/60

Documentele continuităţii. Transilvania, starea noastră de veghe, de Ioan-Aurel Pop/61

Ioan Lupaş – 55 de ani de la trecerea în eternitate, de Florin Bengean/62

Legende române/Evocări istorice (personalități și momente) strânse cu grijă, pentru posteritate, de V. A. Urechia, de Cristina-Rodica Mazâlu/63

Convorbiri duhovniceşti cu Î.P.S. Ioan, de Luminiţa Cornea/65

Curier. Hugo – Regele romantismului, de Alex Măroiu/67

Părintele „Abenomics”, un patriot și un lider mondial, a încetat din viață, de Radu Șerban/72

Vară acum, de Maria Cecilia Nicu/73

Ochean întors. Febra occidentală a războiului, de Silvia Urdea/74

Asterisc. Între două lumi (Elena Buică), de David Kimel/

Protocoalele de la Toronto, de Eugen Mera/79

Plastica. Sorin Mihai Bârgăoan, de Elisabeta Boțan/80

Aroma timpului trecut, de Delia Ioana Leizeriuc/80

Scena. A fost odată un teatru, de Simona Mihuțiu/81

Literatură și film. Mielul lui Tharlo, de Alexandru Jurcan/82

Eveniment cultural. Coande, de Adrian Simeanu/82

Poeme de Vasile dan Marchiș/82

Trasoare oablke, cu gloanțe oarbe. Catrene fumigene, de Nicolae Mătcaş/83

Lumea lui Larco, de Vasile Larco/85

De la un clasic citire. Constantin Zgripcea/85

Curier. De la Vatra veche la Vatra nouă/86

Panoramic cultural 2022, foto-reportaj/87

Nu e decât un nor, poem de Nicolae Băciuț/88

*

 

Între hotarele cuvântului...

 

MIRACULOASA  POFTĂ

 

 

 

încă mă rotesc amăgitor  

        între hotarele cuvântului

ispitit de profunzimi

        deși nu bănuiesc de unde-mi vine

        această miraculoasă poftă

        și cât e de fără sfârșit drumul

        când abia mi se-ntâmplă pe-aici

        jocul de-a vântul prin frunzișul pădurii

 

 

Sârbu Aurelian

Cântec pentru Țara de Sus... În Univers e frig...

 

Cântec pentru Țară

 

Rodnică şi multă lumină

Într-o ţară promisă, deplină,

 

Creşte cântul, creşte cuvântul,

Se umple de astre Pământul...

 

Scriptura vesteşte veşnicia,

Iisus a învins pustiul, pustia...

 

Gloria Lui luminează dimineaţa,

E calea, adevărul, iubirea, e viaţa...

 

O nouă eră, un nou an, alt anotimp,

Păcatul crud căzând afară din timp...

 

Erori și erori mereu, fără număr

Ivesc pentru noi o cruce pe umăr...

 

Şi tăceri, și umbre mari pe zid,

În Univers, în veac, Tată, e frig...

 

Dar cu Tine creşte iarba, pomul,

Cu Iisus, omule, biruie şi omul...

 

Doar cu dragoste creşte Cuvântul,

Cu Tine, Tată, ninge şi gândul...

C Stancu ©

Foto: Țara Hațegului - dimineața, Dealul Viilor

 

 

CONCURS DE CREAȚIE LITERARĂ „Nicolae Velea” - 2022. Regulament, condiții, date de contact, organizatori

 

Revista „Arena literară”, nr. 26/2022. Sumar, semnal, redacția, raftul de cărți

 

Cornel Udrea, Știința umorului... Poftă bună la umor... - Eroii lui Cornel Udrea sunt parlamentarii, controlorul de autobuz, lucrătorii forestieri, plutonierul major, chiar şi omul de litere, alţii. Desigur că lista este deschisă deoarece volumul începe “ pe bune “ cu această vorbă: „Cuget? Exist?” Asta este întrebarea, dacă mai raţionăm într-o lume a falselor valori, dacă mai există puncte de sprijin ? Se pare că „poate” ... de vreme ce mai facem „pipi la perete”, iar capra are „trei nurori” -

 

ŞTIINŢA UMORULUI

 

In tranziţia tranziţiei, se mai şi zâmbeşte. Iată, Editura  CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂ, Cluj, 2000 - ne oferă volumul de proză umoristică PRIVIGHETOAREA CIOCUŞĂ scris de Cornel Udrea, cunoscut umorist din Transilvania şi nu numai. Nu comentez titlul, doar cuvântul privighetoare, care vine de la a priveghea în lanul de ştiri...  

