Radu Igna: POFTIȚI, DOMNILOR! Invitație la lectură

 

INVITAȚIA SCRIITORULUI LA O PORȚIE DE VIAȚĂ

SAU PROZA SCURTĂ ȘI ACTUALITATEA TRANZIȚIEI

 

Scriitorul Radu Igna ne oferă o porție de viață prin cartea de proză scurtă Poftiți, domnilor!, apărută la Editura Marist din Baia Mare în anul 2024. El reia ciclul de texte din cărțile anterioare cu noi teme, noi idei, noi personaje. Este o istorie actualizată a vremurilor de tranziție. Atent la ceea ce se petrece în societate, în familie și pe plan personal, povestirile sale aduc o notă de luciditate în epopeile zilnice. Titlul este semnificativ, este oferta pe care societatea de consum, suprapusă peste cea de tranziție de la un sistem social la altul, ne-o prezintă zilnic. În fond, fiecare poate deveni un consumator de ținută în aceste vremuri, contribuind la dinamica socială. Oferta este mereu valabilă, insistentă, surprinzătoare. Maestru al dialogurilor dintre personaje, ideile sunt bine puse în rama cuvintelor de fiecare zi. Ele reflectă poziția oamenilor față de paradigma socială în care trăim. 

În general, acțiunea se petrece în localități de provincie (Sudolmă, Vadul Alb), cu oameni atinși de speranțe mari, de așteptări și mai mari, de puțină căldură din partea comunității, apăsați de birocrație și întâmplări neprevăzute. Destinul lor este mereu pus la încercare. Cu eleganță și discreție, finalul povestirilor oferă soluții neprevăzute, ludice, străbătute de un umor fin.

Temele au o anumită tensiune între obiceiurile trecutului și noile reguli sociale, personajele se adaptează mai greu, autorul le observă reacțiile, vorbele, speranțele. Este lumea de lângă noi, cu așteptări care nu mai vin în ciuda ofertelor evidente. Nu totdeauna lucrurile se leagă, ofertele nu țin seama de beneficiar, ele au un ritm al profitului și parvenitismului. Există un drum în noapte, întâlniri între bărbați singuri și femei care pot oferi un statut social bun, un om la locul potrivit, chiar autografe pentru politicieni necunoscuți, case de vânzare la oferte venite pe neprevăzute. Apoi emigranții spre alte zări, în căutare de locuri de muncă, apăsați de dor, pendulând între statornicie și aventură. Este explorată și lumea gunoierilor și a câinilor maidanezi în localitățile de provincie, cu organizări sociale inedite și surprinzătoare. Omul străzii are o istorie a lui, se luptă pentru existență cu acei câini maidanezi, flămânzi și ei. În fond, resturile de produse alimentare și de tot felul, rămase de pe urma consumului la care avem oferte, spun multe despre lumea în care trăim în însingurare și apăsați de probleme sociale.

Funcționarul de la cadre, Gheorghe Dobrin, este bine înșurubat în procedurile de analizarea angajaților. Iese cu greu din tipare. Nu vede schimbările din jur, aranjamentele care se fac peste capul său, sub influența vremurilor imprevizibile. „Pe scurt, m-au acuzat de incompetență și rea  voință. Pe mine, Gheorghe Dobrin, care am fost douăzeci și opt de ani apreciat pentru competența profesională și politică în administrație. Nu pot să sufăr indivizii care chicotesc împotriva forurilor conducătoare. Că de ce așa și nu așa!” (p.12). Monologul interior este abrupt, el reflectă o mentalitate creată în timp, rigidă, legată de proceduri, de idei înghețate. În ciuda, schimbărilor, funcționarul se consideră mereu la datorie, zi de zi…

În localul „La doamna Stela” – titlul unui text – se perindă multă lume. În căutare de locuri de muncă, Vasile, a reușit să se adapteze noilor cerințe, migrează în străinătate și reușește să câștige o situație socială. Povestea lui la „un pahar de vorbă” și o cafea, este tipică pentru o pătură socială în căutare de resurse. Evident, întâmplări neprevăzute îl duc în situația să piardă mult. O aventurieră, Natașa, îl jefuiește, personajul rămâne într-o situație incertă. Comoara sa s-a evaporat, soția îl aștepta cu banii, e nevoit să caute o altă destinație în străinătate, pentru alți bani. Vasile își spune povestea cu naturalețe, parcă astfel de întâmplări se petrec uzual, au devenit banale. Într-o lume în tranziție, fiecare își caută locul, stările, speranțele. „Dimineața, parcă nu puteam deschide ochii. Am strigat: Natașa, unde ești? Hai repede că aș mai avea, aici în pat, știi tu ce, cu tine. Natașa nicăieri. Eu, singur în camera aia, acum însorită. Hainele îngrămădite pe scaun. Mercedesul, nicăieri. Cobor furios în hol. Cei de la Recepție parcă nu și-au revenit din somn. Tânăra aceea blondă? A ieșit… Mercedesul acela negru, din parcare? A demarat în zori… ” (p. 64). Doamna Stela ascultă povestea și notează în caiet consumația… Vasile este bun de plată… Totdeauna va exista un Vasile care va trebui să plătească prețul.

Epoca de tranziție pune oamenii în situații neprevăzute, doamna Hermina Herman, Georgescu după căsătorie, a devenit un funcționar potrivit la locul potrivit, cunoscând limba germană s-a realizat la fabrica de bere. Dar vremurile în schimbare, cu noii acționari, privatizarea aducând noi planuri, necesită ca doamna Hermina să poată folosi zilnic limba franceză. Femeia se adaptează, învață noul canal de comunicare, apelează la un profesor, ia meditații. Apoi limba engleză și tot așa, pentru că l-a finalul povestirii, doamna Hermina să fie nevoită să învețe limba spaniolă. Aceste schimbări de planuri aduc tensiune, stres, neliniști. „Vorbește perfect germana, scrie pe calculator versiunea românească a textelor trimise de la Viena, unde compania își are sediul. În mai puțin de o oră, mapa cu documente se află pe masa directorului. Tot ea face și cafelele, ceaiurile, conform solicitărilor domnilor din conducere, amenajează sala pentru consfătuiri, întâlniri, vorbirile la telefon în limba germană. Într-un anume fel, se poate accepta ideea că doamna Hermina se confundă cu fabrica” (p. 45).

Nici politica nu este exclusă din tablourile de tranziție, autorul a scris o carte despre „orașul nostru”. Domnul Gheorghe Hențanu dorește un exemplar, dar cu autograf. Cartea, însă, nu este pentru familia solicitantului, este pentru șeful băiatului de la București, dar, ghinion, domnul nu cunoaște numele șefului, e nevoie să alerge acasă, pentru a afla numele. Autorul, după lungi discuții, ia decizia: „Scrie dumneata ceva acolo, privind cum pedala grăbit pe mijlocul trotuarului” (p. 53). Politica vine în urma problemelor din familie. Solicitantul povestește despre copilul său: „Când nu bea e om ca tot omul. Dacă vi le-aș spune pe toate, ne apucă noaptea. Acum doi ani, în primăvară, a intrat la mine în cameră și a început să mă strângă de gât, că nu-i dau bani… M-am eliberat cu greu și am fugit pe stradă… Trei luni am locuit la un prieten. Venea toată ziua, că ce am cu el… De atunci avem fiecare camera noastră. Cum se face seară, încui ușa…” (p. 52).

Exemplele pot continua, Radu Igna are darul de a povesti pe scurt despre oameni, destine, situații, schimbări de tablouri din viața socială. O face în cuvinte directe, cu atenție la detaliile care pot semnala esența temei. Fraza curge blând, cu sensuri multiple, deși personajele văd doar un singur sens. Este familiar cu cititorul, este apropiat de personaje, are mereu o soluție pentru ieșirea din situațiile inedite. Prin cartea de proză scurtă, el continuă narațiunile începute în cărțile anterioare, cum ar fi Armonia Snack-bar (2000) sau Lazăr nu mai vine (2005). Face parte din galeria prozatorilor ardeleni care au avut substanță în cărțile scrise și publicate. Mesajul este unul lucid, mulat pe o realitate cunoscută, uneori refuzată sau ocolită. Doza de umor sau morală dau schițelor o dinamică aparte, lectura are un final care se deschide spre inima cititorului. La finalul cărții, avem câteva date bibliografice despre scriitor, prozator preocupat de partea serioasă a vieții.

Radu Igna, profesor, scriitor, publicist, om al culturii în cetate, este un model pentru scriitorii de astăzi, un „dascăl” pentru cititor, un iubitor al literaturii. Născut la 6 noiembrie 1934 la Glodghileşti, Hunedoara, are perspectiva timpurilor, simte acut drama, căutările, bucuriile omului de astăzi. Iată că proza scurtă are în scriitor un bun reprezentant, textele prezente ne redau viaţa de veşnică tranziţie de la superficialitatea de fiecare zi la viaţa mișcată, a individului clasic, aflat pe holul istoriei. Atmosfera din spatele scrierilor este cea a României de astăzi în căutarea unei identităţi pierdute, a oamenilor în cătarea timpului pierdut şi a viitorului sperat. Opera scriitorului merită citită pentru că poezia locului, umorul, memoria ca moștenire, bunul simț, ne fac mai buni, iar un răsărit de soare în aerul rece de munte din Ţara Haţegului developează o lumină ireală peste cei ca au fost, ce sunt, ce vor fi… Texte scurte, percutante, ne aduc în realitatea necesară „eroului” de tranziție și ne cheamă la veghere în pădurea de mesaje și manipulări.

Constantin Stancu ©