Revista „Discobolul”
este una dintre cele mai importante reviste de cultură din țară. Apare la Alba
Iulia sub egida Uniunii Scriitorilor din România și este susținută de Consiliul
Județean Alba, Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, Biblioteca Județeană
„Lucian Blaga” Alba. A fost înființată în anul 1990 și a avut apariții
constante, de valoare.
Redactor șef al
revistei este poetul Aurel Pantea, unul dintre cei mai importanți poeți de azi,
de multe ori premiat de USR pentru cărțile sale reper în literatură. De-a
lungul timpului și-au mai adus contribuția la apariția revistei prozatorul
Cornel Nistea și poetul Mircea Stâncel, precum și alți scriitori importanți ai
Filialei Alba-Hunedoara a USR.
Director de onoare
este domnul prof. dr. Ion Pop, unul dintre cei mai valoroși poeți de astăzi,
membru corespondent al Academiei Române, personalitate a culturii de azi.
Revista susține poezia
de valoare, publicând numeroase poeme de referință din creațiile unor
importanți poeți contemporani, cunoscuți, prezențe active în evenimentele de
ținută ale culturii.
Revista susține mai
multe rubrici referitoare la cărțile apărute, la scriitorii care au punctat
timpurile literaturii. De asemenea, în paginile revistei se pot citi cronici de
întâmpinare asupra cărților scriitorilor de astăzi, dovadă că literatura română
este bogată, dinamică, cu impact.
Cititorul a putut și
poate citi în premieră fragmente din romanele lui Cornel Nistea sau fragmente
de jurnal, transmise de scriitori valoroși.
De reținut rubrica
„Piața cărților” susținută de Mircea Stâncel, recenziile prezentate formând
pagini de istorie literară autentică. De-a lungul timpului, revista a susținut
numeroși scriitori aflați la începuturile activității, evenimentele ulterioare
demonstrând că aceștia sunt și scriitori originali, cu operă importantă.
Promovarea tinerelor talente a însemnat și promovarea noului val din literatura
de astăzi. Revista a deschis uși pentru mulți poeți, reper în istoria
literaturii.
De remarcat, în mod special, susținerea marilor evenimente care s-au desfășurat la Alba Iulia sub conducerea Uniunii Scriitorilor din România: Zilele Romanului Românesc Contemporan sau Gala Poeziei Române Contemporane – Lista lui Manolescu, Festivalul Internațional de Poezie „Lucian Blaga”, Lancrăm, jud. Alba. Poemele publicate, datele despre evenimentele care s-au desfășurat au demonstrat/ demonstrează că la Alba Iulia avem o școală literară cu principii consolidate, solide, menită să promoveze creații de valoare, cu deschidere spre viitor.
Temele susținute de
revistă au fost importante: poezia religioasă, poezia străină, portrete de
scriitori, anchete literare, exilul și literatura, carnete culturale, semne
despre alte reviste de cultură, literatura foștilor deținuți politici.
De remarcat și rubrica
de eseu religios, prezentă sub semnătura domnului George Remete, cu teme și
idei pertinente și inedite din teologia universală.
Revista „Discobolul”
reușește să țină trează atenția iubitorilor de literatura prin toate rubricile
sale, promovând creații de valoare, dinamice și penetrante.
C Stancu
Foto: Mircea Stâncel, Cornel Nistea, Aurel Pantea la sediul Filialei USR Alba-Hunedoara (2019)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu