Pe străzile din Bizanţ trece îngerul
cu lanţul său de aur,
dimineaţa, ca o fiinţă, vine în vârful picioarelor,
înfloresc pomii când îi atinge.
Cineva inventează culorile ca pe soldaţi
în armurile sunetului.
Îngerul complică mereu lucrurile în Bizanţ,
argintul intră-n clopotele mari sub care
se odihneşte cerul ca un animal marin.
Intri în visul fecioarei ca-ntr-o catedrală,
mintea ţi se face imperiu.
În Bizanţ îngerul atinge coroana de oţel
a împăratului şi ea înfloreşte pe fruntea lui,
nu-i o minune, e doar transformarea
întunericului în substanţă.
O dâră de sânge curge pe vitralii nedefinite, mişcătoare,
incomodă dâră de sânge ca o funie sonoră.
În Bizanţ unii văd o corabie eşuată
pe acoperişul catedralei,
cu prora înfiptă-n aureolele sfinţilor de sticlă,
legănându-se în liniştea lunii de april,
în labirintul miresmei florii de liliac...
Din volumul Fructul din fruct
