Scriitorul, personaj într-un jurnal de… afront…
Plecat dintre noi în luna mai 2026, Dumitru Hurubă (n. 26
octombrie 1944 – data reală și 22 noiembrie 1944 – data oficială) ne lasă ca
semn în pădurea de zile o carte mărturie despre sine, despre condiția
scriitorului, despre lumea în care a trăit, despre faptele cărților în viața
unui om. Jurnal și roman, roman cu linii de jurnal, carte De-a zilele…Jurnal de afront… sau un altfel de roman, a apărut la
Editura Vatra veche, în anul 2025, pune în lumină lumea lui Dumitru Hurubă
văzută de el însuși. Este povestea sa, ceea ce rămâne este povestea care mișcă
câmpia timpului. Lipirea jurnalului de paradigma romanului este un demers care
s-a realizat în literatura română. Jurnalul îi permite să consemneze
evenimentele zilnice, să puncteze momentele de tensiune din viață. Romanul îi
permite scriitorului să facă din persoana sa un personaj, cu bune și rele, cu
vise și iluzii, cu realizări și boli văzute și nevăzute. Scriitorul apelează la
o rețetă care, de fapt, i s-a potrivit: Ana
Butnaru, un personaj feminin. Este o „joacă serioasă” de-a viața, punctată
cu umor și drame. Acest tertip literar mărturisit evident, a lăsat la îndemâna
sa posibilitatea de a vedea în același timp lumea din sufletul său, dar și
lumea interioară văzută din afară. Oglindă în oglindă, cu imagini suprapuse în
timp și spațiu. Alături de Ana, mai apar și alte personaje. Tanti Frosina este
femeia în vârstă care îi este colocatar în apartamentul de la Oraș, gospodina,
femeia care are grijă de existența zilnică prin activitatea casnică necesară.
Totodată, Tanti Frosina, afectată de vârsta înaintată, este imaginea neputinței
umane, a degradării, un alter ego pentru Anei Butnaru, prezentat în avans. Ea
vede cu ochii, pricepe cum se degradează omul, ce limite fizice îl afectează,
cât poate rezista în lumea de astăzi, așa-zisă modernă. Tradițională și directă,
Tanti Frosina simbolizează necesarul fizic pentru traiul mundan, fără pretenții
de stil, de cultură înaltă sau speranțe care dinamizeze viața, dar practică.
Mai apar și alte personaje: doctorul, colegii de
serviciu, un pretins iubit, Toma, o iubire de rezervă, liberatorie pentru Ana
din punct de vedere sentimental. Acesta este planul imediat al existenței. În
planul doi, cel care dă substanță cărții, apar scriitori din țară sau din
județul Hunedoara unde a trăit Dumitru Hurubă. El i-a cunoscut destul de bine
pe toți, a scris despre cărțile lor. Plus cărțile care i-au atins coarda
sensibilă la fenomenul cultural imediat, actualizat. (Omul recent – 2001, de H.R Patapievici; Ovidiu, Arta iubirii – 2002; De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei
Figuri, de Livius Ciocârlie; Arta
fugii -1970, de I.P. Culianu, Omul și
mulțimea – 2001, de J. Ortega y Gasset etc.), în perioada de referință.
Ana Butnaru a suferit un accident în copilărie, la vârsta
de nouă ani, acesta i-a adus tratamente, operații, intervenții medicale.
Efectele i-au marcat existența ulterioară, amprenta traumelor și a bolii au
afectat-o evident de-a lungul zilelor. Reușește să finalizeze studiile, a
absolvit Facultatea de Filologie și altele, ceea ce i-a permis să abordeze
taina scrisului. Accentul cade pe activitatea literară într-un context social
complicat, dar se concentrează și pe activitatea profesională, la biroul unde a
fost angajată, plus grija pentru Tanti Frosina, aceasta având nevoie de
supraveghere după un timp. O viață tensionată, pasiunea literară fiind de multe
ori atinsă de problemele zilnice. Motivul zidului
este prezent în jurnal, ea are nevoie de sprijin pentru a se proteja de slăbiciunile
cauzate de boală. Este simbolic, este real, punctează limitele fizice și semnul
destinului, nuanțat de acel accident din copilărie. Pentru ceilalți, zidul este
un semn al desfrâului, beției…
Cartea este oglinda unei vieți de provincie, punând în
lumină destinul unui scriitor care se zbate pentru existența sa, face eforul de
a răzbate în lume și a rezista bolii pe care o poartă, amprentă a destinului.
Putem reține: „Acum, privind în urmă și cu sinceritate pe care mi-o impune
acest jurnal, trebuie să recunosc că a deveni scriitoare a fost pentru mine cea
mai arzătoare și dureroasă dorință, idealul, visul care m-a ținut pe verticală
de-a lungul vieții după mii de căderi pe lângă cea mare – o problemă mare de
sănătate” (p.117). Totodată, este atacat
contextul social, economic, cultural în care se mișcă un scriitor, cu meandre,
bucurii și realizări. Este lucid, constată că oamenii ar dori să muncească dar
sunt plătiți prost, apoi tinerii care sunt lipsiți de posibilitatea de a se
dezvolta pe plan profesional conform cu aptitudinile lor, au alte opțiuni,
inclusiv de a lucra în străinătate, de a migra spre alte localități etc. Despre
politicieni el notează: „Un partid mai puternic, pe de altă parte, face tot ce
poate pentru a deveni partid unic, pentru a demonstra că precedenta putere nu a
fost în stare de mare lucru, doar să distrugă economia, distrugere, care,
datorită unei corupții idealizată și fără mamă… Mint: părinții lor erau, și
pentru cei mai mulți continuă să fie, furturile delapidările, evaziunea
fiscală, ilicismul, contrabanda, traficul de price fel…” (p. 152).
Scrisul, din alt punct de vedere, a avut și un efect
vindecător, el este o rețetă pentru bolile spirituale ale lumii, arta are în
sine capacitatea de provoca vindecarea prin frumos, bine, adevăr, sinceritate,
evadarea din mundan. Ea scrie pentru un ziar de provincie, punctând
evenimentele culturale, apariția unor cărți, saloanele literare etc. Susține
fluxul cultural prin pasiune, luciditate și responsabilitate. Totodată, publică
în revistele literare din țară, ajunge să intre în atenția „României literare”,
o publicație importantă în peisajul literar de la noi. Lansează unele cărți,
astfel lumea Anei se rotunjește spiritual. Contrabalansează cu suferința
generată de singurătate, boală, zbuciumul zilnic pentru existență, înțelegerea
celor de lângă ea, mișcarea spre un eros temperat. Stilul ei are succes, a fost
abordată în cheie umoristică, sarcastică, ludică lumea în care a trăit. Are
vervă, dialogurile dinamizează „acțiunea” jurnalului, replicile sunt savuroase,
dovadă e evadării din lumea zilnică a suferinței. Jurnalul roman conține temele
care au stat la baza cărților publicate, ideile care au frământat-o zile și
nopți.
Jurnalul începe cu anul 2000, anul care prevestea
Apocalipsa, este secvențial, pentru perioada 2000-2003, dovedind că oamenii
continuă să trăiască în ciuda unor pronosticuri lansate promoțional de
scenariștii de profesie. Sunt zile marcate de evenimente personale, de stări
care afectează ființa, de la schimbările climatice la schimbările de tablouri
sociale. Din acest jurnal de o sută una zile rezultă și evoluția bolii Anei,
una care poartă amprenta destinului. Urmează câteva capitole în care este
prezentată „coma indusă” pentru a se vindeca, după tratamentul doctorului
Toader Mărcan. Aceste capitole au o semnificație aparte, realul și imaginarul
se împletesc, suferința intră în sfera imaginației, trupul este detașat de
mintea pacientei, legat de o memorie de rezervă. Vindecarea este posibilă. Este
o secvență care pune problema stării creatoare a scriitorului, momentele în
care cele două părți: imaginarul construit se întâlnește cu realitatea, după o
rețetă suprarealistă, dar veridică. Evenimente de genul acesta au dus la geneza
unor opere importante. Apoi, căsătoria Anei cu medicul este simbolică, vindecarea
prinde un sens. Femeia, care a căutat dragostea/ erosul, pe urmele unui
„hăndrălău”, cum se exprima cu umor în mărturia sa, se împlinește prin unirea
speranțelor cu o prezență vindicativă. Viața nu este așa de simplă, dar se
poate rezolva simplu, taumaturgul are rolul său. „Coma indusă” este un pas
important în economia romanului jurnal, o rezolvare tainică, supranaturală, dar
pornind de la știința vindecărilor.
Din „acțiunea” cărții rezultă numeroase episoade care au
legătură cu istoria noastră, sunt tablouri care redau starea societății într-o
dinamică alambicată, perioada trecută a socialismului, apariția noii pături de
politicieni. Sunt surprinse episoade din viața scriitorilor în orașele de
provincie, cu orgolii și aranjamente neloiale, din care a dispărut etica. Este
descrisă degradarea umană, părerile oamenilor ca într-un reportaj jurnalistic
sau proză scurtă. Episoade importante sunt legate de părintele Clifea, Ana a
avut numeroase discuții cu el, unele de natură spirituală, apoi moartea acestuia
și reacția mundană a soției și rudelor, o realitate cruntă se desfășoară peste
un tablou spiritual necesar.
Desigur, cu umor și detașare în jurnal, este inserat și
un testament (p. 172) sau descrierea orașului, un univers concentraționar,
aparent deschis, dar, în fond, închis, controlat de rețele interesate de
păstrarea puterii. La un moment dat, autorul/ autoarea își pune problema
sinuciderii ca soluție la un destin complicat (p. 306). Astfel, romanul jurnal
are o dimensiune existențială, pe lângă dimensiunea umorului sau a moralității
necesare.
Destinul scriitorului este analizat cu atenție, o
comparație necesară personajului, dar și pentru cititorul atent la tainele
vieții. Unii scriitori, pentru a se putea adapta la noile realități ivite în
societatea capitalistă globală, apelează la forțele care animă comunitățile. O
parte se deschid spre o legătură cu rețeaua politică din zonă pentru accederea
la resurse. Alții apelează la puterea economică și își construiesc afaceri în
domeniul cultural și generează edituri, reviste, controlează rețele literare
prin magnetul iluziilor și al speranțelor. Sunt și scriitori care caută noi
surse de regenerare în ideile religioase, mai ales că noua societate le dă
acces la istoria creștinismului, scoasă din cultura epocii de dinainte de 1989,
sau spre hermeneutică și apologetică, istoria religiilor comparate etc. Sunt
schimbări în viața scriitorilor, Dumitru Hurubă, după cum se poate observa, a
apelat la valorile culturale, el analizează unele cărți reper în perioada
redată sau sunt comentarii legate de autorii acestora și valorile pe care le-au
promovat, deschiderea făcută în perioada de referință fiind evidentă. Oportunitățile
au putut genera energii noi, idei noi, opera acestuia fiind marcată de noua
realitate. Valorile acestea i-au asigurat echilibru și realizarea pe plan
literar, fiind inserată în carte o scrisoare de la redactorii revistei „România
literară”, punct de echilibru pentru Ana Butnaru/ Dumitru Hurubă. Realitatea și
imaginația se împletesc și dau o rezultantă fericită.
Romanul oglindește viața complexă a lui Dumitru Hurubă:
scriitor, jurnalist, realizator de emisiuni radio-tv, eseist de marcă, cronicar
al literaturii județului Hunedoara și promotor al literaturii române. De
asemenea el a promovat și marile valori ale umanității, astfel jurnalul De-a zilele… este, în primul rând, un
„jurnal de front” în lupa pentru construirea unui destin. Preferă titlul „Jurnal
de afront”, cum sugerează autorul, iată o confruntare a epocii sale prin opera
scrisă (peste 80 de cărți publicate!). Este aici deschiderea spre lupta cu
sinele și cu tarele societății, inclusiv în domeniul literar, contextul
comunitar contând enorm în modelarea vieții și destinelor. Sunt și slăbiciuni
omenești, ele fac parte din marea dramă a vieții, din secretele care stau în
spatele unor cărți. Suferința având rolul ei în modelarea unor existenței de zi
cu zi, mai ales la cei care iubesc arta și evadează prin artă.
Stilul se bazează pe un limbaj direct, viu, expresiv,
simplu dar nu simplist. Dialogurile pun în valoare dinamica vieții, sarcasmul,
umorul bine armonizat cu existența, precum și autoironia, efect al unei
lucidități asumate, dau culoare cărții. Dumitru Hurubă a avut darul de a fi o
prezență discretă și indirectă prin fraza sa, scrisul său exprimând, uneori,
absurdul realității imediate. A pus accentul pe o morală necesară în relațiile
dintre oameni, exprimată prin relațiile dintre personajele cărților sale dar și
în prezentul jurnal/ roman. De multe ori inserează expresii străine sau
populare utilizate de cei din lume, semn al unui cosmopolitism practicat în
societatea bulversată de infuzia abundentă de cuvinte, termeni, idei venite din
alte orizonturi… Un stil care a atras și a generat numeroase premii pentru
autor, o popularitate însemnată în rândul umoriștilor și a scriitorilor
deschiși spre o viziune punctată de morală. Prietenia a fost apreciată ca
valoare importantă, cea care leagă oamenii în relații care înalță sau aduc
echilibru și armonie.
Cartea are o prefață semnată de Doina Bălțat, cea care
i-a fost aproape în ultimii ani, i-a cunoscut viața și opera, cu titlu
semnificativ: Fragilitatea sinelui și
erosul ca supraviețuire…Ea reține: „Romanul De-a zilele… Jurnal de afront
de Dumitru Hurubă, se înscrie în tradiția prozei autobiografice cu componentă diaristică,
valorificând un tip de discurs confesiv care problematizează raportul dintre
identitate, memorie și reprezentare literară” (p. 5).
Cărțile lui Hurubă pun pe tapet simboluri, noi tipologii,
semne despre lumea în care am trăit/ trăim, de la ode pentru ciudați la proze cu dichis. De la un umorist de modă veche la misoginul bine
temperat, apoi filiala casei de nebuni sau cobaii de serviciu într-o lume
în schimbare etc. La final, cititorul are posibilitatea să intre în contact cu
activitatea literară a lui Dumitru Hurubă, date bibliografice, premiile
literare, unele în domeniul umoristic, alte diplome prin care i s-au recunoscut
aportul la viața literară. Zenovie Cârlugea, cronicar și istoric literar, a
scris despre cartea de față: „Roman factologic dens, cu plenare implicații
autobiografice, într-o formulă sui
generis capabilă a strânge liniile de forță ale întregului scenariu epic, DE-A ZILELE... nu este o
<<joacă>> scriitoricească, ci o răsfoire jurnalieră a unor ani
importanți din biografia scriitorului Dumitru Hurubă, poet și prozator,
dramaturg și publicist, eseist și cronicar literar, cronicar Tv și realizator
de emisiuni culturale la Radio-Deva, pe scurt zis un împătimit
<<poligraf>>, spirit enciclopedic, scriitor <<total>>
(autor a 85 de titluri de carte)”, (Epistolă
din Târgu Jiu, 19-20 martie 2026)...
De reținut și susținerea pe care i-a făcut-o editorul și
scriitorul Nicolae Băciuț, care, în ultima perioadă a vieții autorului, s-a
preocupat de publicarea unor cărți semnate de cel care a fost Dumitru Hurubă,
conștient că istoria literară are culoarele ei…
Constantin Stancu
*Text publicat în rev. „Vatra veche”, nr. 8/2026
Iulie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu