Țara Hațegului din legendele vremii
După o muncă de aproape două decenii, Dacian Muntean
(Dakian) ne oferă o variantă agreabilă despre legendele din Țara Hațegului.
Pasionat de istorie, literatură, texte vechi și viabile, de drumeții și, mai
ales, dornic să povestească, el publică la Deva: Editura Karina, Legende din Transilvania - Țara Hațegului:
Zorii regilor, în anul 2025. Și-a organizat materialul pe mai multe paliere
pentru a lăsa legendele să transmită mirajul istoriei, să pulseze spre un
adevăr melodios, generând POVESTEA. Sunt prezentate legendele, apoi originea
legendelor, curiozități, având și un cuvânt de încheiere pentru cititorul
interesat de frumos. El mărturisește: „Am copilărit în această țară legendară,
unde Carpații străjuiesc ca niște santinele tăcute peste o vale încărcată de
istorie și mit. Din primii mei ani, m-au fermecat poveștile ce pluteau parcă în văzduh – povești cu regi
și domnițe, cu bătălii câștigate și pierdute, și cu forțe misterioase ce păreau
să fi hotărât destinul acestui colț de Transilvanie” (p. 264).
Dakian definește clar legenda, era și necesar după ce
și-a avertizat cititorii că acestea nu au o bază riguroasă, acceptată de
istorici, dar care modelează istoria: „Așa cum istoria, în general, este o
chestiune de deducție și interpretarea faptelor, contextelor și opiniilor altor
istorici, felul legendarian de a înțelege
trecutul trece peste această linie și pătrunde în domenii care nu sunt
considerate surse istorice de încredere: transmisii orale prin cântece,
obiceiuri, mituri și legende, ipoteze discutabile bazate pe picturi, fresce și
statui, informații vagi din documentele nevalidate științific sau interpretări
oarecum contrastante cu teza oficială, politică sau convenabilă” (p. 73).
Și totuși, legendele sunt spectaculoase, aduc parfumul
vechi al iubirilor pe vremea războiului, comori vechi, fabuloase, eroi care au
biruit prin mintea lor pliată pe realitatea vremii, înțelepciunea femeilor
disponibile să construiască familii domnitoare, cărți uitate și care își
revendică personajele, aur și bucate alese, sângele care a scris istoria,
castele și turnuri de pază. Prin legendele prezentate, Țara Hațegului,
Transilvania s-au legat, din vechime, de Europa, ajungând până în Marea
Britanie sau Imperiul Otoman, punctând istoria vecinilor de lângă noi:
maghiari, sârbi, bulgari… Țările românești, deși despărțite de condițiile
vremurilor, aveau legături trainice bazate pe credința creștină, idei comune,
relații de familie, limbaj, aur… Chiar numele (țară) arată sensul în istorie: Țara Hațegului…
Cu talent și pasiune, Dacian Muntean lansează chiar el o
legendă legată de mișcarea legendariană,
cum o definește. Legendele se spun și se transmit personajului Charles de Wales,
sugerând prezența reprezentantului familiei regale a Marii Britanii în Țara
Hațegului, Transilvania.
Această legendă modernă are câteva elemente obiective,
pendulând între fantezia și realitate, astfel există un Arbore Genealogic cu
legături între cele două zone, Kendeffy – Windsor, culminând cu Regele
Regatului Unit și al țărilor aferente, Charles al III-lea, pornind de la
Cneazul Kende de Râul de Mori (Malomwyz)
din Țara Hațegului (pp. 218-219). Apoi extrasele din presa modernă (2006-2023) din
Regatul Unit, existând argumente pertinente: interesul Prințului pentru
Transilvania, investițiile făcute în această zonă a țării, relația fostului
Prinț cu istoria, legăturile de familie cu familia lui Vlad Țepeș, dragostea
pentru frumusețea locului etc. („Evening Standard”; „CBS News”; „The
Telegraph”; „The Epoch Times”; „Royal Central”; „Dailmail” etc.; pp. 206-210).
