Nu începea într-un loc anume,
pe o stradă scrisă în ghidul turistic,
nu se sfârşea la marginea câmpului de iarbă,
dar arhitectul căuta centru lumii,
locul unde să pună altarul,
undeva, departe, se auzeau urletele lupilor care se mâncau
între ei,
aerul era încărcat de instincte,
oraşul ne închidea în pietrele sale de pe uliţa centrală,
pietrele căpătau ochi,
iar cei o mie de scribi descriau, fiecare separat,
câte un an din cei o mie care vor urma...
Ar fi trebuit ca fiecare să aibă un loc
de unde să privească lumea
cum ar putea să cadă în punctul acela fix,
din mijlocul oraşului…
