O carte de referință pentru poetul Daniel Corbu. Viața, cărțile scrise, referințe critice, fotografii cu prieteni. O viață în matematica poeziei.
DANIEL CORBU s-a născut la 7 aprilie 1953, în Târgu Neamţ.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990.
Absolvent al Facultăţii de Litere, secţia română-franceză, din
Bucureşti, promoţia 1983. Participant activ la întrunirile
Cenaclului de Luni, condus de criticul Nicolae Manolescu. După
terminarea facultăţii, este instructor de teatru şi poezie la Casa
de cultură din Târgu Neamţ, unde organizează, începând cu anul
1984, Colocviile Naţionale de Poezie de la Neamţ.
Debutează în România literară (1979), colaborează cu
poeme şi eseuri în Amfiteatru, Cronica, Luceafărul, Ateneu,
Dacia Literară, Poesis, Convorbiri literare etc. Traduce pentru
reviste şi în volume din Cioran, Roland Barthes, Daudet, Mérimée,
Paul Valéry, Jabès, Michaux, Elytis, Borges ş.a. Prezent în
antologii de poezie din ţară şi străinătate.
Este fondator al Casei de Editură Panteon, al revistei
literare cu acelaşi nume şi fondatorul Academiei de poezie din
Vânătorii de Neamţ. În 2004 fondează la Iaşi revista de
experiment literar Feed Back şi organizează, începând cu
2006, Festivalul Internaţional de Neoavangardă.
Publică volumele de poeme: Intrarea în scenă
(Albatros, 1984), Plimbarea prin flăcări (Cartea
Românească, 1988), Preludii pentru trompetă şi patru pereţi
(Panteon, 1992), Documentele Haosului (Panteon, 1993),
pentru care primeşte Premiul Asociaţiei Scriitorilor Iaşi şi
Premiul Poesis pentru cea mai bună carte a anului 1993, Spre
fericitul Nicăieri (Panteon, 1995), Cântece
de amăgit întunericul (Helicon, 1996), Manualul
Bunului Singuratic (Panteon, 1997), Duminica fără
sfârşit (Axa, 1998), Cartea urmelor (Junimea,
2001), Documentele haosului – antologie de autor
(Junimea, 2003), Evanghelia după Corbu şi alte poeme
(Princeps Edit, 2006) – Premiul Uniunii Scriitorilor din
România, filiala Iaşi, Refugii postmoderne (Convorbiri
literare, 2007), Eonul Marelui Desant, antologie,
ediţie critică (Princeps Edit, 2009), Apocalipsa de fiecare
zi (Princeps Edit, 2009), Poftiţi, Domnule Kafka! (Princeps
Edit, 2010), Viaţa de fiecare zi la Iaşi pe vremea lui Daniel
Corbu povestită de el însuşi (Feed Back, 2010), Refugii
postmoderne (Feed Back, 2011), Documentele Haosului
– ediţie critică, antologie (Editura Princeps Edit, 2011), Noi
veşti despre pasărea oarbă Dali (Ed. Junimea, 2012).
Cărţi de proză: Douăzeci şi una de
fantasmagorii în ritm de blue-jazz (Ed. Cronica, 2001),
Urmele lui Dumnezeu şi alte povestiri (Princeps Edit,
2009).
Cărţi de eseuri: Generaţia poetică ’80 în cincisprezece
portrete critice (Junimea, 2000), Intimitatea publică
a poeziei – şapte eseuri despre comportamentul liric
(Princeps Edit, 2002), Postmodernismul pe înţelesul
tuturor (Princeps Edit, 2003), Generaţia poetică ’80
şi rostirea postmodernă (Princeps Edit, 2006), Neoavangarda
românească – vol. I şi vol. II (Feed Back, 2008), Escale
în Panteon (Princeps Edit, 2012).
Este prezent cu poeme în reviste, antologii sau cărţi de autor în
Franţa, Germania, Slovacia, China, Serbia, Anglia, Canada, Republica
Yemen, Ungaria, Suedia.
Pentru întreaga activitate literară, Preşedinţia României îi
conferă, în 2004, Medalia Ordinul Meritul Cultural în Grad de
Cavaler, iar Preşedinţia Republicii Moldova Ordinul Mihai
Eminescu, a doua medalie în stat (2010).
În decembrie 2011, printr-o ceremonie în Aula istorică, Academia
Română îi conferă Premiul „Mihai Eminescu”, cea
mai înaltă recunoaştere în România pentru opera unui poet român.
„Catalogat
de unii optzecist, de alţii postmodern, Daniel Corbu trece cu
nonşalanţă peste (şi prin) valurile curentelor literare, aidoma
unui Caron al poeziei. Nu, nu! Nu este nici elaborat şi nici
„învăţător”, în ciuda „Manualului
bunului singuratic”
sau a volumului „Evanghelia
după Corbu şi alte poeme”,
pe care l-a declarat drept bun comun la Editura Princeps Edit în
anul 2006. Este oracular, dar stenic prin greutatea/gravitatea
cuvântului, uneori radiografiază societatea, expunându-i scheletul
hidos la lumina revelaţiei poetice, alteori cuvintele sale ascuţite
fac incizii adânci, prin umbrarele conştiinţei şi ale spiritului.
Să-i spunem poetul justiţiar cu „corbul” pe umăr, „corbul”
fiind spiritul liber şi imaginaţia” (Ionuț Caragea).
„Despre
poezia sa Gheorghe Grigurcu spune: Luptând cu poezia precum Iacob cu
îngerul, Daniel Corbu rămâne stăpân pe ființa sa, care-l ajută să
privească lumea prin mai multe răni deodată, textuale ca și existente,
iar Adrian Dinu Rachieru consideră că: În epoca ingineriei textuale,
Daniel Corbu se reîntoarce întremat la izvoare. Cred că poezia lui
Daniel Corbu se adapă chiar din izvoarele Poeziei și așa cum se spune
este un poet născut iar nu făcut” (Emilian Marcu).
„Pentru Daniel Corbu poezia
înseamnă descântec de suflet. Cu aceeaşi blajinitate îşi scrie
poemele direct mergătoare la suflet, ace eaşi căldură musteşte
din versurile sale. Binefacere sunt ele şi mângâ iere în vremuri
de restrişte. O rară sensibilitate încununează scriitura sa. Dacă
ar fi să-i subliniem mica doză de nonconformism care-i stră bate
poemele, am descoperi un iz de dureroasă detaşare de tot ceea ce
cotidianul impune. Daniel Corbu nu este un ironic. El poartă doar o
mască. A unei aparente durităţi. Cu care nu-i şade bine deloc.
Dar, deşi el însuşi este conştient de acest lucru, poetul nu
renunţă la ea. Îmi pare a fi un fapt asiguratoriu pentru el, o
cale pe care merge să se întâlnească cu fărâma de dumnezeire
din el, o modalitate în/prin care îşi spune că nimic din
frumuseţea sa sufletească, astfel, nu poate, nu va fi întinată.
Daniel Corbu este unul
dintre poeţii care-au adoptat cel mai uşor tonalitatea scriiturii
textualiste. Însă, ceea ce-l detaşează net de confraţii care-au
reuşit să facă acelaşi lucru, este tocmai faptul că el a reuşit
să-şi păstreze intact un lirism, puritatea unui lirism care nu
poate izvorî decât dintr-un suflet ca al sau” (IR Roșiianu).
Sursa: Daniel Corbu