Un alt element pentru această legendă modernă îl
reprezintă bucătăria din
Transilvania, mama autorului fiind prezentă în paginile cărții cu bucatele
alese din Țara Hațegului, pledând pentru ospitalitatea oamenilor de aici în
fața vizitatorului ad-hoc. Enumerând delicatesele locului: supă de pui cu tăiței făcuți în casele hațeganilor și
virșli făcuți din carnea animalelor locului, plus condimente speciale, afumați
după o tehnică străveche. Avem un amestec mozaic de tradiții culinare cu
influență românească, maghiară, turcească, germană, balcanică. Amestecul
sugerează influențele străine în această zonă prin obiceiurile zilnice.
Apoi prezența personajului în Biserica Reformată din
Sântămăria Orlea, acolo unde credința, istoria, povestirile se pot întâlni.
Iată cum se poate edifica o legendă, bazată pe fapte obiective, dovedite.
De mai multe ori, Dakian apelează la interpretări lingvistice
pentru a dovedi că viața plusează în aceste povestiri vechi, cu sens modern.
Astfel, multe cuvinte moderne se trag din sanscrită,
urmărind traseul etimologic se deschide o fereastră către evoluția limbilor și
culturilor din diferite zone ale lumii. Examinarea cuvintelor vechi pot aduce
la lumină conexiuni moderne, legând prezentul de trecut.
Experiența autorului s-a materializat în anul 2014
într-un proiect numit LegendaRoom, legendele din Țara Hațegului fiind păstrate
ca elemente ale patrimoniului cultural, apoi publicarea unor texte despre
legende la Societatea de
Educaţie Nonformală şi Socială (SENS), în anul 2015. Avem deci, un proiect
dinamic, punând pe primul loc zona.
De la Poarta de
Fier la Înalta Poartă: Legende Haţegane.
Panorama este atrăgătoare, de la bătălia crâncenă de la Tapae la
interesanta legendă a lui Lupu vârcolacul, acţiunea se legă prin aventurile
Domniţei Ileana de la Cetatea Colţ, Castelul din Carpați, la viaţa tumultoasă a
familiei Kendeffy, apoi la povestea Domniţei Elisabeta de la Răchitova;
originea lui Iancu de Hunedoara, la epopeea Domniţei Stela de la Răchitova;
originea lui Mehmed Fatih. Legendele se derulează cu viaţa Domniţei Safira de
la Prislop, la aventurile lui Faţă Neagră, erou de roman şi prezenţă activă în
istoria controversată a zonei. Muntean Dacian ne provoacă prin legenda strigoanei Ciciroanie sau a lupului vârcolac şi ne atrage în zona folclorului mistic,
generatoare de subiecte pentru filmele stranii, bine speculate de regizori.
El recunoaşte puterea istoriei şi trimite la sursele
academice ale legendelor, îi numeşte pe istoricii şi scriitorii care s-au
preocupat de zonă: Octavian Floca, Gligor Haşa, Dumitru Almaş, Gheorghe Şincai,
Iulian Marţian, Dorin Petresc, Cornelia Gangolea, pomeneşte sursele vechi
provenind de la Dio Cassius şi alte trimiteri interesante.
Iată cum povesteşte Dacian Muntean: „Lupta fusese feroce
şi se dădu în faţa palisadelor care închideau Mamuca - Poarta Fierului. Mulţi,
prea mulţi căzură.
Tânărul rege Decebal făcea ravagii printre romani,
căutând pe general, dar acesta, prevăzător, rămase pe o înălţime pentru a putea
dirija tactic armata” (Legenda bătăliei de la Tapae și comoara dacilor, p.
151).
Interesantă se prezintă și legenda despre stema
Corvinilor, despre Iancu de Hunedoara. Despre Iancu de Hunedoara, personaj
original din istoria românilor, reţinem că era un tânăr de viţă nobilă, el a
plecat prin Europa să înveţe meseria armelor, necesară în Evul Mediu, pornind
pe jos şi ridicându-se încet, alături de fratele său mai mic, Ioan. A servit,
ca şi căpitan de mercenari, nume celebre ale vremii, din Serbia, Dalmaţia şi
Italia, iar când, după o vreme, a ajuns în faţa regelui Sigismund, a
îngenunchiat, a plecat şi capul şi a ridicat pumnul strâns, pe care se putea vedea
inelul cu rubin roşu. Pe de altă parte, anticipând tancul, acesta a folosit în
bătălii tunuri montate pe căruțele în mișcare, protejate de apărători metalice (Legenda Domniţei Elisabeta de la Răchitova și
Originea lui Iancu de Hunedoara, p. 84).
Autorul are convingeri ferme când se apropie de râurile
din Ţara Haţegului, fantezia se modelează printr-un raţionament adecvat,
miracolul are rigoarea lui, zeii ating locurile şi le schimbă puterea.
Numele râului Strei (Strii) apare în numeroase locuri din
carte, oferă expresia fonetică a numelui Istre? Multe denumiri de râuri, din
zonele locuite în antichitate de populaţii dacice sau înrudite cu acestea,
conţin particula „istri/istra” <<Bistra, Bistriţa, Bistrica,
Bistricioara, Bistreţ, etc.>>. Dacă reinterpretăm scrierile lui Vergiliu,
care relata că dacii ar fi băut, înainte de lupte, apă din Istru şi ne imaginăm
că era imposibil ca fiecare trib să călătorească, înainte de bătălii, cale de
sute de kilometri până la Dunăre, este
firesc să constatăm că dacii aveau râuri sfinte, aflate chiar în Țara
Hațegului sau în alte zone ale țării.
Personajele de poveste sunt descrise cu pasiune, Muntean
pare să le aibă în faţa ochilor, se mişcă agil în istorie şi-n romanele
scriitorilor vremii: Faţă Neagră era un
tânăr foarte abil, de viţă nobilă, foarte frumos şi cu trecere la femei,
puternic şi îndrăzneţ, care se masca şi jefuia caleştile nobililor, furând
bijuteriile doamnelor şi arginţii domnilor, având legături cu nobilimea de la
curtea maghiară, dar și cu oamenii ai vremii din Transilvania. (Legenda lui
Faţă Neagră, p. 176 și următoarele). Se pot face legături cu romanul Sărmanii bogaţi scris de Jókai Mór, un
important romancier maghiar. Apoi sunt conexiuni cu eroul de film Zorro sau cu
nobilul californian Don Diego Vega, un justiţiar care purta la fel o mască
neagră; cu Batman, super erou de benzi desenate, creat de Bob Kane în anul 1930
etc. Lumea legendelor este mică, se formează o adevărată reţea de socializare
spectaculoasă în mintea cititorului, elementele comune fiind evidente: dubla
identitate, statutul social, aristocratic, ascunzătorile secrete, purtatul
măștii, curajul, trendul în lumea aflată în schimbare, cu mișcarea oamenilor
din Estul Europei în Vest, purtători de legende și istorie (p. 188).
De reflectat asupra legăturilor dintre Iancu de Hunedoara
și Mehmed Fatih, celebru pentru că a legalizat fratricidul, necesar politic
pentru menținerea ordinii în Imperiul Otoman (pp. 240-241).
Chiar și sigiliul
este folosit ca argumente pentru a susține o legendă, astfel pe o scrisoare
datată 1513, aflată în arhivele maghiare, se recunoaște urma unui sigiliu, un
arc și o săgeată, un corn de vânătoare, luna, soarele, crucea ospitalierilor –
elemente ale apărătorilor frontierelor din Țara Hațegului, o istorie în
mișcare, pomenind de Ladislaus Kendeffy de Malomwiz (Râul de Mori).
În prezent, Dakian este profesor la Santander și
surprinde cu o carte legate de legendele din Spania (Cantabria), dovedind că
legendele pot lega lumile prin fire invizibile dar solide.
Dacian Muntean a lăsat pentru tineri, adolescenți,
iubitori de legende și istorii câteva semne despre amprenta locului, demersul
său fiind remarcat și de „Smithsonian Magazine” pe plan internațional și se reține:
„El speră că aceste mici muzee și expoziții vor crește interesul oamenilor pentru Țara Hațegului, atrăgând vizitatori
din alte părți ale României” (ultima
copertă)…
©Constantin Stancu
*Text publicat în revista „Răsunetul cultural”, mai 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu