Cazul Ioan Barb
Jurnalist de investigație în
mai multe redacții sau subredacții ale unor ziare importante (Hunedoreanul,
Capital, Curentul, Curierul Național, Transilvania sau Jurnal), Ioan
Barb, în prezent avocat în baroul Hunedoara, câștiga în anul 2008 un proces împotriva
statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce instanțele naționale
l-au condamnat definitiv, în anul 2000, la plata unei amenzi penale pentru
insultă și calomnie, în urma unui articol investigativ. „(....) În 2000,
terminasem Facultatea de Drept, dar nu am putut să intru în Barou din cauza
acelei amenzi din cazier. Am încercat de două ori să fac recurs în anulare, dar
mi s-a respins. Chiar după atâta vreme, mă bucur că mi s-a dovedit nevinovăţia.
Am avut emoţii, mai ales că-n ultimul timp jurnaliştii n-au mai prea avut câştig
de cauză la CEDO. Jurnaliştii încă mai sunt pasibili de astfel de condamnări
penale din cauză că parlamentul nu a catadicsit să reglementeze în Condul Civil
insulta şi calomnia.“116 La data de 25 noiembrie 1999, Ioan Barb, ziarist de profesie,
a publicat un articol intitulat „O familie hunedoreană dă o țeapă de
300.000.000 lei”, cu subtitlul „Președintele Forumului German, P.D117., a promis, fără
bază legală, 700 de locuri de
muncă în Germania; 700 de persoane au fost păcălite până acum”. În acel
articol, reclamantul, în speță jurnalistul Ioan Barb, arăta că P.D. promisese
locuri de muncă în Germania, dar că, potrivit Ministerului Muncii și Protecției
Sociale, acesta nu avea nicio bază legală pentru a recruta forță de muncă
pentru Germania. Jurnalistul a mai arătat că P.D. informase cele circa 700 de
persoane interesate că trebuiau să urmeze un curs de limba germană și de pregătire
profesională. P.D. și soția sa asigurau cursuri de limbă germană cu plată și,
prin intermediul societății sale, P.D. organiza cursurile de pregătire
profesională. Jurnalistul estima în articolul publicat că P.D. încasase astfel
aproximativ 300.000.000 de lei (ROL) ca urmare a acestor cursuri. Prin Sentința
din 14 iulie 2000, Judecătoria Deva l-a declarat vinovat de săvârșirea infracțiunilor
de insultă și de calomnie și l-a condamnat la o amendă penală de 10.000.000
ROL, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, și la plata de daune-interese
reprezentând repararea prejudiciului moral în cuantum de 75.000.000 ROL.
Instanța a
apreciat în motivație faptul că P.D. a fost de bună-credința când a organizat
cursurile cu acordul organelor administrative de specialitate și în baza consimțământului
participanților. Instanța a concluzionat că reclamantul a comis infracțiunile
de insultă și de calomnie împotriva lui P.D. Ulterior, prin Decizia din 26
septembrie 2000, tribunalul a admis parțial recursul jurnalistului: a casat parțial
sentința, l-a achitat pentru infracțiunea de calomnie, însă a confirmat
condamnarea sa la plata unei amenzi penale, redusă la 500.000 ROL, fără
suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de insultă. Cazul a ajuns în cele
din urmă la CEDO, unde judecătorii de la Strasbourg au semnalat că instanțele
din România nu au oferit motive suficiente pentru condamnarea ziaristului.
Curtea
Europeană a Depturilor Omului a constatat că existența unei ingerințe în
dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu face obiectul unei
controverse între părți și a constatat că aceasta urmărea un scop legitim, și
anume protecția reputației altor persoane. Curtea a mai constatat și faptul că
articolul litigios aborda subiecte de interes general și deosebit de actuale
pentru societatea românească, și anume șomajul, posibilitățile de a găsi un loc
de muncă în străinătate și pretinsa corupție din administrație. Aceasta mai
sublinia faptul că „afirmațiile reclamantului nu se refereau la aspecte din viața
privată a lui P.D. Pe de altă parte, constata că activitățile lui P.D.,
criticate de reclamant și care au dus la condamnarea sa vizează strict aceste
subiecte de interes general. În plus, indiferent că afirmațiile reclamantului
reprezintă imputări ale unor fapte sau judecăți de valoare, faptele relatate de
reclamant nu erau lipsite de bază factuală suficientă, lăsând la o parte greșeala
privind numărul participanților la cursurile organizate de P.D., această eroare
în sine nu poate duce la concluzia că reclamantul a acționat cu rea-credință. În
plus, instanțele interne nu au reținut niciodată reaua-credința a reclamantului
în această privință.”118
Pe de altă
parte, Curtea observă că instanțele nu au analizat elementele subiective ale
infracțiunilor imputate reclamantului; concret, acestea nu au explicat de ce
acțiunile reclamantului constituiau una sau ambele infracțiuni menționate,
mulțumindu-se să stabilească faptele și să tragă direct concluzia vinovăției
sale. Judecătorii CEDO au decis într-un final ca statul să îi plătească
jurnlistului 19,88 euro, pentru daunele materiale, 1.000 EUR, pentru daunele
morale, de asemenea s-a decis ca statul să îi plătească avocatului
reclamantului suma de 1.781 EUR pentru cheltuieli de judecată. „(.....) Când
eram jurnalist mă simţeam mai liber. Aşa am reuşit, în virtutea acestei
libertăţi de exprimare a unui umil jurnalist de investigaţie la revistele Capital
şi Transilvania Jurnal să fiu condamnat de două ori pentru calomnie
şi insultă, în anul 1999 şi 2000. În anul 2008 am obţinut însă o binemeritată,
zic eu, victorie la CEDO, într-o cauză Barb versus România, unde mi s-a dat
deplină satisfacţie. Dacă mă întrebaţi dacă presa de azi este mai altfel decât
cea de acum zece ani, nu pot să afirm decât că nu s-a schimbat nimic, este la
fel de incisivă şi folositoare echilibrului social. (.....)” 119 Declara într-un interviu din presa locală, în 2013.
118 Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în
Cauza „Barb împotriva Romaniei , publicată în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 304, din 8 mai 2009.
119 Mircea Goian, Colţul
cultural: Scriitor în oraşul scufundat (lll), în Replica, 9
mai 2013, p. 6.
Sursa: Daniel Lăcătuș
