Negru pe negru și Nichita Stănescu stând
lângă porțile luminii, cum ne-a lăsat moștenire,
nonsensul ca sens, direcția printr-o deltă cuantică,
miracolul poeziei ca o bicicletă furată de Picasso,
plus bestia de la colțul străzii care râde de poeții uitați…
Materia precum o hemoragie în spirit,
suntem dependenți de cenzor, de magistrat, de copist,
plus femeile cu o mie de sâni,
compensând cei o mie de ani de singurătate.
Constantin Stancu - Hațeg ©
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu