Ioan Evu
TRECUT IMPREVIZIBIL
Nu eşti decât un amărât de soldat
ce se întoarce ostenit la vatră
şi n-are cu cine împărtăşi bucuria
victoriei ori tristeţea înfrângerii.
Porţi în spate o raniţă roasă
ticsită cu vise – la unele
ai renunţat de mult
deşi le mai păstrezi ca pe nişte
fotografii din adolescenţă
pe care le contempli de sărbători
într-un exerciţiu de alungare
a amneziei parţiale
cu sentimentul straniu
că trecutul e la fel de imprevizibil
ca însăşi ziua de mâine.
Fragment din Înger de rezervă, autor Ioan Evu.
Editura Paralela 45, 2016