DESPRE
COMUNIUNEA CU DUMNEZEU
O
carte mai puţin obişnuită în cultura română: CONCEPTUL DE ÎNDUMNEZEIRE ÎN TEOLOGIA
LUI DUMITRU STĂNILOAE[1]. Emil
Bartoş, autorul cărţii, a avut curajul să plonjeze într-o problemă teologică
delicată, el este un evanghelic şi a ţinut să-şi definitiveze doctoratul cu
această temă la Universitatea Ţara Galilor în anul 1997, după ce a luat
legătura la Oxford cu profesorul Kallistos Ware, teolog ortodox apusean şi dr.
Oliver Davies de la Universitatea din Ţara Galilor, teolog catolic. Iată că
dialogul creştin se poate armoniza la nivel academic deoarece un teolog
protestant evanghelic a studiat conceptul ortodox de îndumnezeire sub
coordonarea a doi teologi contemporani, unul ortodox, altul catolic.
Ideea
a devenit realitate deoarece efortul a plecat de la cunoaşterea lui Hristos
Iisus, de la cunoaşterea lui Dumnezeu şi atunci apropierea de divinitate face
posibilă armonia creştină pentru ca mesajul să fie unul despre adevăr şi
dragoste, cei doi stâlpi din Biserica lui Hristos, cea invizibilă mai ales.
Decizia
aceasta a plecat de la studierea operei lui Dumitru Stăniloae şi de la relaţia
personală cu marele teolog şi profesor român din Biserica Ortodoxă. Uneori ne
întrebăm dacă Dumnezeu face minuni şi chiar face, există o legătură desăvârşită
în creştinism care duce la realizarea oricărei posibilităţi: dragostea!
Sunt
câteva aspecte de remarcat:
-
doctrina despre
îndumnezeire este una integratoare în teologia ortodoxă răsăriteană ceea ce
influenţează întreaga zonă, pe principul vaselor comunicante care funcţionează
şi la nivel spiritual. Nu poţi face abstracţie de puterea lui Dumnezeu, în
final, asupra oamenilor.
-
Dumitru Stăniloae
este unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi români, acest lucru pune
în valoare cultura română în ansamblu şi radiază în arealul creştin universal.
Mai mult cunoscut sau mai puţin cunoscut, marele teolog este apreciat şi în
apus ca o personalitate ce pune amprenta asupra credinţei creştine.
-
Opera lui Dumitru
Stăniloae face legături multiple cu estul şi vestul, acceptă valorile reale
care au marcat şi marchează lumea spirituală, duhovnicească. Sunt integrate
într-o viziune unică de natură creştină vechile scrieri româneşti cu marile
tipare filozofice (Buber, Ebner, Heidegger, Jaspers, G. Marcel), cu teologia
profundă universală (Barth, Brunner, Bultmann). Astfel aceste modele i-au
oferit sistemul de valori pentru a exprima existenţa concretă a fiinţei umane
în univers.
-
Teologia lui
Stăniloae a pus în lumină necesitate unei teologii existenţiale, mai aproape de
trăire, adică trăirea cu Dumnezeu, depăşind nivelul cunoaşterii prin aparatul
teologic. Acest lucru a permis preluarea învăţăturii Sfinţilor Părinţi
(Clement, Origen, Dionisie, Ioan Damaschin, etc.) şi integrarea ei în sistemul
vizionar al doctrinei creştine, în general.
-
Aplecarea spre
patristică a fost dublată de o vastă operă de articole dogmatice care stau la
baza teologiei sistematice proprie lui Dumitru Stăniloae.
-
Opera marelui
teolog trădează în mod evident o erudiţie ieşită din comun care l-a făcut
remarcat ca apologet al creştinismului de natură ortodoxă, istoric, filozof,
dogmatician, scriitor… Prin Dumitru Stăniloae cultura română poate sta la cina cea de taină a marilor personalităţi universale, prin opera sa solidă de
teologia patristică, teologie modernă, a altor sisteme de gândire contemporană,
bazate pe o structură organizatorică riguroasă, aproape matematic exactă…
-
Putem puncta
câteva date: rugăciunea curată, viziunea lumii divine, problema vederii lui
Dumnezeu, influenţa patristică, energiile divine necreate, teologia luminii, lumea
ca dar, omul ca mediator, suflet şi trup, suflet şi minte, caracterul comunitar
al chipului, natura umană, unirea lui Dumnezeu şi a omului în Cristos, planul
mântuirii, Cristos ca împărat, natura progresivă a răscumpărării, Sfânta Treime
ca model al Bisericii, transparenţa Duhului sfânt în revelaţie şi Biserică,
lucrarea harului, libertate şi har, sfinţirea…
-
Dumitru Stăniloae
a pus în evidenţă paradoxul cunoaşterii în viziunea creştină, lămurind în
interiorul acestui sistem posibilitatea de a accede prin paradox la divinitate,
ca sistem de lucru cu viaţa proprie în revelaţie şi acţiune.
Emil
Bartoş prezintă pe scurt viaţa şi opera celui care a fost Dumitru Stăniloae,
apoi, prin temele abordate în interiorul conceptului de îndumnezeire, pătrunde
în esenţa fenomenului, unul tulburător, ca adept a teologiei experienţei, nu a
teologiei abstracte. Este relevat misterul întrupării lui Hristos, depăşind
limitele evidente ale limbajului şi pătrunderea puterii divine în umanitate la
nivel individual şi al comuniunii. Stăniloae combină modelul etic cu cel
realist, depăşind modelele patristice, dar plecând de la ele, pentru a se putea
<<realiza comuniunea omului cu Dumnezeu şi participarea
dinamică la viaţa lui Dumnezeu, prin renunţarea la tot ce nu este Dumnezeu – un
proces de urcare şi de comuniune prin care omul poate să atingă “asemănarea divină”>>.
Analiza
lui Emil Bartoş este făcută şi din perspectivă evanghelică, acest lucru poate
aduce beneficii spirituale evidente, dialogul interconfesional având de
câştigat, iar creştinismul reflectând lumina lui Dumnezeu într-o vreme în care
lumea cade de la credinţă, conform profeţiilor din Noul Testament.
Teza
aceasta ne arată direcţia în teologia mistică a lui Dumitru Stăniloae, face o
sinteză apofatic-catafatic şi deosebirea dintre esenţă şi energii în procesul
de îndumnezeire, atinge problema comuniunii omului cu Dumnezeu, bazată pe
impulsul şi dinamica Duhului Sfânt, cu legăturile din Biserică.
Este
o lucrare academică, dar lectura ei atentă poate da satisfacţii extraordinare,
revelaţia personală poate fi pusă în mişcare în lăuntrul fiinţei, slujitorii
reali ai lui Hristos vor descoperi esenţa creştinismului şi posibilităţile sale
în lumea contemporană măcinată de prea multele sisteme de cunoaştere, dar
limitat umane…
Este
nevoie de a depune un efort real în studierea cărţii, dar eforul va aduce
satisfacţii spirituale evidente. Stilul lui Dumitru Stăniloae este unul
dificil, acesta folosea frazele lungi, propoziţii intercalate, remarci în
paranteză, referinţe aluzive la perioade istorice distincte, la autori diverşi.
Emil Bartoş a depăşit limitele acestui limbaj şi a evidenţiat stâlpii de
rezistenţă ai gândirii marelui teolog român.
Cartea
a apărut în seria TEZE la Editura Cartea Creştină este dedicată soţiei şi
copiilor lui Emil Bartoş, se bazează pe o bibliografie masivă specifică,
autorul având meritul de a pune concluzii, evaluări după fiecare temă abordată,
limpezind mesajul fundamental al scrierilor lui Dumitru Stăniloae.
Autorul
subliniază:
„Revendicând un mod aparte de cunoaştere a lui
Dumnezeu, teologia mistică a lui Stăniloae promovează ideea experienţei şi a
transformării personale, a mişcării şi a progresului înspre deplina unire cu
Dumnezeu. Potrivit lui Stăniloae, teologia este un instrument spre
îndumnezeire, legat mai degrabă de contemplare decât de conceptualizare, dar
care nu ignoră niciodată strânsa lui relaţie cu filozofia. Acesta garantează,
în întreg sistemul teologic a lui Stăniloae, legătura dintre raţiune şi
revelaţie, natură şi har, umanitate şi divinitate şi îl echipează cu o
metodologie mai echilibrată.”
Dumitru Stăniloae a interacţionat evident în cultura
română cu Iorga, Pârvan, Blaga, Eliade, astfel că avem, prin cartea explicitară
şi evocatorie de faţă, o imagine mai completă despre sistemul de gândire
românesc, unic la nivel universal, special în actuala conjunctură europeană.
Constantin
Stancu
Iunie,
2012.
[1] Emil Bartoş, Conceptul de îndumnezeire în teologia lui
Dumitru Stăniloae, Editura „Cartea Creştină”, Oradea – 2002, 469 pagini.
Seria TEZE. Consilier editorial: Agnes Dragomir. Traducerea: Corneliu Simuţ.
Editarea: Anca Curpaş. Coperta şi tehnoredactarea: Marcel Eugen Budea.
