Adrian Botez și vremurile grele... Poeme din zile bune, poeme din zile rele...

CÂNTECUL  SUFLETULUI  MEU

sufletul meu – creierul

meu – membrele – întreg

trupul meu – vor cânta

vibrant - cât le va ţinea

gura – chiar şi după ce voi fi

îngropat sub munte – sub

pădurea de

brazi...

şi cântecul meu va ajunge la

urechile stelelor – care – la

rândul lor – îl vor îngâna

linguşitoare superbe – Reginei

Lună

iar Regina – în căutare eternă de

menestreli – pentru balul de

sâmbătă noapte – mă va

chema  (...cu degetul uşor şi

repetat încovoiat...) – da -  mă va chema

de sub pământ : poate – din întreaga-mi

ne-fiinţă - doar sufletul meu îi va putea urma

subtila-i chemare – mistica-i

poruncă – dar sufletul meu nu-i unul

cules din drum – nu este un Suflet-Scripcar

oarecare : este

însuşi Vătaful Scripcarilor din

toiul tornadelor

Cosmicei Istorii – gingaş pătimaş  - precum şi

înţelept vizionar : Sufletul meu Cel

Scripcar - va poposi

uşor – pe un nor – îşi va

pleca – graţios – genunchiul – în faţa

Reginei – şi

va-ncepe...

...numai acest fel de Cântec

Sacru – vagant şi

arzând în locul tuturor

făcliilor din cer – se numeşte

(şi este) – Cântecul

Mântuirii...

***

 

ZILE BUNE – ZILE PROASTE

toţi tre' s-avem şi zile proaste - -n viaţă

eu n-o ştiu pe-aia proastă – că n-am avut zi bună...

totu-a-nceput c-un chiot de paiaţă

apoi : pe cer doar fulgeră şi tună

ai zice că Vecinul se răzbună

dar n-am Vecin : am o chiuvetă spartă...

iau un condei – ca să ajung pe Lună

şi scriu – şi scriu – până ajung la Poartă

cerneala toată-n pragu-mi s-a vărsat

petele violete-o Carte mi-au lăsat :

silabisesc cuvântul „AR-MO-NI-E”

şi Crist mă ia – în silă – cu chirie...

...doar zile proaste – cu mine-armonioase !

...treceţi vreunul şi spălaţi-mi vase...

***

Prof. dr. Adrian Botez