             Volumul încearcă şi reuşeşte să se opună valului de superficialitate şi dulce ruină în care a căzut  umorul românesc, ros de cariul  Pro TV-ist,  Antenist şi TV Number One. Umorul este o ştiinţă, altfel de ce o astfel de editură s-ar încumeta să abordeze studiul despre căderea râsului la români, ca despre căderea preţului la slănină. De aceea trebuie să ne aplecăm cu studiu asupra zâmbetului de bună credinţă, si redescoperim legile normale ale umorului, pentru a putea privi normal valorile societăţii româneşti.

            Principala atenţie a scriitorului este îndreptată asupra căderii valorilor umane. Valorile se schimbă pentru că mediocrii nu doresc să fie schimbate, ei au pus mâna pe putere şi nu au altă şansă. Valorile i-ar dărâma. Este eternul scenariu, care ne macină în mod democratic, dictatorial sau securistico - polieţenesc. Ne învârtim în cerc şi oamenii de valoare o ştiu, iar cei mediocrii o ştiu şi mai bine şi întreţin această lege pentru a putea  „supravieţui” şi a demonstra că „Nimic nu este mai presus de lege”… şi aşa este Nimicul este mai presus de orice...

Evident că autorul este conştient de ţinta sa, de efectele scrierilor sale şi sfârşeşte, dar de fapt începe, prin a-şi scrie testamentul, adică de a da în primire.

Testamentul  este scris cu umor, scriitorul nu a participat la concursul coral organizat de măgari chiar de la începuturile cărţii, a stat şi a scris cu umor despre toate acestea. Testamentul se încheie cu o concluzie: „3. De pe acum vă doresc tuturor să vă intre minţile în cap şi să vă maturizaţi cât mai aveţi vreme”.  Se pare că falsele valori ne vor cotropi şi ne vor devora. Ele au vreme ... Sau vremea ţine cu ele...

            Eroii lui Cornel Udrea sunt parlamentarii, controlorul de autobuz, lucrătorii forestieri, plutonierul major, chiar şi omul de litere, alţii. Desigur că lista este deschisă deoarece volumul începe “ pe bune “ cu această vorbă: „Cuget? Exist?” Asta este întrebarea, dacă mai raţionăm într-o lume a falselor valori, dacă mai există puncte de sprijin ? Se pare că „poate” ...  de vreme ce mai facem „pipi la perete”, iar capra are  „trei nurori”.

            Un atac virulent al autorului este împotriva celor care renunţă la cultură. Degradarea morală îşi are originile în lipsa de cultură: „Eliade este incomplet: nimic despre Banca Religiilor...”, dar nu numai...

            Politicianul este personajul  preferat al autorului, politicianul este stăruitor, ajunge în politică la bătrâneţe, când puterile sunt duse, este senil, adică nu se opune la nimic, nu mai are putere împotriva tinereţii inculturii, care rămâne veşnic în putere, se sprijină pe minciună, pe furt, pe manipulare...

            Interesant este „Tratatul de visologie”, „Capitolul  4” unde se pare că realitatea a devenit un vis urât?  Aici întâlnim diferite variante ale visului nostru comun la români: „Stomatolog cu pikamerul  la uşă”, „Ajutaţi soţia, în somn , la pus zacusca”,  „Pitic mâncând pâine cu magiun”, „Haiduc cu nădragii în vine”,  „Porc cu ochii albaştri” etc. ...şi ce aflăm: „Cred cu sfinţenie în ateism”, „Eu zic să aderăm la NATO, dar să nu intrăm”...

Capacitatea de a tălmăci visele vine simplu, dacă ai norocul să cazi în cuva maşinii de spălat, ca accident de fiecare zi. Cum trebuie să visăm: „Patul trebuie să fie orientat spre Vest, fiindcă de la Est ne-au venit destule insomnii... perna să nu fie nici moale, nici tare, să fie curăţ. Contează foarte mult ca ţurloaiele să ne fie tot timpul sub plapumă, astfel, la fiecare coşmărel, avem tendinţa de a da din copite şi de a ne dezveli. Contactul cu aerul rece ne va trezi şi este ştiut că un vis întrerupt e ca şi nevisat. De exemplu, visul că după revoluţiune lucrurile o să meargă bine...” etc.

            Cartea lui Cornel Udrea trebuie citită, umorul se degustă şi se savurează mâncând, sau visând...  

Prin umorul său Cornel Udrea ne oferă un fel de protecţie socială specială, acolo unde nimic nu ni se va oferit, pentru că a venit vremea să ne întrebăm cât va costa mersul pe jos, acum după scumpirea biletului de tren, a biletului de autobuz. Am aflat ce înseamnă protecţia socială: „Protecţia socială românească are scopul de a-i apăra pe cei foarte bogaţi de ura celor bogaţi”.  

Să avem încredere în ştiinţa umorului, Cornel Udrea se opune ca primar să devină           Garcea, tipul care te bate până râzi şi la care se aplaudă din comandă. Vă previn, Cornel Udrea nu a comandat nici un „aplau – dac” de aceea rămâne patriot în ţara umorului...

Dar românul are ţi calităţi: „Românul tace şi face: ECONOMIA SUBTERANĂ”...  Şi să avem încredere în justiţie: „Tribunalul din Haga dă dovadă de umanism, prin câteva achitări ! A achitat taxele la gaz, lumină şi parcare pe 1999”; iar acum am trecut de 2000... 

                                   Constantin Stancu ©

Poveste neterminată... Port pantofii săi...

 

Poveste neterminată

 

 

Seamăn cu celălalt tot mai mult, îmbătrânesc și

port chipul său și pantofii săi!

 

Sunt o copie destul de reușită atât timp cât

pot sta sub soarele acesta ca o umbrelă.

 

Am depus efortul de a fi omul care s-a rupt

din trupul femeii anonime, acum sunt învins,

seamăn tot mai mult cu el: folosesc aceleași cuvinte,

m-am îndrăgostit de aceeași femeie frumoasă,

iar lucrurile flămânde s-au deprins cu numele meu.

 

Nu am unde să mă scund, poate în narațiunile mele,

dar și acestea au fost spuse, pentru unele dintre ele

au murit cei mai buni poeți, cei mai buni soldați,

cei mai buni profeți, cei mai frumoși absenți…

C Stancu ©

Eugen Dorcescu: PSALM... Îmbătrânesc zi de zi...

 Psalm din vol. Eugen Dorcescu, Aproapele. 111 psalmi și alte poeme (2022).

Lidia Vianu despre Robert Șerban. Portret literar

 

29 July 2022 Press Release Online Publication Contemporary Literature Press, under The University of Bucharest, in conjunction with The British Council, The Romanian Cultural Institute, The Writers' Union of Romania  and The National Museum of Romanian Literature Announces the publication of Robert Șerban What's left of life ISBN 978-606-760-201-2 Parallel Texts Translated into English by Lidia Vianu and Anne Stewart Edited by Lidia Vianu A poet who loves silence more than words               Robert Șerban (b. 1970) is well--known in Romania as writer, journalist and editor. He lives in Timișoara [the European Capital of Culture 2023]. He is very much present in Romanian literary life, hosting a TV show, editing a magazine, and organizing festivals of literature in his town. He has published twenty books so far, has been granted many prizes, has been translated in some 30 countries and into as many languages.               I first read him when I translated into English a poetry anthology of the Romanian Writers' Union. He stood out by his direct simplicity and depth of emotion. He is a shy poet who loves silence more than words. The shorter the poem, the more intense it is.               Robert's poems are very much about the time and place he lives in: he is not a novelist, and yet his books tell many stories and explain Romania to those who have never seen it. Lidia Vianu Robert Șerban. What's left of life, Translated into English by Lidia Vianu and Anne Stewart, edited by Lidia Vianu, is formally launched on 29 July 2022, but it is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address: http://editura.mttlc.ro/robert-serban-life.html You are kindly invited to visit the Contemporary Literature Press website at http://editura.mttlc.ro/. For comments or suggestions, please contact the publisher lidia.vianu@g.unibuc.ro.

Contemporary Literature Press Translation Café eZine of Modern Texts in Translation Contact us Visit our Facebook page

29 iulie 2022 Comunicat de Presă Ediție online Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român, Uniunea Scriitorilor din România  și Muzeul Național al Literaturii Române Anunță publicarea volumului Robert Șerban Ce rămâne din viață ISBN 978-606-760-201-2 Ediție bilingvă Traducere în limba engleză de Lidia Vianu și Anne Stewart Editat de Lidia Vianu Un poet care iubește tăcerea               Robert Șerban (n. 1970) e bine cunoscut în România ca scriitor, jurnalist și editor. Locuiește la Timișoara [Capitala Europeană a Culturii 2023]. Foarte prezent în viața literară românească, face emisiuni pentru televiziune, editează o revistă și organizează festivaluri de literatură în orașul lui. A publicat până acum 20 de volume, a fost premiat de mai multe ori, a fost tradus în peste 30 de limbi.               L--am citit prima dată atunci când am tradus în limba engleză o antologie de poezie a Uniunii Scriitorilor din România. L--am remarcat pentru simplitatea și profunzimea emoției. Este un poet timid. Iubește tăcerea mai mult decât vorbele. Cu cât e mai scurt poemul lui, cu atât este mai intens.               Poezia lui Robert Șerban este foarte legată de locul și timpul în care trăiește. Nu este romancier, dar cărțile lui spun multe povești și pot explica ce înseamnă România cititorilor care nu au văzut țara niciodată.               Calitatea de căpătâi a pomelor lui este forța limbajului poetic, care se hrănește, înainte de toate, din concizie. Am adunat aici un mic grupaj de poeme „mute”, care exprimă mai mult decât unele cărți de o mie de pagini. Lidia Vianu Robert Șerban. Ce rămâne din viață. Ediție bilingvă. Traducere în limba engleză de Lidia Vianu și Anne Stewart, editat de Lidia Vianu, se lansează oficial la 29 iulie 2022, dar volumul poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/robert-serban-life.html Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website--ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați--vă Editurii,  lidia.vianu@g.unibuc.ro METODA LIDIA VIANU ÎN 7 VOLUME

ADIO, NE VEDEM PE STRĂZILE DE AUR... Portret literar Constantin Stancu, de Ionuț Caragea. „Poetul se hrăneşte din fructul inspiraţiei, înfloreşte prin poezia sa, devenind la rândul lui, prin această metempsihoză, rodul poeziei, sursă de inspiraţie pentru alţi oameni, dar şi ofrandă pentru divinitate”

 

Mesager şi călăuză

 

Pe scriitorul Constantin Stancu l-am cunoscut, în primul rând, datorită site-ului său personal, Costyabc-Hatzegworld, folosit atât pentru postarea propriilor creaţii, cât şi pentru promovarea literaturii contemporane (reviste, autori, poeme, ştiri etc.). Tot acolo am observat că are şi un grup de prieteni foarte apropiaţi cu care rezonează din punct de vedere artistic şi spiritual, prieteni care i-au analizat cărţile cu răbdare şi minuţiozitate (Eugen Dorcescu, Adrian Botez, Ioan Evu, Dumitru Hurubă etc.). Am fost plăcut impresionat de activitatea acestui om de litere din Haţeg, un om destul de discret, dar foarte generos.

Constantin Stancu a debutat publicistic în 1981, a scris aproape 30 de cărţi (incluzând şi cărţile pe suport electronic) şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România (filiala Alba-Hunedoara) din anul 2009. Având o asemenea activitate literară, realizarea unei antologii care să incorporeze cele mai reprezentative dintre poemele sale a fost un lucru firesc şi necesar. Prin urmare, în anul 2015, apare la editura Princeps Multimedia antologia „Fructul din fruct”, cu subtitlul „Adio, ne vedem pe străzile de aur”, cuprinzând poeme din volumele: Fructul din fruct (Ed. Facla, 1988), Păsările plâng cu aripi (Ed. Helicon, 1988), Pomul cu scribi (Ed. Eubeea, 2006), Greutatea gândului nerostit (Ed. Realitatea Românească, 2012) şi Eteminanki (Ultima săptămână) (Ed. CronoLogia, 2014). Pe lângă poemele din aceste volume mai sunt incluse şi câteva poeme nepublicate în volum (ciclul „Alte poeme”) precum şi poemul de început „Argumentele antimateriei”. În total, antologia de 204 pagini conţine 93 de poeme. Trebuie menţionat că peste 50 de pagini din antologie sunt dedicate referinţelor critice şi notelor biobibliografice.

Plecând de la faptul că numele antologiei este acelaşi cu numele primului volum din conţinut, cititorul poate intui că autorul elaborează prin metafora „fructul din fruct” o concepţie metafizică ce ţine de ciclicitate (cu trimitere la Oswald Spengler). Poetul se hrăneşte din fructul inspiraţiei, înfloreşte prin poezia sa, devenind la rândul lui, prin această metempsihoză, rodul poeziei, sursă de inspiraţie pentru alţi oameni, dar şi ofrandă pentru divinitate. Inspiraţia provine din interior (fără a se oblitera conexiunea cu realitatea exterioară), pe fondul unei atente introspecţii, aşa cum şi „fructul are ochiul deschis spre sine”, dar poetul „nu-şi uită carnea” (v. Cezar Ivănescu), deoarece „O mână s-a întins dinspre ziduri, / avea degetele umede, picurau silabe din vârful lor, / mi-a desenat inima, / mi-a scris numele pe o bucată de carne..” (Poemul se scrie singur). Spre deosebire de fructul interzis, acest fruct este la dispoziţia tuturor, „e pretutindeni, / în crăpăturile luminii, carne fecundată de ploaie, / retină în misterul oglinzii în care te priveşti în / fiecare dimineaţă”, numai că cei mai mulţi dintre noi, incapabili să-i desluşim forma şi esenţa, „tăcem închişi sub membrana lui / în care curg semne peste semne şi tăceri.”

Dacă la Matei Vişniec poemul se citeşte pe sine, autodevorându-se (motivele fiind mai multe, printre care şi indiferenţa sau lipsa de înţelegere a celor din jur), la Constantin Stancu se simte nevoia transcendentală de ocrotire divină, nevoia de a rămâne în atenţia creatorului suprem: „Scrie-mă, Doamne, repede, pe ceva, scrie-mă, / nu refuza poemul care sunt în vârful degetelor Tale…” (Scriere). Acest lucru ne poate face să credem că teama poetului de a fi privat de poezie este mai mare decât teama de „dincolo”, poetul voind să-şi asume, până la capăt, rolul de „mesager al sufletului” (după cum afirma şi Ioan Evu într-o cronică): „mesager fără ştire… // O, mesagerul care nu ştie ce faţă a văzut şi unde, / învăţând veşnicia, dar limitat de cuvintele sale, / închis în cetatea cuvintelor sale, / pe care le-a primit de la cei dinaintea sa şi / ei le-au primit de la Dumnezeu… // El, poetul mesager, păstrându-se curat într-un timp ce alunecă / spre putrezire…” (Schimbarea inimii). Dar, pe lângă rolul de mesager, poetul îşi asumă şi rolul de călăuză, invitându-ne să degustăm metafore pentru hrana sufletului nostru, încât să fim pregătiţi pentru momentele în care „trupul va trece dintr-o vreme în alte vremi..” (Călătoria). Şi tot el ne avertizează că sunt „capcane peste tot, / în piaţa publică, pe ape adânci, capcane de fier, / de aur, albastre, de vis, de aer, / capcane invizibile…”. Titlul poemului care conţine aceste versuri, „Pete de sânge pe un cuvânt”, are tentă fatalistă şi ne aduce aminte de celebrele cuvinte ale lui Nichita Stănescu: „Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbeşte”.

Dacă poetul va reuşi sau nu ceea ce şi-a propus, depinde şi de noi ceilalţi. Într-o lume ultratehnologizată, într-o lume decăzută spiritual, într-o lume în care poezia a devenit o biată cerşetoare care stă cu mâna întinsă în faţa bibliotecilor şi a librăriilor, poeţii ajung, cel mai adesea, la capătul puterilor şi al inspiraţiei, fără să găsească un corespondent metafizic. Tocmai din acest motiv, ei ajung să se retragă într-o dimensiune a claustraţiei şi a resemnării, din care nu mai pot ieşi niciodată. Ce le mai rămâne de făcut în această situaţie? Constantin Stancu, un fin observator al sufletului uman şi un poet veritabil, cu neaşteptate resurse extrasenzoriale, are răspuns şi la această întrebare: „Mi-a rămas doar atât: / să-mbrac umila cămaşă a poemului, / să caut capătul firului din care a fost ţesută, / începutul acela alb, luminos, / aflat în cealaltă parte a vieţii, / acolo unde este o floare de sânge, / strivită de strigătele călăului, / cu trupul moale de timp în ruină…” (Cămaşa poemului).

 

 

Ionuţ Caragea

3 mai 2017, Oradea

În Revista „Vatra veche”. nr. 6/2017, pp.30-31