luni, 18 mai 2026

Raul Constantinescu - OFRANDA CUVÂNTULUI, Opera Omnia, poezie contemporană, Editura Tipo Moldova, 2026



 

 

 

 

 

OFRANDĂ CUVÂNTULUI, DE RAUL CONSTANTINESCU

 

Ne întoarcem împreună cu poetul la cele eterne, cu mijloace la îndemână, cu lucruri moderne, cu fuga noastră prin această lume care miroase a neviaţă, păcatul, ai, păcatul şi poezia ca un refugiu….

Este o tensiune spirituală, este o fugă după ceva stabil în viaţa lui Raul Constantinescu, poet de Haţeg, trăind între zidurile poeziei, este o căutare a volumelor de poezie pierdute în potopul lumii, poetul este în căutarea „marelui refuz”, a „neantiei”, dar a şi păcii lăuntrice. „Doamne, câtă ştiinţă, putere voinţă/ bunătate har dăruire iubire/ totală renunţare la sine...(CELUI ETERN).

Fraza poeziei este densă, plină de lavă, plină de cuvinte care şerpuiesc prin mintea cititorului, este o foame de abis în poezia lui Constantinescu, aproape bolnăvicioasă, care trădează singurătatea trăirii, a esenţelor: „Revin la o nouă viaţă/şi-n muzici divine în zbor/Eul deschis nemuritor/ smulg din a morţilor ceaţă !” (ORFEU ÎN INFERN).

Există şi o parte a volumului cu fraza critică ce dezvăluie lumea concretă în care trăim, o lume a nonvalorii ca efect al nevieţii, folosindu-se de cuvintele necuvinte ale străzii, Raul Constantinescu construieşte o lume în poeme, luând ca model arealul de fiecare zi, marcată de pokemonul cu dârmon. Alteori poetul renunţă voit la idei, preferând o înşiruire de vorbe actuale, dar goale de orice fel de viaţă, remarcabile prin lipsa lor de forţă, dar exprimând cu putere golul din lumea de astăzi – „himere cenuşii ning vise pustii“…

Autorul trăieşte şi îşi duce suferinţa spirituală înconjurat de cărţi, aproape de natură, eliberat în aparenţă, de presiunea faptelor de zi cu zi, deşi fiecare, în felul său, trebuie să-şi ducă mereu o aceeaşi cruce până la capăt.

Scribul este marcat de tipologia vremii, de frământările omului, de eşecurile sale, de căutările sale într-o lume haotică, având în vârful piramidei pe marele absent.

În mod evident, apărarea în faţa degradării zilnice, este la Raul Constantinescu, cultura cu tot ceea ce are mai bun, modelată printr-un limbaj specific, actual, o lipire a sensului de formele uzuale, metodă a poeziei moderne care, asemeni stilului din presă, apelează la cuvinte şoc, care să spargă zidul memoriei cititorului, care să intrige, care să provoace, să dea un impuls celui care citeşte, pentru a-şi trăi tăcerea proprie.

Citind acest volum, cititorul de poezie va descoperi că, uneori, din poezie dispare virgula, punctul, termeni aparent opuşi se atrag, formează noi termeni, definiţii, o avalanşă de semne, de sensuri, versul este deschis, galerie de artă modernă în plină tragedie. Enumerările imitând peisajul zilnic, picură precum straşina în mintea cititorului, poetul este insistent, bate la uşa celui care vrea să reziste, e prezent prin proiecte, prin taina descoperită aşa cum a învăţat-o de la marii maeştri ai spiritului.

Din acest volum/ testament descoperim un poet dispus să lupte până la capăt pentru porția de revelație personală ce o primește prin har. Este un spasm asumat, unul care îi acoperă ființa ca o cămasă. El își asumă damnarea, chiar refuzul din lumea literară convențională, se aventurează pe căi abrupte. Cultura îi permite să filtreze capcanele peste care dă, să evite abisul, să pășească peste limitele sale. Slăbiciunea sa este generată de efortul de a-și depăși limitele. Asta îl face vulnerabil și ca om și ca scriitor. Dincolo de dincolo - există poezia… Taina este descifrată - și nu… Este un joc din care poetul arde asumat.

Cu siguranță, Raul Constantinescu este unul incomod, cărțile sale atacă frontal lumea în care trăiește, critică ritmul, spațiul și timpul în ruină, nu acceptă jocul zeilor de fiecare zi. Pe unele locuri, apelează la teme cunoscute, livrești, seci, aride, construite sub forța absențelor. El le asamblează sub viziunea sa, le scoate din mundan sau le duce în zona gri a suferinței, ori activează agenda proprie. Pentru ritualul zilei de azi, aceste teme uzate, ar părea desuete, lucrurile aceste s-au mai spus, dar poetul are curajul de a arde pe piele proprie adevărul crud al omului.

Îl interesează mărturia ca sens în viață.

 Note de Constantin Stancu ©

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu