Vasile Dan
Fișă biobibliografică
Mai întîi am învățat să umblu.
Abia apoi să vorbesc.
Apoi să tac.
Mă ridicam greu în genunchi
în patru picioare cum s-ar zice
ca orice înger trezit brusc din somn
apoi hai sus – primul pas.
Cădeam întotdeauna în brațele mamei.
Aceasta se-ndepărta însă de mine
tot cu un pas
pe măsură ce deveneam și eu
o ființă pe propriile-i picioare.
Nu-mi dădeam însă seama
că pe măsură ce mă înălțam
ea se îndepărta tot așa
pas cu pas.
Acum că știu să merg
ea mă așteaptă cu brațele larg deschise
de la răsărit la apus.
Cu vorbitul a fost cel mai greu.
Bîlbîiam mereu și mereu aceleași silabe
ce nu se lipeau parcă nicicînd
în cerul gurii
într-un singur cuvînt.
Acum le înghit sec
fără sunet, cu ușurință.
Vorbirea mea a devenit tot mai ascunsă
și mai timid iscoditoare
de parcă se varsă într-o tăcere
fără cusur.
*Sursa: Revista „Discobolul”, nr. 3/2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu