vineri, 8 august 2025

PORȚILE DESCHISE DE LA SARMIZEGETUSA

 

 

Sarmizegetusa și hărțile istoriei

 

În data de  8 august 2025, de la ora 12.00, a avut loc evenimentul "Ziua Porților Deschise" la Amfiteatrul din situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa - fosta capitală a Daciei romane, un reper pe harta istoriei României. S-au finalizat lucrările de conservare și restaurare la acest monument istoric, reper în județul Hunedoara și, evident, în Țara Hațegului.


La eveniment au fost prezente personalități din toate domeniile implicate în buna desfășurare a acestui proiect, subliniind importanța restaurării patrimoniului nostru cultural, iubitori ai istoriei, iubitori ai Țării Hațegului.

 

Sarmizegetusa

 

Cetate cu nume de cetate,

mă pierd în istoriile tale multe

ca-ntr-o apă de râu repede de munte,

valurile îmi poartă umbra mai departe

spre alte lumi, cu alte nume.

 

Ziduri îngropate în pământ,

au crescut merii deasupra,

glasuri care strigă după armuri, cât mai multe armuri,

strălucesc în noapte aceste armuri,

luna se destramă în luciul lor,

păsări de noapte zboară pe deasupra capetelor noastre,

 

aur îngropat în râuri, sclipiri în pielea pietrelor de munte…

 

Iată semnul: lumea poate începe cu un munte,

poate sfârşi cu un munte,

cade peste memoria mea o pană de rândunică

din alt edict, poemul de sticlă se sparge în mii de bucăţi,

exilat în provincia unde s-a retras scribul…

 

 

Constantin Stancu ©

 

 *Foto: Discover Hunedoara. Colaj: C stancu

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu