EMINESCU –
„CAIET” VIENEZ…
Te întrebi de multe ori cum de lucrurile se armonizează în așa fel încât ele favorizează apariția unei personalități emblematice pentru o epocă, pentru un popor, pentru fiecare om? Modelele contează într-o lume agitată, mereu în schimbare. Dan Toma Dulciu a publicat în anul 2024 o carte aparte: EMINESCU – ITINERAR VIENEZ, o carte de colecție, apărută cu sprijinul Asociației „Mihai Eminescu” – Viena. Din păcate, au apărut doar 20 de exemplare, ediția a fost îngrijită de Nicolae Băciuț, în contextul sărbătoririi Zilei Limbii Române la Viena, 31 august 2024, pe traseul Viena 2017 / Târgu Mureș 2024. La finalul cărții avem câteva date despre autorul ei, a publicat în numeroase reviste, printre altele a fost/ este creator al „Muzeului Virtual Eminescu” – platformă digitală sau a primului film documentar dedicat lui Eminescu. O astfel de carte ar merita mai multă atenție din partea mediului cultural românesc. Se poate da o lege pentru Ziua Culturii Naționale. Nu se poate da o lege pentru a se naște Eminescu!
Evident, din
titlu rezultă o parte din viața marelui poet român, așa cum a fost ea la Viena,
în perioada studiilor, în jurul anilor 1870-1871. Autorul, jurist de profesie,
urmărește traseul eroului său, probând fiecare etapă, o face prin textele aduse
ca argument, fotografii de epocă, manuscrise, extrase din documente oficiale,
studii personale, documente de arhivă etc. Ele fac parte integrantă din
fenomen, dau certitudine afirmațiilor, dinamism vieții unui scriitor de
excepție, propun un tablou veridic al vremurilor, este atrasă atmosfera epocii.
Mulți români
au studiat în acea perioadă la Viena. Nu numai accesul la tezaurul de
cunoaștere din Europa a fost important, a fost importantă și viața trăită la
nivel de comunitate și la nivel de individ. În Viena au studiat mulți români,
veniți din principatele românești, cam 200 de persoane, erau abordate diferite
specializări, medicina, filozofia, istoria, dreptul, politehnica etc. La hotelurile
din zonă cam 40% dintre vizitatori erau români, deci o bună parte din aceștia
aveau un scop bine definit în imperiul din acea perioadă: studiile, afacerile,
arta, tratamentele în stațiuni,
călătoriile de plăcere, schimburile culturale, de resurse… Mulți oameni
de cultură au scris despre acest fenomen: Andrei Mureșeanu, N. Filimon, Dincu
Golescu, Radu Rosetti, N. Iorga etc.
De reținut
atmosfera specifică, ea se concentra, în viața socială, la cafenea. Aceasta era
locul unde se întâlneau studenții, primeau vești din țară, se simțeau legați de
țară. Acolo se putea comenta, se aflau știrile, se schimbau cărți, se puteau
citi ziarele vremii, unii se împrumutau de la cunoscuți sau oameni generoși, se
socializa la nivel intelectual într-un mediu cultural evident. Valorile
culturale fiind apreciate.
Preocupările
studenților la Viena era multiple: „În esență, încă din primele zile,
preocupările de căpătâi ale studenților sosiți la studii erau: găsirea unei
locuințe, asigurarea mesei zilnice, plata taxelor școlare, admiterea la
cursurile unei facultăți, precum și înscrierea la Societatea academică
social-literară „<<România Jună>>” (p. 65). Exista o cantină întemeiată de împărăteasa
Maria Thereza, dar cei cu resurse limitate mâncau în oraș, beneficiind uneori de
generozitatea patronilor de localuri sau de a celor cu resurse. Autorul dă
detalii legate de aceste probleme sociale, avem un tablou pertinent despre
viața unui student. Băutor de cafea, Mihai Eminescu petrecea nopțile în mod
activ, dar fiind tânăr și robust a rezistat acestui stil de viață, uneori
folositor și cu roade în creația sa. Se descurca, se adaptase la noua
conjunctură. Unii studenți aveau burse, alții primeau de la familie banii
necesari. Cam 400-500 de florini pe an erau necesari (40 de florini pe lună)
pentru existența unui student acolo. Erau și proprietari de restaurante
generoși care îi ajutau pe studenți în momentele dificile (p. 72). Tot în
capitala imperiului, Eminescu a cunoscut-o pe Veronica Micle, se pare în casa
doamnei Löwenbach, după un mit promovat de Octav Minar (p. 58). Într-o scrisoare
a femeii apare, însă, mărturia, vorbele poetului despre marii gânditori ai
vremii i-au atras respectul, apoi legătura s-a produs prin poeziile bărbatului
tânăr, sensibil, cu idei înalte, frumos… Din documente mai sigure, rezultă că
poetul și Veronica Micle s-ar fi întâlnit la Hotelul „Calul Alb”, informația
având și o bază documentară (p. 155).
Chiar unii
oamenii de afacerii au înțeles că ajutorul era necesar pentru tinerii dornici
de a se forma intelectual și profesional, generozitatea lor ținea nu numai de
resurse, ținea de un patriotism discret, de respect pentru cultură. Astfel,
Bancherul Nicolae Dumba a fost un protector al studenților, o stradă din Viena
îi poartă numele. Bărbat cu multă carismă, bancher, parlamentar, mecena și
organizator cultural, el a adus o contribuție importantă pentru dezvoltarea
comunității culturale românești în imperiu (p. 125 și următoarele). Un alt om de afaceri, Simon Sina, a ajutat
comunitatea românească din Viena și studenții, Eminescu pomenindu-l într-un
articol din ziarul „Timpul” din 9 mai 1881, recunoscător pentru contribuțiile
sale în rol de mecena (p. 229). Iată legăturile dintre oameni, dincolo de
diferențele sociale, au existat fapte și evenimente care au contribuit la
coagularea spiritului românesc în imperiul cunoscut de atunci. Se consolida
conștiința națională, se dădea o direcție în istorie.
Eminescu nu
a fost prea bogat, dar a investit puținele resurse în cărți, apoi a cedat
aceste cărți unor cunoscuți sau teologi care au studiat la Viena. Relațiile
sale cu aceștia se baza pe schimbul sau cedarea de cărți, astfel multe din
acestea au ajuns în biblioteci de cult. „Din păcate, o parte din fondul de aur
al <<Bibliotecii Seminarului Teologic>> din Blaj s-a risipit în
anii de după 1948, aceasta fiind reînființată în 1990. Aici se regăsește o
bijuterie în lumea eminescologiei: Prima ediție a Poeziilor lui Mihai Eminescu, 1884, cu semnătura olografă a
poetului. Oare câte biblioteci sau persoane din România posedă o asemenea
comoară?” (p. 147). Istoria este mai lungă, autorul punctând momentele în care
comorile scrise au ajuns de la poet la cei care iubesc cultura.
Mitul lui
Eminescu s-a format în capitala imperiului. O tavernă de pe strada
Weihburggasse l-a inspirat pe poetul național când a creat poemul Împărat și proletar, alături fiind și o
baie comunală pentru lucrătorii din oraș. O icoană înlăcrimată redând-o pe
Fecioara Maria, aflată în Catedrala Sfântul Ștefan, l-a inspirat pentru poezia Înger și demon (p.152 - 153).
Multe din
pensiunile și hotelurile din oraș fiind frecventate de români, inclusiv de
poet. Plus plimbările prin parcurile vieneze, într-un cadru elegant și natural.
Compozitorul
Eduard Strauss a compus un cântec în cinstea Societății „România Jună”, muzica
fiind parte din evenimentele culturale care au marcat pe mulți români aflați în
Viena (p. 158), inclusiv pe Ciprian Porumbescu (p. 160). Melodia „Fulg de omăt”
fiind binecunoscută și apreciată ca atare. De fapt, Ciprian Porumbescu a compus
și el melodia „Pe al nostru steag e scris unire”, ea devenind chiar imnul de
stat al Românei (1975). Opereta „Crai Nou”, tot de compozitorul român, a avut
premiera la Hotel „Victoria” din Favoritenstrasse. Exemplele pot
continua, mitul românesc pe tărâm austriac fiind consolidat prin artă,
literatură, afaceri, studii, prietenii sincere, mediu cultural profund,
evenimentele organizate de asociațiile românești, relații deschise. Urmele au
fost fixate în presa vremii, în arhivele păstrate la diverse instituții sau în
colecții particulare.
„Dincolo de
legendă, se așterne însă o altă realitate. Această capodoperă a sculptorului
Josef Müllner este cunoscută sub denumirea <<Capul lui Siegfred>>”.
Creația a fost comandată, după terminarea Primului Război Mondial, de către
studenții și cadrele didactice ale <<Universității din Viena>>, în
amintirea membrilor acestei instituții de învățământ, morți în conflictul abia
încheiat” (p. 212). Această sculptură are o legendă apocrifă, sculptorul a
folosit schițele vechi ale tatălui său, pentru acestea au pozat tineri studenți
săraci, poate și Eminescu a fost printre ei, model pentru eroul Siegfred. O
legendă născută fără voia poetului la aproape o sută de ani de la moartea sa…
Asemănarea este izbitoare și marchează Momentul
Viena.
Creațiile
poetului au fost adunate într-un volum, ele reflectă opera sa din acele
momente. Se pare că a fost un singur exemplar CAIET VIENEZ, el prezintă voința scriitorului în ce privește
creația sa. Acesta a circulat printre studenții și românii aflați la Viena, un
manuscris reper pentru istoria literară (p.199). Și la Academie există mai
multe manuscrise cuprinzând poezii din perioada trăită în capitala austriacă,
alături de traduceri, cursuri studențești, alte note culturale și literare.
Poetul a
fost și un om al spiritului și credinței, vizita Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime”
, alături de alți colegi sau români aflați în localitate, poate și Biserica
„Sfântul Gheorghe”, la vârsta de 20 de ani cunoștea Evangheliile. Există și un
manuscris cu poezia Dumnezeu și om
(inițial Christ), dovedind interesul
său pentru textele sacre ale creștinismului (p. 231).
Uneori,
studenții, săraci, dar pasionați, din lipsă de bani, învățau la lumina
felinarelor pe străzi, iată dedicarea, dorința de a realiza ceva, de a se forma
ca oameni.
Cultura e puterea popoarelor, scria
Eminescu în notele sale. Cultura e dinamică, putea fi găsită în locuri
speciale, în parcuri, în cafenele, restaurante, pe stradă. În locuința sa umilă
din capitala imperiului, el studia profund, își făcea o cafea la o mașină cu
spirt. Când era absorbit de idee, de temele abisale ale creației sale, uita de
sine, nu lua cina la fel ca ceilalți camarazi, ruga pe cineva să-i aducă o
gustarea modestă, continuând să lucreze, abandonat total operei.
În ultimele
pagini, Dumitru Toma ne prezintă Fântâna
cu înger, modelul fiind al actriței Frederike Bognar, mult admirată de
poet, el participând la seratele organizate de femeia cunoscută în lumea
artistică, aproape de locuința poetului din Schaumburgergasse
15. Sculptorul a transpus legenda unei tinere care a răpus doi infractori, dar
modelul actriței a stat la baza alegorie statuară. Simbolic: fântâna, eroina,
actrița, generozitatea personalităților imperiale, modelul frumosului ca fundal
al călătoriei în timp și-n memorie.
Călătorind
cu Eminescu prin Viena, cititorul poate descoperi modul cum se plămădește opera
unui mare poet, contextul în care a trăit, puterea culturii în viața sa,
deschiderea spre oameni, împrejurările favorabile sau mai puțin favorabile. Va
descoperi omul copleșit de misiunea sa divină.
Efectul?
Poezia care străbate sticla de protecție, rezistentă la istorii, a timpului…
Constantin
Stancu
Text apărut în rev. „Vatra veche”, nr. 2/2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu