Interviu cu Nicolae Băciuț – Despre continuitate, familie și verticalitatea cuvântului
V. Viața personală – familia, nepoatele și
echilibrul interior
În interviurile recente ați vorbit tot mai des
despre familie, ca fundament al
echilibrului dumneavoastră.
-Ce rol joacă familia în viața dumneavoastră de
astăzi? Cum au evoluat fiii și nurorile în plan profesional și personal?
Cum a susținut soția dumneavoastră activitatea
culturală intensă pe care o duceți de zeci de ani?
-Îmi place să-mi amintesc o poveste a
academicianului Răzvan Theodorescu, care-mi povestise cum, participând la
redeschiderea unui muzeu important, după ample lucrări de reabilitare, gazdele
au încercat să-i gâdile orgolii pe care nu le avea, mulțumindu-i pentru
sprijinul acordat. Le-a spus că apreciază recunoașterea contribuției sale, dar
aceasta a constat nu în a-i fi sprijinit în vreun fel, ci în a le fi acordat
creditul necesar pentru ca să facă ceea ce trebuia făcut. Sunt în aceeași
ipostază, primind acest credit în a fi lăsat să fac ceea ce am simțit că
vreau/trebuie făcut, acceptând, de voie, de nevoie, că acesta poate fi cea mai
potrivită susținere.
Dar nu a fost singura ipostază a sprijinului,
pentru că în numeroase proiecte a fost fie partener, fie omul din umbră. În
același timp, și-a luat și ea partea ei de scris, în câteva cărți, iar un
jurnal de călătorie e foarte aproape de momentul tiparului.
Oricare dintre fiii mei ar fi putut să-și facă din
scris o cale în viață.
Într-o poveste legată de bombardamentele Iranului
asupra Dubaiului, unde eram în vacanță, Raul, fiul cel mare, a dat proba
harului său literar și a calităților jurnalistice. Niciodată însă nu va fi prea
târziu! Nu am vrut să influențez pe nimeni. Fiecare își alege singur crucea pe
care să o ducă în viață. Iar scrisul, oricât de tentant e, nu e cea mai ușoară
cruce.
Discret, familia mi-a fost mereu aproape. Iar
nepoatele s-au lăsat contaminate de microbul scrisului, în așa măsură încât una
dintre ele, Nicola, s-a apucat… de scris!
-Vorbiți-ne despre nepoatele dumneavoastră. Ce
v-au adus ele nou în plan afectiv și existențial?
-Am fost plăcut surprins să descopăr talentul
artistic al Carinei (a început să facă pian, canto), Emma pictează, Nicola scrie
povești, iar imaginarul Alexiei, la 5 ani, mă lasă dezarmat!
Mă bucură preocupările lor artistice, creatoare,
dar nu vreau să forțez nimic. Fiecare va decide la momentul potrivit ce e mai…
potrivit.
Aș fi încântat însă ca măcar una dintre nepoate
să-mi calce pe urme…
Deocamdată sunt mulțumit cu ceea ce ar putea să
însemne apetitul lor cultural.
-Cum reușiți să vă mențineți sănătatea, ritmul de
lucru și disciplina într-o perioadă marcată de mobilitate și solicitare
continuă?
- Poate că reușitele mele sunt legate de faptul că
tot ceea ce fac cu plăcere, cu frenezie, cu entuziasm adolescentin, nici nu văd
cât de aproape e celălalt capăt al vieții.
Oricum, atât cât am reușit să fac, pe multiple
planuri, mă fac pe mine să simt că am trăit mai multe vieți în una singură, că
vârsta mea din acte nu e aceeași cu cea biologică, iar cea spirituală le-a
lăsat cu mult în urmă.
Viața mea culturală este terapie, iar scrisul
hrană salvatoare.
Felul în care mi-am clădit destinul a fost
dinlăuntrul ființei mele. Am răzbit în viață, învingând nenumărate potrivnicii,
nelăsându-mă îngenuncheat de dușmani văzuți și nevăzuți, știuți și neștiuți.
Apoi, programul meu de lucru e draconic. Uneori
lucrez și 20 de ore pe zi, pe mai multe fronturi. Spun adesea că mă odihnesc
muncind. Fiindcă ceea ce muncesc fac cu drag, nu am nici percepția timpului, nu
simt nici oboseala. Nu mă las sedus de nimicuri și nu mă las deturnat din
drumurile mele.
E rețetă proprie pentru elixirul vieții.
VI.
Revenirea în prim-planul literar – planuri, viziuni, spații de confort
spiritual
-
Simțiți că perioada de după 2020 a adus o reorientare a priorităților
dumneavoastră literare?
-După 2020, mi-am văzut de toate ale mele
începute, consolidându-le, amplificându-le, diversificându-le.
Prioritățile se schimbă, din când în când, dar
fără a abandona definitiv ceva. Mă obsedează gândul revizuirii integrale a tot
ceea ce am publicat, nu puține titluri, către 250, și, totodată, speranța de a
pune punct eu principalelor proiecte în derulare – în primul rând poezia, apoi
interviurile, într-o întregire a primei ediții a ceea ce a fost „o istorie a
literaturii române contemporane în interviuri”.
În derulare ritmică sunt și cele două publicații
lunare, Vatra veche și Cadran. Apoi evenimentele literare pe
care nu mi le pot refuza, precum nu pot să nu dau curs solicitărilor editoriale
– cărți și reviste.
- Ce
proiecte editoriale sau literare pregătiți pentru următorii ani?
-Dacă mai am suficientă putere și sănătate, vreau
să mă recuperez pe mine, să-mi fac ordine în lucruri, să-mi termin cărțile
începute, să revizuiesc cărți publicate.
Să pot să-mi finalizez ce am în gând pentru 2026,
când rotunjesc 70 de ani. Intenționez să tipăresc cel puțin 12 titluri, vechi
și noi. Trebuie să-mi fac ordine în lucrurile care vor rămâne după mine, dacă
vor mai interesa pe cineva. Ultimele cazuri mă deprimă. Familia lui Mihai Sin
nu pare deloc intersesată de posteritatea prozatorului. După moartea Voicăi
Foișoreanu-Guga, soția lui Romulus Guga, moștenirea lor culturală, neavând
copii, se dispersează la Cluj-Napoca, Bistrița…
Cu siguranță, casa memorială pe care am tot
invocat-o ca salvatoare a memoriei lui Guga, la Răstolița, nu va mai fi. Anton Cosma, Ioan Radin Peianov, alți doi
vetriști, au dispărut complet din peisajul local. Ca și un număr important de
actori, despre care nu se mai vorbește deloc.
Vreau să-mi recuperez trecutul. Am avut mereu
grijă de ceilalți, iar biografia mea e împrăștiată de-a valma.
Dacă mai apuc, voi rândui în chip de „casă
memorială” casa în care m-am născut de la Chintelnic. Dacă nu, mi-am asigurat
„garsoniera” individuală în cimitirul satului, lângă părinții mei. Am avut
cîteva tentative de a-mi comanda un mormânt, dar n-am fost luat în serios.
6 decembrie 2025 - 11 aprilie 2026
*Foto: Nicolae Băciuț la Salonul Hunedorean al Cărții, Deva, oct. 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu