În spațiul dintre cuvintele noastre rostite locuiește Dumnezeu

În spațiul dintre cuvintele rostite

 

 

În spațiul dintre cuvintele noastre rostite locuiește Dumnezeu,

confortabil așezat acolo,

din unghiul acesta nu-L vedem, nu avem cum,

suntem în zonele joase ale câmpiei,

depindem de ploi, de fulgere, de uleiuri grele, de porumbeii insomniilor.

 

Este ceva nedeslușit în memoria noastră zilnică,

în albușul acela în care înotăm veseli, cu moartea pe mâini ca o mănușă.

 

Am aflat răspunsul într-o seară, lângă pielea orei tăbăcită de miracole

mai există cu noi o ființă atentă la erorile trupului,

care stă în muțenia zgomotoasă a cărnii.

 

Am aflat răspunsul, era în mine încrustat,

piatră prețioasă căzută de pe umerii celui de dinaintea mea,

el a sfidat materia brută din care se fac porțile la țară,

din lemnul acela în care noaptea și-a scris poemele de rouă.

 

În spațiul dintre cuvintele noastre rostite locuiește Dumnezeu…

C Stancu