La HANUL VERBELOR cu Aurel Pop. „Autorul cărţii are un argument pentru noi, intenţia de a atrage atenţia cititorului asupra unor scriitori, fără a judeca autorul, ci opera, fenomenul scrierii de cărţi, dar şi atent la o posibilă istorie literară sătmăreană. El se înscrie într-o instituţie spirituală autoimpusă, alături de alţi iubitori de frumos născuţi pentru a fi români până la capăt, precum: Nina Ceranu la Timişoara, Octavian Doclin la Reşiţa, Lucian Hetco în Germania, Eugen Evu la Hunedoara, Adrian Botez în Moldova cea de lângă stele şi alte persoane care ar merita să fie pomenite în cartea de onoare a literaturii române pentru efortul de a sparge ziduri... ”

HANUL VERBELOR

Aurel Pop ne invită   La HANUL VERBELOR, o carte despre cultură, despre poezie şi despre faţa mai puţin văzută a sufletului românesc, despre discreţia valorii şi despre rezistenţa prin verbul care revigorează inima şi mintea. Cartea a apărut la Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008.

Este o carte de recenzii care atrage atenţia asupra fenomenului cultural la români într-o perioadă în care lumea pare preocupată de senzaţional în dauna plinătăţii vieţii şi a frumuseţii care vindecă.

În felul său autorul este un curajos, scrie despre alţi autori aşa cum ar dori să se scrie despre opera sa, o face din plăcerea de a scrie şi din bucuria de a lansa idei, oameni, teme, credinţe, nu îi pasă de şabloane şi cutumele necesare în literatura română de piaţă şi de ofertă strâmbă.

Aurel Pop se apropie cu multă tandreţe de poet, de cel care scrie, de scribul aparent anonim şi îl invită la hanul său pentru puţină mângâiere, pentru o masă copioasă de verbe cu arome adânci, îl invită la un popas de suflet, la odihna inimii.

Deşi pare o carte cu temă impusă, în fapt este o carte dinamică, despre mişcarea din adâncuri a culturii române, cea nevăzută în presa de fiecare zi sau de oamenii preşedintelui de la USR, despre modul cum se poate trăi frumos, cu metafora la butonieră.

Opera unui poet este un mare miracol în ochii autorului şi tratează această operă cu mult interes exact în acest sens, de miracol, prezentându-ne o geografie a sentimentelor, o istorie a iubirilor nevăzute, o politică a verbului uns cu vin tămăduitor şi undelemnul bucuriei.

Ochiul lui Aurel Pop prinde esenţa din opera celui care scrie, eliberându-se prin scris de fantasmele veacului, redescoperind cu fiecare autor o revelaţie tainică, menită să elibereze energiile celor care visează în plin real global, cu puşca pregătită după uşă. 

El reuşeşte să prindă esenţa, secretul operei şi a scribului în acelaşi timp, vede dincolo de cuvinte:   „ Lirica lui Ioan Nistor se distinge printr-o vitalitate aparte, ce aduce în paralel, un ansamblu imagistic de o densă prospeţime, discursul său auster se cimentează pe măsură ce poetul înaintează în vârstă, conştient că: „ exist doar atât cât scriu şi foarte puţin mai târziu”.

„ Cele treizeci şi trei de poeme însumează simbolic vârsta cristică şi sunt însoţite nu întâmplător de reproduceri grafice, îmbinate armonios cu textele poemelor”, scrie Aurel Pop despre Ovidiu Suciu.

Exemplele ar putea continua, dar ceea ce trebuie să reţinem despre Aurel Pop este că simte pulsul din opera creatorului, vede America de dincolo de gard, clipa de îndoială, locuinţa pentru strigăt, instrumentarul pentru vis, poemele pe cord deschis, duminica inimii, omul şi legenda, ori clipa în care Dumnezeu suspină, sau poate îndemnul la nesupunere, iar alteori aude poemul de dragoste, ca poem necesar, sau Bucovina care ne doare, ca parte reală a unei istorii neînţelese, pierdute în deşertul economic al Europei.

Aurel Pop are darul de a simţi versul care provoacă, versul care cheamă lucruri cu mister, sau profunzimea unui sentiment pe o secundă rătăcită în univers.

Felician Pop: „ Ridică-te dacă poţi, / Fă-ţi lacrima icoană / Fă-ţi neputinţa leac / Şi fierbinţeala înţelepciune / stai...”.

Petru Scutelnicu : „ într-o toamnă / tristeţea şi spaima au rămas afară din poem...”.

Magdalena Dorina Suciu: „ Doamne, cum se face / că mă leagăn / într-un car de aur / tras de două păsări ...”.

Din alt punct de vedere Aurel Pop vede opera în întregime, vede omul cuprins de melancolia verbului, priveşte peste umărul celor care caută viaţa într-un cuvânt scris pe marginea anotimpului.

„ Fiecare cuvânt ce intră în compoziţia poemelor lui Octavian Doclin are o viaţă zbuciumată, întrucât, în viziunea creatorului, poartă o dublă povară: spiritualizarea mediului redat, pe de o parte, şi, pe de altă parte, materializarea a tot ce e prea greu de imaginat...”.  Astfel,  analiza celor 55 de poeme apărute la moment aniversar pentru poetul Doclin, face să vedem un important autor al literaturii române contemporane, în anul 2005. „ La început a fost Cuvântul / Lipit cu geana de prima literă / a ieşit în lumină poetul...”.  

George Vulturescu este văzut ca un cronicar pe frontiera poesis, cronicile sale sunt semne ale puterii de creaţie în acest colţ de lume, poeţi importanţi, sau poeţi discreţi au intrat sub lupa acestuia. De fapt se poate reţine că George Vulturescu are un discurs ce merge alături de textul cărţii citite, îl însoţeşte şi este paralel la metaforă, fără a trece cu bocancii prin vers, cu delicateţea celui care ştie şi înţelege.

În cartea  La Hanul Verbelor, Aurel Pop insistă asupra fenomenului literar, scrie cu pasiune despre opere şi autori care au ars lângă o carte, s-au pierdut şi s-au regăsit într-un roman, despre autori care nu par a fi în prim planul vieţii literare, dar care spun ceva despre puterea de creaţie a poporului român, oameni care s-au bătut pentru operă, cu slăbiciunile lor, cu talentul şi puterea care au primit-o de sus, criticul impunând o direcţie acolo, la Satu Mare, aparent la margine de ţară, dar în inima României veşnice.

Autorul face remarci pertinente, într-un limbaj simplu, cu trimiteri profunde, este atent la mişcarea din hanul verbelor, reţine clipa care ar trece altfel neobservată, atent la mesajul pe care îl transmite cititorului, omului de cultură şi iubitorului de frumos, o atenţie care vine din luciditatea celui care zideşte sisteme, care vede dincolo de opera imediată, care vede fructul din cuvintele scrise cu migală.

El trăieşte febril lecturile, se regăseşte în câte un titlu, sau într-un vers, poet călător prin opera prietenului scriitor, vede din departele aproape lumea care doreşte o clipă de eternitate tangentă pe rata inflaţiei la români.

De la Satu Mare descoperim în Aurel Pop un poet, un critic, un pasionat de publicistică sub formele ei elegante, cu o bogată activitate literară, colaborator la reviste literare din ţară şi străinătate dar şi la presa locală, prezent în antologii relevante, simţind „ calvarul cuvintelor „, pentru a folosi titlul unui volum de versuri scris chiar de hronicar. Contribuţia sa la viaţa culturală este evidentă, prefaţa volumului este scrisă de domnul prof.dr. Adrian Botez şi el un neobosit hronicar, care reţine la rândul său: „Rămânem impresionaţi plăcut, în faţa acestei cărţi, în care valorile incontestabile ale culturii româneşti sunt montate în aur, cu un respect pios şi deplin meritat, precum briliantele nestemate...”.

Autorul cărţii are un argument pentru noi, intenţia de a atrage atenţia cititorului asupra unor scriitori, fără a judeca autorul, ci opera, fenomenul scrierii de cărţi, dar şi atent la o posibilă istorie literară sătmăreană.

El se înscrie într-o instituţie spirituală autoimpusă, alături de alţi iubitori de frumos născuţi pentru a fi români până la capăt, precum: Nina Ceranu la Timişoara, Octavian Doclin la Reşiţa, Lucian Hetco în Germania, Eugen Evu la Hunedoara, Adrian Botez în Moldova cea de lângă stele şi alte persoane care ar merita să fie pomenite în cartea de onoare a literaturii române pentru efortul de a sparge ziduri...

Aurel Pop nu ne invită într-un tren regal, ne invită la hanul verbelor pentru o întâlnire cu esenţa cărţii, cu miracolul de a zări logosul...

Constantin Stancu

Foto: Imagine din Retezat