Ore moi

E târziu, din zi au rămas câteva ore moi,

anul se sfârşeşte în luna septembrie,

timpul cade în locul frunzelor

şi copacii înnebunesc, zăpada e din alt veac,

moartea nu este a noastră, e străină,

dar o trăim flămânzi până la ultimul cer,

până la ultima moarte din moarte.

Nu avem anotimp, e târziu, rădăcinile îmbătrânesc,

curg în ramurile copacilor şi aşteptăm zadarnic pentru ca îngerii să scoată netimpul

din pietre, din ape, din nisip.

E târziu în Babilon, plouă cu întuneric într-o lume de fosfor…

Planeta se răstoarnă în ochiul păsării,

între aripi pulsează Nordul, e un zbor nedefinit între ceruri presupuse,

între morţi presupuse, între celulele cerului…

Constantin Stancu