Despre virtuțile minciunii la
malul Styxului…
Toate lucrurile au un final, iar omul este și el limitat. Literatura oferă
un spațiu de eternitate, scriitorul o simte, o redă prin textele sale. Unul
efemer la nivel de istorie. Dumitru Hurubă a împlinit în anul 2024 optzeci de
ani, a sărbătorit cu optzeci de cărți scrise evenimentul. Dedicat literaturii
prin cărți de umor, morală, cărți despre personalități ale culturii și
științei, despre scriitori din panoplia universală și din țară, prezent în
revistele literare și evenimentele literare, el vine cu o concluzie despre
drumul parcurs. O carte cu titlul simbolic și direct: La mal de Styx…, apărută la Editura Vatra veche la final de an
2024, director Nicolae Băciuț. Colaborarea dintre cei doi a fost intensă,
editura i-a oferit ocazia să depună mărturie despre istoria personală, undeva
la limita dintre a fi și a nu fi. Titlul este reprezentativ pentru temele
poeziilor incluse, perspectiva este una de trecere.
Tema morții este una presantă, a fost abordată de numeroși scriitori,
autorul cunoaște paradigma din lecturi, experiență, căderi și urcușuri. Frica
de moarte este una esențială pentru specia umană, sub imperiul ei omul, presat
de limite, reușește să evadeze din capcana existențială prin viața lui. Dumitru
Hurubă convertește energiile negative în literatură, este preocupat de scriptul
filmului vieții, de mărturia sa, de spovedania în stil literar, ocolește
impactul. Poeziile au un stil clasic, asimilat de la Eminescu, Topârceanu,
Minulescu etc. Ritmul și rima dau substanță poeziilor, le introduce în sfera
acceptabilă cititorului preocupat de destin și predestinare. Mesajul este
limpede, curat, filmul are un fond literar pertinent, chiar dacă, pe unele
locuri, autorul repetă temele și ideile sale, dar acestea au o altă sonoritate
prin ideile abordate. Copilăria, tinerețea revin în meditațiile poetului,
locurile unde a trăit, tânăr sau matur. Contextul social al vremii sale este
schițat simplu, cu tușe reale și corecte. Literatura este prezentă ca un mod de
viață, unele poezii fac trimitere la genurile literare, la erorile făcute de
unii scriitori sau la modele trecătoare.
Atmosfera de mal de Styx este creionată prin versuri cizelate până la esență,
limpezi: iarba tăiată, toamna mereu prezentă, bolile care ne șubrezesc
existența, amintirile care abundă, ploaia care vine ca o sentință, timpul crud,
neiertător, poezia ca bocet sau țipăt mut. Personaje care eșuează prin
incultură, superficialitate, aparențe, falsă mândrie, limbaj licențios… Câinii
latră fals, brotac nervos, păsările care vestesc finalul, vântul șuieră a vals,
flux-refluxul vieții. Da, maidanezi profesioniști, vise rebele, vara buimacă,
nimic nu mai respectă vechiul protocol… O enumerare a elementelor care definesc
contextul, starea, existența, ruina, speranța tristă, tragedia optimistă. Umor,
șarm, luciditate cu străluciri de oțel… El a observat lumea în care a trăit,
pesimismul este acoperit de un umor elegant, de o morală subtilă sau directă,
de „tristețe roz”. Chiar prima poezie dă tonul restului textelor: „Pe unde
iubeam odată/ Și visam copilării,/ Acum iarba e tăiată/ Și cresc numai bălării”
(Folclorică, p. 13).
Legendele lumii sunt integrate în tragedie. Există o continuitate în ceea
ce privește destinul uman. Locurile au importanța lor, au atins ființa
poetului: Andricani, Săștina, Parcul Dendrologic din Simeria, taraba din piață,
strada pe unde trece o femeie cu stil nou etc. Realitatea se revarsă în versuri
cu energia trecutului. Omul descurcăreț, este bine prins în cadrul vremurilor:
știe să dea din coate, adică să parvină prin orice mijloace, are vorbele acide,
dar departe de gramatica uzuală: „Azi trecură toate-toate -/ Promovezi cu
incultură/ Dacă știi să dai din coate/ Completat cu dat din gură;/ Căci așa
urcară unii:/ Pas cu pas, mai pe tăcute/ Și-n virtuțile minciunii/ Sunt valori…
recunoscute!” (Nu mai cred…, p. 33).
Tinerețea este un atu pentru femeia care trece pe stradă, este o prezență,
dar una de exterior: „Cum treceai infatuată,/ Și frumoasă ca o zee,/ Mi s-a
părut așa, deodată,/ Că ești diavol nu femeie” (Vedenie, p. 21).
Cam peste toate textele se simte umbra timpului, curgerea lui inexorabilă,
dă meandre în viața omului, gravitația timpului apasă peste toate: „Cronos
umblă cu vopsitul:/ Mi-a făcut părul cărunt/ Și-acum râde-afurisitul/
Batjocoritor și crunt;/ Mi se bagă-n existență/ Ba cu-un sfat, ba cu-un
verdict/ De mă simt ca-n penitență/ După un final edict;” (Cronos – Prefăcutul…, p. 81).
Boala afectează ființa, autorul o spune direct, vine o vreme când toate se
stabilesc brutal în trupul fragil, limitat. Lista este lungă: simptome, dureri,
organe în ruină, sunt chestii; proprietar de spondiloză, gastrită prietenoasă,
culmile mirării, mintea ca o redută, o părticică din stern, un joc de loz în
plic… Dar concluzia analizelor medicale
în laboratorul personal este una reală: „Și acum, că toate sunt în floare,/
La junghiuri și afecțiuni,/ Ia să vedem
ce nu mă doare,/ Căci toate par a fi minciuni” (p. 74). Dumitru Hurubă rămâne lucid, în fond ar putea
fi o listă și cu ceea ce nu mai doare. Poezia o suportă, cuvintele au ceva
sănătos de real…
Portretul atins de vremuri este creionat în câteva versuri: „Sunt un ins,
un oarecare,/ Și nu mă feresc să spun,/ Căci zic unora urare/ Încât jură că-s
nebun… (Zice unul…, p. 90).
Există o casă de acasă, imaginea
familiei de sărbători, cu bucate pe masă, cu mirosul hranei sănătoase, de la
țară: „Lăsați mândria la o parte,/ Căci fasolea cu ciolan,/ Ne face să uităm de
moarte,/ Să salivăm pavlovian… (Cadru
Săștinean, p. 97). Este imaginea simbol, atroce de vie, cu trupul acceptând
această realitate, cu mintea făcând inventarul unui prezent etern, bazat pe
simțuri: poftă, miros, văz, gust…
Multe poezii au sensul dincolo de Styx, Dumitru Hurubă stă pe mal și
privește, e un dincolo asumat, acceptat, implacabil. Este și tratamentul -
trecutul care poate năvăli peste prezent. Rămâne lucid, cu poezia drept scut,
„rugăciune păgână”, încredințat că lumea este destul de încăpătoare de ambele
părți.
Pe malul Styxului există o stare bine fixată, anotimpul toamnă definește
momentul: „Și vine Toamna cu de toate/ Dar mai ales cu vânt și ploi!/
Organizată-n triste gloate/ Vin corbii negri peste noi” (Vine Toamna!, p. 55).
Volumul ne prezintă câteva date despre autor, cărțile publicate, premiile,
activitatea. Este un bilanț care redă cărarea spre Styx…
Dincolo de realitatea crudă, personală, se mai transmite un mesaj: există o
boală în lume, totul are un sfârșit, tratamentul este provizoriu, suferința
scrie istoria. Până la urmă, vorba poetului Marin Sorescu: Ne-am îmbolnăvit de
moarte într-o zi când ne-am născut…
Și asta este pentru fiecare, o democrație necesară… „O, da, cântam de
toate,/ Era un amalgam,/ Cântam ce nu se poate,/ Dar nu mă sinchiseam!” (Când nu-mi pasă de lume…, p. 47).
Constantin Stancu
*Text publicat în rev. ”Vatra veche”, nr.1/2025
*Dumitru Hurubă, La mal de Styx…, poezii, 113 pagini,
Târgu Mureș, Editura Vatra veche, 2024. Prefața Doina Bălțat; Note pe ultima
copertă: Simona Mihuțiu și Flori Simona Țene. Lector: Nicolae Băciuț.
