PIETATEA
TIMPULUI LA Andrés Sánchez Robayna
Poetul
Andrés Sánchez Robayna[i] este
un poet al discreţiei, versul său redă preocuparea autorului pentru acele
miracole umile, pentru locuri extraordinare, atinse de timp, pentru anotimpul
secret care înfloreşte în luna septembrie, pentru amintirea unui început
continuu. Versul său curge liniştit apoi este luminat de revelaţia relaţiei cu
Dumnezeu, cu natura, cu netimpul. Acel punct al luminării este esenţial, poezia
capătă consistenţa absolutului, se deschide precum floarea…
Eugen
Dorcescu, poet român important, scriitor de excepţie, a tradus din poezia
acestui poet spaniol, a făcut şi prezentarea lui alături de poemele din volumul
UMBRA ŞI APARENŢA[ii].
Titlul
este unul simbolic, preia din filozofia idealistă (Platon) mişcarea minţii spre
eternitate, omul, adică, va putea primi doar aparenţele, va privi doar umbrele,
dar va putea înţelege creaţia şi creatorul din toate acestea prin descoperiri,
prin umilinţa în faţa peisajului divin, prin cuvintele lăsate libere să acceadă
în poem.
Eugen
Dorcescu, traducătorul poeziei din limba spaniolă în limba română, ne dă câteva
repere despre Andrés Sánchez Robayna, scurte note literare din care cititorul
va înţelege că acest artist a fost şi este preocupat de literatura universală
în cel mai profund sens, că a edificat punţi între poezia spaniolă şi poezia
lumii, este implicat în traduceri şi că el lasă o amprentă vizibilă în istoria
literară. Ne sunt prezentate volumele publicate, cărţile de poezie, cele de
critică, adică tot ce a constituit preocuparea sa pentru frumos. În ultima
vreme am putut constata că Eugen Dorcescu a dat o mare atenţie poeziei din
spaţiul literar al Spaniei, s-a arătat interesat să creeze legături între
poezia română şi cea spaniolă şi aduce o contribuţie importantă în cultura
europeană, în general, acolo unde autorii români sunt mai puţin cunoscuţi şi
asta pe nedrept.
Volumul
publicat în limba română este o selecţie consistentă din poemele scriitorului
spaniol din mai recenta sa carte La
sombra y la apariencia, Tusquets Editores, Barcelona, 2010.
Poezia
aceasta oglindeşte lumina soarelui, lumina în general, sugerând accesul omului
la lumina esenţelor dintâi. Este un volum al spiritului deschis la mângâierea
pe care individul, în singurătatea sa, o primeşte din relaţia cu natura, cu
peisajul, cu locurile importante ale lumii, din relaţia cu Dumnezeu care este
prezent prin psalmul încrustat în realitatea perceptibilă. Sufletul „vede” o
frunză uscată, o umbră, elegia la marginea metropolei, o stradă…amintirea
prezentului într-un timp fără de timp, e o vedere cu inima. Poetul se
focalizează pe misterul mării greceşti, intensificând temele sale fundamentale:
norii, soarele, lumina, aurora, porumbeii, simbolurile eterne… Descoperim
anotimpul ca fiind un spaţiu în care locuieşte poetul, ameţit de miracolul
florii de ciulin sau de fulgerul verde, ori de variaţiunile unei muzici divine
impregnate în lucruri. E un preaplin care vine de dincolo de mare, de dincolo
de timp. Ciudate sunt reflexele din ziua de anul nou, cu vibraţia aceea subtilă
care modelează absenţa, nimicul… O, anul ca o punte nevăzută pe care se pierde
cel singur, sensibil la mişcarea universului…
„Tu
care ai iubit soarele/ şi centrul, şi care doreşti/ a pătrunde-n lumină,/ în
rocă şi în prezenţă,// nude, invincibile,/ şi care pe nisip/ asculţi
zvâcnirile/ trupului şi ale pământului…/ - poezia care captează nevăzuta
vibraţie a creaţiei, unda aceea de fond cu muzica ei subţire, blândă…
Volumul
are un motto: „Aşa precum umbra se trece viaţa noastră.” – un motto preluat de
la Pero López de Ayala. Este o tuşă necesară în economia volumului pentru că
acest gând defineşte stare poeziei lui Andrés Sánchez Robayna.
Poetul
spaniol revine la meditaţie repetat, se lasă prins în vraja stării prin care se
maturizează sfinţii. „Te gândeşti atunci, sub fervoarea amiezii, că bolovănoasa
cărare ce te-a adus la această plajă îndepărtată s-a iscat, în fond, demult, în
copilăria ta, în cutele obscure ale primelor vise.” – IMAGINILOR MEDITAŢIEI. Desigur, poezia se pierde în eternitate,
este un mesaj discret, subtil, în imensitatea timpului care devine un spaţiu
atemporal: „Şi dincolo de orice înţelegere, marea.”
O
banală frunză declanşează în fiinţa poetului mişcarea gândurilor nepereche, e o
galaxie care se naşte în mintea celui care contemplă. „Noi de asemenea, smulşi,
uscaţi/ cădem pe pământul nesfârşit,/ precum o floare a negării cădem/ de la
stele la solitudine.” – Unei frunze
uscate.
Trecerea
imperiilor, relativitatea puterii
care devine fără de putere este superb redată în poemul DESPRE UN TRON DE PIATRĂ; Ludovisi, Palazzo Altemps. Tronul e din
marmură invizibilă, tronul simbolul puterii, dar el trădează neputinţa în faţa
eternităţii cu toată detenta pe care o dă dragostea, sau ritualul religios, ori
frumuseţea femeii tinere care armonizează tronul cu simbolurile. Există versuri
care desenează poemul adevărat: lumina carnală, cântecul traversează timpul,
lumina arzândă, ţinutul originii, sânul stelei, materia nemuritoare şi maternă,
piatra care vă mărturisi memoria noastră. Poemul e copleşitor prin intensitatea
şi densitatea eternităţii în palat, lângă tronul care pare etern… este doar
aparenţa, e doar umbra… Cu certitudine Andrés Sánchez Robayna este un poet al
esenţelor, e din stirpea celor care au experienţa contemplării, preluată din
murmurul rugăciunii sau, poate, poezia este rugăciune, Cel Etern se descoperă
în creaţia sa, aparenţele îl trădează, umbrele ţipă… Iată, metafora care
ondulează gândul: materia nemuritoare şi maternă…
Poetul
are capacitatea unică de a preface un lucru banal în grandioasă imagine a
gloriei, omul conştientizează că este doar lutul care vorbeşte, care şopteşte
miracolul: „Umbra ta doar/ apasă pe lut/ mai puţin decât tine.// Şi încă mai
puţin decât umbra-ţi,/ pasul nostru-n ţărână.” – FLOAREA DE CIULIN
Eugen
Dorcescu s-a străduit şi a reuşit să prindă poezia aceasta care se ţese fină ca
o pânză de păianjen pe faţa lumii, e diamantină şi fragilă, dar puterea poeziei
se vede prin relaţia poetului spaniol cu poezia în sine ca poezie, cu universul,
cu relativitatea vieţii într-o lume eternă care se reclădeşte cu fiecare
fiinţă, pe de altă parte…
Metafora
este una a smereniei, nu este una explozivă în tonul poeziei moderne, acest
lucru pare preluat din vechile scrieri, dintr-o experienţă spirituală de
excepţie. Tonul nu este unul familiar poeziei române decât cu unele excepţii,
dar redă demnitatea unei poezii care vibrează ca o inimă în trupul eternităţii.
Acest volum, prin sensibilitate şi modestie, prin libertatea cuvintelor de a se
metamorfoza în poezie, se deosebeşte de cea ce se scrie, se publică şi se
premiază în România în materie de literatură. Cititorul va fi surprins se
liniştea şi luminozitatea versului, dar e nevoie şi de un efort iniţiatic
pentru a pătrunde în intimitatea poemului…
Reţinem
fragmente de versuri: muţenia aerului, lumina gravată, fântâni de lumină,
lucruri care ne recunosc, pietre care naufragiază în lumină, ochiul soarelui,
fulminantele goluri ale liniştii, lucrarea pură a timpului, risipirea marmurei,
fierăria solară loveşte cerul, toate se privesc în vid, avide, aerul orb şi apa
fulgurantă, însuşi timpul în pietatea timpului (frumos), fântânile invizibile
ale vieţii şi morţii, raza de aur verde, două silabe ce ard în strălucirea lui
iulie, memoria cuvintelor, un zid - chipul timpului, toate se topesc laolaltă
cu cerul…
Iată,
acestea schiţează o lume aparte, e lumea poeziei, sau ca să-l parafrazăm pe
Andrés Sánchez Robayna: „Numai frumuseţea aceasta ne ajută să trăim şi
deopotrivă să murim”.
Constantin
Stancu
Octombrie,
târziu...
[i] Andrés Sánchez Robayna a primit premiul Criticii
pentru cartea de poeme La roca
(1984), premiul Naţional de Traducere (1982) pentru versiunea sa din poezia lui
Salvador Espriu. Conduce Atelierul de Traducere Literară de la Universitatea
din La Laguna dedicat literaturii universale, din 1995 şi până în prezent. Este
poet, istoric literar, profesor, personalitate de primă importanţă a
literaturii spaniole contemporane. N. 1952, Las Palmas, Insulele Canare.
[ii] Andrés Sánchez Robayna, UMBRA ŞI APARENŢA, Editura Mirton, Timişoara, 2012. Versuri,
traducerea din limba spaniolă Eugen Dorcescu, coperta cu un desen de Constantin
Brâncuşi, La Pyramide fatale et croix,
cu note literare de Eugen Dorcescu.
