ŢIGANIADA ASTĂZI
Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu este o operă literară de referinţă în cultura română, iar scrierile despre astfel de opere sunt mereu actuale pentru că aduc argumente care ne arată că limba română este un bun vehicul spre civilizaţie.
Dumitru Hurubă, Doina Bălţat şi Călina Gherga-Ciochină se încumetă să aducă noi puncte de vedere, noi idei şi noi gânduri în cartea scrisă cu inima şi cu luciditate, care poartă un titlu simplu şi relevant: ŢIGANIADA – NOI PUNCTE DE VEDERE – Editura eubeea, Timişoara, 2008, consilier editorial Nina Ceranu şi lector Ilie Chelariu.
Cartea este într-un fel necesară pentru că ne obligă să ne întoarcem la literatura română părăsind maneaua, pentru că Ţiganiada este actuală şi obligă cititorul serios, pentru că opera are în spate scrieri clasice de prestigiu, pentru că orice aventură spusă în limba română capătă valoare dacă se referă la istoria noastră posibilă şi imposibilă, văzută şi nevăzută. Cartea este dedicată de autori memoriei profesorului Petru Gherga şi preotului ortodox Ion Filip care au lăsat posterităţii puncte de vedere originale asupra Ţiganiadei, preocupaţi de fenomenul literar în conştiinţa românilor şi de ideea, puţin cam tristă, că unele lucruri ar putea să se repete în istoria noastră. Recuperarea memoriei este, desigur, un argument serios care merită luat în considerare, iar autorii lucrării au meritul de a privi spre trecut, încredinţaţi că viitorul nostru depinde de modul cum vom putea veghea pentru ca lucrurile bune să rămână, iar cele care dau umbre peste lumea noastră să le trecem cu zâmbetul pe buze.
Autorii fac numeroase trimiteri la critici serioşi precum Tudor Vianu sau George Călinescu, ori alte personalităţi care s-au aplecat cu seriozitate asupra acestei opere şi care au ţinut să marcheze importanţa ei în economia literaturii române, ca punct de plecare şi ca încercare de depăşire a condiţiei culturii noastre într-o Europă preocupată de miturile şi povestirile ei occidentale, care au format nucleul unei civilizaţii aparte în cultura universală, dar care, uneori, pe noi ne-a ocolit, preocupaţi de ideea de eliberare de noi înşine şi de stăpânirile de tot care au venit, au luat şi au plecat.
Ţiganiada se alătură acestui demers cu iz occidental prin faptul că a fost scrisă, publicată şi receptată pozitiv, pentru că la vremea ei a făcut legătura dintre cultura română şi cea europeană şi continuă să ne lege de ceea ce este durabil.
Cartea aceasta, a noilor puncte de vedere, este o cronică posibilă ulterioară, istorie literară, portret de autor, geografie spirituală şi aventură a cunoaşterii de sine a românilor cât şi o sinteză serioasă în acelaşi timp, punând în lumină influenţa clasicismului antic în epopeea Ţiganiadei, faptul că Ion Budai- Deleanu a receptat esenţa operelor antice greco-latine în viaţa culturală din Transilvania, la vremea sa, că a existat un adevărat cult al intelectualilor români din Transilvania pentru scriitorii clasici antici în anii 1760 – 1820, ani în care a trăit autorul Ţiganiadei, dovedeşte că scriitorul român din orice vreme, poate fi contemporan cu marii clasici ai literaturii universale. Aspectul este unul îmbucurător şi exemplu de urmat pentru că vine de la un reprezentant de seamă al Şcolii Ardelene din acea perioadă, vine de la un erudit, cunoscător al filozofiei, a teologiei, a dreptului, a culturii vremii sale, a spiritului epocii, ceea ce ne indică faptul că Ion Budai-Deleanu este o personalitate de primă mărime a culturii autohtone.
Punctele noi de vedere ale celor trei autori subliniază un lucru esenţial: Ţiganiada este un poem alegoric, cu cheie, cu trimiteri subtile sau brutale la esenţa vieţii la români. Merită să înţelegem că dincolo de povestire se află o lume care îşi caută destinul, apelând la dovezi serioase. Trecerea de la lumea reală la lumea imaginară este necesară pentru a pune în lumină taina vieţii, evenimentele şi personajele capătă valoare, sunt dinamice în faptele vremii care au caracter istoric şi naţional. Există o povestire comică şi una eroică în epopee, Vlad Ţepeş îi organizează pe ţigani într-o armată de obşte pentru a preveni trădarea acestora, ţiganii nu creează acţiunea dar o suportă, iar situaţiile limită dau dinamică unei opere care marchează faptele eroice la români, fiind prezentat destinul unui popor şi condiţia lui umană, pe un fundal istoric relevant.
Eroii trec din planul real în cel imaginar cu uşurinţă, existând o viziune magică asupra existenţei în care orice lucru devine posibil, basmul dă sens acţiunii şi scrisului în sine ca operă literară.
Cartea celor trei ne arată că pe plan european au existat încercări similare, unele nereuşite, dar că Ion Budai-Deleanu a finalizat în Ţiganiada acel transfer al miracolului antic prin mitologia populară românească, armonizând faptele din Ţara Românească din timpul lui Vlad Ţepeş cu schema de valori a clasicismului. Epopeea este adaptată la mijloacele reale existente făcând scrierea să curgă spre operă literară serioasă. Chiar dacă există o doză de imitaţie la Ion Budai-Deleanu, prin invocarea muzelor, a sfinţilor şi a povestirii clasice, prin faptul că autorul se întoarce la Homer şi apoi la Vergiliu, Horaţiu sau Ovidiu, acestea toate salvează opera pentru că Ţiganiada este o operă de sine stătătoare solidă, reper în literatură.
Cei trei autorii insistă pe o analiză a limbajului utilizat de Ion Budai-Deleanu în Ţiganiada, iar unele asemănări cu realitatea de astăzi ne duc la concluzia că Ţiganiada este posibilă chiar la nivel real în anii aceştia din urmă, că asemănările dintre opera literară şi realitatea zilnică a unei Românii europene sunt puncte de reper pentru cel care doreşte să vadă dincolo de întâmplările de fiecare zi, să descopere alegoria vremii şi cheia vremurilor, dar şi tristeţea celui care îşi doreşte o altă viaţă, ancorată în civilizaţie. Dumitru Hurubă nu ezită să sublinieze acest lucru în cronica sa şi o face în stilul său de umorist preocupat de morala vremii.
Putem concluziona că aceste noi puncte de vedere ne arată că Ion Budai-Deleanu a depăşit sistemele literare, că opera sa este una solidă, că apropierea de farmecul naturii şi localizarea personajelor sale în povestire, limbajul expresiv şi concret, cu imagini puternice care se imprimă în conştiinţa cititorului, cu fapte care curg mai accentuat, ca într-o epopee clasică, cu dorinţa de a pune în lumină adevărul vremurilor şi pasiunea pentru scris, fac din Ţiganiada o operă realistă durabilă care dă consistenţă literaturii române, iar faptul că autorul clasic a apelat la marile modele arată că avem de a face cu o persoană înţeleaptă care cunoaşte destinul unui popor şi este profund preocupat de el. Menţionăm că cei trei autori au lăsat să se înţeleagă că parodia pune o tuşă corectă asupra întregii povestiri a Ţiganiadei.
Dumitru Hurubă şi echipa sa cu punctele ei de vedere, au adus suficiente dovezi că libertatea în artă poate da sens înalt unui destin tragic atât la nivel de individ cât şi la nivel de naţiune.
Concluzionând, Dumitru Hurubă, Doina Bălţat şi Călina Gherga- Ciochină au recuperat sensul uitat al destinului nostru, printr-o scriere sinceră, bogat documentată şi cu dorinţa de a pune în lumină actualitatea autorului şi a operei sale la intersecţia marilor imperii cu faptele oamenilor simpli.
Constantin Stancu
Mai 2009.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu