Vând cărți la preț bun!

 

Mi-a trecut prin minte un gând. Vorba lui Bulă: „Bine că nu mi-a trecut un glonț”… Ce-ar fi să vând cărțile astea. Poate fac un ban bun. Cine mai cumpără cărți? Mă voi întâlni cu oameni, e doar un motiv… Cui îi mai pasă de cărți? Chiar dacă vând câte una cu un leu bucata, sau cu doi… Nu e mult… Fac vreo sută de mii. Ce de bani! Plus că socializez… Fără să vreau am lovit paharul din fața mea cu mâna. Lichidul s-a prelins pe fața de masă, apoi pe covor. Curgea lent și sigur. S-a oprit la picioarele mele. Priveam pata de lichid, părea o hartă veche. O țară străină proiectată la mine pe covor… Cui îi păsa? Am să dau un anunț pe contul meu de pe rețeaua socială, pe Internet. Poate…

-        Trăsnete! Nu meritați ceva mai bun! Să vă „arză” focul, boieri! Nu dați nimic la un om sărac!, striga un vagabond pe stradă. I-am auzit glasul ruginit de băutură și tutun.

În unele seri trecea un vagabond prin Valea Albă, cerșea cu glas tare. Avea nevoie de bani pentru băutură. Uneori muncea pe la oameni, ziua săpa prin grădini sau căra sacii de gunoi la o groapă mare. Niciodată nu-i ajungeau banii.

O liniște suspectă s-a lăsat peste camera în care stăteam. A coborât brusc, ca o ceață. Nu știu de unde a căzut aici… 

(Fragment din romanul Traficantul de cărți)

Constantin Stancu