VISE DE AIURIT
SOMNAMBUL
Am ştiut, apoi am
recunoscut spre satisfacţia, dacă nu chiar spre veselia unora şi stupefacţia
altora, că sunt un aiurit…
Nu, nu exclamaţi repede:
-Aha, am ştiut noi!,
pentru că nu e chiar
atât de simplu. Aiureala, sau aiuristica nu seamănă cu prostia, sau muţenia din
cauza acesteia! Adică, nu te trezeşti
într-o dimineaţă, te ridici bărbăteşte în picioare şi spui cu voce normal de
puternică şi de hotărâtă, ca să afli că te-ai trezit:
-Sunt un aiurit!
Nuuuu!
În acel moment, cu un
pic de fachirism, dai ordin la toate părţile
corpului tău, un fel de comandă ultrasecretă, dar puternic-milităroasă,
să se comporte în consecinţă, respectând instrucţiunea, fără nicio împotrivire?
Nici vorbă!
Chestiunea este de-o
complexitate realmente copleşitoare, deoarece constaţi, cuprins de năucire, că
ai reuşit să te trezeşti după o noapte în care de cinci ori te-ai visat cu
capul pe butuc şi cu gâdele rânjind sardonic uitând să te întrebe:
-Domnu’ – sorry!,
ai vro ultimă dorinţă?
De-abia atunci realizezi
cu tristeţe ce poate să însemne ieşirea din Uniunea Europeană a Angliei – ţară
cu bună şi îndelungată tradiţie în domeniul şi arta tăierii capului pe eşafod
în condiţii civilizate. La noi nici în vis nu se petrece aşa ceva, ci ţeapa,
trasul pe roată, accidentul de maşină, incendiul, dacă e vorba de mai mulţi
condamnaţi… Iar în ceea ce mă priveşte pe mine, în al cincilea episod din visul
cu eşafodul, călăul semăna perfect cu directorul adjunct când anunţase în ziua
precedentă disponibilizarea generală,
deoarece, din cauza ineficienţei Serviciului „Linguri cu telecomandă”, firma
noastră se afla în pragul falimentului urmând să intre ca secţie în conservare
într-o firmă multinaţională. Mă rog,
nu prea ştim noi despre e vorba, dar zice-se că va fi bine, iar la o adică,
Uniunea Europeană va asigura telecomenzi şi gamele fabricate în Honolulu.
…Ce-ce? Că n-am auzit
bine: să-l fi visat pe directorul nostru general? Eu, un simplu funcţionăraş
public? Glumiţi! O-i fi eu aiurit, dar nici… Asta mi-ar mai lipsi: să mă laud
la colegi că l-am visat pe „general”! Oho!, imediat colega Cerasela de sectorul
„Găini jumulite”, ar urla:
-Aiurit-aiurit, da’-şi
permite să-l viseze pă Generalu’! Văzurăţi? Carieristu’ dă Ioaneş!
Oricum, am înţeles mai
de multă vreme că a-l visa pe conducătorul firmei, era egal cu o profanare de
morminte… Ca să nu mai spun că povestindu-mi visul colegilor de serviciu, aş fi
fost etichetat rapid ca fiind părtaş în formă continuată la fapte de corupţie
pentru care, în unele ţări, decapitarea nu se petrece doar în vis… Aşadar, nu,
pentru că, apropo de „şeful nostru cel mare”, avem obligaţia moral-cetăţenească
să păstrăm un moment de pioasă reculegere având în vedere că, în cazul unui
ordin de condamnare la moarte a tuturor directorilor, el ar fi o victimă
sigură, dar atât de nevinovată, încât nici experţii DNA n-ar fi în stare să-i
construiască un dosar ca lumea. De ce? Fiindcă, după investigaţiile noastre,
cumulate cu rezultatul final dat publicităţii de Comisia de bârfitoare a
firmei, cunoscută şi apreciată în toată urbea, el a fost angajat la noi ca individ
sub acoperire, ceea ce imediat ne-a umplut de respect şi de teamă. Acum, între
noi fie vorba, acoperirea era o
chestie pe care am considerat-o oarecum stranie sau eufemistică după ce i-am
găsit ramificaţii epitetice precum: prost, fraier, mitocan, corupt,
delapidator, meschin, violent, pedofil, delator, traficant, indecent, mârlan,
grobian, afemeiat, infidel, nesimţit, denunţător, escroc şi etc. Ca
să nu mai spunem şi că era amantul femeii de serviciu, o tinerică
vânjoasă şi nurlie pe care o angajase la firmă pe bază de competenţă…
-…Sexuală?, s-a
interesat cu veselă maliţiozitate şefa „Serviciului Plan”, aflată în opoziţie
după ultimele alegeri.
-Da, doamnă, pentru că,
în ce te priveşte pe dumneata, când te văd mi se volatilizează virilitatea, i-a
zis „generalul” la o şedinţă de analiză…
Zdrang!
Linişte deplină, după
care, vocea umilitei:
-Mă voi plânge
conducerii partidului meu că jigniţi opoziţia!...
Aceasta, deşi
recomandarea pentru angajare a femeii de serviciu, a fost acceptată de o
comisie special constituită care a urmărit cu maximă vigilenţă şi exigenţă
desfăşurarea celei mai grele probe a viitoarei nou angajate: măturarea scărilor
de jos în sus. Din fericire, ea cunoscând de pe surse ce probă practică avea de dat, s-a prezentat în faţa comisiei
îmbrăcată corespunzător de sărăcăcios, adică purtând un compleu – jachetă şi
fustiţă mini – care să arate cât mai convingător neajunsurile în care îşi târa
zilele. Urmărindu-i priceperea şi hărnicia la măturatul scărilor treaptă cu
treaptă către etajul superior, cei cinci membri ai comisiei aprobau, prin
înclinarea capului cu responsabilitate şi înghiţind în sec.
În concluzie, chiar
oficial declarat aiurit, nu era potrivit să-l visez pe directorul nostru
general nici dacă ar fi fost strănepotul lui Mao Zedong… Pardon? A, da: era
comunist, iar la noi e capitalismul în floare…
-De mucegai, completează
Cerasela.
Cum-cum?!? Floare de
mucegai? Să fim sobri, deşi avem şi libertate şi…
-Libertatea de a visa la
orice, zice colegul Moşmondeanu rânjind cu răutate, că tot degeaba!
-Fraiere, te papă deneaua într-o zi, l-am ameninţat.
-Aiurea!, mi-a replicat.
Lingviştii şi oamenii de
ştiinţă vor constata după cercetări că noţiunea aiurit nu ţine de abstract, ci concreteţea fiinţei care sunt eu,
fiindcă nimic nu e întâmplător…
În orice caz, multă
vreme fiind convins că asemenea lucruri nu se pot petrece în realitate – revin
la „tăierea capului”, în câteva rânduri mi-am pus în gând să-l visez pe
„general”, dar n-am reuşit decât un vis-surogat, un fel de ghiveci universal
din care, adesea, ieşea un cap-craniu scoţând mugete şăgalnice ale unui viţel
proaspăt înţărcat. Mama a interpretat semnificaţia visului ca fiind o simplă
aiureală de-a mea, deoarece ea nu putea concepe ca fiul ei, cu toată
configuraţia individualităţii proprii, să aibă visuri care să compromită
întregul nostru nemuşag. De-aceea, într-un final zdrobitor, chiar anunţându-mi
dezmoştenirea…
În realitate, lucrurile
stăteau foarte simplu: statutul directorului general împodobit ca o sorcovă cu
epitete, avea la bază numirea sa în funcţie pe criterii clar-politice plus incompetenţă
profesională – dosar beton!
E greu de priceput?
Nu, nu directorul
general, ci eu, aiuritul! Altfel, orice om normal şi de bună credinţă, aflat
încă sub imperiul acelui vis moral-distrugător, ameninţarea disponibilizării .
tăierea capului şi toate celelalte, reale sau petrecut în vis, deschizi
fereastra şi, asemenea unui somnambul profesionist, gata să o iei peste
acoperişuri fluierând.
Dumitru
Hurubă
Simeria, 11 ianuarie, 2017
